Trotuarele prostituţiei noastre bucureştene: între sărăcie şi durere

Ziarul Adevărul

Ediția: 5329 Miercuri, 29 August 2007

Trotuarele de pe Pache

de Ioana Bogdan

Mirela a plecat în Italia, ca să devină menajeră, şi a ajuns prostituată. Carmen „s-a măritat”, fără să ştie, cu un proxenet

Carmen şi Mirela ar vrea să şteargă cu buretele trecutul şi să se căsătorească. Nu e un subiect de telenovelă. E unul cât se poate de real. E vorba de vieţi distruse. Ca aceste fete, în Bucureşti, se află mii. Dar societatea nu are timp de probleme existenţiale.

Societatea face teorii, e interesată să judece un fenomen pe care îl priveşte din exterior. Sau să-l instituţionalizeze, continuând a-l blama. Ca orice societate de consum, e interesată de profit. Nimănui nu-i pasă însă de personajele acestei tragedii.

Pe Carmen şi Mirela le-am întâlnit la sediul Secţiei 8 de Poliţie din Capitală. Aşezate cuminţi, în spatele pupitrelor, ca la şcoală. Am aflat că „serviciul” lor e „pe Pache” (n.r.- Pache Protopopescu). De un firesc mai rar întâlnit, fetele au fost imediat de acord să vorbim.

„M-am măritat cu un proxenet. De unde era să ştiu eu?”

Carmen are 17 ani. A început să se prostitueze în urmă cu un an şi trei luni. Părinţii ei sunt separaţi. Mama a încercat să-şi refacă viaţa, dar cele două legături pe care le-a avut s-au sfârşit cu moartea taţilor vitregi ai lui Carmen. Fata a decis atunci să-şi găsească singură drumul, legându-şi viaţa de cea a unui bărbat. De unde să ştie că cel pe care îl numea „soţ” era, de fapt, proxenet.

Mirela are 23 de ani, iar viaţa ei sexuală începe la 19 ani. A lucrat o vreme în Italia, ca prostituată. Acolo, o colegă chinezoaică e omorâtă, dar ziarele rămân indiferente faţă de elucidarea cazului.

Se vorbeşte numai în treacăt despre o oarecare moarte a unei oarecare pro­stituate. Mirela se sperie şi se întoarce în ţară, însă meseria nu şi-o schimbă.

Şi-ar schimba-o doar dacă un bărbat „ar accepta de la bun început chestia asta”. Apoi ar lua-o de nevastă. S-ar apuca, poate, să-şi continue studiile de liceu ori poate să-şi găsească altceva de lucru.

Dar aşa, din ce să mănânce, să se îmbrace, să-şi plătească chiria? Locuieşte împreună cu Carmen. Chiria nu e scumpă, că stau la curte, în Voluntari – le costă două sute de lei pe lună –, dar numai mâncarea cât face… De câte ori n-au calculat şi răscalculat: rentează să te duci pe un salariu de trei milioane, când, într-o singură seară, „pe Pache”, ele câştigă un milion jumate’ de căciulă?

„Nu mă cheamă Mirela”

Mirela nu din lipsuri materiale a ales să se prostitueze. O prietenă care „mai fusese” în Italia nu i-a spus
ce-o aşteaptă. Ea îşi imagina că o să fie menajeră, ca mama ei, plecată tot în Italia… Dar tatăl, tatăl unde e?, o întreb. „Nu l-am cunoscut pe tata…”

A locuit într-o casă din Roma, împreună cu alte cinci fete care lucrau ca ea, pe cont propriu. La început, nu ştia ce trebuie să facă, dar a prins repede. Mirela se uită încurcată în pământ. Da, a prins repede. Nici la şcoală nu învăţa prea rău. Se descurca. Aşa de bine se descurca, că nici profesorii n-au uitat-o. „Odată m-a văzut pe Pache profu’ de istorie, îşi căuta o fată. Mi-a zis: „«Mirela, eu am fost profesorul tău de istorie!»,

«Nu-i adevărat, i-am răspuns, mă confundaţi, nu mă cheamă Mirela»… Altădată, a venit chiar colegul meu de bancă…”

Drogurile, excluse

Aşa a fost să fie, şi acum ceea ce face i se pare normal. Pe de altă parte, tot normal i s-ar părea să aibă o familie, un copil. Şi credinţa în Dumnezeu tot un lucru normal i se pare. „Mergi la Biserică?”, o întreb. „Nu”, îmi răspunde. „De ce ?”, „Pentru că nu mă simt curată”. „Mama ştie?”, „Ştie, că a aflat de la unul, de la altul, eu sunt din Galaţi, Galaţiul e mic… Mereu îmi zice să mă las…”

Fata spune că „detestă” ce face. Nu se consideră frumoasă. Nici deşteaptă. Dacă e invidioasă? Nu e genul ei. Când o întreb de calităţi, tace şi, după un schimb de priviri cu Carmen, mărturiseşte: „Măcar un lucru bun facem şi noi: nu ne drogăm”. „Nici nu concepem”, prinde curaj colega ei mai mică, în timp ce Mirela răspunde la telefonul mobil. „E mama, sună din Italia!”, ne şopteşte fata, emoţionată.

„Ţi-am promis că o să mă angajez şi o să mă ţin de cuvânt. Mai ştii că pe 13 e ziua mea? Sau ai uitat? Eu zic că uiţi de mine, dacă nu mă mai suni cu săptămânile…” Şi, după ce termină convorbirea, adaugă jenată: „De câte ori mă sună, mama insistă să mă angajez”.

„Au aruncat-o pe trotuar, ca pe un animal”

Sigur că ar vrea să-şi schimbe meseria, dar e cam greu să iei aşa o hotărâre radicală. Dacă s-ar duce menajeră în Italia, ar câştiga 700 de euro pe lună. Ar trebui să plătească chirie şi atunci, cu ce s-ar alege? „Dar, ca prostituată, nu iei amenzi?”, mă interesez eu. „Ba cum să nu, în fiecare zi!” „Şi cu ce le plăteşti?” „Nu le plătesc. Eu, continuă Mirela, sigură pe ea, cred că am vreo două miliarde amendă”.

„De ce te-ai întors în ţară, atunci? Ca să faci datorii?”, continui şi eu, din ce în ce mai nesigură pe mine. „M-am speriat, vine răspunsul fetei. Într-o zi, o colegă chinezoaică a fost omorâtă. Au găsit-o moartă în boscheţi şi au aruncat-o pe trotuar, ca pe un animal.

Am înţeles că o bătuse peştele ei pentru că nu făcea bani. Era plină de sânge, iar garda, care trecea pe lângă noi, nici măcar nu s-a oprit. Atunci am chemat ambulanţa. A două zi am citit în ziar că unei prostituate i s-a făcut rău pe stradă. S-au întâmplat prea multe şi m-am întors acasă…”

Ca să le mai treacă urâtul, fetele ies uneori seara, la un restaurant, şi „agaţă bărbaţi” care nu ştiu cu ce „se ocupă” ele. „Dacă îmi place un bărbat, mă întâlnesc de două-trei ori cu el şi pe urmă, când văd ce vrea de fapt, rup relaţia”, mărturiseşte Mirela uitându-se în gol. „Aş vrea să mă rup de toate lucrurile astea, dar când văd cum sunt bărbaţii… Noi le luăm bani, dar ştim că acasă îi aşteaptă o nevastă, copii.”

„Nu poate să dureze toată viaţa”

„Nu vreau să ajung aşa!”, îmi spune şi Carmen cu un glas hotărât şi tânăr. Mai ales că a fost şi ea măritată. „Cu acte?”, întreb nevenindu-mi să cred. „Ei, cu acte! Dar ne-am despărţit, că nu mi-a convenit. Stăteam cu sora lui, cu mama lui în cameră. Eu am fost crescută altfel”, „Cum ai fost crescută?”, „Mama nu are domiciliu stabil, iar tata e în Piatra Neamţ.

Sunt divorţaţi. Cu tata n-am păstrat legătura, iar mama consuma alcool şi tot ce făcea mi se părea pe dos. A încercat să-şi refacă viaţa de două ori, dar ambii soţi au murit. Ne-am tot mutat cu domiciliul de colo-colo. L-am cunoscut pe băiatul ăsta cu care am rămas însărcinată, dar am plecat de la el. Apoi m-am mutat la o prietenă a lui despre care am aflat mai târziu că dăduse bani pentru mine. Tot atunci am reuşit să dau copilul afară”. „Şi cu mama te mai vezi?”.

„De ce să mă văd, ca să ce? Ştie ce fac, unde locuiesc, poate să vină când vrea. Odată a venit să mă ia de la Poliţie, că eram minoră. M-a dus acasă, mi-a spus să am grijă de mine şi a plecat”. „Cum te vezi tu în viitor?”, încerc eu să schimb subiectul. „Cum să mă văd?, răspunde fata. Nu poate să dureze toată viaţa…” Carmen a obosit. Pentru mine e dimineaţă, dar ea trebuie să doarmă.

…………

Psa. Gianina