http://www.ultima-ora.ro/uploads/articles/08_dragoste%20in%20exces.jpg

Într-o după amiază de toamnă, cam pe la ora două noaptea, Mr. Luciditate s-a întâlnit cu Mss. Impunătoarea din…întâmplare. O întâmplare, ca toate întâmplările, toridă de caldă. De fapt, el dorea să parcheze maşina şi să meargă acasă, după o seară de ruletă, unde pierduse vreo 50.000 de euro, mai mult sau mai puţin.

Atmosfera se petrece în imediată vecinătate. El tocmai închidea portiera la maşină, când, pe neprevăzute, l-a bruscat frumuseţea ei. Cum se ştie, interacţiunea dintre forţa x şi forţa y, scazi, împarţi, înmulţeşti cu doi, împarţi la zece şi faci radical de cosinus din toate, îţi dă…dragoste. Chiar dacă unii cred că dragostea e un fel de mecanică a fluidelor, totuşi dragostea este mai tare ca energia atomică. De ce? Autorul nu ne-a spus.

Noi copiem acum această poveste dintr-o carte, dintr-un scenariu de film, pentru că nu mai ştim ce să inventăm. Ne-am sucit, ne-am învârtit şi nu mai ştiam ce să inventăm şi am inventat o telenovelă de blog. Ne reîntoarcem la personaje. Lângă ele, bate o lună închisă la privire, de parcă e galben întors, de floarea soarelui, din picturile lui Vincent V. G. Transpiraţia, ca şi ticăitul ceasului interior, strigă ca într-un roman de Zola. În plină eră materialistă, expresionismul se îmbină într-o curtoazie romantică cu simbolismul, de te vine/de îţi vine să te întrebi: Ce fel de lună e aia care stă sub clar de lună când Luciditate şi Impunătoarea s-au întâlnit?

Deci, despre lună, am spus. Despre numărul de maşină al lui Luciditate, ce să spunem: marfă de marfă! Ta-s-o al lui Luciditate, Mr. Manufactură, i-a dat maşina lui Lucidatate, când a împlinit şi el opşspe ani, ca să fie cel mai cool dă pacolo. Cert e sigur, că Luciditate a fost în momentul cel mai fericit al burlăciei lui, când i-a căzut de dragoste.

Să mergem mai încet, spre locul faptei, ca să vedem cum se naşte dragostea! Camera rulează spre locul accidentului sentimental. Că v-am spus că s-a ricoşat privirea lui Luciditate drept în fata asta, cum o chemaă?, a , da , Impunătoarea. Acesta e numele ei: Impunătoarea. Cui nu-i place numele să şi-l schimbe!

Ea, s-a apropiat. Temporalitatea se rezuma atunci la o privire spre el. Nu mai conta Leibniz, Kant, Hitler, că nu mâncase nimic, ci …conta dragostea. Dragostea o făcea să se apropie.

-Alo, domnu, da ziceaţi că ea nu se îndrăgostise, ci că ne arătaţi cum se îndrăgosteşte o fată de un băiat. Nu e logic să ne spuneţi cum s-au îndrăgostit şi apoi de ce nu s-au îndrăgostit?

-Da, îi răspunde regizorul piesei, unui marţipan de om, care, stătea la peluză şi se credea director de regie. Adică, auzi şi tu, Fancis C. C. Copola regizează la noi şi el, Aguridă Pasvante, zice X când nici musca nu trebuia să se audă.

Revenim, după această scurtă pauză. deci, care va să zică, una bucată Luciditè and altă bucată Ravisanta. Impunătoarea se apropie de el şi mai mult. El stă ca o nerăsuflare. Ea se apropie. El este golit de replică. Ea…se apropie…El e perplexat de-a binelea. Şi, în secunda a doua, ea îi zice, cadrul unu, secvenţa a treia: Domnule, aveţi cumva o ţigare?

Luciditate se pierde. El, cel care şmanglerea întotdeauna de la restaurant câte o furculiţă, câte o maşină din faţa hotelului, câte o dubiţă cu produse agricole, se pierduse în faţa acestui foşnet de cuvinte venit din gura ei.

I s-au părut cuvintele rostite în chineză: atât de scumpe i se păreau! Se uita cu ochii lui la ele, la ea, la luna de deasupra, la maşina care nu mai dorea să se închidă la portieră şi ea, ca o maşină, şi…nu mai avea replică.

Replica nu a mai venit niciodată. Aguridă Bastravan, de acolo, de unde era el în spate, cam ramolit, i-a strigat: PUpo, bă…Nu fi fraier! Ce, că s-a făcut o mare hărmălaie acolo la acest strigăt. Două pisici siameze au sărit ca arse de la locul lor şi s-au aruncat în decor. O maşină, maşina poliţiei, care trebuia să stea pitită de pe colţ, până când Luciditate era prins în flagrand/t de Mss, care era agent peste acoperire, a venit mai înainte de termen, crezând că atunci e momentul. Şi, cosorog peste pupăză şi luna, frumoasa lună, căzu din decorul ei de sus, că era de plastic, şi peste ea trecu maşina poliţiei.

[Băi, Poliţia e instituţie şi se scrie cu literă mare!] Vă daţi seama ce romantic: maşina poliţiei căzu direct în lună, intră direct în luna…de miere, pentru că cei doi aveau relaţii suspectibile şi în afara scenei.

[-Actorii ăştia…În loc să îşi vadă de filmul lor, se tolănesc şi după film…Ştiam eu…]. Între paranteze drepte, incoluăm/incalculăm/incoulăm/inoculăm din când în când, şi subtitrarea filmului. Nu de alta, dar să fim corecţi. Că şi peluzistul sau mâncătorul de floricele de acasă, are şi el nevoie să se zică ceva despre el. Că ce…N-am înţeles?! Adică cum?!…

Au plecat în luna de miere, departe de casă şi şi-au făcut de cap…

-Ai maică, i-a durut capul?!…

-Nu..tinereţe mamaie, tinereţe…

-Aha, tinereţe…Eeeeh, că la tinereţe vara e ca iarna.

Dragostea, subiectul filmului, că e de dragoste filmul, are o poveste banală. Ce e banal e de nepovestit. Pe noi nu ne mai interesează banalul, pentru că avem o viaţă banală, o ştim, ci pe noi ne interesează magistralul. Magistralitatea acestui film constă în aceea, că regizorul are o legătură de amoroasă cu scenarista, bucătarul cu una dintre figurante, iar unul, care e pe post de trecător, da, de trecător care fumează lângă un stâlp şi se uită tâmp, are o relaţie de spirtoase, cu cine credeţi?, cu o secărică… Secărica se lasă degustată de trecător, până când, sub un ropot de stele verzi, trecătorul cade în şanţ…şi adoarme.

Stai să vezi, cititorule grăbit, stai să vezi ce se întâmplă!… Dragostea e un fel de te bagă în boală, vorba câtecului. Din spatele meu, se auzea câtecul, celebru deja : „Ţi-am luat sămânţe, ţi-am luat mărgele…”, de câte patru versuri în strofă, şi pe care, dacă vrei să te dai că îl ştii, îl înveţi.

[ Pe mine mă enervează ăia care râd de om, ca ăsta. Vai de capul lui maică, uite şi tu cu ce se ocupă un preot, cu bancuri…Păi ce preot eşti tu?…] Unii nu pot înţelege arta pentru că zic că este atac la persoană şi nu moralizatoare. La unii le place numai fabula. Aia e cu animale, cu broaşte, cu lăcuste, cu struguri…Când vine vorba de roman, ăla taie în carne vie. Mai în poezie o mai scalzi, o mai îmbraci, te dai de luceafărul, te dai de la melci, de la crabi, de la fluturi, dar romanul taie şi spânzură şi, la fel, şi forma scurtă a naraţiunii.

Dialogurile, fără a fi redundante, spun ceva despre ceea ce Balzac numea… comedia umană. Adică, da, trebuie să vorbim despre cum sunt oamenii şi nu despre înaripate şi cai verzi pe pereţi. Acum trebuie să o lăsăm la apă cu idealismul şi trebuie să construim capitalismul, pe aceleaşi baze solide pe care am construit, cu elan creator şi abnegaţie, comunismul. Că ce, nu era bine pe vremea lui Ceauşescu?! Că nu aveam lumină dar aveam bani, că nu aveam voce liberă dar aveam Vocea Americii, că nu aveam carne dar aveam încredere în viaţă.

-Acu, maică, ce mai e? Nu mai avem de niciunilea. Că acu, hoţii ăştia ne-au furat şi haina dă pă noi, cu democraţia lor. Ce democraţie, maică, e destrăbălare asta! Că le văd la televizor, că mi-am băgat televizor, pe alea despuiate şi pe politicenii ăia care ne promite şi nu face nimic.

-Ei, acum v-a mai pus ceva la pensie, nu?

-Ne-a pus, de, ne-a pus…Dar ce, îţi ajunge?!

Când s-au întors din ţările calde, Luciditate şi Impunătoarea deja erau în luna a cincea cu copilul. Se pregăteau de nuntă. După cum ştiţi, nuntă mare, cu de toate, hora miresei, dai ţoale, dai bani pe masă, a doua zi eşti cheaun de somn…

Însă, nu s-a mai întâmplat nici nunta…Pe DN1, maşina care rula din partea dreaptă, şi care conţinea pe decedaţi X şi Y, au intrat în coliziune frontală cu o altă maşină care rula regulamentar. Adică, dacă cea care rula regulamentar, atunci ar fi rulat neregulamentar, ar fi scăpat cei doi şi aveam o mândreţe de final.

Că stam şi mă gândeam aşa: De ce atâta dramă, bre, în dramele noastre?! Chiar aşa! N-o să fie dragoste e dramă. Nu am găsit explicaţia în darea de seamă a poliţistului de pe raza căruia s-a întâmplat accidentul, dar ştiu că a rulat la PROTV, tot acest sfârşit tulburător, şi apoi, pe OTV, au urmat suspiciunile asupra a ce se fi fost întâmplat dacă a treia maşină, care venea din sens lateral dreapta, ar fi trecut razant printre cele două maşini, înainte cu două ore ca cele două maşini să se ciocnească şi să rezulte doi morţi în floarea tinereţii lor şi un copil în pântece, care a murit odată cu mama lui.

Aşa cum spuneau şi romanii pe vremuri:

Sfârşitul se află întru început.

Pentru comentarii pe marginea acestei drame,vă rugăm să folosiţi comentariul din dotare şi să analizăm, din ce motiv şi pentru ce, uneori, între dragoste şi moarte, te întâlneşti cu moartea.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: