Ziua a 10-a a Colocviului internaţional: „Şi noi ştim să comentăm decent!”
După 9 zile de colocviu au apărut trei noi pagini pe blogul nostru, în fiecare pagină fiind inserate discuţiile a câte trei zile: I-III; IV-VI, VII-IX. În cadrul acestei săptămâni s-au atins numeroase teme, toate de un interes capital pentru viaţa oricărui ortodox în parte dar şi a oricărui om. Vă invităm să le parcurgeţi în treacăt dar şi să vă opriţi ca să cugetaţi pe seama lor.
S-a observat diferenţa majoră între dialog şi polemică, între atenţia încordată asupra unui subiect şi cancanul, ironia ieftină, glumele de doi bani sau atacurile vitriolante la persoană, la disputele fără esenţă.
Cei care s-au manifestat cu suspiciune faţă de demersul nostru şi-au dat seama că nu a fost şi nu este nicio o glumă sau o metaforă, ci este o mână întinsă dialogului, dialogului fără mască, unde intri cu propria ta experienţă ca să comunici şi altora din trăirile şi gândurilor tale.
Această zi, după cum se observă, se face sub lumina Învierii Domnului, a Celui care a călcat cu moartea pe moarte ca să ne dea nouă înviere şi viaţă veşnică. Fie ca să fim fiii învierii şi nu ai morţii şi să arătăm arvuna mântuirii şi a nădejdii din fiinţa noastră!
Pr. Dorin.
Propunerea noastră din această zi este o discuţie despre ce înseamnă să ai o opinie.
De ce credem că trebuie să ne pronunţăm într-o anume problemă şi cum ajungem să avem o poziţie personală vizavi de un anume lucru, eveniment, persoană?
Cum imi formez o opinie?! Pai studiind cazul, omul…urmarind ce spune, cum se prezinta. Nu iti poti forma o opinie decat asa: fiind atent la ce se intampla cu personajul ca atare.
Nu te poti pronunta in ceva anume fara sa cunosti ce se petrece in mod real…
Felicitari pentru demersul acesta.
Mulţumim pentru mesaj, domnule Cornel. Suntem de acord cu dv. că e nevoie de o cunoaştere a omului sau a unui subiect pentru ca să te pronunţi vizavi de el.
Avem nevoie de o cunoaştere esenţială, a lucrurilor importante pentru o opinie. Ca să ne pronunţăm vizavi de ceva anume trebuie să cunoaştem lucrurile esenţiale despre caz.
Opinia are diverse grade de adâncime. Poţi să îţi dai seama că un om e bun încă de la început, şi, pe măsură ce îl cunoşti, găseşti şi mai multe lucruri bune în persoana sa, având astfel o opinie mult mai clară, mai avizată despre el.
Opinia este o catalogare personală a unui lucru, fenomen, persoană. Ea ţine de starea interioară a omului. Dar poate să se transforme dintr-o simplă părere personală într-o certitudine atât pentru cel care a emis-o primordial cât şi pentru cei care şi-au dat seama de evidenţa ei.
Aş vrea să ştiu ce părere aveţi despre bloguri…Văd că aveţi multe bloguri, că scrieţi mult, …şi îmi place ce văd la dv.
Credeţi că blogul e un mediu online care va fi viabil în viitor sau nu?
Vă mulţumesc şi vă urmăresc…când pot.
O seară bună!
Mulţumim pentru mesaj, domnule Artur.
Blogul nostru este unul de teologie ortodoxă şi de atitudine ortodoxă vizavi de diverse derapaje şi distorsionări ale realităţii. Adică noi facem ceva de care ne ţinem.
Însă există diverse bloguri diversioniste, de cancanuri, de şuşanele…sau de familie, cu un scop anume, foarte beneic multora.
Există o diversitate enormă ca şi în viaţă. Sunt bloguri bune şi bloguri rele ca informaţie sau cu informaţie amestecată.
Cei mai mulţi bloggrări sunt foarte tineri şi tineri şi de aceea se observă o frivolitate prea mare în scrisul lor sau o lipsă de optimism, de vedere optimistă asupra lucrurilor.
Viitorul blogului e greu de precizat…Poate că pe viitor se vor compune lucruri conexe, între blog-site, se va miza foarte mult pe interconectivitate, pe sharing, pe partea online a dialogului, ca acum sau…vom ajunge la bloguri radio-tv, la bloguri cu dialog prin sms sau prin diverse gadgeturi…
E greu de precizat dar credem că se vor schimba multe… Vom deveni şi mai mobili şi mai sofisticaţi…
Da, viitorul ne va aduce surprize…Cred acest lucru.
Părinte, dacă îmi permiteţi, aş vrea să insist asupra subiectului prim pe care l-aţi arondat zilei de astăzi. Opinia [sunt absolventă de jurnalism, deci sunt în domeniu]se formează în interacţiune cu realitatea pe care vrei să o investighezi.
Ai o crimă sau ai un viol de prezentat la ştiri [am ales lucruri macabre, mă rog…]; ca să îţi faci o opinie trebuie să interwievezi pe poliţişti, pe oamenii care au cunoscut victimele, să asculţi ce spun procurorii, medicii legişti, ca să faci o ştire de presă, o ştire de investigaţie coerentă…
Ai nevoie de probe, de dovezi, de declaraţii. Opinia unui gazetar despre un subiect se formează pe date reale. Însă, la aceste date fiecare vine şi pune ceea ce simte el că se petrece/s-a petrecut,,.
Nu poţi să faci lucrurile în grabă. Trebuie să îţi temperezi elanul şi să scapi de idei preconcepute…
Trebuie să fii cât mai coerent când alegi să spui ceva.
Îmi cer scuze dacă am deraiat cumva discuţia de la o direcţie a iei…dar am vrut să bifez şi eu în cadrul colocviului dv.
O idee, recunosc, ieşită din mintea unui preot, care, se pare [din ce văd]că ştie ce face…
Vă doresc succes în continuare!
Dumnezeu să vă ajute în toate!
Doamnă Sorana Elciu,
nu aţi ieşit cu nimic din formatul nostru, pentru că a fi colocviali sau în cadrul unui colocviu ca cel de acum înseamnă a împărtăşi altora ceea ce ai, ceea ce vrei, ceea ce poţi…
Vă mulţumim pentru mesajul dv. şi pentru laudele la adresa noastră. Încercăm şi noi să facem unele lucruri…
Unii cred însă că a vorbi sau a colocvia e un lucru desuet sau fără utilitate. Alţii cred că a vorbi cu cineva înseamnă a avea aceleaşi păreri…
Noi credem că dialogul înseamnă să ai păreri diferite, să ştii şi să vrei să le expui, fără a forţa pe altul să îţi împărtăşească părerea ta sau fără ca tu să strângi de gât pe cineva ca să te iubeasca pentru ceea ce eşti.
Dialogul presupune să ştii să întrebi sau să ştii să vrei să vorbeşti despre tine, ca celălalt să vadă tăria experienţei tale sau interiorul tău iar tu experienţa şi viaţa lui.
Din păcate nu am găsit oameni prea mulţi ca să dialogăm. După cum se ved eep blogul nostru, oamenii se strâng când e vorba de ţipat, urlat, vociferat, ameninţat…dar nu şi când e vorba să ai bunul simţ.
Noi mizăm pe bunul simţ în dialogurile noastre, fără însă să se înţeleagă faptul că a fi amabil înseamnă „să ne minţim frumos”, vorba Paraziţilor : „minte-mă frumos!…”.
A purta un dialog înseamnă să accepţi ca celălalt să îşi spună părerea lui, credinţa lui, atunci când nu o face cu aplomb, sfidător, ci prietenos, ca să aflăm unii despre alţii.
Şi noi vă dorim multă pace în viaţa dv. şi Dumnezeu să vă binecuvinteze în munca dv!
Eu aş vrea să vă întreb, dacă nu vă supăraţţi. ce sunt alea superstiţii?
e legat de chestii băbeştii sau de ale scaraoţchii???
dacă se poate…
Să vă rugaţi şi pentru mine, părinte!
Doamne ajută!
Să vă rugaţi că anu ăsta am examen de BAC. Vă rog eu mult…
Daca ai opinie nu poti sa fii 100% obiectiv, pentru că totul trece prin filtrul sufletului tau.
A fi obiectiv cu adevarat este o utopie in ziua de azi.
Singurii care sunt obiectivi in opinie sunt Sfintii.
Datorita harului care lucrează in ei sunt atat de transparenti incat realitatea nu mai este reflectata trunchiat, ci 100% asa cum este ea, chiar dincolo de ceea ce inseamna obiectivitate.
In mass-media de azi observam cata „obiectivitate” exista, foarte putina, si asta datorita unor cauze ce nu tin neaparat de deontologia profesionala, ci de alte aspecte, interioare.
Domnule Florin,
dacă dv. vreţi să ne rugăm pentru dv.: aşa vom face! Ne vom ruga şi vă binecuvântăm să aveţi succes nu numai la examen, ci în tot ceea ce faceţi. Vă punem pe listele noastre de pomenire şi ne vom ruga pentru dv.
Ce sunt superstiţiile? Asta ne întrebaţi dv. Păi să vă dau exemplu de superstiţii ca să înţelegeţi practic cum stă treaba şi cât de duse cu pluta sunt aceste credinţe fanteziste ale oamenilor.
Când bărbaţii văd un preot îşi pun mâna la sex să nu rămână impotenţi. Când îţi iese cineva cu găleata plină în faţă omul crede că îţi merge bine. Dacă îţi trec episica calea şi mai e şi neagră, omu crede că e de rău…
Dacă visează nu ştiu ce şerpi sau bani sau că trece prin apă crede că o să cadă la boală…
Şi multe ca astea sunt de te minunezei cât au lucrat dracii şi oamenii păcătoşi, necredincioşi, să le inventeze.
Da, superstiţiile, vrăjile, obiceiurile porcoase de tot felul sunt invenţii demonice, făcute prin tot felul de oameni rătăciţi sau creduli.
Sper să fii înţeles ceva din ce v-am spus.
Dumnezeu să vă aibă în pază şi vă urăm numai bine!
am înţeles acu ce sunt…Vă mulţumim şi vă dorim asemenea…
Domnule Florin, părintele Dorin cred că va arătat foarte clar cât de nocive sunt superstiţiile pentru un om.
Superstiţiile arata pe de o parte gradul scazut de apropiere de Biserica a multora dintre creştinii ortodocsi, dar şi pasivitatea acestora fata de cunoasterea celor sfinte.
Superstitia reprezinta un fel de antireligiozitate, o deviere, mai precis o „spiritualitate” caricaturala dezvoltata mai ales de ignoranta si proasta educatie.
Superstitiile siluiesc persoana, o fac sa se comporte asemenea unui maniac, care in momente care mai de care mai ciudate se manifesta anapoda.
Biserica noastra ortodoxa condamna astfel de comportamente si le considera deviatii.
Binecuvîntaţi, Prea Cucernice Părinte!
Sunt din Bucureşti şi am 25 de ani…dar mama mea e catolică, tata e om relativist [nu dau detalii..] iar eu mă duc la o biserică de aici, din oraş, la una ortodoxă, pe furiş.
Nu sunt botezată ortodox…dar simt din toată fiinţa mea că trebuie să devin ortodoxă, pentru ca să mă pot împărtăşi şi linişti sufleteşte.
Credeţi că trebuie să cer botezul, să mă botez, chiar dacă mama mea nu mă lasă?
Bună seara, domnişoară Cozmina şi Dumnezeu să vă umple de pace!
Mi-aţi făcut o bucurie enormă cu mesajul dv. iar problema dv. nu e deloc uşoară…Dv., probabil, nu vedeţi în clipa de faţă nicio rezolvare cu mama dv. şi dânsa este fermă pe poziţii, intransigentă.
Faptul că mergeţi la o Biserică ortodoxă e un lucru bun şi că vă doriţi Sfântul Botez e şi mai bun. Dar lucrurile se rezolvă de la sine.
Acum nu trebuie să forţaţi lucrurile în niciun fel. Mama dv. trebuie să vadă că dv. aţi ales ceva în cunoştinţă de cauză.
Trebuie să vorbiţi cu dânsa şi să îi spuneţi motivele dv. personale. Dacă vedeţi că nu se poate altcumva şi vreţi neapărat să vă botezaţi, apelaţi la preotul unde vă duceţi dv. şi vă va sfătui şi dânsul ce ar trebuie să faceţi în mod faptic.
Vă dorim să vă liniştiţi, să fiţi fericită, să găsiţi împlinirea pe care dv. v-o doriţi şi să ne mai auzim şi cu veşti mult mai pozitive!
Ne vorm ruga pentru dv şi pentru mama dv., ca să fiţi în armonie, şi pentru tatăl dv. spre îndreptarea sa…
Noi vă mulţumim foarte mult…
Mă bucur, Părinte Dorin, că mi-aţi răspuns şi mă bucur pentru tot ceea ce faceţi pentru noi, creştinii ortodocşi pe net..
Voi ţine cont de cuvintele dv. şi voi încerca să vorbesc cu mama mea. Până la urmă, cu ajutroul lui Dumnezeu oi ajunge şi la Botez, ceea ce îmi doresc foarte, foaste mult.
Şi eu mă voi ruga pentru dv.
O noapte bună şi liniştită!
Cozmina
Părinte Dorin citind postările celorlalţi participanţi la colocviu putem constata dorinta noastră după lucruri vii, lucruri care ne ajung direct la inima.
Mergând pe acelasi ton as dori sa va pun cateva intrebari cu care, cred, ca ceilalti vizitatori ar fi de acord.
Cum credeti ca ar trebui sa se raporteze crestinul la cersetorii pe care ii intalneşte la fiecare colt de strada, si despre care se aud tot felul de lucruri urate?
Cum se poate face deosebirea intre superstitie „crestina” si lucru autentic, asta din punctul de vedere al unei persoane care nu este familiarizata cu cultul Bisericii?
Parinte, cred ca va pierdeti prea mult timp cu baptistii, parerea mea, si nu va concentrati pe tematica noastra ortodoxa. Eu cred ca cel mai bine e sa vorbiti de credinta, obiceiurile noastre, de viata noastra, sa comentati Biblia cum faceti dv. [si bine faceti, ca ne luminati in multe]..şi sa ii lasati sa isi vada de treaba lor.
Nu ati vazut ca ei nu discuta. Ei numai se fandosesc, rad intre ei, ne ridiculizeaza pe noi in chip si fel si ce iese?
E o babilonie curata. Oamenii astia sunt programati,, sunt teleghidati…si vad in fata ochilor numai convertiri.
Au venit unii de-ai lor la noi acasa, in timpul amiezii….ca daca vrem sa vorbim cu ei din Biblie. Dar de ce ma intrebati, daca vrem? Pai noi vrem sa vorbim cu dv. Si cine v-a chemat?, le zic eu.
Ei vroiau sa vorbeasca cu mine dar eu nu doream sa vorbesc cu ei.
I-a durut ca i-am respins…De aia zic sa ne vedem de ale noastre si sa ii lasam cu ereziile si secta lor in pace, ca nu sunt oameni cu care să discuti.
dv. faceti ce credeti…
Acum am trei întrebări în faţă.
Începem cu domnul Radu, pe care îl salutăm şi căruia îi dăm dreptate asupra faptului că neoprotestanţii nu vor să discute cu tine ci numai să te descoase.
Ei sunt ascunşi de la cap la coadă, îţi spun că sunt creştini, că sunt creştinii lui Dumnezeu şi poţi să stai zile întregi până îţi spun că e baptist sau adventist sau iehovist.
Asta când te vede că eşti mai citit.
Însă eu vreau să să discut cu toată lumea. Nu numai cu ei. Eu discut şi cu catolici, şi cu protestanţi şi cu arabi…treaba e să vrea să fie civilizaţi şi să nu ne luăm la convertit şi la ironii pentru ironii.
Dacă vrei să discuţi decent nu vrei să îl faci pe celălalt o copie fidelă a ta, ci accepţi că el e altul şi nu îl calci pe bătături, pe răni, nu?
Dacă încep o discuţie cu cineva nu îmi place să se uite în timpul discuţiilor că eu sunt preot ortodx şi că vorbesc ca un ortodox şi nu ca un mincinos.
Dacă asta cred atunci asta cred! Iar dacă altul crede altceva, e treaba lui! Acum n-oi sta eu să îi îndrept pe fiecare în parte.
Deci, domnule Radu, eu voi scrie mai departe ortodox, voi face ce pot şi când pot, că mai am şi alte lucruri de făcut nu numai blogul, dar voi discuta cu toţi care vor veni să afle despre noi.
Nu am de ce mă teme pentru credinţa adevărului lui Dumnezeu, care e şi a mea!
Domnule Bogdan, treaba cu cerşetorii care nu sunt cerşetori ci bandiţi la drumul mare, plantaţi de către alţii, e o treabă rezolvată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
Nu mai ştiu unde citeam faptul că, cel care cerşeşte dar nu are nevoie de bani, ci o face pentru a specula mila oamenilor, este văzut de Dumnezeu ca un hoţ.
De fapt asta şi face: fură bani folosindu-se de credinţa şi bunătatea oamenilor.
La noi la Bucureşti, după cum ştiţi, mafia cerşetorilor, cea a florarilor fără autorizaţie, a taximetriştilor cu borna măsluită, a vânzătorilor de droguri…e în plină creştere.
Nu mai ştii să distingi care e şi care nu e cerşetor. Lângă Magazinul Unirea vine o femeie de la revoluţie şi până azi, aproape zilnic şi cerşeşte. De unde ştiu asta?
Din întâmplare, am văzut într-o librărie un catalog de fotografii din primele zile de după revoluţie şi…hop acolo! era şi femeia cu pricina.
E mică de statură, e îmbrobodită şi are pe unul dintre picioare o rană pe care o tot zgândără şi nu se vindecă niciodată…Dar are pansament, pe fiecare zi altul şi dispare la raziile Poliţiei şi ale celor de la Mc Donalds.
Aşa că…no comment!
Acum fiecare gândeşte credinţa noastră din punctul de vedere a cât ştie despre ea. La noi sunt atât de multe cărţile pe care trebuie să le ştii încât îţi trebuie o mie de ani ca să le citeşti şi să le aprofundezi pe fiecare în parte.
De aceea, nu mă miră faptul că unii vorbesc de tot felul de practici cultuale, de rugăciuni, de invenţii a-teologice.
Mi-a adus la cunoştinţă un confrate despre o practică a unei rugăciuni, nu ştiu cine a inventat-o, în care se cere… „vindecarea” arborelui genealogic al familiei tale până la a şaptea generaţie. O privire retrospectivă a mântuirii…dar şi restrictivistă…
Am văzut că se poartă icoane la mâini sau meteniere ca podoabe vestimentare dar nu se folosesc la rugăciune.
Mulţi postesc până cad jos sau se roagă până la epuizare, fără discernământ, împlinind cu stricteţe literalitatea postului dar nu şi duhul postului.
Există multe lucruri despre care nu îmi place să amintesc…şi care sunt inventate din auzite, din neştiinţă su pentru a-şi umple fiecare golul informaţional pe care îl are.
Dacă priveşti mai bine pe cei care le practică, îţi dai seama că nu trebuie să te războieşti cu ei: pentru că unii le practică crezând că e un lucru bun.
Aşa că nu m-ar mira faptul ca să auzi pe cineva vorbind împotriva nu ştiu cărui Sfânt sau dogmă ortodoxă, neştiind că prin asta cade în partea ereticilor, a sectarilor.
E normal să fie aşa! Lucrurile de teologie şi practică liturgică, Sfintele canoane, rânduielile acrivice sunt ştiute de oameni erudiţi şi nici de aceştia toate…atâta timp cât tradiţia noastră de 2000 de ani e cuprinsă în mii de volume.
Asta să ne referim la cărţi numai, ca să nu mai vorbim de muzee, situri arheologice, insitute de cercetare etc.
Fiecare vorbeşte cât poate şi ştie şi practică ce crede că e mai bine.
Cam asta pot să spun la întrebarea dv.
Multumesc pentru raspuns părinte Dorin.
Inca din primele veacuri creştine in Biserica noastra s-a pus accentul pe catehizare, pe capitolul numit, invatatura de credinta.
Invatatura de credinta si nu dogma a fost cea care i-a luminat pe creştini.
Din pacate astăzi acest aspect al catehizării in Biserica este privit ca unul secundar, revolut, care nu mai are priză la marea masa a credinciosilor bombardati cu tot felul de invataturi care mai de care mai ciudate.
Cum credeti ca ar trebui să se faca catehezele astăzi in Bisericile noastre, tinand cont de trepidaţia vietii si aplecarea omului mai mult spre informatii scurte, transmise aproape telegrafic?
Cu multă bucurie de a vorbi oamenilor, domnule Bogdan!
Catehezele azi şi în veci, cele care însufleţesc pe oameni se fac cu bucurie mare de oameni şi de voia lui Dumnezeu.
Dacă te dărui şi dacă ştii să vezi cuvintele ce trebuie să le spui catehezele şi predicile se fac de la sine.
Oamenii, fiinţa lor îţi spun care e cuvântul ce exprimă adevărul.
Oboseala se lasă peste noi…şi mâine avem iarăşi o zi lungă. Vă dorim drum bun mâine, aşa cum ne-aţi spus şi numai bucurie!