PREA FERICITUL PĂRINTE

DANIEL

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

– Profil biobibliografic –

Bibliographical profile

INTRĂ ÎN SITEul Patriarhiei Române

„Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale”

(Ioan 10, 11)

 

1. Vocaţia arhipăstorului în Biserică: responsabilitate şi dăruire de sine pentru mântuirea celor păstoriţi de el.

Slujba de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române are la bază slujba de TE-DEUM care se săvârşeşte în ziua numelui Patriarhului şi a celorlalţi ierarhi ai Bisericii noastre.

 

Textul Apostolului (Evrei 13, 17-21) şi textul Evangheliei (Ioan 10, 9-16) care se citesc în timpul acestei slujbe scot în evidenţă adevărul că, în conştiinţa apostolică a Bisericii şi în învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, slujirea de păstor de suflete este în primul rând responsabilitate sfântă pentru mântuirea credincioşilor şi iubire jertfelnică pentru ei. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe credincioşi zicând: „ fraţilor, ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă acesta cu bucurie, şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13,17). Vedem că ascultarea şi supunerea duhovnicească a credincioşilor faţă de păstorii lor spirituali sunt strâns legate de privegherea şi responsabilitatea păstorilor pentru mântuirea celor încredinţaţi lor spre a fi păstoriţi, adică a fi hrăniţi din cuvintele Sfintei Scripturi, din Sfintele Taine ale Bisericii şi din lumina vieţii Sfinţilor lui Dumnezeu.

 

În continuare, în aceeaşi epistolă către Evrei, Sfântul Apostol Pavel cere credincioşilor să se roage pentru el şi pentru ceilalţi păstori de suflete: „ rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim” (Evrei 13, 18). Acest îndemn apostolic a devenit practică a Bisericii care în fiecare eparhie a ei se roagă la toate slujbele pentru arhipăstorul acesteia cerând lui Dumnezeu „să-l dăruiască Sfintelor Sale Biserici în pace, întreg, cinstit, drept învăţând cuvântul adevărului Său” (Sfânta Liturghie, pomenirea Chiriarhului după cântarea Axionului). La rândul său, Sf. Apostol Pavel se roagă lui Dumnezeu pentru întărirea sau intensificarea vieţii spirituale a credincioşilor spre slava lui Hristos, zicând: „Dumnezeul păcii, Cel ce prin Sângele unui testament veşnic a înviat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ceea ce este bineplăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia îi fie slava în vecii vecilor Amin.” (Evrei 13, 20-21)

 

Din lectura textului Apostolului se vede clar că toată lucrarea pastorală din Biserică are ca scop întărirea vieţii spirituale şi săvârşirea faptelor bune spre slava lui Hristos „ Păstorul cel mare al oilor” cuvântătoare, Capul Bisericii şi Arhiereul veşnic, Care a descoperit şi împărtăşeşte iubirea Preasfintei Treimi tuturor oamenilor, pe măsura credinţei lor şi a dorinţei lor de-a dobândi viaţa veşnică.

 

Cât priveşte textul Evangheliei care se citeşte la întronizarea Patriarhului, acesta ne învaţă că Domnul nostru Iisus Hristos este Păstorul cel Bun, deoarece El Se dăruieşte pe Sine, pentru ca oile Sale „viaţă să aibă, şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10), adică viaţă veşnică sau fericire veşnică, după cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Sf. Chiril al Alexandriei).

 

Sf. Ioan Gură de Aur spune că, întrucât Hristos are grijă de mântuirea oamenilor, Se numeşte pe Sine Păstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatăl, Se numeşte pe Sine uşă: „Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.” (Ioan 10, 9).

