Credinta adevarata in Dumnezeu, fara interese umane, de clan, de parvenire uluieste intotdeauna prin dinamismul ei coplesitor. Sfintii Parinti au fost oameni care au uluit tocmai prin totala lor angajare in viata duhovniceasca, prin totala identitate dintre cuvant si fapta. Cine vedea viata lor, isi dadea seama, daca nu era rau intentionat sau orb duhovniceste, ca miros frumos, ca au mireasma Sfantului Duh care ii fac inspaimantatori de frumosi.

Credinta e dinamica tocmai pentru ca e iubire si cunoastere a lui Dumnezeu, darurire deplin fata de El. Mecanismul interior al credintei este simitirea harului lui Dumnezeu in fiinta noastra, in masura in care ne adancim in cutele credintei ortodoxe. Adancul din noi iese la suprafata pe masura ce credinta noastra sporeste. Credinta tocmai de aceea nu poate fi liniara, pentru ca ea palpita la glasul lui Dumnezeu, e o traire impreuna cu Dumnezeu, care schimba fundamnetal, definitv pe om.

Credinta creste, se adanceste in noi. Credinta cere si mai multa credinta. Ea se roaga ca Domnul sa o lumineze, sa o intareasca cu harul iubirii Sale de oameni. Credinta se manifesta, este vie pe masura ce simte pe Dumnezeu ca Dumnezeu viu.

Nu poate sa fie o credinta vie credinta care nu e atenta, delicata cu poruncile Domnului si cu aproapele. Credinta nu omoara. Ea face viu pe om, pentru ca omul isi intelege neputintele si prin aceasta invata ca el nu e totul, ca nu el are ultimul cuvant, ci ca el, omul, sta in iubirea lui Dumnezeu.

Delicatetea noastra devine foarte presanta pentru noi, atunci cand vedem maretia iubirii divine. Da, sunt coplesit de iubirea lui Dumnezeu de care ma simt nevrednic. Insa in acelasi timp ma rog ca sa cred, sa cred si mai mult in El, cu toata necredinta mea.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Did you like this? Share it: