LaVey, iniţiatorul Bisericii Satanei din USA şi scriitorul cărţii Biblia Satanică
în cadrul unei liturghii negre, în care se pregăteşte să sodomizeze o adeptă
a cultului.
Motto:
„Astăzi, ca întotdeauna, omul are nevoie să se bucure de sine aici şi acum, în locul unei aşteptate răsplătiri în cer” [ Today, as always, man needs to enjoy himsef here and now, instead of waiting for his rewards in heaven].
Anton Szandor LaVey, „The Satanic Bible”.
E vorba, în articolul de astăzi, despre satanismul lui „self-respecting” şi al sintagmei „prideful people”, două concepte ale etosului, ale modului de viaţă satanist. Respectul de sine în Biblia Satanică este de fapt o exprimare a celei mai mari bucurii de fapul că eşti selfish, că eşti mama egoismului.
Regula de aur a Evangheliei, despre care vă vorbeam în ultima noastră predică, unde Domnul ne cere să facem altora lucrurile pe care am dori să ni le facă alţii, este la Anton LaVey transformată, modificată în sloganul selfişismului, al egoismului pur: Fă altora ceea ce îţi fac şi ei! Adică eşti înjurat, înjură! Eşti furat, fură şi tu! Ţi s-a omorât mama, omoar-o şi tu pe cea a a ucigaşului mamei tale!
Etosul satanist este unul al răzbunării şi al „sanctificării” [e un termen tehnic pentru satanişti] viciilor, considerate ca exprimări ale instinctelor naturale. Lupta lui LaVey cu „bisericile tradiţionale” creştine, cum le denumeşte el sau cu Creştinismul, este o luptă cu eliminarea sentimentului de vinovăţie faţă de faptele noastre rele.
De aceea, el a propovăduit relaxarea totală a omului faţă de ideea de păcat, scufundarea în sexualitate şi în răutate, ca expresii naturale, ale naturalităţii omului, care, credea el, este aşa dintotdeauna şi nu se poate schimba în niciun fel.
Ideea respectului de sine, a lui self-respecting, pe care am adus-o special în discuţie, a fost adânc implementată în ultimii 40 de ani în America şi Europa şi ne-a contaminat şi pe mulţi dintre noi. Din 1966 când s-a înfiinţat Biserica Satanei, La Vey a vrut să aducă pornovizualitatea în prim planul vieţii cotidiene şi a adus-o, a vrut să încurajeze arta neagră/satanistă, care să sfideze orice urmă de religiozitate existentă şi asta s-a întâmplat şi a vrut să imprime lumilor democratice:
1. ideea egoismului profitabil, a egoismului managerial,
2 ideea iluminării omului printr-o intelectualizare a sa ruptă de orice recurenţă la religie şi
3 ideea sexualizării persoanei, a transformării ei într-un mecanism care produce şi oferă plăcere
şi acestea trei sunt în curs de implementare.
Cei care nu au habar de planul de satanizare elegantă a lumii postmoderne, vor trata cu indiferenţă comentariile noastre. Dar cei care sesizează amănuntele deloc întâmplătoare, din ce în ce mai viguroase în viaţa noastră cotidiană, cred că înţeleg faptul, că brandul lumii în care trăim, viitorul ei, marca ei nu este lăsată la voia întâmplării, ci lucrurile sunt împinse spre o zonă underground a civismului.
Sintagma satanism civic pare, la prima vedere, a contradiction in terms dar nu este aşa. Satanismul civic este din ce în ce mai mult o realitate civică, o realitate văzută lângă noi şi are drept osatură eficienţa muncii în favoarea exclusivă a individului, lipsa de contacte reale cu alţi indivizi, teama acaparantă de concurentul tău, gratularea de sine la orice nouă izbândă şi insensibilitatea la cataclismele din viaţa altora.
Ca să aibă respect de sine trebuie să învingă pe altul prin orice mijloace, trebuie să se răzbune. Dacă cineva l-a ofensat trebuie să îşi răzbune onoarea, adică egoismul. Consecinţele încrederii în realitatea interioară numită respect de sine, în această gogoaşă semantică a egoismului are urmări dintre cele mai tulburătoare.
Câteodată întâlnesc pe câte unul care mă salută „cu respect”… şi am ceva fiori la expresie. Nu la toţi, ci la unii…care mă salută cu această formulă. Nu vreau să intru în detalii… Ideea de respect a acestora vine de undeva, din underground şi nu are nimic de-a face cu a fi respectuos, adică cu a da salut al românilor. În gura unora ideea de respect are altă culoare, ca şi ideea de mândrie personală.
Biserica Satanei promovează în filmografia porno de producţie proprie [există şi pornografie a-satanică; e o poveste lungă] sexul anal şi sexualitatea monstruoasă. De aceea filmele care au ideea de worship în titlul lor, care adulează sexul anal sau sânii femeilor sunt mărci de film sataniste, au pentagrama întoarsă pe coperta de titlu originală şi sunt… atenţie!: obiecte de cult în cadrul cultului satanist.
Dacă pentru mulţi dintre noi filmul porno e pentru masturbare fără conotaţii religioase, pentru satanişti filmul porno este un obiect cultual, un mod de gratulare de sine, de „sanctificare a simţurilor”, cum le numesc cel mai adesea.
Aşadar LaVey a făcut planuri serioase de marketing satanist, a adus fonduri considerabile guvernului USA, a murit, dar pentru că oamenii au văzut că iese bani din treaba asta, industria porno este motorul de bani al Americii. Numai că acest motor merge pe aceeaşi linie trasată de LaVey, producţia e din ce în ce mai grandioasă şi ea aduce pe net, în constituţiile statelor şi în legislaţiile tuturor, în modul de viaţă mondializant continuu al planetei, permisivitatea gândirii sataniste, a plăcerii şi a experimentului fără gândul la urmări.
Cosmopolitismul satanic e ca brandul coca-cola. Tu vrei să fii de 20 de ani, vrei să arăţi ca oamenii care au respect de sine, îţi iei haina care te face, te comporţi cum trebuie ca să atragi…şi nu ştii că ai intrat în sfera satanismului involuntar, a satanismului ca mod de viaţă autonom. Tu crezi că eşti liber…dar coca-cola îţi schimbă modul de a fi, pentru că această coca-cola subcutanată a satanismului este însăşi spiritul modei, ceea ce te faci să te simţi cool, ceea ce te face să îţi faci de cap sau să îţi trăieşti viaţa la maximum.
Bineînţeles că nu scrie peste tot că ai de-a face cu satanism în concentraţie pură, dar nici nu trebuie să se spună acest lucru. Ştiu că tu, cititorule, poate nu ai văzut niciodată asemenea lucruri şi crezi că sunt fabulaţii. Crezi că halucinez. Crezi că am mania conspiraţiei universale împotriva mea. Însă există cărţi, şi filme, şi mărturisiri directe ale promotorilor acestei acţiuni planetare, care nu se tem să spună ceea ce vor.
Mă rog…Sunt multe de explicat. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le poţi spune într-un singur articol şi care au nevoie de o experienţă directă cu astfel de lucruri, oameni, medii… ca să le înţelegi.
Brandul etosului gay, un etos de inspiraţie satanistă, merge pe formula mândriei gay, a mândriei de a spune în public orientarea lor sexuală. Prideful people nu are nimic de-a face cu mândria de a fi români. Mândria de a fi români e o exprimare a iubirii de ţară, de valorile ţării tale, de oamenii ţării tale, de spiritualitatea, cultura, ştiinţa, creaţia ţării tale.
Mândria gay este o mândrie în urma apartenenţei tale la un grup social, grup creat pe considerente consensual-sexuale. Din acest motiv nu contează pentu afilierea la grup religia, naţionalitatea, culoarea politică ci … orientarea ta sexuală. Adică eu mă laud cu faptul că fac sex, un anume fel de sex, cu viciul meu şi asta reprezintă mândria mea. Mă definesc, cu alte cuvinte, în funcţie numai de un singur aspect al persoanei mele, reducându-mă ca om la poziţia de bază a satanismului, adică la formula: omul este o fiinţă cu instincte de nestăpânit.
Respectul de sine şi mândria pe considerente banale sau maladive sunt regăsibile în societatea noastră prea de multe ori. Am respect de sine pentru că mi-am modelat nasul sau sânii, am respect de sine pentru că am intrat la facultate, am respect de sine pentru că am un serviciu, am respect de sine pentru că sunt lăudată pentru ceea ce fac, am respect de sine pentru că nu am un handicap.
De aceea, pe cei care au un handicap, nu au studii, sunt nespălaţi, vin de la ţară, vin din cartiere sărace ale oraşelor, sunt străini de noi sau nu au obiceiuri ca ale noastre sunt oameni cărora nu le dăm respectul nostru. Însă ideea de respect ţine de orgoliul nostru şi nu de umanitatea noastră.
Omul, prost sau deştept, sărac sau bogat, ortodox sau neortodox, născut sau nenăscut încă, bărbat sau femeie trebuie respectat pentru că este fratele tău şi poartă chipul lui Dumnezeu în el. Nu trebuie să arate cumva, să se poarte cumva, să facă ceva, ca să fie om. E adevărat, ne-am dori ca toţi să fie ortodocşi şi oameni Sfinţi, adică oameni deplini. Dar omul, aşa cum este el, de două grame sau pe patul morţii, faţă de el trebuie să avem acelaşi respect sfânt, respect pentru viaţa lui şi grijă faţă de viitorul mântuirii lui.
Unul dintre cele mai barbare şi inumane simţăminte mi se pare a fi acela de a te bucura, de a fi bucuros că eşti prost, că eşti mitocan, că eşti păcătos notoriu. Mândria de a fi păcătos, de a fi nereligios, de a fi ateu învârtoşat e una dintre cele mai mari dureri care pe mine mă dezolează cumplit. Când văd astfel de oameni îmi trece pofta de mâncare instant, mă indispun la culme, pentru că sunt oameni care se luptă, paradoxal, cu propria lor fericire, cu propria lor linişte şi mântuire.
Citatul de început din opera fondatorului satanismului postmodern reprezintă duhul lumii postmoderne. Să te bucuri, adică să păcătuieşti acum cât vrei, fără să te gândeşti la ce o să fie. Dacă celelalte consideraţii ale mele poate sunt mai greu de vizualizat de către toţi, fuga după bucurii tulburi, probabil, că este mult mai evidentă în lumea noastră.
Pr. Dorin Picioruş.