 

Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt uşa”, marele teolog român Dumitru Stăniloae scrie: „Hristos se afirmă ca singura uşă a oilor cuvântătoare spre Tatăl. Dar e şi singura uşă prin care Dumnezeu intră la oile cuvântătoare. El e unicul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, pentru că e şi Dumnezeu, şi om. (…) Hristos e uşă la Tatăl pentru toţi şi a Tatălui către toţi. Dar e în mod special uşă a celor ce conduc pe oameni spre (Dumnezeu) Tatăl şi pe Tatăl, sau pe Dumnezeu în general, spre oameni, adică (uşă) a păstorilor aleşi dintre oameni” (1). Apoi el mai precizează că Hristos este şi „uşa prin care intră şi ies oile înseşi. Prin umanitatea Lui intră oile cuvântătoare la Dumnezeu, aflând o păşune spirituală. E uşor şi folositor a intra prin Hristos şi la Tatăl, dar şi a ieşi cineva din sine spre semeni. Hristos este singura uşă prin care omul iese din închisoarea egoismului şi omenescului închis în lume”. (2)

 

Sfinţii Părinţi ai Bisericii care au explicat Evanghelia după Ioan, în special Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Chiril al Alexandriei, au remarcat că Păstorul cel bun se deosebeşte atât de furii sau hoţii care intră în staulul oilor pentru a răpi, cât şi de cei ce păstoresc doar pentru plată, arătând că scopul prim şi ultim al lucrării pastorale nu trebuie să fie profitul personal, ci mântuirea credincioşilor, adică apărarea lor de cei ce răstălmăcesc dreapta credinţă şi sfâşie unitatea Bisericii, precum şi conducerea credincioşilor pe calea unirii lor cu Hristos prin rugăciune şi fapte bune.(3)

 

Vorbind despre marea responsabilitate a păstorilor Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur († 407) zice: „Este o încercare mare păzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înţelepciune şi de un curaj ca cel despre care vorbeşte Iisus Hristos, acela ca să-şi dea viaţa pentru oile sale, ca niciodată să nu le părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în faţa lupului. În aceasta se deosebeşte păstorul de mercenar. Acesta se îngrijeşte puţin de oile sale, şi nu veghează decât pentru propriul său interes, dar celălalt se uită pe sine însuşi, şi veghează în mod unic numai la mântuirea turmei sale”.(4) Iar Sf. Chiril al Alexandriei, vorbind despre păstorul cel bun zice: „Păstorul cu adevărat bun nu vine pentru nimic rău în staulul oilor, urmărind mai degrabă folosul lor şi lucrând cu tărie ceea ce crede că le va fi de mult folos”.(5)

 

Când distinge între păstorul plătit sau motivat doar de câştigul imediat şi păstorul cel bun care lucrează pentru mântuire, Hristos – Domnul zice că în caz de primejdie, când vede lupul venind, „cel plătit fuge pentru că este plătit şi nu-l doare inima de oi” (Ioan 10, 9 – 16). Expresia „nu-l doare inima de oi” indică faptul că, prin contrast, cea dintâi calitate a unui bun păstor de suflete este aceea de a avea o inimă milostivă, care suferă pentru credincioşi, o inimă plină de iubire jertfelnică pentru Biserică. Cu alte cuvinte, păstorul cel bun este un om care pune mult suflet în tot ceea ce face pentru mântuirea sufletelor altora. Însă această inimă milostivă a păstorului de suflete se formează în primul rând prin permanentă rugăciune către Hristos, Păstorul cel Bun, şi către toţi sfinţii Lui, mai ales către cei ce au fost ei înşişi păstori de suflete, „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.

 

2. Comuniune şi conlucrare frăţească în viaţa Bisericii şi în misiunea socială.

În lumina celor arătate mai sus, înţelegem şi noi cât de mare şi sfântă este responsabilitatea noastră de Părinte duhovnicesc şi arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române. O sarcină grea purtată pe umeri slabi!

 

De aceea, toată nădejdea ne-o punem mai întâi în milostivirea Tatălui Ceresc, în ajutorul lui Hristos Care ne întăreşte şi în dumnezeiescul har al Sfântului Duh „cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte”, căutând ca învăţători şi rugători pentru noi pe Sfinţii Apostoli ai lui Hristos şi pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care mărturiseau că; „avem comoara aceasta (a harului) în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi” (2 Corinteni 4, 7).

 

De asemenea, ne punem nădejdea în rugăciunile, sfatul bun şi ajutorul tuturor fraţilor ierarhi din Sfântul Sinod, împreună–slujitori şi împreună-păstori cu noi în Biserica lui Hristos din poporul român.

