Binecuvântarea Domnului [ευλογια Kυριου]

Înaintea ecfonisului [a părţii finale] a Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, preotul binecuvintează cu mâna dreaptă pe credincioşi din cadrul Sfintelor uşi împărăteşti şi zice: „Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”[1]. În cadrul acestei rostiri liturgice apare, după cum se observă, expresia ce va face conţinutul articolului de faţă.

Sintagma ευλογια Kυριου apare în LXX de 9 ori: Fac. 39, 5; Ps. 128, 8; Proverbe 10, 6; 10, 22; Sirah 11, 22; 33, 17; Ps. lui Solomon 5, 17; 17, 38; Is. 65, 8. În Fac. 39, 5, unde apare pentru prima dată, e vorba despre persoana Sfântului Patriarh Iosif, unde Domnul binecuvintează casa lui Petefris /Putifar din cauza prezenţei în ea a lui Iosif. Sfârşitul versetului este elocvent pentru tema noastră: „şi a fost binecuvântarea Domnului în toate cele care erau în casa lui şi în pământul lui”.

Sintagma teologică pe care o dezbatem ne dă posibilitatea unei înţelegeri dinamice a lui Dumnezeu în cosmos şi în viaţa noastră, a unei prezenţe harice a lui Dumnezeu în viaţa celor Sfinţi. Binecuvântarea Domnului nu transpare de aici drept o realitate trecută şi nici viitoare, ci o prezenţă actuală a Sa în fiinţa şi viaţa noastră. Aoristul pasiv cu care debutează fragmentul citat din Fac. 39, 5 nu închide relaţia lui Dumnezeu cu Iosif în trecut sau cu omul credincios în general ci arată că relaţia Sa cu oamenii e o realitate reperabilă şi de alţii, că e o realitate obiectivă care atinge subiectivitatea noastră.

Dacă prezenţa energetică, harică a lui Dumnezeu în viaţa lui Iosif nu ar fi fost obiectivă, ci ar fi fost o realitate strict subiectivă, Putifar nu ar mai fi sesizat prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lui Iosif: „Iar stăpânul său cunoştea că Domnul era cu el şi că toate câte făcea Domnul le înmulţea în mâinile lui” [Fac. 39, 3]. Dacă Putifar înţelegea prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lui Iosif, cu atât mai mult Iosif însuşi cunoştea dinamismul interior extraordinar al relaţiei lui Dumnezeu cu el.

Sintagma „binecuvântarea Domnului” ne spune extrem de multe şi de adânci lucruri despre realitatea lui Dumnezeu, sesizabilă interior, în viaţa noastră. Fac. 39, 5 spune că binecuvântarea Domnului era în toate ale lui Putifar şi nu: lângă ele. Harul lui Dumnezeu nu este niciodată exterior creaţiei ci este interior ei. Harul e sesizat în lăuntrul omului, în viaţa sa, chiar dacă apare uneori prepoziţia peste în contexte epifanice.

Binecuvântarea Domnului peste voi [Ps. 128, 8], nu are în vedere o teologhisire non-interioară a prezenţei lui Dumnezeu, ci dimpotrivă Scriptura arată prin acest lucru că harul care este în noi vine peste noi de sus, coboară de sus peste noi ca să rămână în noi. Folosirea lui peste este astfel foarte teologică, pentru că arată faptul, că harul nu este o realitate mundană, lumească, ci e prezenţa reală a lui Dumnezeu în viaţa noastră, coborârea Lui în fiinţa noastră.

În Proverbe/ Pilde 10, 6 avem de-a face cu prezenţa binecuvântării Domnului peste capul celui Drept. Harul coboară peste capul celui ce se pocăieşte şi care vine să se spovedească sau să se hirotonească. Punerea mâinilor ierarhului peste diaconul care devine preot sau punerea mâinilor duhovnicului peste capul celui ce se spovedeşte şi rostirea ecfonisului dezlegării vorbesc despre pogorârea, venirea, căderea, şederea sau intrarea, sălăşluirea harului în fiinţa noastră. Toate aceste verbe ale mişcării harului spre noi, spre cei care suntem botezaţi în numele Sfintei Treimi şi suntem mădularele Bisericii lui Hristos, ale Bisericii Ortodoxe, ne vorbesc despre mişcarea lui Dumnezeu către noi, deşi El este fără mutare şi fără schimbare.

Sfânta Scriptură, interpretată în Duhul care a insuflat pe Sfinţii ei scriitori, revelează o teologie a unui Dumnezeu viu, activ, prezent în viaţa noastră, care prin coborârea Sa la noi nu iese din veşnicia şi neschimbabilitatea Sa fiinţială şi tripersonală în acelaşi timp. Sfânta Scriptură demontează orice fabulaţie raţionalistă, orice proiecţie raţională a fiinţei lui Dumnezeu ca simplitate ce nu emană slavă dumnezeiască veşnică, prin toate referirile paradoxale ale prezenţei Sale în viaţa noastră.

Sintagma binecuvântarea Domnului nu poate fi înţeleasă fără realitatea şi teologia harului necreat, veşnic, care emană din fiinţa lui Dumnezeu şi care e lucrarea vie a lui Dumnezeu în fiinţa noastră. Fără harul veşnic, necreat şi mântuitor al lui Dumnezeu, am vorbi despre un Dumnezeu absent din viaţa noastră, Care nu are atingere cu noi, asemenea unui telefon celular care ar funcţiona dacă ar avea semnal, undele nevăzute, dar prezente atunci când el funcţionează.

Disputa teologică a Sfântului Grigorie Palama cu erezia romano-catolică a vederii utopice a fiinţei lui Dumnezeu, a reevaluat şi fixat teologic învăţătura Scripturii şi a Sfinţilor Bisericii despre Dumnezeul Cel viu, Care e viu şi e simţit viu în viaţa noastră, pentru că Se manifestă prin harul Său în noi.

Proverbe 10, 22 arată că binecuvântarea Domnului venită în viaţa celui Drept îl îmbogăţeşte în toate lucrurile. Binecuvântarea Domnului este peste capul Dreptului [Proverbe 10, 6; 10, 22], după cum mirul [care aduce harul, care poartă harul lui Dumnezeu] curge pe capul lui Aaron şi pe barba sa, umplându-i şi veşmintele [Ps. 132, 2] şi după cum Israel toarnă ofrandă de băutură şi ulei pe stâlpul unde Domnul îi vorbise şi numeşte acel loc Vetil / Betel [Fac. 35, 14-15].

Sirah 11, 22 ne spune că : „binecuvântarea Domnului (este) în răsplata celui evlavios”, în miezul virtuţilor sale. Cu alte cuvinte, că rădăcinile virtuţilor, ale vieţii evlavioase este însăşi harul lui Dumnezeu. Sintagma binecuvântarea Domnului este echivalentă în mod perfect cu aceea a harului lui Dumnezeu. Nu-ţi poţi clădi mântuirea ta personală fără harul lui Dumnezeu! Iar harul se găseşte în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica Ortodoxă, în Biserica lui Dumnezeu care nu a căzut din har, care nu a alterat învăţătura mântuirii, ci învaţă pe toate mădularele sale că mântuirea începe cu conştientizarea în noi, prin pocăinţă şi fapte bune, a harului primit la Sfântul Botez şi în Sfintele Taine ale Bisericii.

Binecuvântarea Domnului se primeşte în Biserică şi ca membru al Bisericii. Sirah 33, 17 ne spune că numai în /prin binecuvântarea Domnului ajungem, ajungem la mântuire, adică prin harul Său. Dar ca să simţi harul Său trebuie să stai în Biserică şi să fii Sfânt pentru ca să simţi sfinţenia, harul, prezenţa lui Dumnezeu în noi. Continua sfinţire, curăţire de sine duce la simţirea binecuvântării lui Dumnezeu care lucrează în noi mântuirea.

Binecuvântarea preotului sau a ierarhului de la Sfânta Liturghie, cu care am început expunerea noastră, e o dăruire de har de la Dumnezeu celor credincioşi. Preotul şi ierarhul împart har, dăruie har prin binecuvântările lor celor credincioşi, ca aceştia să tragă pe Duhul în fiinţa lor, să Îl respire cu întreaga lor fiinţă.

În Psalmii lui Solomon 5, 17, LXX-ul ne vorbeşte despre faptul, că binecuvântarea Domnului sfinţeşte pe om întru dreptatea sa, întru sfinţenia sa, pe când în 17, 38 ne spune că binecuvântarea Domnului vine întru tărie şi nu întru slăbiciune, că vine în omul care se întăreşte interior prin împlinirea poruncilor şi prin ascultare de Dumnezeu împotriva tuturor ispitelor diavolului.

Ultima apariţie în LXX a sintagmei, cea de la Is. 65, 8 ne vorbeşte despre faptul că binecuvântarea Domnului este în cei care fac milă cu robii Săi. Mila, iubirea pentru fraţi este sediul harului. Acolo unde este milă, iertare, întrajutorare, grijă pentru fraţii tăi există şi mult har de la Dumnezeu. Acolo unde nu e milă nu simţi mila lui Dumnezeu cu tine, adică binecuvântarea Domnului.

Şi astfel, binecuvântarea Domnului vine peste cei care sunt prezenţi la Sfânta Liturghie pentru ca să rămână în ei. Binecuvântarea Sa e harul Său, e iubirea Sa, e mila Sa, e pacea Sa, e iertarea Sa…E tot ce face Dumnezeu cu noi în mod simţit, conştientizat de către noi, în fiinţa noastră. El este Cel care ne conduce, ne direcţionează prin harul Său din interior, şi harul şi cuvintele Sale nu ne orbesc, ci ne luminează, ne eliberează de neştiinţa noastră supremă, de neştiinţa păcatului. Harul ne arată că păcatul e sursa neştiinţei şi că, dacă ne curăţim simţirile şi Îl primim pe Hristos cu suflet şi cu trupul curat, curăţit prin milostenie, prin pocăinţă, prin lacrimi, putem înţelege mila Sa cu noi.

Iar dacă e cu noi acum, dacă îl simţim în noi, va fi veşnic cu noi, dacă nu stingem Duhul [I Tes. 5, 19, cf. BNT] din noi prin păcatele noastre. Dacă nu stingem lumina curăţitoare, sfinţitoare, luminătoare a harului din fiinţa noastră şi ne păstrăm candela aprinsă a harului în fiinţa noastră [Mt. 25, 1], putem să întâmpinăm pe Mirele Bisericii atunci când va veni să ne cheme la Sine.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Pentru varianta word, cu fragmente de text în limba greacă, intraţi aici. Iar aici aveţi fontul grecesc, care trebuie instalat în folderul de fonturi al computerului dv. pentru ca să vizualizaţi textele în greacă.


[1] ***Liturghier, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 186.

Did you like this? Share it:

Un comentariu la „Binecuvântarea Domnului [ευλογια Kυριου]”

  1. Principiul entropic enunţă un lucru foarte interesant şi anume obligativitatea timpului de a se mişca decât într-un sens nu şi invers şi este condiţiondată de gradul de infuzie de informaţie. Organizarea universului atât la nivel macro cât şi la nivel micro implică existenţa a altceva şi anume, a harului necreat.

    Expresia „harul Domnului peste voi” arată sensul de sus în jos ceea ce arată implicarea lui Dumnezeu în timp. Uite ce spune Stephen Hawking:

    „..evenimentele nu se produc arbitrar, ci reflectă o anumită ordine fundamentală, care poate fi sau nu inspiraţie divină.”(Scurtă istorie a timpului, pag. 144). Faptul că un pahar nu cade în sus, ci totdeauna în jos, explicat de altfel de cea de-a doua lege a termodiamicii nu poate decât să evidenţieze acest continuum în care existăm şi care este susţinut de hardul necreat. Astfel la nivel quantic se observă o organizare extraordinară, sub o aparentă stare haotică. Toate aceste lucruri evidenţiate de ştiinţă vin să confirme lucrarea permanentă a lui Dumnezeu în lume şi timp prin harul necreat, vin să confirme „harul Domnului peste voi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *