Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Când îţi schimbi paradigma existenţială

Până nu cunoşti bucuria pe care ţi-o aduce credinţa în Dumnezeu, crezi că bucurie înseamnă să petreci, să te distrezi, să te cheltuieşti în lucruri mărunte, să fii lăudat etc. Când te apropii de Biserică, lucrurile aducătoare de bucurie de până mai ieri încep să se deosebească din ce în ce mai radical de priorităţile anterioare.

Chiar însăşi sentimentul de bucurie se metamorfozează şi începi să simţi altfel, să vezi altfel viaţa şi lucrurile din jur. Într-un fel paradoxal şi de neacceptat pentru cei care stau departe de Biserică, începi să te bucuri de vederea păcatelor proprii, pe cât e cu putinţă, de linişte, de depărtarea de zburdălniciile lumii, de meditaţie, de comuniunea cu cei credincioşi, de întâlnirea cu Sfinţii.

Te bucură acum rugăciunea, te bucură mila şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, pe care o vezi din ce în ce mai mare şi mai neînţeleasă în viaţa ta, pe măsură ce trece timpul. Te bucură înţelepţirea treptată şi adâncirea minţii în cugetări profunde.

Când începi să te îndrăgosteşti de viaţa spirituală, ţi se deschis ochii dinăuntru, şi vezi lucruri uluitoare, nesperate; lucruri duhovniceşti, pentru care mai înainte aveai ochii acoperiţi.

Cei care cred că ortodocşii practicanţi sau monahii renunţă la o viaţă de plăceri trupeşti pentru o viaţă de tristeţe şi de mâhnire, şi că se flagelează şi îşi siluiesc firea, nu vor sau nu pot să înţeleagă de fapt că noi nu renunţăm la desfătări, ci trecem de la unele mai mici la altele mai mari, spirituale. Renunţăm la bucurii minore pentru bucurii infinit mai dulci şi care nu pot fi explicate raţional, care nu pot fi puse în scheme logice sau ecuaţii.

Despre bucurii spirituale vorbesc însă şi oamenii de cultură. Iar dacă cei care citiţi aceste rânduri sunteţi oameni intelectuali, puteţi să faceţi o comparaţie între cei care practică asceza de dragul performanţelor în artă şi viaţa ortodoxă, ascetică, care e o practicare a ruperii de patimi pentru a ne umple de pacea lui Dumnezeu.

Şi actorii, pictorii, scriitorii, care vor să facă lucruri mari suferă pentru munca lor şi rezultatele lor sunt palpabile. Însă bucuriile ortodocşilor care se nevoiesc pentru mântuirea lor sunt infinit mai mari şi mai palpabile în fiinţa lor decât operele artiştilor, dar rămân pe deplin ascunse ochilor neduşi la Biserică.

De aici şi neînţelegerea abisală între trăitorii credinţei şi oamenii artei. Trăitorii credinţei au imense bogăţii interioare pe care nu le văd decât cei ca ei, pe când artiştii mari au resurse interioare foarte bogate, dar viciate de patimi şi de aceea nu pot să treacă spre o împlinire cu adevărat măreaţă la nivelul interiorităţii lor.

Did you like this? Share it:

Previous

Ziua a 12-a şi a 13-a a Colocviului internaţional: “Şi noi ştim să comentăm decent!”

Next

„Fenomenul bastrix” este ubicuu în Tradiţia ortodoxă

1 Comment

  1. Ana

    Bucuria capata alta nuanta, totul se schimba radical, viata este privita cu alti ochi!
    Ati descris cat se putea de bine neintelegerea dintre unii si ceilalti. Practic diferentele se vad din cele mai mici detalii.Foarte bun articolul!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén