Trecerea timpului

…se măsoară în amintiri și în liniște. Se măsoară într-o bătrânețe de fiecare clipă, în clipe de înțelepciune.

Îți amintești cum a fost, mai uiți date despre tine pentru ca să ți le tot amintești, iarăși și iarăși decolorate, trucate, te revezi cu ochi reci sau scrupuloși, vezi detalii, numai detalii disparate…

Timpul personal nu are unitate. El este format numai din fleșuri care spun ceva, care indică o istorie căreia îi aparții dar care nu mai are rezonanță decât pentru tine și pentru câțiva care te cunosc.

E dureros să ții un jurnal și să vezi cum timpul te traversează. Toate jurnalele mele sunt pagini pe care le-aș fi uitat foarte bine dacă nu mi le notam. Eu însumi, un personaj între atâtea personaje, îmi par străin. Sunt pentru mine un străin.

Dar un străin de care îmi amintesc și când nu vreau și când nu am timp…Cam asta suntem noi: niște străini de care ne amintim mai des. Dinspre trecut spre clipa de față lucrurile sunt minuni în lanț.

Nu îmi pot închipui viața, de fapt nu mi-o gândesc altfel, decât ca pe un șir neîntrerupt de minuni.Fiecare zi, fiecare punct din viața mea, e o pagină, un rând, o carte despre multe lucruri. Îmi notez numai o fărâmă din toată această experiență fulgerătoare, meteoritică.

Față în față cu pasul rapid al vieții mele, reflecțiile sunt mult prea puține pe lângă cavalcada de gânduri și sentimente despre care nu sciu, pentru că nu mai am timp să mă regândesc. Abia mai pot să trăiesc această curgere a timpului, darămite să o mai scriu.

Dacă trecerea prin timp se numește viață personală, esența acestei vieți se numește experiență de viață. Dacă prețuiești experiența de viață tocmai pe aceasta trebuie să o împărtășești. Ea dă curaj. Ea susține gândul celor care vin după tine.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.