Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

O invitatie la dezbatere publica, sau de ce la filmul laudat (4 luni, 3 saptamani si 2 zile) nu trebuie sa te duci cu sacul

Filmul lui Mungiu candidează la premiile Academiei Europene de Film

Regizorul Cristian Mungiu

De cateva luni bune, pe scena opiniei publice romanesti se perinda sirul nesfarsit de omagii aduse filmului „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Faptul ca aceasta realizare cinematografica a fost premiata la Festivalul de la Cannes a umplut personalitatile cele mai marcante ale politicii romanesti, respectiv presedintele si primul-ministru al Romaniei, de o maxima admiratie. În paginile ziarelor, condeieri avizati au punctat, cu o retorica de sarbatoare, valentele exclusiv estetice, ale acestei opere, care, dupa prezentarile lor, ar constitui una din capodoperele cinematografiei romanesti.

Am trecut în revista aceste puncte de vedere ca sa întelegeti de ce am considerat ca este necesar sa scoatem la vedere si alte opinii care izbucnesc, credem, în mintea oricarui spectator de bun simt, cel putin. Chiar autorul filmului, regizorul Cristian Mungiu, a prefigurat aceste impresii, altele decat cele strict estetice, atunci cand a declarat ca nu vrea sa vorbeasca despre faptele povestite. Caci istoria, atat cat se vede, cat si figurile celor doua eroine, doua tinere studente, inspira aceeasi uratenie sufleteasca si morala ca si peisajul monstruos al decorului, un oras în care toate lucrurile – case, apartamente, institutii – mucezesc, crapa si se îngaleaza de scursorile mizeriei totale ale societatii comuniste, aflate în pragul prabusirii.

Nu e greu de apreciat ca, printre cauzele care determina aceasta uratenie, numita de criticii straini thriller social, autorii indica indirect si legislatia anti-avort din acea perioada. Tragedia celor doua eroine de aici porneste. N-au nici o tresarire sufleteasca ce ar putea sa le opreasca de la avort. Pentru asta, ele sunt de acord sa se lase violate si nu se linistesc pana cand fatul de patru luni nu este scos afara din pantecele acelei tinere fete. Actiunea avortarii acestui copil, care se desfasoara de-a lungul întregului film, este redata ca o simpla operatie medicala. Autorii filmului, cu un cinism maxim, dau imaginea copilului ucis pe mozaicul unei bai de hotel, iar aruncarea lui la tomberon are încarcatura unui happy end.

Pornind cel putin de la acest moment, credem ca autoritatile, în loc sa se extazieze în fata unui succes european, ar trebui sa initieze o dezbatere publica. Xavier Darcos, ministrul Educatiei Nationale din Franta, de altfel, nu a fost de acord ca filmul sa fie difuzat în reteaua scolilor din aceasta tara. Hotararea lui, motivata de cruzimea imaginilor, a fost rapusa în cele din urma de o comisie guvernamentala. În Franta si Italia, de altfel, au fost semnalate proteste ale unor institutii de mare prestigiu, care au aratat viziunea cinica si degradanta în care este prezentat copilul nenascut.

Nici o teza social-politica, cum ar fi în cazul acestui film ilustrarea mizeriei comuniste, nu poate sa se sustina pe o slabiciune morala ca aceasta, care are ca efect decaderea omului, a vietii lui biologice si spirituale. Trupul atacat chimic al unui copil nenascut, înfatisat ca un caz secundar, mai mult, ca un reziduu sanitar, deschide un drum catre o lume infinit mai neagra decat cea a lumii comuniste zugravita de autorii filmului. E regretabil ca ziaristii romani, care traiesc si s-au format într-un mediu modelat, am putea spune exclusiv, dupa cutuma crestina, n-au semnalat acest pericol.

Prin aceasta scrisoare încercam sa semnalam un fapt grav, care nu numai ca a fost trecut cu vederea, dar a fost înfatisat fie trunchiat, fie total pe dos. Am dori ca punctul nostru de vedere sa declanseze o serie de dezbateri, care sa configureze pana la urma adevarul, cel putin cel de natura morala, pe care îl evoca acest film atat de mult mediatizat.

Larisa Iftime, Asociatia Provita Media, Bucuresti

provitamedia@gmail.com

Did you like this? Share it:

Previous

Scrisul nostru cel de toate zilele

Next

La mulţi ani, Bucureşti, oricum ai fi la… culoare!

5 Comments

  1. Mulţumim frumos pentru comentariile dv. bogate şi inteligente d-le Emanuel Perţea.

    Iniţiativa dialogului pe această temă nu ne aparţine, este a doamnei Iftime Larisa…şi e bine că aţi dat curs iniţiativei dumneaei.

    Noi personal nu am văzut filmul dar am citit tot felul de reacţii prin presă. Sincer, nici nu aş vrea să îl vedem… Nu ştiu de ce…dar asta simt acum.

    Psa. Gianina.

  2. Emanuel

    ” Toti copii nostrii erau in patucurile lor, stirile din
    emisiunea de noapte se terminasera, iar eu ma ocupam cu
    aranjarea ultimelor detali pentru prezentarea medicala pe
    care trebuia sa o fac studentilor mei a doua zi, in timp
    ce vedeam unele diapozitive, ce intentionam sa le prezint,
    pe ecran a aparut fotografia unei victime a avortului:
    o fetita la doua luni si jumatate de gestatie.

    Trupusorul ei era dezmembrat aparatul de chiuretaj, un fel de cutit
    lung cu plasele, folosit in acest procedeu de avort. Abia
    atunci am simtit ca langa mine se afla o alta persoana,
    la sunetul respiratiei sale agitate, m-am intors brusc si
    mi-am dat seama ca fiul meu cel mai mic era langa mine.
    La cei 3 ani ai sai, pe furis, intrase in camera mea si
    privea uimit la imaginea de pe ecran. Cu vocea inceata,
    patrunsa de o puternica emotie, m-a intrebat: „Cine a rupt
    copilul ?” . Cum poate oare sa vada acest micut si inocent
    copil ceea ce milioane de adulti nu pot sa vada ?!!! ”

    N-am niciun nume
    Sunt in graunte de nisip
    N-am niciun nume
    N-am fost iubit si
    Asta era vina mea cea mare
    N-am niciun nume
    Sunt in graunte de nisip
    Unul din mortii
    Care nu se pot numara

    Picioarele-mi plapande nicicand
    Nu vor putea sa alerge
    Prin iarba ud-a diminetii
    Pentru ca ele mi-au fost strivite
    Inainte sa salute
    Rasaritul de soare,
    Nici zmeul de hartie colorata

    Nu-l voi putea urmari
    Cum se inalta in vazduh
    Nu-l voi putea privi
    Caci ochii mei au fost distrusi
    Cand inca-n intuneric stateam pierdut
    Degetele mele nicicand
    N-au sa se intinda
    Spre cununa de invingatori
    Sa o atinga

    Caci alergarea mea s-a incheiat
    Cu mult timp inainte
    Sa fac eu primi pasi
    Buzele si gura mea
    Nicicand nu vor putea gusta
    Din fructele ce cresc
    Pe-acest Pamant
    Caci tu nu m-ai iubit
    Stiai ca-i un pacat
    Dar totusi ca pe-un fruct
    Nedorit m-ai aruncat

    N-am niciun nume
    Sunt in graunte de nisip
    N-am niciun nume
    N-am fost iubit si
    Asta era vina mea cea mare
    N-am niciun nume
    Sunt in graunte de nisip
    Unul din mortii
    Care nu se pot numara

    Inaltimea mea
    Nu va putea fi niciodata
    Pe peretele casei mele
    Masurata
    Caci cresterea mea
    A fost oprita
    Cand nimeni inca nu ma vazuse
    Nu voi sta
    Niciodata pe un deal
    Cu vantul primaverii
    Mangaindu-mi parul, fata
    Nu voi pasi pe taramurile vietii
    Si nu voi cunoaste
    Bataia valurilor timpului

    Nu voi fi purtat in brate
    Nu voi auzi „te iubesc”
    Nu voi putea plange
    Si nici canta
    Pentru ca eram pe drum
    Dar eram neiubit
    De-aceea mama m-a parasit
    Fata care m-a facut cenusa

    Pluteste inca rosie
    Pe marea vesniciei
    Rosie ca sangele meu
    Strigand la Dumnezeu
    Care, sunt sigur ca,
    Va auzi glasul meu

    N-am niciun nume
    Sunt in graunte de nisip
    N-am niciun nume
    N-am fost iubit si
    Asta era vina mea cea mare
    N-am niciun nume
    Sunt in graunte de nisip
    Unul din mortii
    Care nu se pot numara

    Ucigasi ai celor nenascuti
    Ucigasi ai celor nenascuti

    N-am niciun nume
    Sunt in graunte de nisip
    N-am niciun nume
    N-am fost iubit si
    Asta era vina mea cea mare
    N-am niciun nume
    Sunt in graunte de nisip
    Unul din mortiï
    Care nu se pot numara

  3. Emanuel

    Mai sus sunt versurile unei cantari inspirate dintr-un caz real, trist legat de avort.

    Alex Leo Serban are un articol in Evenimentul Zilei care il puteti gasi si pe liternet.ro cu titlu : Acesta nu este un film despre avort – 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile si cu argumente.

    Dan C Mihailescu( crestin)a scris in Idei in dialog despre partile pozitive ale evenimentului cultural in cinemateca romaneasac si internationala.

  4. După schimbările de ieri din wordpress, din dashboard, sunt tot felul de modificări în rândul comentariilor. De aceea comentariul meu e primul şi nu după cele două ale dv.

    E o eroare de sistem şi nu de editare.

  5. sketis

    am vazut si eu filmul acum 2 zile… ce sa spun?
    1. nu e de palma de aur, dar i-a fost acordat premiu pt. ca „progresistii” occidentali se iluzioneaza ca legalizand avortul, homosexualitatea, prostitutia, internationalismul, anti-crestiniismul, ateismul etc. etc. ar disparea tragedia. din viata omului…
    2. numai ca legalizarea avortului nu duce la eliminarea tragediei. avortul tot avort ramane…
    3. dialogurile filmului cam slabute.

    numai bine.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén