Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Şi Dumnezeu îi privea îndelung când…ţipau

The image “http://www.rovinjapartments.com/index_files/pula_roman_arena.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Unde suntem?! La Ieş. 2, 25: „καὶ ἐπεῖδεν ὁ θεὸς τοὺς υἱοὺς Ισραηλ καὶ ἐγνώσθη αὐτοῖς” /”Şi Dumnezeu a privit îndelung pe fiii lui Israel şi i-a cunoscut pe ei”. Murise faraonul care îl cunoscuse pe Iosif şi a venit unul care i-a pus la munci grele pe fiii lui Israel. Fiind împilaţi, asupriţi, puşi la cazne, fiii lui Israel au strigat, au ţipat, au gemut către Dumnezeu în durerea lor καὶ ἀνέβη ἡ βοὴ αὐτῶν πρὸς τὸν θεὸν ἀπὸ τῶν ἔργων [„şi s-a ridicat strigătul/geamătul lor până la Dumnezeu/către Dumnezeu, din (mijlocul) muncilor lor”].

Când ei au ţipat, când sufletul lor a fost sfâşiat de durere, atunci Dumnezeu a auzit [ εἰσήκουσεν] geamătul lor, pentru că era un geamăt netrucat, era unul realist, profund, acut. Dumnezeu i-a ascultat pentru că tocmai acum, în mijlocul durerii, s-au concentrat numai asupra Lui, au văzut numai în El scăparea. Căci rugăciunea autentică este aceasta: πρὸς τὸν θεὸν, către Dumnezeu, dar din mijlocul inimii tale, al fiinţei tale şi nu din buze.

Când ei au ţipat, El i-a auzit şi când ei au plâns, El şi-a adus aminte [ἐμνήσθη], de cine?, de legământul [τῆς διαθήκης] Lui cu părinţii lor, cu Avraam, Isaac şi Iacov. Legământul Lui e veşnic, şi el se împlineşte şi cu noi acum, care suntem moştenitorii după făgăduinţă ai lui Avraam, Isaac şi Iacov. Poporul lui Israel, noul popor al Bisericii este os din oasele lui Hristos şi carne din carnea Sa, pentru că se hrănesc din masa Stăpânului, din Însăşi Prea Sfântul Trup şi Preacuratul Sânge al Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Pe cei care au plâns, pe aceştia, Dumnezeu i-a privit îndelung. Forma ἐπεῖδεν, care vine de la o formă de aorist, este interpretabilă. Noi am găsit de cuviinţă să vorbim despre o privire îndelungă a lui Dumnezu faţă de popor şi nu de o privire fugară sau pur şi simplu de privire. Dumnezeu i-a privit îndelung pe fiii lui Israel, spune textul, pentru ca să-i cunoască [ἐγνώσθη].

Cum adică să-i cunoască? Dumnezeu îi cunoaşte şi ne cunoaşte pe toţi, ar spune cineva. Însă aici e vorba de cunoaştere prin intimizare. Dumnezeu i-a cunoscut din durerea lor aruncată spre El, din durerea pe care au legat-o, de nestricat, de voia Lui, de harul Său, de ajutorul Său.

Una e să îl cunoşti pe cineva la un pahar de coniac şi alta e să îl cunoşti când e în durere, când e în suferinţă şi când îţi spune şi ţie suferinţa lui şi tu îl ajuţi, şi el, se leagă în fiinţa lui de tine, ca de unul care s-a intersectat cu durerea lui şi te simte pe tine din el şi nu din afară.

Acum, fiii lui Israel, ţipau din năuntru şi nu … din afară. În ed. BOR 1988, Is. 29, 13 sună cam aşa: „De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni”. Textul se pliază, în mare, pe LXX: ” Ἐγγίζει μοι ὁ λαὸς οὗτος τοῖς χείλεσιν αὐτῶν τιμῶσίν με, ἡ δὲ καρδία αὐτῶν πόρρω ἀπέχει ἀπ ἐμοῦ, μάτην δὲ σέβονταί με διδάσκοντες ἐντάλματα ἀνθρώπων καὶ διδασκαλίας.”

Entalmata [ ἐντάλματα] lui Dumnezeu, porunca/rânduiala lui Dumnezeu nu este o didascalia omenească, o învăţătură omenească, predată după legile gramaticii omeneşti. Tocmai de aceea, cei care cred că repetând frazele Scripturii sau ale rugăciunilor ortodoxe se roagă, fără a simţi în ei harul lui Dumnezeu care aduce inima lor aproape de Dumnezeu, se înşală şi vorbesc despre o rugăciune care nu are răspuns imediat. Rugăciunea autentică, harică, e ca o scrisoare care primeşte răspuns imediat. Cel care se roagă lui Dumnezeu pentru ceva, care se roagă, imediat primeşte în fiinţa lui un răspuns, unul tainic, prin care înţelege că rugăciunea i-a fost primită sau continuă să se roage, pentru că stăruinţa în rugăciune e cea care simte că îi va aduce mila lui Dumnezeu, asentimentul lui Dumnezeu la voia lui.

Sau, rugăciunea continuă, corectează voia noastră, o face să ceară lucruri care trebuie, care sunt necesare de la Dumnezeu şi nu tot felul de nimicuri. A cere ceva important înseamnă a cere să se facă voia lui Dumnezeu cu tine. Mai important decât atât nu există! Când vrei să se facă voia lui Dumnezeu în viaţa ta ai cerut tot, pentru că L-ai făcut pe El Stăpîn şi Domn al inimii tale, unde nu mai acţionezi şi reacţionezi de unul singur, ci în coproducţie, conlucrare cu El.

El i-a cunoscut când… ţipau. Tot la fel, El ne cunoaşte din noi când facem milostenie, când ne iertăm vrăjmaşii şi ne rugăm pentru ei, când iubim pe cel necăjit şi pe orfan, pe văduvă şi pe năpăstuit, când suntem drepţi cu cei care fac nedreptate oamenilor şi suntem milostivi cu cei care greşesc şi se pocăiesc mai apoi.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

De ce nu a fost omorât Sfântul Proroc Moise?

Next

Când iconoclasmul postmodern vrea să ne dea topless şi să ne ia Sfintele Icoane…

2 Comments

  1. Intrebare tehnica: De ce faceti exegeza pe Vechiul Testament pe LXX? De ce nu direct pe Ebraica?

  2. Pentru ortodocşi textul recept este LXX-ul. Mulţumim pentru întrebare.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén