Despre „prietenii” ortodocşi care nu mă citesc [sic!] pentru că…nu sunt extremist

E un fel de râsu’ – plânsu’ ce cam vrem noi să spunem în acest articol, dar, sperăm să ne menţinem pe barca normalităţii lingvistice, deşi, unele lucruri ar fi bine să le spunem în stilul parnasianist teologic al colegului Mihail Neamţu, ca să nu se prindă tot intelectualul.

Însă, am zis totuşi să le zicem, dar să nu ne stricăm prea mult starea de bucurie. Din acest motiv, o luăm mai lejer, spre valea zicerilor despre subiect. Ca să ajungem la titlul emisiunii blogistice: „De ce părintele Dorin nu este extremist”, să o luăm cu puţină matematică a evidenţei. În spatele feţei blogului nostru există o cantină de lucru, unde se tranşează carnea, se fac sărmăluţe, se pun la cuptor şi se servesc, de obicei, calde.

Când noi facem sărmăluţe în foi de varză [nu de viţă!], vin muşterii şi caută de mâncare online. Şi unii caută material pentru lucrările de la şcoală [nu e rău, dar ar fi fost mai bine un puseu de muncă în locul unuia de copiat], pentru referate, alţii caută cancanuri…iar alţii se caută pe ei înşişi. Cei care se caută pe ei înşişi nu se caută numai odată ci de atâtea ori, cu o neruşinare sagace, încât … a zburat blogroll-ul nostru, de la vedere, pe o pagină mai sus, adică aici.

Unii cititori veneau să se vadă doar, să îşi revadă comentariile sau articolele. Revederi multiple. Revederi de noapte şi zi. Prea reveniri. Iarăşi reveniri. Până când am zis că e bine să…nu se mai caute atât de mult. Şi de trei zile încoace, mi-am dat seama, că pagina de sus nu a fost deschisă niciodată, nu a fost observată măcar, ci conţinutul ei a fost vizualizat doar la… snap [prietenii ştiu de ce!].

Când intră prietenul, omul credincios, omul cu reverenţă şi te caută, apar de obicei la termenii de căutare sintagme ca: Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian, Teologie pentru azi etc., scrise citeţ, atent, îngrijit. Când intră aventurierul, care nu a mai trecut pe la tine, se vede şi asta, pentru că sunt termeni care arată un interes, mai prostuţ sau mai savant, dar un interes. Dar când vine prietenul ortodox [???] sau neortodox [!!!] se vede de la o poştă. Cum aşa?! Păi apare scris: bastrix de 49 de ori, Bastrix de 49 de ori, Piciorus de 49 de ori, Teologie ptr. azi de 49 de ori, adică de enervant de multe ori sau apar nume de oameni despre care eu am scris un articol sau o idee, am zis ceva despre el/ei şi acele nume apar tot de…49 de ori.

Numărul 49 e număr aleatoriu. El exprimă…ceea ce aţi înţeles că exprimă: nesimţire online. Sau, apar sintagme din texte, ultra citite, învăţate pe de rost sau salvate undeva, ca să nu vadă ochiul meu cam cine ar fi băieţii. Însă motoarele noastre de calcul au ochii non-stop deschişi şi culeg informaţii. Sunt mici securişti democratici. Ei au ochii avid deschişi spre gradul de civilizaţie online.

Şi aşa m-am făcut fără blogroll la vedere. Surprizele, ca toamna, se ţin lanţ; or să se ţină lanţ sau ştreang. O să vă ţinem la curent cu ce se întâmplă în România din Teologie pentru azi.

Însă, să mergem câteva mile mai departe, deşi e ca şi când am fi mers doi milimetrii. Colocviul comentarului decent, care a început după cum se vede şi care nu s-a cam terminat, a fost sabotat de către ortodocşii invitaţi în mod direct sau nu prin neprezenţă imperativă, dar şi de alţi prieteni. Prima dată am stat să mă dumiresc [deşi nu era cazul], despre cum se face, că numărul cititorilor creşte constant iar numărul comentatorilor se diminuează sub pragul indecenţei.

Şi când ne gândeam aşa, ne gândeam dacă nu ar fi şto, adică caşto/bine/frumos/cool să ne reprofilăm şi noi, că tot a venit toamna şi n-are rost să ne mai ostenim atât să dăm orz la gâşte. Să punem zilnic pagini întregi din Sfinţii Părinţi, în ce limbi mai avem noi la îndemână, rugăciuni, acatiste, predici, poze, multe poze…şi să o lăsăm mai moale cu Teologia actualizată, în termenii momentului, cum ne invita PFP Daniel, pentru că…nu interesează pe nimeni şi să trecem la imobilismul levantin [vorba parnasianului].

Adică, să nu mai creăm nimic…CI NUMAI SĂ COPIEM ŞI SĂ NE BATEM CU MÂNA PE BURTĂ CĂ SUNTEM ORTODOCŞI. Ştiu: literele mari enervează; sunt de prost gust. La fel şi sublinierea cu culori, comentariile băşcălioase, lipsa de camaraderie, lipsa de muncă, lipsa de minte smerită…Dar pe cine interesează astea?!

Şi dracu, ne şoptea cu putere la ureche: că ce bine s-ar bucura dacă am face asta. Am intra şi noi în rândul lumii; că ce, cine se crede ăsta? Însă ispitele sunt dăunătoare, la fel ca frivolitatea…Îţi iese porumbelu pe gură, îl zici şi apoi…vrei să îi prinzi penele din zbor.

Să ne întoarcem în timp şi iarăşi să ne întoarcem la …voia zilei. Când noi începuserăm cursul nostru online de Teologie mistică ortodoxă, făcut pentru nişte creştini ortodocşi care vor să ştie care este esenţa vieţii ortodoxe, spre ce se îndreaptă ortodocşii ăştia care merg pe urmele Sfinţilor lor, domnul Gigel Chiazna, ca din întâmplare, a pus un fragment sus şi tare în siteul său principal dintr-un cuvânt al Părintelui Rafail Noica, cum că în Ortodoxie nu …există mistică. Nu contează că pasajul e rupt din context şi nu are nimic de-a face cu realitatea…însă, pentru că dumnealui nu se pricepe la Teologie…a pus banner de la altul, ca să nu îndrăznesc să vorbesc…despre lucruri pe care nu le cunosc.

Se pare, că pe mulţi dintre ortodocşi nu i-am putut convinge că ştim despre ce vorbim şi nu i-am folosit deloc cu cuvintele noastre. Să ne doară acest lucru? Nu cred că are rost.

Acum ceva timp am scris un articol intitulat Acefali sentimentali [14.09. 2007], adică, despre ăia care simt că sunt ortodocşi români chiar dacă se luptă în inima lor cu patriarhul ales al României, care e în multe feluri pentru ei. Ca şi când nu ar fi fost citit prea mult, reacţiile vizavi de articol au venit numai de la doi dintre împricinaţi. Ceilalţi s-au ţinut ferm pe poziţii…dar nu m-au iertat în inima lor.

Nici domnul Gigel Chiazna, confratele nostru, webmasterul care apară Ortodoxia, nu m-a iertat în inima dumnealui şi astăzi dimineaţă: zdup comentariu! A se citi partea întâia şi partea a doua. Nu mai mi-a văzut blogroll-u, frate, şi a zis, ca şi alţi spadasini ai cuvântului, să mă întrebe dacă şi dumnealui este acefal…şi mi-a trimis bibliografie.

Nu aţi înţeles nimic?! Să vă zicem mai pe româneşte…Dacă conceptualizezi prea mult eşti crezut teolog îngâmfat. De aceea trebuie să vorbeşti ca poporul din care faci parte, indiferent dacă nu îţi place să te fariseieşti. Aşa că: domnul Gigel Chiazna, domnul Claudiu Tărziu, domnii de la Război întru Cuvânt, domnii de la Civic Media, domnii de la Altermedia şi alţi domni şi doamne, fraţi de-ai noştri ortodocşi s-au temut şi se tem…că n-or să mai fie dânşii ortodocşi dacă avem pe scaunul patriarhal pe PFP Daniel, ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi de către Colegiul Naţional Bisericesc şi elogiat de toţi ierarhii şi patriarhii lumii ortodoxe.

Sentimentul pe care îl am, cel mai sincer, când văd o asemenea stare de spirit, e acela din Tragedia veacurilor a doamnei Hellen White. Dacă cineva nu a citit marea lucrare teologică a fondatoarei adventismului şi nu ştie conceptul halucinant, fabulatoriu de tragedie a veacurilor, unde Biserica lui Hristos a căzut în păcat, s-a denaturat, şi-a pierdut harul în integralitate…şi doar ea este singura dreaptă, care vede cum poporul advent se urcă în razele cerului, atunci, e rugat de către noi să caute cartea şi să o citească, ca să vedeţi ce sentiment am când văd o asemenea manifestare pseudo-teologică.

Eu încerc din răsputeri să înţeleg ce stare de linişte mintală au confraţii mei, care nu se tem de dracu, nu sunt îngrijoraţi de ereticii care ne fură credincioşii, nu se tem de păcatele lor, nu se tem de o mie de lucruri de care ar fi trebuit să se teamă…dar se tem de noul patriarh al României. Sincer: nu aş vrea să simt, starea de animozitate interioară a unor astfel de oameni, care nu recunosc [acesta e cuvântul şi realitatea!] voia Prea Sfintei Treimi cu Biserica noastră.

Dânşii au intrat deja în catacombele şi tranşeele României ortodoxe…şi se pregătesc de martiriu. Dacă acest lucru nu e o manifestare pshihotică sau dacă aceşti oamenii deţin adevărul, atunci pe domnul Gigel Chiazna trebuie să îl călugărim şi să îl facem patriarh al României, pe domnul Târziu să îl facem mitropolit, pe toţi denigratorii PFP Daniel trebuie să îi facem oameni de răspundere în Biserica noastră dar, să îi scoatem din funcţie şi pe cei care au venit pe 30 la întronizare pentru că toţi sunt duşi cu pluta.

Cine sunt ortodocşii români de astăzi? Răspunsul psihotic ar fi: extremiştii, anti-patriarhalii, anti-danielii, anti-europeniştii, anti-ecumeniştii, anti-teologii. În viziunea acestor oameni, cutremurătoare pentru mine, tot Sfântul Sinod e corupt, patriarhul României e mason, există o mare de indiferenţi…şi ei, singurii mohicani, singurii superortodocşi, care sunt acefali, acanonici şi adogmatici.

Cum aşa?! Păi atunci când îţi permiţi să stigmatizezi pe ierarhii Bisericii şi să crezi că ai luat locul lui Dumnezeu pe pământ, dând Sinodului Bisericii lecţii de comportare/de comportament…eşti situat, frate şi soră, în afara Bisericii cu inima şi cu cugetul, dar şi cu picioarele. Că nimeni nu te întreabă ce marcă ai sau că nimeni nu te invită afară, spre a căuta o Biserică ideală, perfectă…asta e altă poveste. Consideră că Dumnezeu te păsuieşte, te aşteaptă îndelung ca să îţi vii în fire.

Însă, pe cine interesează conştiinţa şi normalitatea?! Pe cine interesează unitatea între ortodocşi? Sunt deziderate prea mari, e drept, pentru unii şi poate că nu sunt nici profitabile la nivel de pungă personală.

Ne întoarcem în concretul real sau în realul concret. Din prima clipă a prezenţei noastre pe wordpress am dorit să aruncăm în aer imobilismul lenevos al siteurilor şi blogurilor ortodoxe, şi, se pare că Prea Curata Stăpână ne-a ajutat să se producă asta! Până la noi se dezvoltau platforme ortodoxe molcome, 100% copiat sau platforme de iniţiativă teologică, cu regim de scriitură intermitentă. Adică se mai scria cumva, cândva, undeva, câte un articol, atent ortografiat, atent selecţionat şi…fără recul la public. Adică citeai, plecai, te întorceai, îl găseai acolo şi te întrebai: Şi ce dacă statuia, ca o albă statuie, ne aştepată în acelaşi loc şi…degeaba?

Au existat tentative de plagiat ideatic a stilului nostru…dar n-a cam mers. Unde s-a început, a mirosit numai cancanul. Teologia s-a diminat până la împuţinare maximă şi a înflorit…barbarismul stilistic. Tocmai de aceea, colo unde se practică copiatul, pe blogurile şi siteurile cu pricina, am ajuns cu greu la index sau…niciodată. Ne-a lovit, cel mai adesea, implacabilul. Tocmai de aceea, în noul blog al colegului întru Teologie Danion Vasile, pe care l-am publicitat a doua zi după ce a ieşit pe piaţă…n-am ajuns niciodată. Probabil e o pedeapsă pentru faptul că facem prea multe şi nu suntem…extremişti şi nici partinici. Dar, are cinci prieteni de blog, tot statici ca şi dânsul[ pentru ca să nu pară că e mai puţin teolog, că gândeşte reloaded?], adică pe: Laurenţiu Dumitru, Orthoblog, Pr. Iulian Nistea, Pr. Savatie Baştovoi şi Bogdan Stanciu.

Nici la Laurenţiu Dumitru n-am putut să ajung, nici la Cristi Şerban, la domnul Chiazna am ajuns după 4 luni [deci cu greu, cu chin!], nici la părintele Nistea Iulian, nici la alţi corifei statici ai Ortodoxiei online…dar noi i-am avut din prima în blogroll şi am renunţat la dânşii pe…parcus. Doar la unii. Poate vom face efortul să îi tratăm cu aceeaşi indiferenţă atentă, după cum ne tratează dânşii. Adică să îi scoatem din dosare, dar să ne uităm la dânşii din avion.

Părintele Savatie Baştovoi ne-a gratulat cu un singur mesaj în siteul nostru din Brevhost, dar pentru a-şi face publicitate unui articol şi, mai apoi, a cărţii despre cazul Tanacu, care a fost prima sa ieşire în decor periculoasă, pentru că nu a fost vorba numai de părintele Daniel, pe care îl apărăm şi l-am apărat şi noi, i-am apărat nevinovăţia, ci prin afrontul său vânjos vizavi de ierarhia ortodoxă românească. Când? Atunci când s-a întors în Republica Moldova, când a plecat din România, şi nu mai era printre noi…a scris despre ierarhia românească cu un altfel de duh, decât acela pe care îl avea, când a fost făcut protosinghel. Cred că acum vede puţin altfel lucrurile şi mă bucur pentru Prea Cuvioşia sa, că acest lucru se întâmplă.

Aseară, am avut surpriza de a ne fi logat imprevizibil la o convorbire de chat cu Părintele Ieromonah, Doctor în Teologie şi Profesor, Petru Pruteanu din Republica Moldova, care ne cerea, pentru a doua oară, să îi refacem conexiunile de la unele articole ale dânsului pentru că are o nouă faţă a siteului, lucru publicitat într-un articol şi prin două widgete, unul pe acesta, celălalt pe Biblioteca Teologică, sub sigla: teologie. net. Dar, dânsul ne are pe noi numai în blogul său din Ablog şi acolo trecut în grabă, cu un alt nume. Deci dânsul nici nu ne ştie numele nostru dar vrea să îi trecem „imediat” articolele pe alte linkuri, ca şi cînd la mine în casă ar fi un birou de informaţii publice iar eu sunt secretara statului care trebuie să mă execut.

Să mai zic şi mai multe?! Cred că şi aşa sunt prea multe nesimţiri pe metru pătrat în acest articol. Adică, în România ortodoxă, unde niciun teolog nu te vede şi unde toată lumea te copie sau te citeşte cu invidia în palme nu am loc, pentru că nu sunt extremist, dar îmi trimit încurajări oameni simpli, ortodocşi din România şi ortodocşi străini de limba română, ortodocşi din străinătate, mă stimează ereticii şi păgânii…dar nu fac bucurie confraţilor mei.

De ce? Nu sunt anti-patriarhal, nu sunt anti-relaţii ecumenice, nu sunt anti-teologie, nu sunt anti-european, nu sunt anti-statal. Dar sunt anti-static, adică dinamic, un om care vrea să colocviem decent, să ne stimăm reciproc, să ne împrietenim şi să ne iubim cu sfinţenie, întru harul Treimii, să învăţăm unii de la alţii, să fim pe fiecare zi şi mai buni, şi mai curaţi, şi mai sfinţi.

Ceea ce nu au înţeles confraţii mei este că onlinul aduce urâciuna din suflet mult mai repede în ochii atenţi. Dacă acasă păcătuieşti în ascuns şi e închis apartamentul şi nimeni nu te vede, online ţi se vede şi mirosul de la subraţ dar şi din suflet, în mod instant… Dacă te faci că nu vezi pe confratele tău teolog, pe care îl cunoşti sau afli despre el pe net, atunci nu te arăţi ortodox ci nesimţit.

De aceea zic, că obrazul subţire, online, mai întâi după blogroll se cunoaşte. După cât te bucuri că ai mai găsit un confrate sau un neconfrate de Ortodoxie, care scrie bine sau scrie original sau scrie cu foc, că aşa vrea el să scrie. Dacă atunci când eu te invit la colocviu, tu, frate Mihail Neamţu, tu, frate Claudiu Târziu, tu, frate Bogdan Stanciu, tu, confrate preot Lucian Grigore, tu, şi tu, şi tu, şi alţi zeci de tu, nu vrei să participi cu un mic comentariu, de curtoazie măcar, dar intri în spate de vreo 7-8 ori pe noapte ca să vezi ce scriu, ce am scris, ce tâmpenii am mai debitat…asta se numeşte bun simţ întors; ceva pe care eu nu îl mestec în ruptul capului în stomacul inimii mele.

La colocviu, la împărtăşire de experienţă nu vin teologii nici dacă îi pici cu ceara [ca să nu pară nepregătiţi, să nu pară frivoli, să nu pară ei înşişi?], dar dacă te iei de unul scrie apologii toată noaptea, îţi cere să ştergi comentariile, îţi cere să îl ierţi, să uiţi, să rabzi.

Să stăm mai strâmb şi să gândim drept: Ce fel de apologie îmi poate aduce un confrate teolog, care nu a avut timp pentru mine, online, nici 3 minute, să dea aşa, la plezneală, un semn că mă citeşte, iar motorul securistic de care vă vorbeam, spune că stă cu orele să mă citească? Acum două zile, pe când eram în colocviu, au venit doi cititori care ne-au citit, doi prieteni, unul a deschis 13 pagini [adică 13 pagini x 10 articole] şi ne-a citit două ore iar altul, în aceeaşi seară, a vizitat 33 de pagini [33 x 10] şi a stat aproape 3 ore.

Adică, chiar aşa, nu mai suntem niciunul normali, cu normalitatea bunului simţ şi nu vedem niciodată pe cei care ne depăşesc în muncă, nu în altceva? Să ieşim toţi pe stradă cu jos patriarhul!, să transformăm Biserica într-o sectă asocială, aumană, trăitoare în trecut şi cu fobie de prezent? Să ne evităm pungaş unul pe altul pe net şi în viaţa reala, ca să arătăm că suntem uniţi şi că suntem mulţi? Să arătăm că e vai de frăţietatea şi de teologia noastră şi că suntem mai de plâns decât toţi?

Dacă doriţi să vă evit şi eu, pe toţi ortodocşi care se fac că plouă, daţi-mi un mesaj ca să vă…evit pungaş! Să nu mai scriem niciunul, să nu mai vorbim, să repetăm doar, să ne facem că nu ştim de ce putem fi în stare fiecare şi să…mâncăm troscot? E alegerea dv!

Însă, deja în ochii mei, o bună parte din webmasterii online ortodocşi sunt compromişi prin gradul de non-civilitate eclesială pe care l-au emanat în jur. Observaţi că nu am vorbit de smerenie, îngăduinţă, de virtuţi ortodoxe…ci de acel ceva, de civilitate, de comportament respectuos măcar, de maniere de faţadă, în cadrul raporturilor noastre intra-eclesiale.

În ceea ce ne priveşte vom continua să scriem din ce în ce mai bine şi mai consistent, cu harul lui Dumnezeu, despre lucruri pe care le considerăm vitale pentru creştinii ortodocşi treji, realişti, de astăzi. Am scris acest articol pentru ca să despart cumva apele. Nu semănăm cu unii oameni amintiţi aici sau cu unele atitudini ale lor. E păcat că simt acest lucru şi e cel mai mare păcat că a trebuit să scriu despre nesimţire la ortodocşi, la teologi ortodocşi sau ziarişti ortodocşi, despre micimi de caracter, despre acele lucruri pe care le ascundem la conferinţe, în cărţile noastre, dar le dăm drumul online, uitând că orice detaliu ne deconspiră.

Pr. Dorin Picioruş