O să fie despre…Orlando. Titlu’ e vraja mării. Am zis să ne dăm de fotbalişti, pentru că e vorba de fotbaliatori aici, în această emisiune frumoasă, care e ea emisiune, dar până una alta să zicem ceva important, care cum e cu tagul ăsta: Umor fără dinţi.

– Ce are, frate, i-a căzut dinţii? E babalâc, s-a senilizat de nu mai are dinţi?

-Auzi bă, Icsfaifăr, tu crezi că eşti la mă-ta în ferentari de te dai la noi?! Stai să îţi zic cum e cu tagu, că tagu e la locul lui. Iauzi frate!… Tagul acesta [zice naratorul] se numeşte aşa: Toothless humour, because the humor is not for fools. Laughed toothless means don’t laugh with consumption but with geniality.

-Ce ai zis, mă, ai zis despre genitalităţi?

-Nu mă fraiere, am zis despre genialitate. Adică, că dacă tot te râzi adică, să o faci bine, să râzi cu spume, nu aşa…mânzeşte.

Că care ca să zică, despre tag este zise toate. În tagul nostru de la Umor fără dinţi, noi, adică, da, noi, râdem aşa, pe bune, fără resentimente, despre nişte stări de fapte, despre nişte lucruri de lucruri, despre nişte scheme, marţafoaie, gogorici şi puricaşondime.

Adică nouă, da, în frumoasa emisiune, ne place, mă înţelegi!, să le zicem frate, să le betonăm… Că mai vine câte uninvited, and he says about nişte nonsense, about devilries and τυ τρεβυιε σα σται σι σα τε βατι πε βυρτα cu ei.

Da, despre Orlando….frate!

Orlando e la liceu vere, acum, e liceeeeeean, şi el, adică lui, nu îi place cartea nici dacă îl baţi în cap cu ea toată ziua. Că mă-sa îi zice: Du-te mă, mamă, ca toţi copchii la şcoală şi te face inginer!...Dar el frate, cacao de băiat, stă şi bate purceaua, adică mingea prin imaşuri şi nicsai şcoală.

Mai vine el şi la şcoală, că neam nu poţi să treci aşa, ca câinele prin apă, liceul. Dar el este o rara avis, potârnicie de Egipt la şcoală. Când îl prind profesorii îi pun note peste note, că Orlando al mamii, când dă colţul ierbii se strecoară furiş de pe sub uşile şcolii şi se duce cu mingea pe răzoare.

Acu: interviu, frate!

-Ce vrei, frate, să te faci? Te-ai gândit şi tu la vreo servici, la vreo idee de muncă?

-Da…mă fac fotbalist. Vreau să am bani aşa ca Bănel, fraiere!

-Ai, lasă-mă!… Nu mă înnebunii!!…Adică vrei să fii tu ca Bănel Nicoliţă, să numeri paraii cu grebla şi eu să nu am niciun chior?

-Păi, de, fraiere, fotbalul cere abnegaţie, cere spirit critic, filosofic…Iar tu o dai cu cartea care te aeriseşte pe la măduva spinării.

Caz ratat, clasat.

Orlando, frica scrumierelor, îndrăgostitul chiulului de la ore, cântecul nibelungilor…vrea să se facă fotbalist. Mă-sa, după cum v-am zis, vrea să facă ditamai inginerul din el, adică nu din tot, ci numai din tărtăcuţa lui aia cu păr ondulat, negru, înspicat, fulg de nea…Inginer de poduri adică, ca să nu mai cadă podul de la Mărăcineni toată ziua, şi să se ducă ditamai preşedintele să îl repare.

Că Anghel Saligny a făcut podul spre mare şi stă ca podu. Dar alte poduri, frate, când vor să plece, când le vine trâncurilii, pleacă în lumea largă, îţi cad în cap, crapă capra-n patru şi…is not a stupid game, but a moral lesson.

Ştiinţa de carte, care va să zică…are nevoie de Orlando,

dar pe el îl doare în paişpe ori opşpe.

Ştiinţa de carte a ingineriei o îmbie pe mama lui Orlando iar pe el

îl lasă rece,

ca pe bătrâna felmonela…flanela.

Ce este de făcut în această şituaţie,

în care gradul de prevalenţă nu este incident

pe gradul de aşteptare al societăţii de consum?

Ce ne facem când europenii de mileniu 3

este nişte rebuts de fonderie

şi nu nişte fundamental stones of new age of capitalism?

Adică cu macrosctructura globalizatoare a globalizării,

cu inflaţia pe piaţa de capital,

cu capitalizarea vieţii din capita până in membre,

nu este de specializarea lu Orlando.

Orlandissimo is una de bello sportivo, is una şucharo

acrobato de futbolissima tentatione

no probare nicio alta ideea, in afaro de

specimento de futbolistico.

Şi, ca să revenim cumva un fel/într-un fel cu picioarele pe pământ,

pe nosotro tereno,

ca să nu mai plutim prin indiferenţe ideatice,

prin aceste mimoze ale proastei orientări în pagină,

încheiem descinderea imagistică

din viaţa lu Orlando,

cu o poezie de îndemn,

în felu în care îndemn,

mai poate fi ginit de către urechea futbolistului de

ultimă generaţie:

Frate, vino şi dă cu pixu pă la şocală,

las-o de mangleală,

las-o de prosteală,

că, frate, dacă nu iei BACu,

tu rămâi ratat,

rămâi un rozmarin turmentat.

Aha, asta e viaţa ta,

cu colegii tăi de şcoală…cu familia.

lasă, frate, mingea în cuier,

că aşa eşti al miilea şomer.

Vino colea şi învaţă carte,

ca să ai serviciu,

pensie la moarte,

să nu râdă toţi de tine şi,

să nu îţi facă felu,

că ajungi un prost

ce nu ţi-ai ştiut ţelul…

Ca de fiecare dată, când e muzică, ţi se pare că nu se mai termină. Emisiunea, frumoasa emisiune se încheie aici, brusc. Trăim în România şi asta…ne face să ne iubim ca fraţii! Adică, ce, mă, credeaţi că o să plagiez pe celebru?…No, frate…Nicio schemă, nicio mangleală, nicio lăptucă, nicio acadea. Totul e garantat sută la sută. Hai că v-am pupat! Mulţumim echipei de emisie care a sprijinit lustra să nu cadă. Ne-am văzut bine astă seară: am fost în culori!

PS: Textul a fost plagiat din amintire.

Nu are consecinţe extrasenzoariale,

nu face abces

şi nici nu scoate flăcări pe nas.

E un text de text, intertext.

Cartofilax Arştachervian Garofil Menducovascondiscum.

şase!…ăsta de sus, din patru nume e autorul. nici nu v-aţi prins când a trecut, nu?!

Did you like this? Share it: