Artă şi morală

http://www.doaks.org/ByzImages/EBS_63.36.1.jpg

Perioada modernista este cea in care prapastia dintre cele doua valori umane, arta si morala, imbraca una dintre cele mai adanci forme de pana acum. Artistul se preocupa de opera de arta. Nu prea conteaza daca el este un pacatos sau un virtuos, vesel sau trist, esentialul este sa lucreze bine, sa obtina o performanata tehnica.

Arta acum este o forma de perfectiune exterioara ce ar trebui sa se gaseasca intr-un raport de cauzalitate nemijlocita cu perfectiunea interioara a artistului, care nu poate fi alta decat cea morala. Obiectul moralei este sa faca din viata o capodopera interioara, iar obiectul artei este acela de a se realiza in afara desavarsirii interioare, cf. Sebastian Chilea „ Etica si estetica„.

Cuceririle tehnice au facut ca valorile religioase si morale sa fie eliminate, ele fiind considerate perimate si superflue sau chiar daunatoare progresului. Asistam la o rasturnare de valori in dauna valorilor morale si in avantajul celor materiale. Cu toate acestea, omenirea n-a devenit mai fericita. Toate valorile n-au fost suficiente pentru a-i da omului fericirea pentru ca aceasta nu este posibila fara desavarsirea morala si credinta religioasa.

Diaconul Andrei Kuraev vorbeste despre un eventual comportament al crestinului fata de perioada postmoderna: „ …sincer sa fiu, pe mine inca nimeni nu m-a convins ca miscarea postmodernista, indreptata spre distrugerea formelor clasice, este acea miscare la care crestinii ar trebui sa ia parte si inca sa mearga in primele randuri. Dupa parerea mea, aici noi mai bine am ramane in urma…” Tot diaconul Kuraev subliniaza existenta armoniei si a frumusetii, care nu merita sa fie schimbate pe mazgaliturile postmodernistilor.

Vorbind despre relatia oamenilor de arta postmodernisti cu religia, monahul Savatie Bastovoi spune ca aceasta relatie este una directa, astfel incat postmodernistii sau lupta cu religia, respingand-o, sau o interpreteaza, punand-o intr-o lumina postmoderna: „ Unii care neaga existenta lui Dumnezeu, ateii si altii, care, desi recunosc ca Dumnezeu exista, totusi il interpreteaza cum vor ei, acestia sunt ereticii. De aceea iti spun cu certitudine: nu poate exista poet postmodern crestin. El poate fi sau eretic sau ateu.”

Savatie marcheaza în fragmentul citat, punctul din care religia si postmodernismul literar se despart. Lucrurile grave, care privesc in mod direct mantuirea noastra sunt neschimbate, Ortodoxia este in vesnicie, in timp ce postmodernismul este in timp.

„Cel care in timp nu-l poate aduce pe Dumnezeu la sine, trebuie sa se duca el in vesnicie, in ospetie la Dumnezeu. Dumnezeu nu incape in casa timpului, in schimb El te asteapta in palatul Sau, pentru a-ti sluji tie. Iar postmodernismul, chiar daca spune ca exista Dumnezeu, nu se duce la El, ci vrea sa-l inghesuie pe Dumnezeu in casuta sa. Postmodernistului nu-i place ca Dumnezeu este atat de simplu si de smerit, el ar fi vrut un alt Dumnezeu,mult mai spectaculos, mai postmodernist. Dar Dumnezeu e simplu, El vorbeste simplu in Biblie, nu cu intertexte.”( Ortodoxia pentru postmodernisti, Monah Savatie Bastovoi).

Arta se vrea eliberata de orice fel de constangere, mai ales de cea morala, ajungand la simpla expresie estetica, izolata de perimetrii obiectivi ai timpului si ai spatiului.

Noua forma a artei, arta pentru rafinati, cea care se afirma in perioada moderna, ezoterica, care presupune pentru a o intelege un efort al decriptarii este un un fenomen ce decurge din procesul autonomizarii ei.

Tudor Vianu, in Estetica sa precizeaza faptul ca locul artei religioase in epoca noastra este luat de o religie a artei, „insa zeitatea careia i se aduc inchinari, scoasa din altarul mare care intretine vitalitatea, ameninta sa moara”.

Ca o concluzie, se poate spune ca estetismul este un protest impotriva asa-zisei dictaturi morale in arta. Estetismul ignora finalitatea vietii umane, desavarsirea morala.

Oscar Wilde – estetul prin excelenta – in prefata Portretului lui Dorian Gray scrie: „… o carte nu este nici morala, nici imorala. Ea este bine sau rau scrisa. Si asta este tot”.

Insasi crima poate fi reprezentata artistic si poate fi privita asemeni unei opere de arta daca este infatisata in conformitate cu normele artistice acceptate. Tailhaude scrie: „Ce importa victimele, daca gustul e frumos.”, iar pictorul Degas ar fi zis intr-o zi:” un tablou este ceva care cere tot atata siretenie, rautate si viciu ca savarsirea unei crime.”

Prof. Gheorghe Cristina-Valentina

…………….

Îi mulţumim domnişoarei profesor pentru amabilitatea de a ne fi trimis aceste rânduri.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *