„Frate, cartea nu te demenţeşte, ci…te aeriseşte la creier” [ Bănel Nicoliţă]

O să fie despre…Orlando. Titlu’ e vraja mării. Am zis să ne dăm de fotbalişti, pentru că e vorba de fotbaliatori aici, în această emisiune frumoasă, care e ea emisiune, dar până una alta să zicem ceva important, care cum e cu tagul ăsta: Umor fără dinţi.

– Ce are, frate, i-a căzut dinţii? E babalâc, s-a senilizat de nu mai are dinţi?

-Auzi bă, Icsfaifăr, tu crezi că eşti la mă-ta în ferentari de te dai la noi?! Stai să îţi zic cum e cu tagu, că tagu e la locul lui. Iauzi frate!… Tagul acesta [zice naratorul] se numeşte aşa: Toothless humour, because the humor is not for fools. Laughed toothless means don’t laugh with consumption but with geniality.

-Ce ai zis, mă, ai zis despre genitalităţi?

-Nu mă fraiere, am zis despre genialitate. Adică, că dacă tot te râzi adică, să o faci bine, să râzi cu spume, nu aşa…mânzeşte.

Că care ca să zică, despre tag este zise toate. În tagul nostru de la Umor fără dinţi, noi, adică, da, noi, râdem aşa, pe bune, fără resentimente, despre nişte stări de fapte, despre nişte lucruri de lucruri, despre nişte scheme, marţafoaie, gogorici şi puricaşondime.

Adică nouă, da, în frumoasa emisiune, ne place, mă înţelegi!, să le zicem frate, să le betonăm… Că mai vine câte uninvited, and he says about nişte nonsense, about devilries and τυ τρεβυιε σα σται σι σα τε βατι πε βυρτα cu ei.

Da, despre Orlando….frate!

Orlando e la liceu vere, acum, e liceeeeeean, şi el, adică lui, nu îi place cartea nici dacă îl baţi în cap cu ea toată ziua. Că mă-sa îi zice: Du-te mă, mamă, ca toţi copchii la şcoală şi te face inginer!...Dar el frate, cacao de băiat, stă şi bate purceaua, adică mingea prin imaşuri şi nicsai şcoală.

Mai vine el şi la şcoală, că neam nu poţi să treci aşa, ca câinele prin apă, liceul. Dar el este o rara avis, potârnicie de Egipt la şcoală. Când îl prind profesorii îi pun note peste note, că Orlando al mamii, când dă colţul ierbii se strecoară furiş de pe sub uşile şcolii şi se duce cu mingea pe răzoare.

Acu: interviu, frate!

-Ce vrei, frate, să te faci? Te-ai gândit şi tu la vreo servici, la vreo idee de muncă?

-Da…mă fac fotbalist. Vreau să am bani aşa ca Bănel, fraiere!

-Ai, lasă-mă!… Nu mă înnebunii!!…Adică vrei să fii tu ca Bănel Nicoliţă, să numeri paraii cu grebla şi eu să nu am niciun chior?

-Păi, de, fraiere, fotbalul cere abnegaţie, cere spirit critic, filosofic…Iar tu o dai cu cartea care te aeriseşte pe la măduva spinării.

Caz ratat, clasat.

Orlando, frica scrumierelor, îndrăgostitul chiulului de la ore, cântecul nibelungilor…vrea să se facă fotbalist. Mă-sa, după cum v-am zis, vrea să facă ditamai inginerul din el, adică nu din tot, ci numai din tărtăcuţa lui aia cu păr ondulat, negru, înspicat, fulg de nea…Inginer de poduri adică, ca să nu mai cadă podul de la Mărăcineni toată ziua, şi să se ducă ditamai preşedintele să îl repare.

Că Anghel Saligny a făcut podul spre mare şi stă ca podu. Dar alte poduri, frate, când vor să plece, când le vine trâncurilii, pleacă în lumea largă, îţi cad în cap, crapă capra-n patru şi…is not a stupid game, but a moral lesson.

Ştiinţa de carte, care va să zică…are nevoie de Orlando,

dar pe el îl doare în paişpe ori opşpe.

Ştiinţa de carte a ingineriei o îmbie pe mama lui Orlando iar pe el

îl lasă rece,

ca pe bătrâna felmonela…flanela.

Ce este de făcut în această şituaţie,

în care gradul de prevalenţă nu este incident

pe gradul de aşteptare al societăţii de consum?

Ce ne facem când europenii de mileniu 3

este nişte rebuts de fonderie

şi nu nişte fundamental stones of new age of capitalism?

Adică cu macrosctructura globalizatoare a globalizării,

cu inflaţia pe piaţa de capital,

cu capitalizarea vieţii din capita până in membre,

nu este de specializarea lu Orlando.

Orlandissimo is una de bello sportivo, is una şucharo

acrobato de futbolissima tentatione

no probare nicio alta ideea, in afaro de

specimento de futbolistico.

Şi, ca să revenim cumva un fel/într-un fel cu picioarele pe pământ,

pe nosotro tereno,

ca să nu mai plutim prin indiferenţe ideatice,

prin aceste mimoze ale proastei orientări în pagină,

încheiem descinderea imagistică

din viaţa lu Orlando,

cu o poezie de îndemn,

în felu în care îndemn,

mai poate fi ginit de către urechea futbolistului de

ultimă generaţie:

Frate, vino şi dă cu pixu pă la şocală,

las-o de mangleală,

las-o de prosteală,

că, frate, dacă nu iei BACu,

tu rămâi ratat,

rămâi un rozmarin turmentat.

Aha, asta e viaţa ta,

cu colegii tăi de şcoală…cu familia.

lasă, frate, mingea în cuier,

că aşa eşti al miilea şomer.

Vino colea şi învaţă carte,

ca să ai serviciu,

pensie la moarte,

să nu râdă toţi de tine şi,

să nu îţi facă felu,

că ajungi un prost

ce nu ţi-ai ştiut ţelul…

Ca de fiecare dată, când e muzică, ţi se pare că nu se mai termină. Emisiunea, frumoasa emisiune se încheie aici, brusc. Trăim în România şi asta…ne face să ne iubim ca fraţii! Adică, ce, mă, credeaţi că o să plagiez pe celebru?…No, frate…Nicio schemă, nicio mangleală, nicio lăptucă, nicio acadea. Totul e garantat sută la sută. Hai că v-am pupat! Mulţumim echipei de emisie care a sprijinit lustra să nu cadă. Ne-am văzut bine astă seară: am fost în culori!

PS: Textul a fost plagiat din amintire.

Nu are consecinţe extrasenzoariale,

nu face abces

şi nici nu scoate flăcări pe nas.

E un text de text, intertext.

Cartofilax Arştachervian Garofil Menducovascondiscum.

şase!…ăsta de sus, din patru nume e autorul. nici nu v-aţi prins când a trecut, nu?!

Despre minoritarii care agresează majoritari sau „Tatăl nostru” să fie în continuare la Radio

The image “http://www.intercultural.ro/eng/jpg/discriminare.gif” cannot be displayed, because it contains errors.

SCRISOARE DESCHISA PENTRU PASTRAREA RUGACIUNII „TATAL NOSTRU” IN PROGRAMUL RADIOULUI PUBLIC

Catre

Societatea Romana de Radiodifuziune

Str. G-ral Berthelot 60-64, sector 1 Bucuresti

In atentia Doamnei Presedinte – Director General, Maria Toghina

Stimata Doamna Presedinte – Director General,

In numele mai multor organizatii ale societatii civile romanesti, care respecta drepturile majoritatii credincioase a populatiei Romaniei, tinem sa va multumim si sa va felicitam pentru decizia Domniei Voastre de a mentine in programul Radioului public national rugaciunea „Tatal Nostru”, in ciuda cererii unei asociatii ateist-extremiste.

Organizatiile noastre isi exprima astfel sustinerea fata de pozitia comunicata de Societatea Romana de Radiodifuziune in adresa nr. 118/23.08.2007, ca raspuns la solicitarea asa-numitei asociatii a „Solidaritatii pentru Libertatea de Constiinta” de a opri de la difuzare rugaciunea „Tatal Nostru”, rugaciune cu care Radio Romania Actualitati isi incepe programul.

Apreciem ca, prin raspunsul dvs., ati fost in drept sa respingeti cererea celor cativa atei rataciti, bazata pe o tentativa de rationament juridic deficitar si anti-democratic, o dovada de interpretare deformata si rau-voitoare a legii, precum si pe o sfidare a realitatilor romanesti actuale.

Fara a intra in analiza aspectelor juridice, care nu fac obiectul scrisorii noastre, consideram demn de a fi subliniat faptul ca asociatia in cauza doreste revenirea la o stare de fapt existenta doar in perioada cea mai nefasta prin care a trecut poporul roman, cea comunista.

Cunoastem ca „Tatal Nostru” s-a difuzat in perioada de inceput a Radioului public romanesc, din 1928 pana in 1944, fiind intrerupt de dictatura sovietica, odata cu intrarea tarii sub ocupatia regimului de teroare bolsevic. Reluarea, in 1990, a difuzarii rugaciunii de capatai a intregului crestinism, „Tatal Nostru”, s-a facut la cererea ascultatorilor si raspunde nevoilor si cererii majoritatii*, marcand, simbolic, renasterea spirituala a poporului roman dupa eliberarea de comunismul anticrestin.

In aceasta ordine de idei, consideram ca posibilitatea de a audia aceasta rugaciune (pentru ca, in definitiv, nimeni nu este obligat sa o audieze!) o data pe zi, pe un singur program (Radio Romania Actualitati), la o ora matinala (5.00), se inscrie in limitele libertatii religioase recastigate in Decembrie 1989 si nu poate leza sentimentele niciunei persoane de bun simt, din nici o minoritate traitoare in tara noastra.

Dorim sa atragem atentia ca actiunea petitionarilor este simptomatica pentru curentul in care se inscrie activitatea organizatiei „Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta”. Acest curent zis „ateist” dar in fapt virulent antireligios, camuflat sub aparenta apararii principiului „separarii statului de Biserica” si a „drepturilor omului” se axeaza pe atacuri la adresa credintelor religioase si in special a crestinismului, urmand, sub o masca fals „europeana” – si, desigur, la o alta scara – modelul regimului ateu anticrestin care a facut atata rau Romaniei si poporului roman vreme de o jumatate de secol.

Actiunile concertate anti-crestine si in mod special anti-ortodoxe ale acestei organizatii au devenit stravezii cand, dupa impiedicarea construirii Catedralei Mantuirii Neamului pe locul de drept al Bisericii Ortodoxe Romane – parcul Carol – aceeasi asociatie a cerut, fara succes, eliminarea icoanelor si a altor simboluri religioase din scoli si, apoi, chiar renuntarea la studiul religiei, desi aceasta este materie optionala.

Este de notat – dupa cum a deconspirat Asociatia Civic Media – ca printre membrii fondatori ai „Solidaritatii pentru Libertatea de Constiinta” se numara informatori si cadre active ale structurilor represive si de aparare ale regimului si Partidului Comunist.

Din motivele expuse, consideram cererea „Solidaritatii pentru Libertatea de Constiinta”, reiterata in cea de-a doua solicitare a aceleiasi organizatii, datata 24.09.2007, drept absolut nefondata si inacceptabila.

In consecinta, noi, semnatarii prezentei scrisori, in numele multor alte organizatii si grupari civice si in asentimentul majoritatii populatiei, va rugam sa pastrati nemodificat programul Radio Romania Actualitati, ignorand aceasta cerere lipsita de orice baza reala.

Va mai informam ca, in cazul in care petitionarii asa-zisei „libertati de constiinta” isi vor pune in aplicare amenintarea voalata, cu tenta de santaj, de a se adresa Justitiei pentru „repararea nedreptatii”, suntem gata sa va oferim tot sprijinul, inclusiv juridic, pentru pastrarea independentei editoriale a Radioului public, cu respectarea intocmai a spiritului si literei legii, a culturii, civilizatiei si traditiilor romanesti, la fel de actuale in prezentul si in viitorul tarii noastre.

Cu deosebita consideratie,

In numele „Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios”

Bogdan Ioan Stanciu

Coordonator, Asociatia Provita Bucuresti

Tel 0728 673 673

Victor Alexandru Roncea

Coordonator, Asociatia Civic Media

Tel 0722 361 410

26.09.2007

* Conform ultimului recensamant din 2002, un total de 99% din populatia Romaniei s-a declarat ca apartinand unei confesiuni crestine.

„Fenomenul bastrix” este ubicuu în Tradiţia ortodoxă

The image “http://muzyka.onet.pl/_i/plytyd/f/fenomen3.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Ghilimelele din titlu aparţin…prietenului de colocviu polemic, căruia am fost nevoit de câteva luni bune să îi demonstrez cum arată râvna pentru dreapta credinţă şi cât de promptă este punerea la punct a ereticilor în viaţa şi preocuparea unui teolog ortodox. Dumnealui, probabil, a avut de-a face doar cu oameni neinstruiţi în desele sale excursii evanghelizatoare sau cu oameni care nu au vrut să îi spună verde în faţă, ce cred Sfinţii Bisericii Ortodoxe, de la început până astăzi, despre cei care atentează la curăţia dogmelor şi a vieţii ortodoxe, la sănătatea duhovnicească a membrilor Bisericii lui Hristos.

Pentru că dumnealui preferă pentru evanghelizare locurile unde pauperitatea te face să te bucuri pentru o pâine sau pentru o varză ca şi când ar fi coborât Dumnezeu din cer la tine, nu este nicio mirare că nu a întâlnit teologi ortodocşi sau a crezut că dacă nimeni nu se ia de ei toată lumea îi preferă, chiar se roagă de ei ca să ne ia credincioşii.

Însă, fenomenul bastrix [conform ironiei respectuoase cu care am fost gratulat] nu e singular, nu e unic, nu e din anul 2007, nu a fost inventat astăzi, ci e un fenomen…ubicuu în Biserica lui Dumnezeu. Fenomenul bastrix este, în esenţă, râvna tuturor Sfinţilor Bisericii Ortodoxe împotriva tuturor denigratorilor, ereticilor, schismaticilor, păgânilor şi a detractorilor ei.

E un fenomen de 2000 de ani, unul extrem de năucitor pentru cei care intră cu el în coliziune, şi care credeau că blândeţea Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei nu poate să îl lovească pe Arie când a hulit pe Fiul lui Dumnezeu, care credeau că Sfântul Maxim Mărturisitorul va spune că Fiul lui Dumnezeu nu are două voinţe şi două lucrări în ipostasul Său divino-uman dar el s-a dezis de patru patriarhi la un loc care erau monotelişti, el şi ucenicii lui fiind stindardul Ortodoxiei, care credeau că Sfântul Ioan Damaschinul va renunţa la Sfintele Icoane, dar el a preferat să i se taie ambele mâini şi Prea Curata i le-a unit la loc, în mod minunat…

Da, dragii mei, fenomenul bastrix este un fenomen necatalogabil în schema dv. de gândire, în schema aeclesialităţii dv., pentru că reprezintă simţul adânc, personal, una cu viaţa lui, a trăitorului ortodox şi a unui teolog, prea mic în comparaţie cu Teologii Bisericii. Teologii cei Sfinţi ai lui Dumnezeu au fost năucitori pentru ereticii timpului lor. Ei au scris mii de pagini în care au făcut de ruşine toate ereziile timpului lor, au dovedit prin minuni şi fapte sfinţenia credinţei şi a vieţii lor, au intrat în foc ca să arate că sunt ortodocşi şi s-au înspăimântat ereticii şi păgânii când i-au văzut, au făcut minuni zguduitoare, au înviat morţi, au alungat pe demoni numai cu cuvântul, au legat pe draci cu blestem şi ei se chinuiau şi ţipau cu glas uman, au mutat munţii din loc cu cuvântul, vedeau inimile şi gândurile oamenilor, aveau vedenii şi revelaţii cutremurătoare, unii au fost mutaţi cu trupul la cer şi cu sufletul după ce au murit şi au înviat, au scris şi au răbdat chinuri, munci înfiorătoare , mai presus decât orice progrom sau schingiuire securistică.

Dv., probabil, aţi crezut că subsemnatul a venit online ca să se dea în stambă, să scrie şi el nişte chestii p-aici, nişte tâmpituţe de scrieri, să aibă rating…că nu avea ce face acasă toată ziua sau că nu îi prea place să se odihnească, săracu’, ci trebuie să stea cu toţi gură cască şi cu toţi cameleonii să se ia la ceartă.

Nu! Fenomenul bastrix scrie pentru că harul lui Dumnezeu îl îndeamnă şi îl împinge să scrie despre dreapta credinţă ortodoxă şi despre multiple derapaje, cu smerenie şi cu atenţie. Da, el este dur cu unii şi foarte bun cu alţii! El se nevoieşte să aibă timp pentru fraţii săi ortodocşi şi pentru cei care vor să ne cunoască autentic. El scrie despre viaţa şi păcatele lui, despre înţelegerile şi neînţelegerile lui ca să anime sau să conştientizeze pe alţi fraţi ai lui, că şi ei trăiesc sau pot să trăiască la fel.

Fenomenul bastrix este un preot care se simte dator să vorbească, care are conştiinţa că trebuie să-şi împlinească făgăduinţele făcute lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, care a jurat atunci când a terminat studiile teologice şi când s-a preoţit, ca orice absolvent de Teologie ortodoxă şi ca orice monah, diacon, preot şi episcop, că va trăi, respecta, promova, apăra credinţa ortodoxă nealterată şi va combate orice răstălmăcire care se va face dreptei credinţe şi orice agresiune asupra vieţii Bisericii.

El nu face mai mult decât trebuie, ci, pe fiecare zi, simte că face mult prea puţin pentru cât trebuie să facă. Da, fenomenul bastrix este ubicuu în istorie şi în contemporaneitatea Bisericii şi el e devastator pentru cei care îl zgândără la nervi. El se comportă cu agresorii săi după bădărănia lor, fără să treacă dincolo de decenţa polemicii. El zice cu cuvântul şi cu fapta împotriva agresorilor şi numai dacă agresorii vin la el ca să îl înveţe…multiple erezii.

Pe fenomenul bastrix nu îl interesează polemica ci liniştea, isihia, vederea păcatelor proprii, bucuria de împărtăşirea cu Domnul, exegeza, contemplarea, discuţiile subtile teologice, culturale, filosofice, experenţiale, îi place să slujească lui Dumnezeu şi oamenilor, îi place să se bucure cu orice om simţit, îi place să fie omenos, milostiv, cu bun simţ, îngăduitor cu neputinţele oamenilor, îi place să lase de la el, îi place să îşi sărute pe obraji şi să bea un pahar de vin cu duşmanii lui care se pocăiesc sau îşi văd lungul nasului în cele din urmă, îi place să aibă disciplina de a nu se băga în viaţa privată a omului, ii place să ierte, să se bucure şi să fie recunoscător, …foarte multe lucruri îi place să facă…

Însă fenomenul bastrix are şi obiceiul, de multe ori epuizant, de a da replicile care trebuie, cu mult umor şi inteligenţă, unor oameni care înţeleg că trebuie să aibă ceva să-i spună, în mod neîntrebat, vizavi de el. De aceea, acest fenomen reacţionează surprinzător la atacuri banele, inteligent la stupidităţi, delicat la barbarisme, atent la cameleonisme, incisiv la grobieni, vituperant la hulitori…

În rest, pace cât cuprinde!…Când toate sunt în regulă discutăm colocvial, suntem amabili, suntem graţioşi, confesivi, îngăduitori, politicoşi, corecţi, maleabili, afabili, foarte bine crescuţi, generoşi…nota zece plus!

Însă, când uiţi că ai bârna/grinda/ zidul în faţa ochilor dar vezi la mine urdoarea din ochi, când vezi la mine că mi-a scăpat o literă, una singură într-un text şi te bucuri că şi fenomenu bastrix e un fraier sau te dai grande la mine sub pseudonim, pretextând că eşti Caligula în materie de Teologie, dar tu nu eşti pe nicăieri, când pentru că nu a zis ce aşteptam noi să zică sau s-a exprimat greşit tu faci o sărbătoare a stupidităţii crezând că asta îţi scuză prostia…frate, războiul din Golf sau …bombe întârziate peste sondele Iranului!

Concluzie: polemicul nostru de ocazie şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la el. Dacă se face de aici încolo că fenomenul bastrix nu mai există pe orbită, şi nu mai încurajează pe comentatorii săi în discuţii la adresa noastră sau nu mai moderează atacurile la persoană, la o singură persoană, adică a fenomenului care irită sau încearcă, măcar atât, să nu mai ridiculizeze pe faţă, făţiş credinţa ortodoxă, ierarhia Bisericii, păcatele ortodocşilor…noi suntem pâinea lui Dumnezeu de amabili şi ne facem că nu există baptişti pe faţa pământului. Niciun cuvânt nu mai zicem…

Totul devine istorie..Se aşterne pacea inter-religioasă peste blogosfera wordpress şi de aici încolo avem o pace de …1000 de ani şi nu doar de-o sută. Dacă ştie şi ştiu să schimbe placa şi să demonstreze că pot vorbi decent, că pot să îşi prezinte credinţa şi crezurile fără să ne tragă la rost pe noi de ce nu le acceptăm, fenomenul bastrix este un vulcan fără erupţie.

Dacă nu se poate aşa, dacă nimeni nu doreşte pacea pe care noi o dorim să covârşească toată mintea, atunci…din când în când…bombe peste Oradea, bombe inteligente, când vrem noi şi până când vrem, fără să ne afecteze caracterul. În limba greacă, caracter înseamnă ceea ce viaţa a făcut în tine ceva de neşters, o amprentă ontologică. Pentru noi, caracterul ortodox e ştanţarea interioară pe care viaţa ortodoxă a produs-o în noi.

Deci noi am vrut şi vrem pacea dintotdeauna.

Cine vrea atunci războiul?!

Să vedem cine şi pentru ce motive puerile activează…fenomenul bastrix.

Pr. Picioruş Dorin.

Când îţi schimbi paradigma existenţială

Până nu cunoşti bucuria pe care ţi-o aduce credinţa în Dumnezeu, crezi că bucurie înseamnă să petreci, să te distrezi, să te cheltuieşti în lucruri mărunte, să fii lăudat etc. Când te apropii de Biserică, lucrurile aducătoare de bucurie de până mai ieri încep să se deosebească din ce în ce mai radical de priorităţile anterioare.

Chiar însăşi sentimentul de bucurie se metamorfozează şi începi să simţi altfel, să vezi altfel viaţa şi lucrurile din jur. Într-un fel paradoxal şi de neacceptat pentru cei care stau departe de Biserică, începi să te bucuri de vederea păcatelor proprii, pe cât e cu putinţă, de linişte, de depărtarea de zburdălniciile lumii, de meditaţie, de comuniunea cu cei credincioşi, de întâlnirea cu Sfinţii.

Te bucură acum rugăciunea, te bucură mila şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, pe care o vezi din ce în ce mai mare şi mai neînţeleasă în viaţa ta, pe măsură ce trece timpul. Te bucură înţelepţirea treptată şi adâncirea minţii în cugetări profunde.

Când începi să te îndrăgosteşti de viaţa spirituală, ţi se deschis ochii dinăuntru, şi vezi lucruri uluitoare, nesperate; lucruri duhovniceşti, pentru care mai înainte aveai ochii acoperiţi.

Cei care cred că ortodocşii practicanţi sau monahii renunţă la o viaţă de plăceri trupeşti pentru o viaţă de tristeţe şi de mâhnire, şi că se flagelează şi îşi siluiesc firea, nu vor sau nu pot să înţeleagă de fapt că noi nu renunţăm la desfătări, ci trecem de la unele mai mici la altele mai mari, spirituale. Renunţăm la bucurii minore pentru bucurii infinit mai dulci şi care nu pot fi explicate raţional, care nu pot fi puse în scheme logice sau ecuaţii.

Despre bucurii spirituale vorbesc însă şi oamenii de cultură. Iar dacă cei care citiţi aceste rânduri sunteţi oameni intelectuali, puteţi să faceţi o comparaţie între cei care practică asceza de dragul performanţelor în artă şi viaţa ortodoxă, ascetică, care e o practicare a ruperii de patimi pentru a ne umple de pacea lui Dumnezeu.

Şi actorii, pictorii, scriitorii, care vor să facă lucruri mari suferă pentru munca lor şi rezultatele lor sunt palpabile. Însă bucuriile ortodocşilor care se nevoiesc pentru mântuirea lor sunt infinit mai mari şi mai palpabile în fiinţa lor decât operele artiştilor, dar rămân pe deplin ascunse ochilor neduşi la Biserică.

De aici şi neînţelegerea abisală între trăitorii credinţei şi oamenii artei. Trăitorii credinţei au imense bogăţii interioare pe care nu le văd decât cei ca ei, pe când artiştii mari au resurse interioare foarte bogate, dar viciate de patimi şi de aceea nu pot să treacă spre o împlinire cu adevărat măreaţă la nivelul interiorităţii lor.

Ziua a 12-a şi a 13-a a Colocviului internaţional: “Şi noi ştim să comentăm decent!”

heruvim1.gif

„καὶ ἐνυπνιάσθη, καὶ ἰδοὺ κλίμαξ ἐστηριγμένη ἐν τῇ γῇ, ἧς ἡ κεφαλὴ ἀφικνεῖτο εἰς τὸν οὐρανόν, καὶ οἱ ἄγγελοι τοῦ θεοῦ ἀνέβαινον καὶ κατέβαινον ἐπ αὐτῆς” [Fac. 28, 12], cf. LXX.

„Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea” [Fac. 28, 12], cf. ed. BOR 1988.

Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi cei care vor participa la discuţii şi care se vor întraripa de dumnezeiescul dor !

Pr. Dorin