Rugăciunile pentru un nou Patriarh. Un răspuns lui Claudiu Dobra dar şi altora
Miron Cristea
(1925-1939)
Nicodim Munteanu
(1939-1948 )
Justinian Marina
(1948-1977)
Iustin Moisescu
(1977-1986)
Teoctist Arăpaşu
(1986 – 2007)
Ortodocşii români se roagă pentru noul patriarh al României şi nu îl negociază: acesta e adevărul din inimile noaste! Alegerea sa o face Sfântul Duh prin oameni şi nu noi suntem cei care trebuie să îi facem agenda noului patriarh al României, ci Dumnezeu e Cel care îl luminează în viaţa şi arhipăstorirea sa. Din afara Bisericii lucrurile se văd altfel. Lucrurile se văd altfel şi din interiorul Bisericii. Una e să fii simplu credincios mai puţin ştiutor, alta e să fii ceva mai îmbunătăţit, alta e să fii preot, alta e să fii teolog şi alta e să fii ierarh, colaborator direct al viitorului patriarh al României.
Profilul noului patriarh se vede în funcţie de starea ta sufletească şi oarecum idealist, pentru că una e ceea ce vrem noi şi alta e ceea ce se poate face, în condiţiile date, cu oamenii cu care lucrăm şi în mediul în care lucrăm. Claudiu Dobra, teolog penticostal român, cu studii de master în mediul ortodox românesc, cere câteva lucruri, crede el, esenţiale de la noul patriarh: 1. să fie tradiţionalist; 2. să fie reformist;3. să dialogheze mai mult cu eterodocşii şi 4. să fie netolerant cu viciile.
Toţi patriarhii României au trăit aceste atribute esenţiale în timpul arhipăstoririi lor. Cine poate fi ortodox şi în acelaşi timp să se dispenseze de Sfânta Tradiţie? Cine este împotriva reformelor morale şi sociale, când lumea e într-o continuă schimbare? Cine nu dialoghează cu eterodocşii, când patriarhii României au avut relaţii amiabile cu toate cultele creştine şi necreştine din ţară? Cine poate tolera viciile? Însă patriarhul României nu poate să facă tot ce trebuie să facă întreaga Biserică Ortodoxă Română. Fiecare dintre noi trebuie să ne schimbăm ca să fim alţii, ca să fim compatibili cu clipa de faţă.
Cred că problema e pusă prost. Eu văd lucrurile în următorul fel: Ce voi face eu pentru noul patriarh al României? Cu ce îl pot ajuta eu? Ce trebuie să fac eu ca viaţa mea să îi placă lui Dumnezeu şi să le placă şi oamenilor şi să uşurez prin asta povara duhovnicească a noului patriarh al României? Faţă de duhovnicii noştri, care ne spovedesc, avem acelaşi gând: Cu ce să-i bucurăm noi? Cine trebuie să fim, ca alţii să se bucure de prezenţa noastră?
E uşor să ceri lucruri măreţe, dumnezeieşti sau imposibile de la un singur om. E chiar o modă să faci asta. Însă adevărata conştiinţă ortodoxă ar trebui să gândească, credem noi, nu la ce trebuie să ni se facă, ci la ce trebuie să facem, ca să merităm omul pe care ni-l dorim şi să-l ajutăm în greaua sa misiune duhovnicească.
Asistăm la denigrarea fostului patriarh al României, care este viu în inimile noastre, a multora. Ce a făcut dânsul pentru noi e mult, prea mult. Ce am făcut noi pentru dânsul, cred eu, e totuşi foarte puţin. Cât de mult am ajutat pe păstorul Bisericii cu rugăciunile noastre? Cât de mult i-am arătat dragostea şi susţinerea noastră? Noi vrem să avem un patriarh Sfânt, preaînvăţat, nepătat, necorupt de istorie, pe care toţi să-l admire, care să aducă un nou suflu Bisericii noastre…Însă ce fel de oameni suntem noi care cerem un astfel de patriarh? Ce fel de oameni am fost şi suntem noi şi ce am face noi în locul viitorului patriarh?
Când cei care denigrează pe foştii patriarhi ai României spun vrute şi nevrute, ar trebui să ne spună, ce ar fi făcut ei în locul lor, în vremea comunismului ateu? Dacă vor spune că s-ar fi lăsat martirizaţi şi ar fi lăsat Biserică să se desfiinţeze ca în Albania, atunci ce fel de oameni ne-ar fi trebuit să ridice ruinele Bisericii lui Hristos, dacă acum, credem că suntem la mijlocul disperării? De ce cerem un om şi noi nu suntem alţi oameni? Pe cine să păstorească un patriarh Sfânt dacă noi suntem la fel de indiferenţi, la fel de nesmeriţi, la fel de…aceeaşi.
Din afara Bisericii lucrurile se văd mult mai şters, şi, am avut de multe ori senzaţia în aceste zile, că alegerea patriarhului României pare a se confunda în mintea multora cu cea a preşedintelui României sau cu a primarului Bucureştilor. Nu sunt omul pronosticurilor, însă mă rog pentru foştii şi viitorii patriarhi ai noştri zilnic! Patriarhul României ne va fi dat de către Dumnezeu, de Cel care ne dă şi ploaie şi zăpadă şi ne fereşte de tot felul de căderi cumplite.Viitorul patriarh şi toţi de după el, până la plinirea moştenitorilor Împărăţiei, sunt în mâna lui Dumnezeu. Noi suntem în mâna lui Dumnezeu. A ne întreba mai mult, mai multe, e pierdere de vreme.
Cred că trebuie să ne pierdem vremea mai mult rugându-ne pentru el, decât vorbind despre el. Şi Biserica se roagă pentru păstorul ei şi el ne va fi dat nouă de către Domnul.
Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.
Foarte multi confundă opinia publică cu mass-media, liderii de opinie cu ziariştii deoarece aceştia din urmă amanipulează grosolan mediul audio-vizual. Ceea ce aceştia afirmă pe sticlă a devenit literă de lege. Totul este corupt, totul este distrus numai ziariştii sunt nepătaţi ca un fel de îngeri de lumină. Şi în cazul prefericitului Patriarh Teoctist aceştia au început să scormonească doar doar or găsi ceva cu care să lovească Biserica.
Este foarte uşor să judeci un om după ce a făcut în timpul comunismului, atâta timp când tu (ziarist etc.) ai fost mic şi neînsemnat, cu capul în nisip.
Într-adevăr datorită unui Tatulici, CTP sau alt „lider de opinie” alegerea patriarhului este confundată de către cetăţeanul „neduslabiserică” cu cea a lui Băsescu sau a primarului din localitate.
Într-unul talk-show-urile de pe televiziunile noastre unde se dezbătea despre alegerea patriarhului, când veni vorba de „elementul” Duhul Sfânt ziariştii au strigat în cor „Să lăsăm gluma şi să mergem la lucruri serioase”. Această frază spune totul despre mentalitatea unor oameni revopsiţi din roşu în steluţe cu dungi orizontale, asta arată nivelul de cunoaştere şi dorinţa de a face rău a ceva ce pentru ei nu poate fi cuantificat, măsurat, cântărit, a ceva ce pentru ei reprezintă un efort prea mare.
Cred că aţi spus-o mult mai direct, domnule Bogdan, decât am făcut-o noi. Acesta e adevărul dur: oameni care nu au mentalitatea Bisericii ne învaţă cum, în ce fel şi pe cine să alegem patriarh sau cum să ne trăim viaţa.
Însă nimeni nu le spune cum să îşi trăiască dumnealor viaţa.
Pe premisa noi suntem mireni, nu suntem preoţi, şi de aceea putem să facem ce ne taie capul, vin şi cer de la preoţi marea cu sarea şi de la ei înşişi niciun strop de bun simţ.
Intre gandurile mele despre ceea ce as dori de la noul Intai-statator al BOR si alegerea unui patriarh este o distanta lunga. Spun ca este o distanta lunga deoarece eu nu am dat criteri dupa care sa fie ales, ci am spus ceea ce as vrea eu sa vad la el, in timpul diaconiei sale, dupa ce va fi numit. Pe de alta parte, eu in calitate de eterodox nu puteam sa-mi exprim gandul „ce as putea face eu pentru nou cap al BOR”.
In incheiere vreau sa mentionez faptul ca patriarhul impreuna cu Sfantul Sinod pot interzice preotilor sa mai sfinteasca baruri si alte localuri care nu au nimic de a face cu Divinitate, ce sa mai vorbim despre o doxologie adusa Dumnezeirii. Iar eu vreau ca acest lucru sa se intample pana la urma.
D-le Claudiu,
în Tradiţia ortodoxă noi sfinţim animalele din curte, corăbiile, steagul de luptă, casele, grajdurile, strugurii, prinoasele de pâine, colivele cât şi orice locaş al omului.
Dacă sfinţim un magazin sau un bar nu îl sfinţim pentru că acolo trebuie să se bea sau să nu se bea, ci pentru că omul vrea să se simtă cu Dumnezeu şi binecuvântat în viaţa lui.
Însă noi nu sfinţim numai obiectele din oraş sau din sat şi casele, ci şi câmpurile, munţii, cimitirele, orice loc unde vrem să ne bucurăm de Dumnezeu.
În practica vieţii ortodoxe, orice lucru din casă e sfinţit de către preot la sfinţirea casei, fiind stropit cu Sfântă Agheasmă, adică cu apă plină de Duhul Sfânt.
Cererea dv. de a fi unele lucruri sau locuri care nu trebuie sfinţite vine dintr-o mentalitate străină Bisericii Ortodoxe, unde totul se vrea sfinţit şi plin de harul lui Dumnezeu.
Pingback: Are sfinţirea limite? « lumea adam(a)ică