Complicitatea notelor de subsol

Textul unei cărţi este un text muncit în funcţie de notele de subsol pe care le are. Pentru noi, notele de subsol sunt o hartă a implicării autorului în proiectul său editorial. Cu cât sunt mai multe notele de subsol şi trimiterile la alte texte şi cu cât sunt mai multe comentarii personale care apar în subtext, cu atât este mai evident procesul anevoios al scrierii ei.

Cartea făcută în grabă, fără istorie, fără note, fără introducere sau postfaţă este o carte frivolă sau şmecheră; o carte care vrea să ia ochii pe muncă puţină. Dacă textul însuşi înseamnă investigaţie treacă-meargă. Dar dacă textul este o apologie a unei idei fără surse concludente atunci se numeşte ori plagiat ori scriitură cu interese meschine.

Întregul menaj al textului arată cât de mult a contat pentru noi proiectul căruia ne-am dedicat. De aceea notele de subsol sunt complicele noastre, sunt cele care ne-au ajutat să finisăm anumite idei, să le elaborăm, într-atât încât să ne bucurăm de ce a ieşit.

Ideea noastră de carte ştiinţifică implică onestitate, muncă şi transparenţă.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Seara de 1 octombrie 2007: un nou început

http://www.florilabucuresti.ro/images/99916911z.jpg

Din această seară, blogul acesta devine al doilea blog al nostru de zi, după cel din wordpress, unde vom scrie în mod curent. Prin dezactivarea blogurilor noastre din ablog, blog.com, yahoo şi blogspot şi a trei siteuri personale, în care am scris lacunar, o parte din lucrurile publicate acolo vor fi republicate aici.

De aceea ne cerem scuze dacă le-aţi mai citit la noi pe bloguri sau în siteuri sau dacă nu au legătură cu secvenţa temporară pe care o trăim. După ce se va termina stocul de materiale deja publicate, vom începe cu o producţie la zi, în paralel cu producţia noastră literară din wordpress.

Ne dorim să ne fiţi aproape şi ne bucură prezenţa dv. pe paginile noastre personale!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Reculul frumuseţii sau despre:”niciodată toamna n-a fost mai frumoasă”

The image “http://fotoblog.ro/wp-content/uploads/2006/10/chiar%20a%20venit%20toamna%20051.JPG” cannot be displayed, because it contains errors.

Dacă avem libertatea de a alege, avem şi libertatea dezastruoasă de a fi mârlani, ca cei doi ziarişti de la Libertatea, care, dacă au văzut că nu a fost niciun incident la înscăunarea patriarhului României, au zis să scrie şi ei despre ce au mâncat popii [au îngroşat asta!] la masă. Pe această linie se poate scrie despre căutătorii prin gunoaie sau despre urechiştii de la uşi, dar nu vreau să mă obosesc în această seară cu aşa ceva. E de ajuns că pot spune că e un articol grobian, mârlănesc…şi cam atât.

Ieri am urmărit şi 10 pentru România şi Altfelul în trei şi interviul Prea Fericirii Sale. Domnul Cristian Tudor Popescu nu mai vrea să scrie pentru spahiii înjurăturilor, domnul Liiceanu se înspăimântă de Anonimul internetului, de această entitate care devoră orice formă de umanitate iar părintele patriarh vorbea depre comunicare tradiţională reluată, despre adâncirea Tradiţiei noastre ortodoxe şi explicarea ei în paradigme curente.

O sumă de contraste. Pe de o parte scrisul fără feedbeck real te dezgustă. Pe de altă parte conştiinţa te îndeamnă să te iei cu marele Anonim al internetului, cu oamenii fără faţă la trântă, pentru ca să îi înveţi bunul simţ. Iar în al treilea rând, ca teolog, vrei să arăţi lumii de astăzi, care nu e neapărat atee, ci indiferentă religios [PFP Daniel], că Ortodoxia este mai mult decât se vede, se cunoaşte, se pipăie cu mintea.

Domnul Cristian Tudor Popescu e omul prea atent la ridicol. Altfelul de ieri a vorbit despre politeţea omului cultivat care e altceva decât buna cuviinţa a ţăranului român autentic. Iar părintele patriarh ne-a vorbit despre ortodoxul român, care este şi trebuie să fie tradiţionalist, fără să se teamă de a fi omul zilei lui.

Şi ce ne interesează pe noi asta?! La o primă vedere, pe nimeni nu îl interesează nimic. Însă, după lehamitea declarată aprioric, în mod gestual, mergi acasă şi spionezi pe cel pe care îl invidiezi. Dacă te laşi de scris, de comunicat, de viaţa socială…de ce te apuci?

Pe standul unei librării era o carte pentru ca să scapi de dependenţa de alcool. Să te apuci de băut? Să bem ca să uităm că suntem oameni? Sau nu ne interesează chiar nimic, chiar-chiar nimic?! Eu personal nu înţeleg nihilismul. Nu e în structura mea. Şi nici relativismul. Pentru mine lucrurile sunt pline, sunt clare, sunt adânci, sunt inter-personale. Dacă vreau să fac ceva, fac. Dacă trebuie să fac ceva, fac. Nu mă gândesc: Şi dacă nu o să iasă bine?! Sofismele îmi repugnă.

Îmi repugnă pentru că a vrea înseamnă a face. A sta în dubii înseamnă a pierde timpul. Ieri am câştigat timp, m-am umplut de bucuria dumnezeiască pe care timpul pe care îl trăiesc mi-a oferit-o. Însă, n-am auzit pe nimeni ieri sau astăzi, pe unde am fost, că s-a bucurat. Adică bucuria are regim special numai cu unii?

Domnul C.T. Popescu a spus că televiziunea distruge, imbecilizează…şi că ratingul ăsta e nesimţit la culme. Şi, până la urmă, dacă tot te iei la trântă cu toţi pentru adevăr, ajungi să fii omorât tocmai de revolta de a face credibil adevărul. Adevărul te solicită şi te omoară cu timpul, te epuizează, pentru că adevărul e o floare de colţ ce trebuie admirată şi nu e un loc unde se aruncă dejecţii.

De ce toamna asta e atât de frumoasă pentru mine? Pentru că mă bucur dumnezeieşte. Şi ce ai de te bucuri? Însăşi întrebarea e stresantă pentru mine. Bucuria lui Dumnezeu vine când vrea ea şi te umple din destul. Şi nu poţi să întrebi de ce?, ci…te bucuri din destul. O frumuseţe plină de lacrimi de bucurie. O toamnă plină de doruri şi de amintiri… O toamnă plină de nostalgii pentru prezent şi nu pentru trecut.

Eu am ce am cu prezentul, doar cu el. Două triluri din cântecul maestrului Tudor Gheorghe, îmi fac toamna asta plină de…tumult interior.

De ce nu, iubiţii mei?! De ce să nu fi frumos? De ce să nu fi bucuros? De ce să nu fi un orizont plin de linişte preafrumoasă?

Pr. Dorin.