Un blog în memoria ÎPS Acad. Dr. Nestor Vornicescu al Olteniei

Îl găsiţi aici.

Nestor Vornicescu a intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, reprezentând, prin aceasta, spiritul nemţean cărturăresc, de o impresionantă vechime. Stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava (1962-1966), apoi al Mănăstirii Neamţ (1966-1970), devine episcop (1970) apoi Mitropolit al Olteniei (1978), unde păstoreşte ca un adevărat voievod al Valahiei.

Doctor în teologie (1983), membru al Academiei Române (1991), şi al Academiei de Ştiinţe de la Chişinău (1992), delegat în „Conferinţa creştină pentru pace”, a fost, deopotrivă, un istoric cu operă „mare”, un teolog şi un irenolog de seamă, care lasă o urmă de neuitat în cultura românească din jurul anului 2000.

Opera, extrem de intinsa si de aspect enciclopedic, conţine sute de articole şi studii, ediţii şi numeroase sinteze, între care unele sunt capitale pentru tema studiată. Despre viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare, 1979; Descătuşarea, 1981; Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVII. Izvoare, traduceri, circulaţie. 1983; Primele scrieri patristice în literatura noastră, sec. IV-XVI, 1984; Un filosof străromân de la Histria dobrogeană: Aethicus Histricus, autorul unei Cosmografii şi al unui alfabet (sec. IV-V), 1986; „Biruit-au gândul”.

Studii de teologie istorică românească, 1990; Studii de Teologie istorică, 1998; Una dintre primele scrieri ale literaturii române străvechi: „Pătimirea Sfinţilor Epictet şi Astion” (de la cumpăna secolelor III-IV), 1990; Sfântul Episcop Laurenţiu de la Novae, sec. V, 2000; Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, 1987; Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, al Galiţiei şi a toată Ucraina. Studiu hagiografic, 1999.

Monografia despre Mihai Viteazul, la patru sute de ani de la moartea marelui Voievod, încheie opera tipărită, ce va trebui extinsă prin ediţiile de studii încă prea puţin cunoscute, unele inedite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *