Zi: 6 octombrie 2007

Numim decadenta tot ce altereaza fundamental viata noastra, ca fiinte create de Dumnezeu. Orice atenteaza la frumusetea noastra interioara este o agresiune necugetata asupra noastra. Pocainta insa si pazirea poruncilor lui Dumnezeu sunt pentru un crestin ortodox cele care tin pe om in linistea si frumusetea lui Dumnezeu.

*

Ca preot ortodox, vad si judec ravagiile postmodernitatii din jurul meu, nu la nivel socilogic sau filosofic, ci din punct de vedere duhovnicesc. Realitatea cruda e aceea ca suntem debusolati, ca nu ne mai stim verticalitatea, din cauza miesmei murdare a decadentei, instaurate ca mod de viata. Oriunde intoarcem ochii suntem manjiti cu infectia patimilor de tot felul. Satanismul de duzina, rautatea si nefericirea oemnilor, se conjuga in fata noastra cu ideologia ca atare a postmodernitatii, cu aceasta perfida rasturnare a tuturor valorilor, pentru un om nou, scos din matca Traditiei ortodoxe. Omul actual, postmodernul este un imatur, un decadent prin definitie, pentru ca el nu se mai revendica de la nimeni. Cand cineva iti spune ca el nu crede in Dumnezeu, ca e agnostic, vrea sa iti spuna ca nu se inscrie in nici o filiatie, in nici o traditie. Acest tip de om se urgiseste pe sine insusi la o viata serpuitoare prin intuneric. Decadenta sufera amarnic. Ca sa ii cunoastem detaliile pacatosului de astazi trebuie sa coboram in iadul fiecaruia, ca sa ajutam pe fiecare. Cu ce cuvinte insa venim in fata omului fara Dumnezeu, ca sa ii aratam fericirea pe care o tot adulmeca prin toate murdariile seculare? La aceasta discutie va invit pe dv., ca sa gasim solutii, solurii viabile.

*

Daca o tanara femeie nu are bani de paine sau de chirie si se prostitueaza, suntem vinovati si noi, care stam langa ea.Daca propriul nostru copil are atitudini criminale si noi nu luam atitudine de cand el este mic, nu facem decat sa lasam un viitor infractor sa se dezvaluie de la sine, pe nepusa masa. Gustul sinceritatii strica gustul decadentei. Daca stam de vorba cu oamenii, daca incercam sa ii respectam, sa ii ajutam, sa ii iubim, daca le redam prietenia si increderea in oameni, ii facem sa se simta importanti, sa se simta ei insisi. Trebuie sa mizam pe umanitate, sa mizam pe bunul simt. Trebuie sa credem ca si cel mai cazut om poate sa simta o mangaiere daca noi ii zambim curat, daca ii zambim cuviicios. Sub scortoasa atitudine a omului cazut sta totusi o inima. Daca faci bine, el va resimti pana la urma cine i-a fost prieten.

*

Altercatia continua cu noi insine, schimbul de replici mentale cu sinele nostru: iata consecintele rupturii interioare cu noi insine, pe care trebuie sa le indreptam prin pocainta! Nu ne ajuta cu nimic sarada, gluma ieftina, aruncarea prin laturi a oamenilor politici ai zilei, a celor mai buni decat noi. Nu ne ajuta cu nimic tampirea simturilor prin tot felul de pacate gretoase, ci avem nevoie de pocainta ca luminare a mintii, ca intoarcere la pacea noastra, la linistea noastra. Motivul principal al vietii noastre nu este acela de a trai pur si simplu, ci de a ne pregati pentru moarte, sau mai bine zis, pentru viata de dupa moarte. Viata noastra e o construire de sine, prin harul lui Dumnezeu, pentru a trai vesnic cu Dumnezeu. Daca moartea ar fi cea care ne-ar inghiti cu totul si dupa ea nu ar mai urma o alta sectiune a vietii noastre, ar fi jalnic, teribil de greu ca sa te bucuri.Dar pentru ca moartea este o usa spre viata vesnica cu Dumnezeu, pretul vietii ne devine cel mai evident si cel mai ravnit dintre toate preturile, pe care suntem dispusi sa le platim.

*

Inteleg durerea celor care isi bat joc de viata lor, dar nu pot sa ii ajut, atata timp cat nu ma lasa sa ii ajut sau nu lasa pe nimeni sa ii ajute. Nu poti face bine cu forta si nimeni nu se poate schimba cu forta. Pana nu vrea si cel bolnav duhovniceste sa se vindece nu poti face nimic.

Pr. Dorin.

Fiecare om credincios este o pasăre măiastră, o pasăre cântătoare, dulce viersuitoare lui Dumnezeu. Fiecare om care Îi cântă lui Dumnezeu este un cântăreț al dragostei de Dumnezeu, un om al inimii și al gândirii frumoase.

Frumusețea se naște dintr-o inimă teologică, doxologică. Nu poți să cânți frumos fără să iubești frumos pe Dumnezeu. Cel care cântă cântările lui Dumnezeu, cântările Bisericii Sale umple auzul și inima noastră cu acalmia și frumuseța inimii care se curățește pe sine de patimi.

Să nu ne fie teamă să fim păsări cântătoare ale lui Dumnezeu, cântăreți ai iubirii Sale de oameni! Celor care Îi cântă Lui cu inimă bună, Dumnezeu le dă mult har, multă bucurie în viața lor.

Psa Gianina.