Blânda interjecţie şi scutecele grimaselor

O juma’ de grimasă, ceva cu ochiul drept închis

Poţi să spui orice dacă ştii să faci grimase. Dacă ştii să faci cu ochiul, dacă ştii să te plimbi, să te fâţâi, să hămăi, să te miorlăieşti…poţi să ajungi din ou ditamai tortul. Sau poţi să sari din barca naufragiaţilor sau din spatele brumei de insatisfacţie direct în halatul de baie al culturii şi al ştiinţei. Însă, ca să parvii îţi trebuie… blândeţea interjecţiei.

O interjecţie des folosită este:Vai!…[ Vai, sărmanul om!… Hai să îi dăm de la noi ceva…] Interjecţia carităţii, când se conjugă cu grimasa respectabilităţii, te face ditamai respectabilul. Că a fi respectabil nu înseamnă şi a fi om cu frica lui Dumnezeu sau om cu minte nu e important, dacă ştii să ieşi din maşina decapotabilă şi dacă ştii să porneşti laptopul care merge singur.

Vai, e de început. Urmează Oh…, Uf…, Uauuu…, Ouuu…, Ah…, pe diferite trepte, de la sopranice la baritonale. Însă, cea mai dichisită situaţie este să nu încurci, atunci când nu trebuie, gama care prinde la…fraier/fraieră. Adică e un fel de hoţii şi vardiştii, unde unii sunt hoţii iar alţii sunt fraierii.

De aceea, fraierii trebuie să se grimaseze pe măsura şmecherilor. Când şmecherii folosesc guturale, labiale şi dentale, cosonante şi aspirate, fraierii trebuie să numere oile până când adorm. Ei nu trebuie să se trezească din numărat, până când CARITAS-ul pleacă şi rămân aşteptând, trepidând…fraierii.

Grimasa de fază lungă poate bătea peste bot colocvialitatea. Când grimasa se întinde la masă cu colocvialitatea există tentaţia defulării strânse de amigdale. Ştim, amigdalele sunt cele care pot suferi odată de amigdalită, însă poţi să suferi şi de afecţiuni bucalo-faringiene dacă ai prea mulţi hormoni.

Hormonii, ca şi pesticidele, se formează pe manşeta mânecii tale datorită diverselor conflicte de interese dintre grimasele alungite sau piperate şi cele blonde şi sudoripare. Cele piperate sunt emoţiile care îţi apar când ai de plătit taxe şi impozite. Grimasele blonde sunt cele în care te poate lua cu călduri, cu ameţeli, cu pronosticuri, cu câştiguri pe fază ultrascurtă şi cu vărsături.

Există vărsat de vânt, vărsat de vin, vărsat şi deversat, din aceeaşi familie de caliofile face parte şi dezaxat, descumpănit, desfrunzit, rătutit, uimit, cătrănit, babardit, hoţărit, guguştit [adică atunci când eşti guguştiuc, neiniţiat], chiorit, fandosit, mirobolantit, adică de la mirobolant, care nu are nimic în comun cu bicarbonat ci cu minunat.

O replică nereuşită a Gânditorului de la Hamangia

A, da!…Blânda interjecţie îţi porunceşte să te ţii de ea dacă vrei să pari… emancipat. Emanciparea, deşi confundată de foarte mulţi cu strigătele din Piaţa Universităţii: Bă-ses-cu! Bă-ses-cu! Bă-ses-cu!, nu înseamnă că e vorba despre nişte evoluţie, ci vorbeşte ceva despre independenţă prost înţeleasă, despre esenţă [Unii zic: icsenţă. Ce, e rău?! Treaba lor!…] de decadenţă. Când te emancipezi de fapt nu cam evoluezi ci involuezi. Dar cum involuezi e sinonim cu votezi, tocmai de aceea te trenezi e sinomim cu epatezi, te gogoşezi [de la gogoşi] e sinonim cu te moşmondezi şi te libertinezi cu te libertarienezi.

Grimasele astea au ceva în comun şi cu diferenţa de flux climatic dintre gogoaşa înfuriată şi căldura de şaorma şi aerul condiţionat şi enibaharul pus în cocteil.

Scutecele grimaselor [vorba analistului: s-a încercat coafarea realităţii] se schimbă odată cu sistemul de salarizare. Una e să mergi cu metroul şi să ai bani potriviţi şi alta e să ai…fără număr. Când îi ai potriviţi, ţi-i ştii pe de rost, ca pe tabla înmulţirii. Când îi ai în exces e ca tornada de apă şi ca vijelia de raze: îţi descleiază temperamentul, te fac ornitorinc.

Povestea ornitorincului se întâlneşte undeva, nu spun unde, cu cea a maidanezului pechinez dar şi cu cea a taurului comunal. Taurul comunal, cu planuri de activitate predilect noturne, nu suferă de complexe/complexuri/complecsuri/plexuri. Acelea sunt în custodia pechinezului lătrău, a carnivorului dughenelor. Pentru că complex vine de la complexele de porci şi de la fostele gostaturi, unde puii nu erau injectaţi personal pentru a intra în pungă, ci erau introduşi de vii în apă clocotită şi deveneau…. specialitatea casei.

De aici, de la amintirea faptului că de ce nu este orice găina şi ea taur/taure vine tot acest complex. De aici vine complexul lui Eudipe, al lui Demostene, a lui Cocalar, a lui Gheorghe din Afumaţi, a lui Aguridă, al Maricicii din Ciorogârla şi a tanti Marietii de vindea la magazinul universal. Însă, câteva feluri de complexe, complexe expoziţonale, am întâlnit şi în alte paliere educaţionale, vocaţionale sau remuneraţionale.

Blânda interjecţie e un extemporal dat la BAC. Trebuie executată rapid, ortografic. Nu poţi să iei corigenţă/corijenţă la acest capitol pentru că grimasa nu se poate face ambiguu. Înţelesul grimasei poate fi ambiguu dar nu şi grimasa. E ca atunci când pe plajă, doamna e dezbrăcată în afară de două părţi iar domnul e dezbrăcat, mai puţin într-o parte, şi se întreţin intelectual despre lucruri sub-libidinale [sublime?!!!].

Aici suntem aproape de grimasa autohtonă, aclimatizată, exprimată în refrenul: Ce mă bucur că ai luat ţeapă!

Trebuie să iei cursuri de la maeştrii/maiştrii/maiştri în domeniu ca să te ţii în concurenţa grimaselor. Amestecul grimasei cu interjecţia, deloc aleatoriu, te poate face pleni-potent [ nu înseamnă: impotent!] şi plenipotenţa e ca adrenalina prin sânge.

Însă, s-o lăsă aşa, în coadă de pupăză toată discuţia, şi să ne ocupăm de lucruri serioase, de lucruri macabre, de lucruri accidentale/accidentate/de accidente, acolo unde morbidul şi vidul îşi dau mâna, de unde şi expresia, deloc eufemistică: zâmbeşti ca un mort. Din această lume a zâmbetului ascuţit, perfid, orice interjecţie se declasează. Până la urmă şi scutecele se reciclează, aerele se expandează, formele aglutinate devin şi mai rariefate…şi povestea nu se opreşte aici.

Mai există o mie şi una de poveşti despre povestea aceasta, de intertextualizări nediscriminatorii, în care îi putem cita pe toţi, caracterul tuturor, ca grimasele niciunora să nu se strice la gust. De fapt gustul contează sănătăţii.

Pr. Dorin.