
Întotdeauna această Sfântă Icoană, această vedere duhovnicească a urcării noastră la cer, m-a făcut să mă văd între cei care sunt gata să cadă în gura balaurului sau care au căzut deja, sunt acolo, jos. Nu m-am văzut niciodată între învingători, nici măcar între cei de la jumătatea scării.
Conștiința mea mă învață că sunt la început, mereu la început, deși simt că sunt om căzut. Căderile noastre sunt multe într-o viață de om. Și ridicările noastre sunt multe. Dumnezeu ne învață zilnic că fiecare zi este o nouă învățătură pentru fiecare dintre noi. Fiecare zi este un examen pe care trebuie să îl trecem; un examen pe care îl trecem de multe ori cu răni adânci.
E o zi fericită când nu ne simțim cu sufletul împovărat. E o zi fericită când nu avem prea multe să ne reproșăm. Însă de cele mai multe ori îmi reproșez zeci de lucruri. Nu îmi inventez lucruri pentru care să îmi pare rău, ci sunt multe lucrurile pe care știu că le greșesc pe fiecare zi.
A patra duminică din Postul Mare este închinată pomenirii Sfântului Ioan Scărarul, care ne aduce aminte că fiecare virtute este o treaptă din lanțul haric al faptelor bune. Dacă nu ai pus început bun, dacă nu ai urcat pe prima treaptă și apoi pe celelalte, nu poți să ajungi în vârful scării.
Scara din această icoană e scara sfințeniei. Greutate, asceză și har, mult har. Ca să ajungi sus trebuie să fii purtat de către Duhul. Hristos ne aștepată sus, ne așteaptă în capul scării deși întru El facem fiecare pas spre vederea Sa și sălășluirea împreună cu El.
Greutatea vieții duhovnicești e plină de odihnă duhovnicească. Ajungem sus smerindu-ne unii în fața altora, iubindu-ne unii pe alții și văzându-ne greșelile proprii, înaintea celor ale altora.
Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.