Una din bucuriile vieții ortodoxe este aceea de a ne simți împliniți întru adevăr, de a sorbi în întreaga noastră ființă adevărul lui Dumnezeu. Trăind întru harul lui Dumnezeu nu putem să tăcem și să nu spunem minunile lui Dumnezeu, ale iubirii Sale cu noi. Mărturisirea adevărului, după cum vedem la cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia Armeniei, înseamnă bucuria și împlinirea lor, chiar dacă această bucurie e nevoită să suporte chinuri imense.

Adevărul e frumos și înalt, e o bucurie care împlinește dar care nu te scutește de neplăceri, de suferințe multiple.Fericirea mărturisirii e o fericire plină de bărbăție. Cei care mărturisesc adevărul plătesc din plin asumarea lui în ființa lor.

În România avem obiceiul de a face astăzi, 9 martie, în cinstea celor 40 de Sfinți Mucenici colăceii în formă de opt, unși cu miere și pudrați cu nucă care simbolizează dulceața slavei lui Dumnezeu simțită în suferință, în suferința postului și a mărturisirii prin fapte. Tocmai acum, înainte de duminica Sfintei Cruci și în plin post, dulceața mucenicilor copți în cuptor sunt o trimitere clară la evidența interioară a postului.

Dacă am postit cu adevărat atunci trebuie să avem în noi dulceața harului, frumusețea slavei lui Dumnezeu. Dacă am postit bine atunci trebuie să fim plini de dragoste, de iertare, de curăție. Iar dacă am postit știm să mărturisim slava și adevărul lui Dumnezeu, știm să ne vestim mântuirea venită prin Hristos, Domnul nostru, cu mare bucurie în suflet.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.

A se vedea viața Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

în locația : sursă.

Did you like this? Share it: