Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Ziua a 7-a, a 8-a şi a 9-a a Colocviului internaţional: „Şi noi ştim să comentăm decent!”

The image “http://www.invierea-domnului.org/VestitorulMai2007_files/image006.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Înălţarea Domnului

Discuţiile acestui sfârşit de săptămână sunt lăsate în seama mea ca să le conduc şi să le moderez. Părintele Dorin a avut discuţii tematice pe fiecare zi cu dv., în afară de o singură zi, în care s-a stabilit o discuţie plurală, cu mai multe teme.

Pentru ca să nu stric traiectoria pe care Sfinţia sa a creat-o, a gândit-o, vă propun în aceste trei zile să mergem tot pe varianta pluralităţii, a temelor multiple, pentru ca nimeni să nu se simtă constrâns de un subiect anume.

Vă mulţumesc anticipat tuturor celor care vor vrea să discute cu mine în aceste zile.

Dumnezeu să ne lumineze în discuţiile noastre!

Psa. Gianina Picioruş.

Did you like this? Share it:

Previous

Artă şi morală

Next

Despre simţul exacerbat al proprietăţii

8 Comments

  1. Cultul Bisericii reprezintă expresia inimii, a interiorităţii fiecărui membru al Bisericii. Orice creştin simte că rugăciunile Bisericii îl reprezintă, că ele sunt cele care exprimă chintesenţa credinţei sale.

    Fiecare parte a slujbelor noastre vorbesc inimii omului credincios şi prin fiecare parte a lor el vorbeşte cu Dumnezeu în taina inimii sale.

    Rugăciunile de cerere se îmbină cu cele de mulţumire şi de preaslăvire a lui Dumnezeu. Cerem Domnului să ne ierte, să ne miluiască. Cerem Maicii lui Dumnezeu, Sfinţilor şi Sfinţilor Îngeri să ne ajute, să se roage pentru noi, să nu ne lase…

    Când suntem la o slujbă anume avem o raportare personală şi în acelaşi timp diferită faţă de Dumnezeu.

    Una e să fim la o nuntă şi unde vedem pe Dumnezeu, rugăciunea către Dumnezeu prin frumuseţea iubirii celor doi miri şi alta e să fim la o înmormântare, unde rugăciunea către Dumnezeu se transformă în implorare a milei pentru cel adormit.

    Cultul Bisericii, toate slujbele Bisericii sunt formele de manifestare ale iubirii şi ale credinţei noastre faţă de Dumnezeu. Ele oglindesc teologia iubirii noastre pentru El şi în acelaşi timp aspiraţiile noastre cele mai profunde.

    Cultul ortodox se concentrează asupra realităţii vieţuirii lui Dumnezeu în noi şi cu noi. Asta ne rugăm: ca El să fie cu noi şi în noi!

  2. starceanub

    Exact. Iar aici intervine necesitatea explicarii si intelegerii cultului de catre crestinul ortodox.

    Cultul nu trebuie privit ca o simpla rememorare, la nivel simbolic a unor actiuni trecute din istoria mantuirii, ci o reliefare a inefabilului, a frumosului dumnezeiesc.

    Lucrul acesta il observam cel mai bine in rugaciuni, in cartile de cult ale Bisericii.

    Angajarea crestinului in cadrul cultului vine ca o necesitate deoarece el este partenerului unui dialog, dialogul cu Dumnezeu.

    In acest context el trebuie sa aiba constiinta participarii la ceva viu si nu la un simulacru.

    O astfel de angajare nu poate veni decat daca in inima lui exista deschidere spre acest demers al relatiei sincere cu Dumnezeu, cu Maica Domnuli, cu sfintii si cu semenii cu care se roaga impreuna.

  3. Creştinul ortodox trebuie să se deschidă rugăciunilor, actelor cultice, atmosferei Bisericii. Trebuie să aibă inima deschisă la ce se petrece la slujbe.

    Şi această deschidere a sa, sinceritate a dragostei sale îl face să se umple de har, de bucurie, de pace. Am văzut copii cum se fac frumoşi la slujbe; vorbesc de copiii ascultători.

    Cei agramaţi, neşcoliţi, bătrânii noştri nu înţeleg ei prea multe, dar dacă stau şi se umplu de harul slujbelor, dacă se închină şi aprind o lumânare sunt altceva în fiinţa lor decât cei care nu vin deloc la slujbe.

    Duhul nostru trebuie să fie liniştit de către Duhul lui Dumnezeu ca să te simţi al Bisericii. Răutatea se încuibăreşte în om, îşi face locaş, dacă nu te smereşti, dacă nu te spovedeşti şi nu te împărtăşeşti.

    Trebuie să îi învăţăm pe oamnei să fie receptivi, atenţi, să se umple de frumuseţea cerească a slujbelor noastre, pentru ca să simtă pacea lui Dumnezeu în viaţa lor.

    Trebuie să îi facem pe oameni să creadă că există posibilitatea unei trăiri autentice, reale cu Dumnezeu.

  4. starceanub

    Exact.
    Aici intervine şi atenţia pe care noi trebuie să o acordăm slujbelor Bisericii.

    Cum spuneaţi şi dumneavoastră chiar dacă unii dintre creştini nu înţeleg ce se petrece la Sfintele Slujbe totuşi ei, dacă au inimă deschisă se vor umple de har, pentru că lasă pe Dumnezeu să lucreze în inimile lor.

    Prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi Taina Împărtăşaniei omul devine ancorat cu toată fiinţa sa în Biserica lui Hristos şi astfel reactualizează Sfânta Taină a Botezului.

  5. Credinciosul neşcolit nu prea bagă în seamă lucrurile grele ale Teologiei, ci el se mulţumeşte cu a se simţi bine rugându-se sau făcând milostenie.

    Face ceea ce crede că e bine. La nivelul său el crede că e de ajuns. Însă, când omul cunoaşte mai mult, încep marile probleme. Cei mai mulţi cred că dacă au înţeles raţional dogmele credinţei au şi ajuns să trăiască ceea ce au citit.

    Pericolul raţionalismului, al raţionalizării, al intelectualizării credinţei e o problemă a intelectualului, care nu mai vrea experiere integrală, cu întrega fiinţă a închinării în faţa lui Dumnezeu ci preferă o vorbire despre ea.

    Acum, nu trebuie să dorim să fim proşti, neştiutori în ale credinţei, pentru că prostia e un păcat. De ea trebuie să ne depărtăm prin studiul Scripturii, al Sfinţilor, al cărţilor de cult…

    Însă nici să celebralizăm lucrurile prea mult nu e bine. Trebuie să păstrăm echilibrul între experienţă, între a simţi slujbele şi a gândi teologic lucrurile.

    De aici şi extremele: cei mici nu citesc ci doar merg la Biserică, cei mai mari, mai adânciţi în lucruri, pe motiv că ştiu mai multe încep să condamne Biserica în chip şi fel.

    Un om care începe să critice Biserica arată că nu e liniştit în sine, că nu a ajuns la certitudini. Când ajungi la liniştea lui Dumnezeu nu mai îţi vine să critici, ci doar să te rogi pentru neputinţele tale şi ale tuturor.

    Critica se naşte din nelucrare, din lene. Cel care critică are timp să îl vadă şi pe celălalt pentru că nu cam face nimic zilnic. Dar cine încearcă să citească, să scrie, să facă metanii, rugăciuni, să sape şi să măture, să crească copii sau să muncească nu are timp şi nici chef de critică.

    Trebuie să ne agonisim linişte prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi prin ascultare faţă de mai marii noştri. Mai pe scurt: fiecare să facă cât poate şi cum poate acolo unde l-a lăsat Dumnezeu.

  6. Aveti mare dreptate.
    Există astăzi o adevărată manie a criticării celor din Biserică.

    Dacă nu înţelege creştinul ceva astăzi, încearcă să dea vina pe altcineva, numai pe el nu.
    El se vede în centru pe când restul sunt auxiliari.

    Din acest motiv a apărut în Biserică ideea de scurtare a slujbelor, ca cică sunt prea lungi, sau de modernizare a limbajului liturgic pe motiv că nu este înţeles.

    Astfel de atitudini nu reprezintă decât viziunea unor oameni care nu mai au legătură cu taina, nu mai vor s-o întâlnească şi s-o experieze cu propria fiinţă.

  7. E adevărat: cine nu înţelege că tot ce e în Biserică e bine vrea să facă schimbări, reforme. Nu slujbele Bisericii trebuie să se schimbe ci oamenii Bisericii, fiecare dintre noi.

    Vă mulţumim domnule Bogdan pentru discuţia din această seară şi ne dorim să mergem mai departe în acelaşi ritm susţinut.

    Comunicarea trebuie să nu moară!

  8. Şi eu mulţumesc tuturor celor care au vorbit în cadrul colocviului în aceste ultimele trei zile cât am condus dezbaterile şi mă bucur că am putut schimba ceva în noi dacă nu în afară de noi!

    Psa. Gianina.

Comments are closed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén