Marii duhovnici ai României vorbesc la Realitatea TV despre alegerea noului Patriarh
Marii Duhovnici ai României alcătuiesc portretul moral al viitorului Patriarh
În fiecare dimineaţă la ora 08:52.
Opt dintre cei mai mari duhovnici în viaţă ai României alcătuiesc portretul moral al viitorului Patriarh într-un program care începe astăzi la Realitatea TV şi care se încheie în ziua Marelui Sinod, pe 12 septembrie.
Printre cei opt se numără stareţi ai unor mănăstiri precum Sîmbăta de Sus, Techirghiol, Cozia şi Sihăstria. Părintele Laurenţiu se numără printre cei care lansează o ipoteză absolut suprinzătoare – care a funcţionat acum mai bine de o mie de ani: „Să aleagă un om cu experienţă să poată face faţă la situaţiile vieţii sociale, pentru că sunt foarte multe provocări. Să fie şi un om aşa…de exemplu, în 787, în perioada iconoclastă, la Sinod s-au gândit să aleagă un patriarh din rândul mirenilor”.
Deşi este greu de crezut că un mirean ar putea găsi susţinere în actualul Sinod, pentru a ajunge Patriarh, Marii Duhovnici cad de acord asupra unui fapt: cel ales trebuie să fie o personalitate extrem de puternică.
Marii Duhovnici este un program realizat într-un timp record, pentru Realitatea TV, de către Iulian Capsali, care timp de o săptămână a făcut un adevărat tur de forţă, parcurgând peste 2.000 de kilometri pentru a-i convinge pe călugări, unii dintre ei pustnici de decenii întregi, să vorbească despre alegerea Patriarhului.
Sursa: Realitatea TV
……………………….
Aceasta este ştirea. Sperăm din tot sufletul ca în programul acesta realizat şi difuzat de Realitatea TV să nu se mai interpună şi alte păreri şi afirmaţii ignorante în materie şi jignitoare la adresa Bisericii şi a membrilor ei. Nădăjduiesc să nu mai avem surprize neplăcute, aşa cum au mai făcut unii realizatori în trecut.
Psa. Gianina