Societatea postmoderna este una a singuratatii in bloc, a singuratatii fricoase, a non-comunicarii de sine cu adevarat. Exista tot felul de motive ca sa suspectezi pe cel de langa tine si sa nu vrei sa vorbesti cu el, ca si cu un prieten si frate al tau.

Ideea concurentei, o altfel de lupta de clasa, este adanc insurubata in noi si vedem pe celalalt ca potentialul nostru rival in afaceri, rival in dragoste, rival in fericire.

Insa, daca economia de piata si democratia, ne aduc o lume divizata din cauza avantului necontenit pentru inavutire si exprimare orgolioasa de sine, Biserica lui Dumnezeu ne vorbeste de o insingurare si singuratate buna, ca introspectie continua in fiinta noastra.

Daca singuratatea ca non-comunicare inseamna inchidere in casa mea, in spatiul meu privat, dimpotriva, singuratatea ca insingurare de valva lumii inseamna comunicare cu sine si cu Dumnezeu.

Trebuie sa ne mai si oprim din frecusul vietii zilnice si sa stam de vorba cu Dumnezeu si cu noi. Insingurarea pentru Dumnezeu este timpul in care ne rugam Lui, ne spunem Lui toata inima noastra.

Nu e o drama aceasta singuratate cu El, ci sursa implinirii noastre interioare. Trebuie sa ne oprim ca sa ne vedem viata, inima. Insa nu trebuie sa confundam rugaciunea cu non-comunicarea. In masura in care stim sa ne oprim si sa vorbim cu Dumnezeu, in aceeasi masura stim sa vorbim si cu oamenii si nu mai suntem singuri.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: