Hristosul ortodocşilor din casele ortodocşilor

Speaker is V. Rev Milos M. Vesin, Ph.D. „Making Christ Real in the Orthodox Home” is a presentation from the Married Couple Retreat entitled „The Orthodox Family in the Modern Age”, held at the University of Notre Dame Sacred Heart Retreat Center on March 16-17, 2007, and sponsored by the Department of Christian Education of the Serbian Orthodox Midwestern Metropolitanate, Libertyville, IL. Video courtesy of Rev. Fr. Mile Subotic, Saints Peter & Paul Serbian Orthodox Church, South Bend, IN http://sppsoc.freeshell.org Voice of Orthodox Christianity.

V. Rev. Milos M. Vesin, Ph.D is Professor of Pastoral Theology, Homiletics, and Liturgical Chanting at St. Sava School of Theology in Libertyville, IL. Fr. Milos recently earned his Ph.D in England in the field of Psychology. He is the parish priest of St. Archangel Michael Serbian Orthodox Church in Lansing, IL.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=d4ft2EUD2D8]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=naU9Y5otGo4]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OoMaLVvtH2Q]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KQBM43vHHNo]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BX6GjGERcOM]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Vgyhfc_0Uvg]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SfByDsRaXrE]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zbzCT_9cI0Q]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YOYqGsqWcGc]

Pr. Dorin.

Tortul doamnei Irina sau…cireaşa de pe tort a zilei

 

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket

31 octombrie 2007

La multi ani!

Astazi e ziua parintelui Piciorus, de la „Teologie pentru azi”– implineste 30 de ani Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket .Urmaresc blogul sau aproape zilnic, de cand l-am descoperit intamplator, acum cateva luni. Foarte multe din articolele de acolo mi-au vorbit, m-au atins, mi-au placut si tin sa ii multumesc pentru asta.

Parinte Dorin, Dumnezeu sa va binecuvinteze in toate, si sa va daruiasca toate cele de folos si spre mantuire!La multi ani!


ImageChef.com - Custom comment codes for MySpace, Hi5, Friendster and more

Irina

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket

Stropi de emoţie [ 31 oct. 2007]

O mică acoladă, care nu face parte din categoria ştirilor.

Ana mă întreabă: „Am citit mai demult un tratat de grafologie. Erau studiate acolo mai multe tipuri de scris: al lui Napoleon, al lui Mozart, scriitori si alti artisti. Care este parerea dv. vizavi de aceasta ramura a cunoasterii omului? Este la fel ca astrologia, numerologia sau merita luata in considerare?”.

R: Orice ştiinţă are la bază o filosofie mai mult sau mai puţin areligioasă, din păcate. Habar am care e filosofia celor care au creat-o şi poate, probabil, să o practice cine doreşte. Însă, dacă rămânem la aspectul descriptiv al unei semnături, fără doar şi poate, că nu are niciun lucru dubios în ea, şi e observabil că unul scrie mai coerent, altul mai subţire sau altul face diverse schiţe pe manuscris. Însă, dacă se îmbină toată treaba asta cu diagnosticări ale sănătăţii mintale şi duhovniceşti…aici apar derapajele de la sine. Eu unul iau descriptivitatea ştiinţifică dar nu mă raliez sau sunt reticent la filosofia sau a-teologia diverselor formule de categorisire a unui fenomen sufletesc.

********

România Liberă de ieri se minuna [?!] că Patriarhia Română are birou de presă precum Vaticanul. Un fel de: ia uite, şi preoţii au celular! ia uite, şi ei merg la veceu! ia uite, ştiu să folosească un computer! Prea mult infantilism….de la formatorii noştri de opinie. O asemenea ştire trebuia redactată sobru, ca un lucru normal, curent…banal./ În numărul de astăzi al ziarului…despre sclavajul sexual. / Mulţumim colegei noastre care ne-a făcut bucuria de a ne repera, când teologii-confraţi nu ne văd./

De ce sunt frunzele galbene toamna? Vă răspunde doamna preoteasă: pentru că Dumnezeu a făcut ca putrezirea lor să miroase frumos!/Alex Mihăileanu, cu o poveste de dragoste veritabil de contorsionată dar…realistă. Mă bucur să îl re-felicit, de data asta, pentru un articol scris ca la carte, cu multă precizie şi fineţe caracteriologică./ Un umor de Gheorghe Florescu, cu multă măiestrie, în care canis domesticus a fost găsit chiar în partida PSD-ului. Dacă vreţi să citiţi cu râs…el este omul!/

Fetiţa şi anticoncepţionalul: o realitate americană descrisă de pastorul Doru Pope./ Citindu-i pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii cu părintele Stephen Freeman. Precizări absolut importante. Vă rugăm să-l citiţi constant pe cel mai prolific şi autentic teolog online al Americii ortodoxe!/ Despre adevărurile antidiscriminării cu Bogdan I. Stanciu./ Laurenţiu Dumitru şi o evaluare a filosofiei sexiste a uneai dintre cele mai reprezentative feministe din primul val: Andrea Dworkin./

Despre un posibil şi dorit sistem public de pensii pentru agricultori cu profesorul Adrian Năstase./Îl anunţăm pe CMD că i-am ascultat predica, că ni se pare bună, în afară de alertissimul ritm în care a fost predicată şi de particularităţile fonetice personale cu care obnubilează limba română cultă. Felicitări şi pentru podomaticul său tardiv…Am ascultat-o în aceeaşi zi, dar nu doream să te laud din prima ca să nu te umfli în pene. Ştiu că tu reacţionezi straniu la vorbe bune. Predica fratelui de astăzi însă, ne-a stresat rău la auz, din păcate. Oricum, s-o dăm totuşi, la pace? Ba nu! Să facem pace…/

Adelix…o creştină adventă, care bate şi dânsa la porţile afirmării supreme?! Vom urmări ascensiunea…/

Pr. Dorin.

Poziţia noastră personală faţă de neo-conferenţiarii ortodocşi din generaţia tânără

Comentariul d-lui Laurenţiu Dumitru din subsolul acestei postări, şi, poate, nenumăratele semne de suspensie strânse de-a lungul unui an de blogging, în care am polemizat cu baptiştii vorbind despre ortodocşi, dar teologii ortodocşi din generaţia mea, s-au făcut că nu mă văd, au dat naştere la dorinţa de a scrie acest articol precizatoriu. De ce, neo-conferenţiarii zilei, ca Savatie Baştovoi, Danion Vasile, Laurenţiu Dumitru, Cristian Şerban etc. [numim doar pe cei care se simt cumva atacaţi de unele articole ale noastre anterioare] nu au văzut acest blog sau nu au opinii vizavi de el, de munca teologică de aici, dar elogiază bloguri sau siteuri unde nu există nicio muncă curentă?

Cum se face că aceşti oameni care au contribuit, fără doar şi poate, la clădirea noastră, prin citirea cărţilor lor, nu pot să vadă un produs care le depăşeşte aşteptările dar, elogiază prezenţe web fără personalitate şi care au un mod caduc de a pune probleme? Mai pe şleau [că nouă nu ne cam plac ascunzişurile]: De ce nu le plac băieţii de acelaşi calibru sau poate, Dumnezeu ştie, mai mare, dar le plac, vorba d-lui Cristoiu: piţifelnicii? Adică… epigonicii.

Se pare că mi-am găsit cea mai nepotrivită zi să vorbesc despre aceste lucruri. Astăzi, când împlinesc 30 de ani, în loc să vorbim cu teologii ca şi cu nişte teologi, sunt pus în poziţia de a vorbi despre ce nu sunt teologii tineri, din generaţia mea, care sunt peste tot.

Cea mai proastă abordare a demersului meu ar fi aceea, dacă s-ar considera că aş fi gelos pe vecinul de bloc Danion Vasile sau pe părintele Savatie pentru ceea ce scriu ei sau pentru ceea ce sunt, când aceşti oameni sunt în inima şi în rugăciunile noastre nu de azi de ieri, ci de mult timp. Sau că, sunt atât de mândru şi de încrezut, încât, mă trezesc dimineaţa şi mă gândesc cum să mă întrec în a scrie pe blog cu Laurenţiu Dumitru şi Cristian Şerban sau cu papa de la Roma.

Nu! Ci vreau să vorbesc acum despre cum s-au discreditat ei de unii singuri în faţa conştiinţei mele. Eu nu fac decât să constat acum modul incalificabil în care m-au tratat şi în care, tratează pe oamenii care înţeleg cum stau lucrurile şi cine sunt ei în ei înşişi. Şi ce este incalificabil pentru mine? Ca eu să îi găsesc online, pe web, să îi publicitez, să vorbesc despre ei, să îi invit să discutăm despre cele mai arzătoare lucruri iar ei să se facă, că nu văd deloc, ce se petrece pe acest blog.

Adică, ei, cei care văd neajunsurile tuturor, care văd abisuri peste tot, care sunt la curent cu toate mişmaşurile de pe la noi, care cheamă la dragoste, la unitate, la experienţă duhovnicească, la candoare…nu văd nicio candoare, niciun bun simţ la noi, în munca noastră online, dar, sar aprinşi, când le spui că sunt nesimţiţi cu diplomă, dacă eu îi văd pe ei şi ei nu se văd decât pe ei înşişi.

Să zicem că aş fi scris 30 de articole şi nu o mie şi ceva pe blogurile noastre într-un an şi, toţi confraţii mei de generaţie, nu m-ar fi găsit ca să mă încurajeze niciunul, pentru că eram la poziţia numărul 13567900000000000 pe blogurile ortodoxe şi la periferia ultimă a netului. Şi, din această cauză, eram stan nimeni şi asta era scuzabil.

Însă eu nu pot să îi scuz în niciun fel şi nici să le accept pretinsa neştiinţă a mea, pentru că fiecare m-a vizitat de multe ori, fiecare s-a inspirat de la noi, fiecare a primit puţină invidie într-un colţ al inimii şi…a plecat. Cum poţi să pleci, după ce vii de zeci de ori, fără să zici şi tu, sub pseudonimul Unu sau Râd ca proasta: Bine, bă, popo!? Şi cum să nu te bucuri, zic eu, de unul ca mine, care doresc aceleaşi lucruri ca şi ei, când mă întâlneşti online? Păi eu când am fost acolo unde predica Savatie era să aplaud la nesfârşit pentru dumnezeieştile cuvinte care ies din el şi i-am smintit pe nu ştiu câţi, când i-am spus Fericit de pe acum, deşi e cu un an mai mare decât mine… Iar unde era Danion, l-am oprit şi l-am salutat şi i-am vorbit cu atâta entuziasm despre ce face el, vecinul meu de cartier şi colegul meu de studii doctorale, încât, a sunat-o pe soţia mea într-o zi şi i-a spus că nu a mai întâlnit pe cineva mai entuziast decât pe mine în ceea ce-l priveşte. Dar, când i-am invitat pe blogul nostru şi când au văzut că noi aşa scriem de obicei şi nu că s-a întâmplat să scriem astăzi, că era frumos afară…s-a aşternut un aşa întuneric între ei şi mine…încât e unul simţit, e tangibil, ca în plăgile Egiptului, de îl tai cu securea.

Cum să nu vezi pe cei care te văd? Şi nu la modul hai să îi dăm un comentariu la şto şi lu ăsta!, ci în sensul cel mai profund, adică al recunoaşterii identităţii noastre, ca teologi ortodocşi români, în faţa provocărilor contemporane. Cum să mai cred eu că ai mei confraţi vor pacea şi unitatea, vor dialog şi parrisia duhovnicească, tărie şi forţă duhovnicească, când îmi arată spatele?

Dacă nu dovedeam nicio capabilitate duhovniceasco-academică, treacă-meargă! Nu era niciun bai! Aveam şi eu un blog făcut la plezneală, dat cu anonimu sau pe care mă miorlăiam de văzul lumii. Dar, când vezi pătimaş şi taci, când vezi ateologic şi taci, când vezi non-prieteneşte şi taci, când vezi non-colegial şi nu dai slavă lui Dumnezeu, pentru cum lucrează Dumnezeu în fratele tău, înţeleg că totul merge în clică, că totul merge pe premisa noi şi ai noştri, că noi suntem Ortodoxia şi cei care nu sunt cu noi…nu există.

După puţinele lucruri zise, cred că cei vizaţi şi alţii nevizaţi, dar care intră în aceiaşi oală, au o imagine destul de coerentă a modului cum îi privim. Îi privim după cum ştiu să privească pe alţii, după cum ştiu să-şi împlinească angajamentele de conştiinţă pe care le verbalizează în public. Iar dacă se erijează în directori de conştiinţă ai teologiei ortodoxe româneşti tinere şi nu au delicateţea de a privi generos pe confraţii lor nu câştigă preeminenţă în faţa noastră, nu se ridică în inima noastră ca veritabili Povăţuitori ai noştri, ci ca nişte stele care ard prea repede şi se numesc…meteoriţi.

Speram să creăm un pol ortodox al tinerilor teologi ortodocşi români pe net foarte puternic, foarte coerent…Însă, se pare că suntem mânaţi de lucruri care nu au nimic de-a face cu o conştiinţă teologică foarte atentă, subtilă, smerită, iubitoare, de cuprindere ecumenică. Adică neo-conferenţiarii ortodocşi români se epuizează în public, în cărţi pentru care primesc bani, în cărţi la care lucrează uşor, rapid şi cred că sunt geniali, mereu geniali, geniali fără niciun efort, galopează de-a lungul şi de-a latul ţării, mâine poate al lumii întregi…dar cad la proba practică, la proba evidenţei.

Ei văd universalul dar nu au vorbe pentru particular. Ei au un ambitus protestant, un fel de a le arăta noi ce e Ortodoxia tuturor, acum. Să le spunem tuturor ce e şi cum, un fel de teologie a mecanicii, care se scurge la sigur, fără rest, în clepsidra inimii omului dar…nu pot să suporte elementele particulare, de sine stătătoare, alţi teologi ca şi ei, cărora nu trebuie să le arăţi că ştii ci… că eşti.

Poate că neşansa mea e aceasta: Eu vreau să simt că ei sunt ceea ce văd că vorbesc! M-am folosit aşadar de vorbele lor dar nu şi de tupeul lor, de tăcerea lor mormântală, de acest ocol zilnic pe care mi-l fac, în care vrei să dai un şut statuii, care stă ca o statuie, pentru ca să poţi trece cu maşina, şi pe strada asta virană.

Adică avem teologi ortodocşi români tineri, neo-conferenţiari cum îi numim noi [pentru că au o problematică originală, care se poartă acum şi nu e lucru rău deloc, ci lăudabil], dar nu avem teologi care să creeze teologi, nu avem teologi care să fie prieteni cu teologi, nu avem confraţi teologi…ci numai individualităţi teologice, care scriu pe unde apucă, care sunt de la sine aruncaţi pe undeva…şi ne citim şi ne ascultăm la căşti…nu faţă spre faţă!

Dacă n-am fost destul de clar…mă îndoiesc. Nu pretind locul nimănui şi nici nu cer preţuire, stimă pe dai boji, adică pe nimic! Dar a nu vedea comoara din inima cuiva înseamnă a păcătui împotriva Sfântului Duh, Care locuieşte în el! Dacă eu îi văd şi îi stimez pe ei, deşi producţiile lor, pentru mine, sunt foarte frugale, repezite, nestăpânite, pentru că se grăbesc prea mult…iar ei nu mă văd….înseamnă că trebuie să îmi schimb ochelarii.

Adică, să nu mai văd nici eu pe nimeni…că nu mai se poartă dragostea. Acum, frate, se poartă numai haina de preot sau demnitatea de teolog dar nu şi sufletul de teolog. Asta îmi tot repetă un drac, pe fiecare zi, în ureche, care, pe semne, că nu vrea să obosească niciodată. Însă, n-am să-i fac hatârul şi am să cred că trebuie să văd pe teologi, mai mari sau mai mici, să îi preţuiesc chiar dacă nu mă preţuiesc, să mă clădesc din ei chiar dacă nu-i interesează asta…şi să fiu mulţumitor pentru toate. Da, pentru toate….

Pr. Picioruş Dorin.