 

Totodată, cerem întregului cler, tuturor monahilor şi monahiilor, tuturor credincioşilor şi credincioaselor Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din afara graniţelor României să ne ajute în slujirea noastră cu rugăciunile lor şi cu fapta lor cea bună, ca, împreună, să ne bucurăm cu toţii de binecuvântarea Preasfintei Treimi şi de lucrarea liturgică, pastorală şi misionară a Bisericii noastre.

 

Cea dintâi dorinţă şi cea dintâi datorie a noastră ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române constă în păstrarea, preţuirea şi cultivarea moştenirii spirituale luminoase pe care ne-a lăsat-o fericitul întru pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist, pildă de înţelepciune şi răbdare, de iubire frăţească faţă de toţi creştinii ortodocşi, pildă de bunătate faţă de toţi creştinii, faţă de toţi oamenii credincioşi şi faţă de toţi oamenii făcători de pace şi de bine.

 

În al doilea rând, datoria noastră constantă este promovarea comuniunii frăţeşti, a coresponsabilităţii şi a conlucrării cu toţi ierarhii din Sfântul Sinod, pentru a păstra şi apăra credinţa ortodoxă şi unitatea Bisericii noastre, precum şi de a găsi împreună cu Înalt Preasfinţiile şi Preasfinţiile lor, împreună cu clerul şi credincioşii mireni ortodocşi, căi şi mijloace corespunzătoare pentru adâncirea şi îmbogăţirea vieţii spirituale şi a lucrării misionare în parohiile, mănăstirile, şcolile teologie, instituţiile culturale şi instituţiile social-caritative ale Biserici noastre, pe baza experienţei de până acum şi potrivit noilor provocări care vin din partea societăţii contemporane din ce în ce mai secularizate. Această societate – adesea, mai mult indiferentă decât necredincioasă – are nevoie de Biserică, întrucât are nevoie de vindecare şi de comuniune spirituală, tocmai pentru că identifică libertatea persoanei cu individualismul egoist şi cu posesia lucrurilor limitate şi trecătoare; ori, viaţa omenească nu se poate construi temeinic şi constant pe vidul spiritual al uitării de Dumnezeu şi de vocaţia cerească sau transcendentă a persoanei umane.

 

Foarte repede se constată că deficitul de transcendenţă din viaţa individului produce deficit de umanitate (omenie) în viaţa socială. Fără perspectivă spirituală sau metafizică, viaţa umană se reduce repede la „matematică”: număr de indivizi robotizaţi şi cantităţi de produse finite, pentru scopuri bine definite, dar într-o lume închisă în sine, autosuficientă.

O altă dorinţă a noastră, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile locaşurilor de cult, prin intermediul a două reţele bisericeşti ortodoxe la nivel naţional şi anume: radio şi televiziune, precum şi un cotidian al Bisericii. Experienţa acumulată în acest sens de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, precum şi de alte mitropolii sau eparhii din Biserica noastră, ne dă speranţă că ceea ce este necesar poate deveni posibil prin coresponsabilitate şi conlucrare frăţească, precum şi prin bunăvoinţa persoanelor şi instituţiilor care vor să ajute Biserica, pentru ca ea să contribuie la rândul său şi mai mult la viaţa spirituală şi socială a ţării noastre.

 

3. Recunoştinţă pentru încrederea acordată şi dorinţă de dialog şi cooperare.

În încheiere, dorim să mulţumim tuturor ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, pentru încrederea acordată şi chemarea adresată nouă de a sluji, cu râvnă şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română în noua responsabilitate de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum se spune în Gramata Sfântului Sinod pentru întronizarea Patriarhului.

 

Mulţumim tuturor celor ce ne-au adresat felicitări fie din ţară, fie din străinătate, în nume personal sau în numele unor Biserici şi organizaţii creştine, în numele altor culte religioase, în numele unor instituţii de Stat, organizaţii şi asociaţii.

 

De asemenea, mulţumim călduros tuturor delegaţilor oficiali din România şi din străinătate care sunt prezenţi acum la momentul întronizării noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, arătând astfel preţuirea şi prietenia lor faţă de Biserica Ortodoxă Română.

În mod deosebit, mulţumim tuturor instituţiilor de Stat, cu prioritate Preşedintelui şi Guvernului României, pentru ajutorul acordat în organizarea acestui eveniment, având speranţa şi convingerea că Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte religioase din România, va continua să contribuie la îmbogăţirea vieţii spirituale, culturale şi sociale a românilor din ţară şi din străinătate, într-o vreme în care România a devenit şi Stat membru al Uniunii Europene.

 

Nu uităm faptul că mai toţi credincioşii români migranţi au nevoie de mai mult sprijin pastoral şi material, pentru a-şi păstra identitatea şi demnitatea, dar şi pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioşii altor Biserici şi cu cetăţenii ţărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliţi definitiv.

 

Sperăm că dialogul, cooperarea şi respectul reciproc în raport cu alte Biserici şi cu alte culte religioase vor continua, acordând însă o atenţie deosebită păstrării dreptei credinţe şi tuturor valorilor tradiţionale ale Ortodoxiei. În acest sens, le mulţumim şi tuturor celor ce veghează cu multă râvnă ca Biserica Ortodoxă să nu-şi piardă identitatea de credinţă şi viaţa spirituală, când dialoghează sau cooperează cu alte Biserici creştine.

Noi avem dorinţa şi datoria să rămânem statornici în unitatea dreptei credinţe. În acelaşi timp, considerăm că dragostea faţă de Ortodoxie nu trebuie exprimată doar în atitudini defensive şi în temeri excesive, ci mai ales în faptele lucrării pastorale şi misionare concrete, după modelul Sfinţilor Apostoli, pe care Hristos-Domnul Cel răstignit şi înviat nu i-a lăsat încuiaţi de teamă într-o casă din Ierusalim, ci i-a trimis la propovăduire sau misiune în toată lumea păgână din vremea lor.

 

În orice caz, mulţumim şi celor ce ne încurajează şi celor ce ne critică, dacă totul este spre folosul mântuirii credincioşilor şi spre binele Bisericii. Când greşim, trebuie să ne pocăim, să cerem iertare şi să ne îndreptăm, iar când facem binele, rugăm să fim ajutaţi şi mai mult, cu fapta, tot spre binele vieţii şi lucrării Bisericii.

Rugăm pe Tatăl nostru din ceruri, pe „Părintele luminilor de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul” (Iacob 1, 17) să ne binecuvânteze şi să ne ajute pe toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, ca să săvârşim binele în orice timp şi în orice loc, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.

 

† DANIEL

Arhiepiscop al Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei

Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



(1)Vezi notele explicative 1311 şi 1312 la Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, nr. 41, Bucureşti, 2000, p. 702.

(2)Idem, nota 1313, p. 704.

(3)Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1980, omiliile 59 şi 60, pp. 290-305; Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., pp. 699-721.

(4) Ibidem, Omilia 60, 1, p. 296.

(5) Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., p. 706.

 

___________________________________________________________________

BROTHERLY COMMUNION IN THE CHURCH AND
SPIRITUAL MISSION IN SOCIETY

Speech of His Beatitude Daniel on the occasion of his enthronement as
the Patriarch of the Romanian Orthodox Church
– 30 September 2007 –

The good shepherd gives His life for the sheep”
(John 10:11)

1. The Vocation of the hierarch in the Church: responsibility and self-offering (service) for the salvation of those pastorally cared for by him.

The service of the enthronement of the Patriarch of the Romanian Orthodox Church is based on Te Deum service which is celebrated on the name day of the Patriarch or that of the other hierarchs of our Church.

The reading from the Epistle (Hebrews 13:17-21) and that from the Gospel (John 10:9-16) which are performed during this service underline the truth that, in the apostolic consciousness of the Church and in the teaching of our Lord Jesus Christ, the service of a spiritual father/leader consists first and formost in the sacred resposibility for the salvation of his flock and sacrificing love for them. In this sense, St Apostle Paul urges the faithful saying: “beloved, obey those who rule over you, and be submissive, for they watch out for your souls, as those who must give account. Let them do so with joy and not with grief, for that would be unprofitable for you”(Hebrews 13:17). We notice that spiritual obedience and submission of the faithful to their spiritual leaders are closely related to the leaders’ pastoral oversight and responsibility for the salvation of those entrusted to them for pastoral care, i.e. those who are to be nurished from the words of the Holy Scripture, from the Holy Sacraments of the Church and from the light shining out of the lives of God’s Saints.

Further on, in the same epistle to the Hebrews, St Apostle Paul asks the faithful to pray for him and for the other spiritual leaders: “pray for us; for we are confident that we have a good conscience, in all things desiring to live honorably” (Hebrews 13:18). This apostolic appeal became a norm in the practice of the Church, thus, the believers from each diocese praying during every service for their bishop and asking God to grant him unto His Holy Churches “in peace, safety, honour, health, and length of days, rightly teaching the word of His truth” (Holy Liturgy, the prayer for the hierarch of the diocese, after the Axion Estin hymn). In his turn, St Apostle Paul prays to God for the strenghtening or the intensification of the spiritual life of the faithful to the glory of Christ by saying: “Now may the God of peace who brought up our Lord Jesus from the dead, that great Shepherd of the sheep, through the blood of the everlasting covenant, make you complete in every good work to do His will, working in you what is well pleasing in His sight, through Jesus Christ, to whom be glory forever and ever. Amen.” (Hebrews 13:20-21).

From the reading of the Epistle text it is obvious that the entire pastoral work unfolded in the Church has the aim of strengthening the spiritual life and of performing good deeds to the glory of Christ “the great Shepherd of the rational sheep”, Head of the Church and eternal Hierarch, Who revealed and shares the love of the Mostholy Trinity to all human beings, according to their faith and to their willingness to receive the eternal life.

As for the Gospel text, which is red at the Patriarch’s enthronement, it teaches us that our Lord Jesus Christ is the Good Shepherd, for He offers Himself so that His sheep „may have life, and that they may have it more abundantly” (John 10:10), i.e. eternal life or eternal beatitude, according to the Holy Fathers of the Church’s interpretation (St Cyril of Alexandria).

St John Chrysostom says that, since Christ takes care of salvation of the human beings, He calls Himself Shepherd, while when He brings faithful to the Father, He calls Himself door: “I am the door. If anyone enters by Me, he will be saved, and will go in and out and find pasture’ (John 10:9).

When interpreting the words of our Saviour Jesus Christ ‘I am the door’, the great Romanian theologian Dumitru Stăniloae writes: “Christ affirms Himself as the only door of the rational sheep to the Father. He is also the oly door whereby God enters to the speaking sheep. He is the unique Messenger between God and human beings, because He is both God and human. (…) Christ is door to the Father for all of us and door of the Father to all. He is especially door for those who lead people to (God) the Father and (door) for the Father, or God generaly speaking leading towards human beings, i.e. (door) for the shepherds chosen amongst the people (1). Further on, he continues the interpretation by saying that Christ is also “door whereby the sheep themselves enter and exit. Through His humanity the rational sheep enter to God, finding a spiritual pasture. It is easy and beneficial for someone to enter through Christ to theFather too, but also for someone to come out from oneself [opening] to fellow human beings. Christ is the only door whereby one frees oneself from the prison of egocentrism and of the human closed within this world(2).

The Holy Fathers of the Church who interpreted the Gospel according to John, especially St John Chrysostom and St Cyril of Alexandria, underlined that the good Shepherd is different both from the thiefts or robbers who enter in the stable of the sheep to steal and from those who care only for payment. This, they show that the first and the last scope of the pastoral work must not be the personal profit, but the salvation of faithful, i.e. the protection of the faithful from those who misinterpret the right (orthodox) faith and tear apart the unity of the Church, and also the guidance of the faithful on the path of their communion with Christ through prayer and good deeds (3).

While talking about the great responsibility of the leaders of the Church, St John Chrysostom (†407) says: “The safeguard of the Church is a great endeavour, a big danger which needs a lot of wisdom and a courage similar to that which Jesus Christ talkes about, namely that to put one’s life for the sheep, to never abandon them, to be strong-hearted, to oppose courageously the wolf. It is in this that one can discerne between a leader (shepherd) and a mercenary. The latter cares very little about his sheep and does not oversee but for his own interest; the former forgets about oneself and oversees uniqly, only in the perspective of one’s flock(4) . St Cyril of Alexandria, when talking about the good shepherd, says: “The true good shepherd does not come to the stable of the sheep in order to do something bad to them; he rather intends to pursue their interest and works hard to bring about what he believes it is more useful to them(5).

When making a distinction between the paied shepherd or motivated only by immediate gain and the good shepherd who works for salvation, Christ – the Lord says that, in case of danger, when he sees the wolf coming, “The hireling flees because he is a hireling and does not care about the sheep” (John 10:13). The expression “[he]does not care about the sheep” (in Romanian translation literarily “he has no pain in his heart”) indicates the fact that, by contrast, the very first quality of a good spiritual shepherd is to have a charitable heart, who suffers for the faithful, a heart full of sacrificing love for the Church. In other words, the good shepheard is someone who puts a lot of energy in everything that he does for the salvation of others. This charitable heart of a spiritual shepheard is moulded mainly through permanent prayer to Christ, the Good Shepherd, and to all His saints, especially to those who used to be themselves spiritual shepherds, ‘great teachers of the world and hierarchs’.

2. Brotherly Communion and Cooperation in the life of the Church and in social Mission

In the light of the above considerations, one can understand better how great and holy is our responsibility as spiritual Father and Primate of the Romanian Orthodox Church. A havy burdan carried upon weak sholders!

Therefore, we commend our entire hope to the merciful love of the Heavenly Father, to the help of Christ Who strenghtens us and to the divine grace of the Holy Spirit ‘Who always heals the weaknesses and completes the shortcomings’. We look to the Saints Apostles of Christ and the Holy Fathers of the Church for guidance, as the ones who teach us and pray for us, when confessing that: “we have this treasure in earthen vessels, that the excellence of the power may be of God and not of us” (2 Corinthians 4:7).

At the same time, we set our hope in the prayers, the good advice and the help of all our brothers in the hierarchy from the Holy Synod, co-celebrants and together shepherds with us for the Romanian people in the Church of Christ.

Similarly, we ask the entire clegy, all the monks and nuns, every believer, male or female belonging to the Romanian Orthodox Church from within the country and from abroad to help us in our service, through their prayers and their actions, so that, together, we all may rejoice in receiving the blessing of the Mostholy Trinity and in living out the liturgical, pastoral and missionary activity of our Church.

Our first wish and our first duty as new Patriarch of the Romanian Orthodox Church are to preserve, honour and to bring forward the luminous spiritual heritage which we received from the worthy to be remembered our Father Patriarch Teoctist, who was an example of wisdom and pacience, of brotherly love towards all Christian Orthodox, an example of goodness shown towards all Christians, towards all of faith and all human beings who are peacemakers and of good will.

Secondly, it is our constant duty to promote brotherly communion, coresponsibility and cooperation with all the hierarchs of the Holy Synod, in order to preserve and defend the Orthodox faith and the unity of our Church, as well as to find, together with Their Eminences and Their Graces, with the clergy and the Orthodox lay faithful, appropriate ways and means for the deepening and enrichment of the spiritual life and of the missionary activities in the parishes, monasteries, theological schools, cultural institutions and social-philantropic establishemnts of our Church.

These are to be undertaken on the basis of the past experience and in consonance with the new challenges which come from the contemporary society, which is more and more a secularised one. This society – often more indiferent rather than faithless – needs the Church because it longs for healing and spiritual communion, precisely because it identifies personal freedom with egocentristic individualism and with the possesion of limitated and futile things. Or, the human life cannot be built firmly and constantly on the spiritual vacuum created by forgeting about God and about the heavenly or transcendental vocation of the human person.

One can notice very quickly that the deficit of transcendence in the life of individual human beings brings about a deficit of humanity (the quality of being human) in the social life. Without spiritual or metaphysical perspective human life is quickly reduced to “mathematics”: a number of human robotic humans and quantities of finite products, for well-defined purposes, but in a world closed in itself, a self-sufficient one.

Another aspiration of ours, coming as a duty, is the increase of the spiritual mission of the Church in society, beyond the walls of the places of worship, through two Orthodox church networks at national level, namely: radio and television, as well as a daily newspaper of the Church. The experience the Metropolitanate of Moldova and Bucovina as well as the other metropolitanates or eparchies of our Church acquired in this regard gives us hope that whatever is necessary can become possible through brotherly co-responsibility and cooperation, as well as through the good office of the persons and institutions willing to help the Church, so that she may contribute in her turn even more to the spiritual and social life of our country.

3. Gratitude for the confidence entrusted to us and wish for dialogue and cooperation

Finally, we wish to thank all the hierarchs of the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church and the members of the Church Electoral College for the confidence entrusted to us and the call addressed to us to serve, with diligence and wisdom, the Romanian Orthodox Church in the new responsibility of Archbishop of Bucharest, Metropolitan of Muntenia and Dobrogea and Patriarch of the Romanian Orthodox Church, as the Grammata of the Holy Synod for the enthronement of the Patriarch reads.

We thank all those who congratulated us, either from our country or from abroad, personally or on behalf of Christian Churches and organisations, of other religious cults, of State institutions, of other organisations and associations.
We also warmly thank all the official delegates from Romania and from abroad present now at our enthronement as Patriarch of the Romanian Orthodox Church, showing in this way their friendship and appreciation towards the Romanian Orthodox Church.

We thank especially all the State institutions, first of all the President and the Government of Romania, for the assistance offered to organise this event, nourishing the hope and conviction that the Romanian Orthodox Church, together with other religious cults from Romania, will continue to contribute to the enrichment of the spiritual, cultural and social life of the Romanians from within the country and from abroad, at a time when the Romania became a member State of the European Union too.

We do not forget the fact that almost all the Romanian faithful who emigrated need more pastoral and material support in order to keep their identity and dignity, as well as to better cooperate in the social field with the believers of other Churches and with citizens of the countries where they work temporary or where they settled.

We do hope that the dialogue, cooperation and mutual respect for other Churches and religious cults will continue, yet, paying a special attention to the preservation of the Orthodox faith and of all the traditional values of Orthodoxy. Therefore, we also thank all those who are so careful lest the Orthodox Church should lose her faith identity and spiritual life, when she is in dialogue or cooperates with other Christian Churches.

We have the wish and the duty to remain firm in the unity of the Orthodox faith. At the same time, we think that love towards Orthodoxy must not be expressed only in defensive attitudes and excessive fears, but especially in the deeds of the pastoral work and concrete mission, according to the example of Saints Apostles, whom Christ, our Crucified and Risen Lord, did not let remain scared and locked in a house in Jerusalem, but sent them out to preach or to do mission all over the pagan world of their time.

We also thank, anyway, those who encourage us and who criticise us, as long as it is done with the aim of the salvation of our faithful and the good and wellbeing of the Church. Whenever we make mistakes we must repent, ask for forgiveness and change for the better; and whenever we do good deeds, we ask to be helped even more, for the good of the life and work of the Church, too.

We pray our Father Who is in heaven, “the Father of light, from whom every generous act of giving, with every perfect gift is coming down” (James 1:17) to bless us and help us all, with His grace and love for humankind, to do what is good at any time and in any place, for the glory of the Mostholy Trinity and for our salvation.

† DANIEL
Archbishop of Bucharest,
Metropolitan of Muntenia and Dobrudgea,
Locum tenens of the throne of Caesarea of Cappadocia,
Patriarch of the Romanian Orthodox Church

(1) See the explainations in the notes 1311 and 1312 of St Cyril of Alexandria Comentary to the Gospel according to John, Church Fathers and Writers Collection, no 41, Bucharest, 2000, p.702.

(2) Idem, note 1313, p. 704.

(3) See St John Chrisostom, Comentary to the Gospel according to John, ‘Pelerinul Român’ Publishing House, Oradea, 1980, homilies 59 and 60, pp. 290-305; St Cyril of Alexandria, op. cit., pp. 699-721.

(4) Ibidem, Homily 60, 1, p. 296.

(5) St Cyril of Alexandria, op. cit., p. 706.

……………………………………

Psa. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: