Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

De ce dă Dumnezeu peste cap planurile oamenilor?

sa nu mori fara pace in suflet

Pentru că îi orientează spre o privire mult mai adâncă asupra vieţii lor. Bolile, necazurile, moartea cuiva drag, sărăcia, falimentul, duşmanii apăruţi din senin sunt tot atâtea motive ca să vezi viaţa şi rostul ei altfel.

Trebuie să vedem altfel. Noi suntem învăţaţi să privim lucrurile liniar, cu o previzibilitate umană. Dumnezeu călăuzeşte viaţa noastră … altfel. Convertirea noastră la credinţă înseamnă o schimbare radicală, o schimbare adâncă spre un altfel de viaţă, spre viaţa pe care nu o intuiam, dar care e viaţa pe care o vrea Dumnezeu cu noi.

Convertirea e ca o călătorie pe nepusă masă spre fericire. Noi doream puţine lucruri şi Dumnezeu, într-o clipă, într-o zi, direct sau prin oameni, prin anumite evenimente, ne face să intuim măreţia unui drum mare, imens, veşnic. Noi doream puţin şi El ne dă mult.

Saul mergea către Damasc ca să ucidă pe creştini. Era pus pe omoruri. Şi în vedenie, mergând pe cale, îi apare Iisus, Domnul şi Dumnezeul Său, şi îl întreabă pe viitorul Apostol Pavel, de ce Îl prigoneşte, de ce Îl fugăreşte şi îl omoară în credincioşii Săi.

Pavel nu se aştepta să ajungă vasul alegerii [F. Ap. 9, 15] Duhului Sfânt în acea zi, dar el era pregătit, fără să o ştie, pentru această dumnezeiască misiune. El avea râvnă bună dar o proastă înţelegere asupra a ceea ce face, pentru că nu înţelesese până atunci în fiinţa lui, că acei creştini pe care el îi prigoneşte sunt fiii lui Mesia, fiii lui Dumnezeu după har.

De aceea, atunci când vede, când vede slava Sa care l-a orbit, râvna lui se autentifică, devine dreaptă, pentru că acum ştie pentru cine trăieşte. Până acum avea râvnă dar nu şi cunoştinţă dreaptă. De acum încolo, întâlnirea cu El, vederea Lui, îi dă şi râvna cea bună şi înţelegerea cea dreaptă a faptei.

Convertirea mea la dreapta credinţă, prima convertire conştientă, ruptura definitivă de inerţia vieţii [pentru că am fost botezat de mic ca ortodox] a venit atunci, când am văzut harul lui Dumnezeu în oamenii ieşiţi pe stradă la revoluţia din decembrie 1989, care se rugau şi strigau cu o astfel de putere adevăruri mari, sfinte, cum nu mai auzisem niciodată.

În fiinţa lor, în toate din jur, în atmosfera aceea călduroasă a unui decembrie providenţiat de Dumnezeu, am trăit prezenţa lui Dumnezeu copleşitoare, prezenţa Sa care te făcea să fii leu, să te lupţi cu tot ce e murdar şi strâmb, să mori din cauza sfinţeniei acestui gând: al libertăţii, al libertăţii de a fi frumos, de a fi liber cu adevărat în Dumnezeu.

Tocmai de aceea moartea Martirilor noştri, a unor tineri care erau de seama mea, a născut în mine credinţa. Dumnezeu mi-a reconfirmat fiinţial, mai presus de orice gând şi idee a mea, faptul că Martirii Bisericii sunt sămânţa care extind Biserica, că moartea celui Drept izvorăşte viaţă veşnică, în cel care nu ştie că a venit ziua mântuirii lui, dar era pregătit pentru ea.

Se pare că Dumnezeu, în marea Sa milostivire, pregătise pentru mine şi pentru alţi mulţi confraţi ai mei ziua mântuirii, un Paşti în decembrie. Am trăit bucuria extremă a convertirii mele cu lacrimi. Priveam la televizor cum se strigă: Vom muri şi vom fi liberi! sau acel Tatăl nostru în genunchi, cu lumânări în mâini şi bărbăţia unei iubiri, a unei cutezanţe primite de sus, atunci, chiar atunci şi am început să cânt, în strigăt, Tatăl nostru pe care nu-l ştiam.

Nici alţii ca mine nu îl ştiau, dar Dumnezeu ne-a învăţat să-l ţipăm, să-l cântăm, să ne bucurăm în acest ţipăt de bucurie, când credinţa a devenit ţipăt de bucurie, o cavalcadă de bucurie.

Aşa că nu am învăţat de la oameni despre Dumnezeu, ci Dumnezeu mi S-a descoperit în oameni şi în mine, a izbucnit din mine şi această izbucnire s-a accentuat pe zi ce trece, s-a format un rai, o frumuseţe care mă susţine şi mă încântă şi de care, pe zi ce trece, mă simt tot mai nevrednic, tot mai mic, tot mai …insuficient.

Cuvintele au putere, dacă vin de sus! Dacă te umple Duhul lui Dumnezeu, acum, într-o clipă, Soarele răsare în inima ta. Ţi se deschid uşile mântuirii. Ţi se deschid ochii. Începi să vezi ce nu ai fi crezut să vezi. Începi să simţi ceea ce detestai până ieri. Începi să guşti viaţa din destul, acea viaţă pe lângă care treceai ca un orb, ca un surd, ca un neisprăvit şi nu ştiai că e viaţa ta.

Martirii din decembrie 1989

Dumnezeu ne dezorientează pe calea noastră, ne scoate din căile noastre şi ne pune pe căile Lui. El este un Dumnezeu surprinzător pe lângă un Dumnezeu gelos. El te suprinde când ţi-e lumea mai dragă şi te vrea numai pentru El. Vieţile Sfinţilor sunt pline de neprevăzutul providenţierii lui Dumnezeu şi de această gelozie sfântă, dumnezeiască.

Să vă lăsaţi surprinşi de către Dumnezeu!

Nu o să vă pară rău că o să citiţi şi o să vedeţi cu alţi ochi viaţa,

cu ochii străvăzători ai credinţei şi ai dragostei de El.

Pr. Dorin Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

Candidaţii pentru scaunul patriarhal al României

Next

Alegerea Patriarhului şi mediatizarea evenimentului la TV [12 septembrie 2007, I]

2 Comments

  1. Camelia

    „Dacă te umple Duhul lui Dumnezeu, acum, într-o clipă, Soarele răsare în inima ta. Ţi se deschid uşile mântuirii. Ţi se deschid ochii. Începi să vezi ce nu ai fi crezut să vezi.

    Începi să simţi ceea ce detestai până ieri. Începi să guşti viaţa din destul, acea viaţă pe lângă care treceai ca un orb, ca un surd, ca un neisprăvit şi nu ştiai că e viaţa ta.”

    Multumesc, Parinte!

    Cu cat inaintez mai mult in lectura, cu atat imi dau seama ca intrebarile mele dispar;cred ca atunci cand voi fi terminat de lecturat toate articolele,nu voi mai avea intrebari.

    Sunt inca pe drumul Damascului,dar prefer asa pentru ca nimic in lume nu se compara cu purtarea Lui de grija,dar mai ales cu darurile cu care neincetat ma uimeste si ma copleseste.

    Stiati ca lacrimile bucuriei nu sunt sarate?

    „Iată acum binecuvântaţi pe Domnul toate slugile Domnului, care staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru.

    Noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul.

    Te va binecuvânta Domnul din Sion, Cel ce a făcut cerul şi pământul.”
    (Psalmul 133)

    Amin.

    …………

    Da, doamnă dragă, ştiu că lacrimile pline de har…sunt dulci, dar ştiu şi că luptele şi încercările pentru ele sunt foarte amare!

  2. Camelia

    Da,Parinte. La inceput,doar.Pentru ca,mai tarziu,devine obisnuinta si parca simti ca-ti lipseste ceva daca nu ai mai avea de trecut niscai provocari.

    Stiti,din considerente pe care doar Bunul Dumnezeu le cunoaste,ieri,dupa Paraclisul Maicii Domnului,am reusit cu greu sa ajung acasa.

    Practic,nu mai puteam merge decat cu mare greutate – febra musculara(?),dureri de glezne si genunchi.

    Am stat pret de cateva ore in pat,ca mai apoi sa constat ca nu sunt in stare sa-mi fac rugaciunile. Ei,dar asta m-a ‘nfuriat de-a binelea.
    Bine atunci,mi-am spus,daca tot nu sunt in stare sa stau la rugaciune,voi trece la calculator si va voi scrie despre puterea dragostei – modul in care am depasit multe ispite.

    Odata ajunsa la calculator,constat ca nu mai simt nimic din durerile de mai-nainte,mai mult chiar,ma invaluie o stare ciudata de buna dispozitie in ton cu muzica in surdina a fiicei mele.Orice,numai rugaciune nu…

    Insa,chiar daca nu-mi puteam aduna gandurile,am inceput Psaltirea Maicii Domnului,cu convingerea ca insasi cuvintele citite,chiar daca pe moment eu nu le inteleg,cineva se teme de ele pentru ca le simte puterea care tine la distanta.

    Acesta este unul dintre motivele care m-au facut sa ma abandonez in mainile Domnului – neputinta mea in fata incercarilor;cu Domnul,insa,nimic nu este de netrecut.

    Si ce poate fi mai minunat decat sa spui : Doamne,ajuta-ma sa fac voia Ta!

    (ps: daca i-as baga in seama,cred ca sunt si demonii ortografiei,pentru ca multe litere mi-au mancat si multe greseli am avut de corectat pana sa termin raspunsul asta;dar:fie Doamne,voia Ta!)

    Doamne,ajuta!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén