Ziarul Cotidianul, în numărul din 3 septembrie 2007, ne introduce în viciile scriitorilor români. Cităm:

Pe Eliade il epuizau orgiile, Cioran se chinuia sa stea departe de pahar, Mateiu Caragiale numara zilele in care a rezistat fara tutun, femei si alcool, iar pe Ion Barbu l-a prins nevasta cu cocaina in buzunar. Patimile scriitorilor autohtoni ies la iveala, fara menajamente, din paginile de corespondente, jurnale si memorii.

Pe ale lui Ion Barbu le pomeneste chiar Gerda Barbilian, sotia poetului, in volumul „Ion Barbu: amintiri“. Scriitorul ii povestea unui prieten, pe cind se afla la Berlin – „Am avut aici mai multe aventuri galante, in tot felul de lumi“ –, iar, la scurt timp intra in detalii: „Curva trebuia sa stea pina dimineata. Curva imi scuteste toate plictiselile, descuie singura si nu cere un ban“.

Dupa publicarea „Jurnalului portughez“, Mircea Eliade a fost subiectul unor polemici consistente in publicistica romaneasca, printre altele pentru aceste pagini de memorialistica in care detaliaza intr-o maniera destul de transparenta o viata erotica plina de excese. In 1941, la Lisabona, Eliade noteaza: „Ma intreb daca puterea mea de creatie nu este sleita de atitea abuzuri si mai ales de neurastenia care ma incearca de citeva luni“. „Abuzurile“ sint probabil escapadele sale in cartierele rau famate ale Lisabonei, pe care le inmulteste in Spania. Absenta sotiei sale, Nina, este o buna ocazie pentru „a trai in voie toate dezlantuirile mele, pentru a ma putea intelege, a verifica daca crizele neurastenice din ultimele luni se datoresc sentimentului de inferioritate, prezentei Ninei sau pur si simplu detractarii sistemului meu nervos.“ Tot in 1941, pe 6 iunie, indianistul scrie laconic: „Imensa monotonie a desfrinarii. Nu mai e nimic de facut“, iar pe 1 iulie 1942 se lamenteaza: „Ce-am lucrat in luna iunie? Mai nimic. Lupta mea cu melancolia si orgia“.

Camil Petrescu isi marturisea pasiunile pentru actrite, fiind in cautarea unei partenere potrivite care sa nu „fie urita, cu care nu m-as insura, oricite parale ar avea“.

Eseistul Emil Cioran se plinge in „Caietele“ sale ca ar fi bintuit de tentatii bahice: „Un vid ce pustieste spatiul si de care doar alcoolul ar putea sa ma apere. Dar alcoolul imi este interzis, toate leacurile imi sint interzise. Si totusi, inca ma incapatinez“. Muzica tiganeasca maghiara, prin „vulgaritatea ei deprimanta“, ii aduce insa aminte de „betiile din Transilvania“ si continua astfel: „Coplesitorul plictis ce ma impingea sa beau cu oricine. In fond, sint un «sentimental», la fel ca toti tipii din Europa Centrala“. Desi marturiseste ca se simte „dezgustat de carne: o nesfirsita suma de caderi prin care se implineste degradarea noastra in fiecare zi“, Cioran noteaza resemnat: „Nu pot sa scriu fara stimulente; cafeaua, iata singurul secret“ sau „Mi-am scris toate cartile indopindu-ma cu stimulente (cafea, tutun). De cind imi sint interzise, «productia» mea a cazut la pamint“.

Şi detaliile continuă…

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: