Mirel Bănică descrie interiorul „Muzeului Internaţional al Reformei” din Geneva

Site of International Museum of the Reformation in Geneva

Articolul apare pe platforma Grupării Aproape, aflată de ceva timp în recluziune. Prezentat didacticist, cu accente pedante, interiorul muzeului Reformei ne vorbeşte, prin glasul autorului, despre distanţa dintre experienţă şi ideologie, ca despre o distanţă sinucigaşă. Redăm câteva fragmente din această prezentare condensată, invitându-vă să savuraţi, prin intermediul unui ochi românesc, istoria decadentismului protestant:

Muzeul Internaţional al Reformei (MIR) din Geneva este unul din rarele muzee europene dedicate religiei. Inaugurat în aprilie 2005, MIR se găseşte amplasat într-un loc simbolic, o clădire intitulată Maison Mallet, un spledid „hotel particular” datând din secolul XVIII, construit chiar pe locul turnului în care unde s-a proclamat Reforma în faţa poporului genevez în 1536.

Trebuie să menţionăm şi faptul că Geneva a votat încă din 1907 o lege laică şi secularizantă ce prevede separarea netă dintre religie şi stat, lege respectată cu stricteţe până astăzi. „Astăzi, doar 17% dintre locuitorului oraşului-republică se mai declară de confesiune protestantă, dar fără Calvin şi fără Reformă, Geneva ar fi rămas o simplă subprefectură de provincie” declara recent într-un interviu pentru televiziunea elvetiană unul dintre responsabilii muzeului.

In plin război religios între catolici şi protestanţi, caricaturile şi imaginea desenată au jucat un rol important în apărarea şi difuzarea punctului de vedere al fiecărei tabere. Caricaturi anti-catolice: o balanţa uriaşă conţine într-una din talere Biblia, iar în celălalt sunt îngrămădiţi unul peste altul mai mulţi Papi cu o expresie îngrozită pe chip, pentru că nu sunt capabili să contrabalanseze greutatea Cuvântului. Ba mai mult, un Papă ce nu-şi mai găseşte locul în balanţă, trage cu toate puterile de taler, încercând să schimbe echilibrul aceseia, dar fără succes. La polul opus, caricaturile anti-catolice: pe un soclu se află un Papă majestuos, înconjurat de un nimb de lumină strălucitoare, lumina adevărului. „Le mal terrassé”, stă scris pe soclu (răul învins, zdrobit, am spune în limba română). Iar „răul” este reprezentat de o pleiadă de ilustre personaje înspăimântate, mai exact Luther, Calvin, Jansenius (ce accepta doctrina predestinării), Rousseau, Saint-Simon. Următoare sală este sala botezată Barbier-Mueller, după numele unei celebre familii de bancheri şi oameni de afaceri din Geneva, care a donat muzeului cărţile şi gravurile originale de o excepţională importanţă ce ilustrează războiul fără milă purtat de catolici şi protestanţi, începând cu trist-celebra „noapte a Sfântului Bartolomeu” din 1572 şi terminând cu evocarea Edictului din Nantes (1685).

Pe un perete al pivniţei medievale poate fi văzute un “arbore genealogic” al religiei creştine, ce porneşte de la Biserica Unită a primelor veacuri şi se termină cu vârfurile tinere ale numeroaselor culte neo-protestante – poate una dintre cele mai interesante imagini ale acestui muzeu atât de instructiv prin cuvânt şi imagine. Un laser proiectează pe sol imaginea unui glob terestru, înconjurat de un fel de bandă circulară, pe care defilează numele principalelor confesiuni religioase ale umanităţii: romano-catolice, greco-ortodoxe, israelită, musulmană, budistă şi, în fine, protestantă. Fiecare confesiune este reprezentată prin muzică – o manieră soft, epurată, de a reprezenta ecumenismul şi dialogul ce ne uneşte sau ar trebui să ne unească pe toţi locuitorii planetei. Nu este vorba de un simplu artficiu jurnalistic: chiar în momentul în care vizitam muzeul, răsunau acordurile celeste ale unui cor de călugări de la Muntele Athos; impresia lăsată de muzica ortodoxă în acel spaţiu strâns între ziduri medievale era copleşitoare. Ca vizitator, poţi fi de acord sau nu cu acest experiment muzeal. Dar nu se poate să nu admiri curajul şi necesitatea unui astfel de proiect, într-o lume tot mai secularizată, unde seceta de simboluri religioase din spaţiul public a devenit evidentă. Religia a ajuns oare la muzeu? Sau ea ne vorbeşte din muzeu?

…………….

Pr. Dorin.