INTRĂ ÎN SITE

CV Candidaţi

   

   

   

 

I-a învăţat să nu se mai teamă…şi să asculte de insuflarea cea de sus! Mulţi se aşteptau la degringolade, la certuri, la şantaje… la lipsă de linişte. Colaborarea cu Securitatea, colaborarea cu masonii, ecumenismul, fobiile de tot felul au ieşit ca păduchii în frunte în aceste zile…şi creştinii noştri s-au isterizat. Am asistat la frica închipuită a unora faţă de proprii noştri ierarhi, cu groază. Îmi spuneam în sinea mea: Ce fel de creştini ortodocşi sunt aceştia care îşi ironizează Părinţii? Ce fel de oameni pot să scrie şi să vorbească aşa despre Biserica noastră, că e vândută ereticilor, că suntem o calamitate, că suntem o catastrofă cu toţii, dacă sunt oameni vii prin harul Bisericii?

Ne temem de ecumenism, de studii făcute în străinătate, de masonerie, de bombe, de cataclisme…şi în frica noastră faţă de toţi şi de toate, nu mai înţelegem că ne tăiem craca de sub picioare, dacă ne suspectăm unii pe alţii.

Am asistat la reacţii ciudate, extremiste în ultimele zile şi astăzi. De la afişele din Iaşi şi Bucureşti până la fotografiile de pe Altermedia, de la scrierile panicarde de pe Război întru Cuvânt până la forumurile discreditoare ale Bisericii Ortodoxe, făcute de către ortodocşi pentru ortodocşi [asta e cel mai grav!], am fost uluit să văd o atât de mare lipsă de moderaţie, o atât de mare dorinţă de: să se facă voia noastră…şi deloc: Facă-se voia Ta!

Dacă aş fi patriarh acum în locul PFP Daniel al României, i-aş alege pe toţi care m-ar fi discreditat în timpul alegerilor, ca să îmi spună o platformă coerentă despre ce ar face ei în locul meu. I-aş fi lăsat să vorbească şi pe ziarişti, şi pe politicieni, şi pe ierarhi, şi pe preoţi, şi pe creştinii de rând, să îmi spună ce ar face ei în relaţiile cu alte Biserici, în relaţiile cu Statul român, cu Justiţia, cu NATO, cu UE, cu te miri cine şi Biserica Ortodoxă Română să înflorească de zece ori mai mult decât până acum.

E uşor să critici când nu duci tu greul în spate. E uşor să fii mic şi nechibzuit, să te dai cu pseudonim şi să vorbeşti despre ce te depăşeşte de o mie de ori. E foarte uşor să fii nihilist, să fii anti-ecumenist, să fi anti-mason, anti-gay, anti-NATO, anti-Bush…Şi?! Unde şi în ce fel va trăi Biserica cu astfel de oameni? Dacă unii n-ar fi făcut compromisuri pentru noi, dacă nu ar fi suferit, dacă nu ar fi răbdat tot felul de schingiuri trupeşti şi interioare, în ce Biserici mai ne închinam noi? Dacă nu făceam studii aici sau în străinătate, cine vă mai traducea cărţi, cine vă mai învăţa Teologie, cine vă mai da cuvânt şi Taine, dacă toţi am fi fost proşti, ignoranţi, nişte pălării de floarea soarelui?

E frumos să ai opinii, e cel mai frumos şi mai demn lucru cu putinţă. Dacă eşti om creat de Dumnezeu şi plin de Duhul Sfânt şi de sfinţenie e bine să ai opinii. Să ai opinii şi să vorbeşti ore în şir, să traduci mii de pagini, să te rogi şi să posteşti cu zilele, să fii muncitor în familia ta, la serviciul tău, să zică lumea despre tine brava.

Dacă ai opinii, atunci să te vedem la faţă! Să ştim cine eşti, cum eşti, să vii să stai în faţă, să fii conducător şi nu să stai prin cotloane. Să vii în faţă ca să dea toţi în tine cu mere, să îţi pună afişele pe garduri, să te cheme la CNSAS că s-au mai găsit două file, să fii acuzat de simonie, de falsuri în acte, de violuri sau de homosexualitate iar tu să nu faci nimic.

Adică, dacă vrei să ai opinii, atunci să ai faţă! Blogurile ortodoxe care scriu împotriva ierarhilor, a preoţilor şi cred că prin asta îi iubesc pe Sfinţii noştri, au numai resentimente, frici, trag concluzii pripite, se răzbună pe ăla, dă cu piatra în celălalt, dar nu găsesc nicio linişte, nicio frumuseţe liniştită în capul lor. Citesc câteva bloguri de acest tip regulat şi observ duhul protestant/protestatar la ei, care se dau de ortodocşi şi care se închid în grupul lor, nu comunică cu nimeni, se cred martiri închipuiţi ca neoprotestanţii şi îşi pronostichează, ei înşişi, un sfârşit groaznic, ca Ionică şi lupul…

Mă rog…Fiecare decide cum să îşi trăiască viaţa…Dacă vrei să fugi de propria ta umbră, de ce nu?!

Însă Duhul Sfânt ne-a învăţat astăzi că Biserica Ortodoxă Română e condusă de oameni duhovniceşti, de oameni care văd în adâncul viitorului nostru, care privesc spre viitor cu atenţie şi cu frică şi dragoste de Dumnezeu. Fiecare face ce poate, cum poate şi cu cine poate să slujească lui Dumnezeu. Şi noi ne-am dori credincioşi care ştiu Scriptura pe de rost, Filocaliile, comentariile Sfinţilor Părinţi din scoarţă în scoarţă şi vreo 5 limbi străine de fiecare, dar nu avem bucuria asta. Şi nouă ne-ar plăcea să avem salarizare de la stat integrală precum senatorii României, Biserici predate la cheie, sonorizare şi încălzire centrală în fiecare Biserică în parte, 100% prezenţă la slujbe a credincioşilor noştri…şi multe altele.

Dar dacă nu le avem, ce trebuie să facem?! Trebuie ca nimeni să nu se mai facă preot, nimeni să nu se mai facă monah, nimeni să nu se mai facă ierarh, că s-ar putea să devină …ecumenist? Să fugim cu toţii în pădure? Să ne închidem în casă şi să le spunem ereticilor: Veniţi dv. şi faceţi slujbe în Bisericile noastre, că nouă ne e frică de dârdâim de dv.?!

Ziua de astăzi ne-a învăţat să fim lucizi, reţinuţi, atenţi, dar să ştim şi să ne bucurăm, să ne încredem în voia lui Dumnezeu, să lăsăm să ne conducă harul cel de sus şi nu coada celui din Iad.

Dacă dv. aţi învăţat altceva sau mai mult, vă rugăm să ne comunicaţi!

Am putea să dezbatem acest subiect…împreună.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: