The image “http://www.crestinortodox.ro/lib/templates/new/img/Hristos.JPG” cannot be displayed, because it contains errors.

Educatio, educationis nu vorbeşte despre şcolarizare ci despre creştere, despre hrănire. Ed, de la edo, edere, edi, esus înseamnă a mânca, a consuma, a devora ceva. Ce devorăm noi din clasa întâia până la liceu sau facultate [ ca să mergem pe o şcolarizare medie]? Devorăm cărţi, cunoştinţe, date, cu scopul de a ne hrăni sufletul, mintea, de a ne specializa creierul pentru o anumită direcţie.

Şi educo, educare, educavi, educatus vorbeşte tot despre creştere, ca şi educo, educere, eduxi, eductus. De ce însă nu mai percepem educaţica ca pe o creştere a noastră în cunoaştere, ca pe o armonizare a fiinţei noastre după anumite standarde şi credem că educatio trebuie să însemne statistică, cifre şi date luate de-a valma?

Ce înseamnă să ai o bună educaţie? Elementar vorbind, am spune că cei 7 ani de acasă ar însemna să ai cunoştinţe teologice, morale şi de comportament care să te facă un elev silitor şi un copil ascultător, manierat şi cu bun simţ incipient. Ca să existe aşa ceva trebuie să te naşti într-o familie credincioasă, cu părinţi care să se ocupe de tine şi care să facă din educaţia ta o adevărată vocaţie. Studiul teologic, studiul limbilor străine, sportul, manierele elegante, folosirea tehnologiei care îţi stă la îndemână, cultura incipientă credem că sunt elemente pentru până te duci la şcoală, care trebuie inoculate în inima copiilor noştri.

O familie ortodoxă cablată la realitate şi care are o anumită deschidere faţă de cerinţele lumii de astăzi, credem că nu poate sări peste aceste elemente fără urmări dramatice în viaţa copiilor lor. Toate studiile copiilor noştri trebuie să aibă, sub ele, dedesubtul lor, ca un fluviu de viaţă, fundamentul teologic al învăţăturii şi al creşterii în viaţă, acela că ne pregătim nu numai pentru o carieră profesională în această viaţă, ci ne pregătim pentru viaţa veşnică, trecând printr-o serie de etape ale vieţii actuale.

A merge la grădiniţă şi apoi la şcoală nu înseamnă îndeajuns de mult dacă cele două instituţii nu sunt unite cu mersul la Biserică. Şcoala fără Biserică e ca tacâmul fără farfuria cu mâncare. Degeaba ştii tu cum se zice cuvântul cutare, teorema, povestea, compoziţia chimică etc…dacă nu ai unde să exersezi uneltele câştigate. Şcoala îţi dă unelte ca să fii om productiv, energic, cu o anume viziune. Biserica te face să îţi extinzi viziunea asupra vieţii şi a folosirii uneltelor educaţionale, într-atât de mult, încât îţi dă să vezi că tu eşti destinat să cunoşti veşnic şi să cunoşti împlinitor pentru viaţa ta.

Istoria românilor, descoperirile ştiinţifice ale marilor savanţi, tabloul lui Mendeleev, sintaxa şi morfologia unei limbi, teoremele lui Euclid, secţionările pe ţesuturile umane…sunt bucăţi de realitate care se vor îmbinate una cu alta, pentru că altfel sunt un trup mort. Numai credinţa uneşte cunoaşterea, o face să aibă finalitate ontologică, adică să ne folosească nouă, în interiorul nostru.

Pentru că altfel, faci studii superioare, eşti un om respectabil, descoperi şi scrii cărţi…şi mama ta aude la ştiri, într-o dimineaţă, că fiul ei s-a sinucis în baie din cauză că se simţea …indispus pe viaţă. Educatio înseamnă să te hrăneşti, să devii cineva, să fii cineva în mod real, în Dumnezeu, cu fundament, cu lumină în suflet, şi nu să fii o magazie, o hală imensă de date, cărţi, anexe care nu îţi dau niciun sens vieţii tale.

Suntem educaţi? Pentru mine educaţia nu se termină niciodată. Cunoaşterea noastră e veşnică, pentru că experiem veşnic din punct de vedere ontologic, al fiinţei noastre, apropierea de Dumnezeu şi de oameni. Dacă vrem să fim educaţi, atunci să nu ne oprim din educatio, adică din creştere! Dacă e să creştem, atunci să creştem pe fiecare zi, spre înnoirea vieţii şi a veacului ce va să vină.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: