Vedenia Sf. Moise din rug

În traducerile ortodoxe româneşti, despre Sfântul Moise se spune că era gângav şi i se încâlcea limba în gură [ed. BOR 2001] sau că era gângav şi gura şi limba îi erau anevoioase [ed. BOR 1988] spre a vorbi.

Însă gângăvirea, în înţelegerea actuală a termenului, fiind o preluare a slavonescului gongnavu, e aceea că avem de-a face cu un om care vorbeşte greu, îngăimând şi repetând silabele, deci portretul robot al unui om retardat, cu handicap major.

Însă Sfântul Moise nu era un retardat. Nu era un om care silabisea cuvintele şi niciun om lipsit de retorică. În LXX, ed. Rahlf avem: „ἰσχνόφωνος καὶ βραδύγλωσσος ἐγώ εἰμι”, adică: ” eu sunt slab la glas şi încet la limbă„.

Ce înseamnă să fii slab la glas [ἰσχνόφωνος]? Înseamnă să fii un om cu corzile vocale atenuate, un om slăbit de post şi de rugăciune, cum era el, păstorul ce îşi ducea turmele prin munţi. Sfântul Ioan Maximovici era un om de acest fel, ca şi Sfântul Ioan de Kronstadt. De atâta nevoinţă aveau un glas slab, siteav, spune românul. Adică scăzut.

Pentru ca să fii un conducător de popor trebuie să ai glas puternic, răsunător, atâta timp cât el nu avea porta-voce ca noi. El nu vorbea la microfon ci din gură. De aceea, glasul său era prea slab pentru a astupa glasul mulţimii.

Şi ce înseamnă să fii încet la limbă [ βραδύγλωσσος ] ? Înseamnă că vorbeşti molcom, rar, ca pentru tine şi nu cu o cursivitate pe care o cere poziţia de lider, de om aflat în prim-plan.

De aceea, printr-o traducere corectă a celor două adjective caracteriologice, descoperim că acel Moise pe care Dumnezeu îl trimite să vorbească mai marilor poporului şi să le arate cele trei semne autentificatoare ale revelaţiei dumnezeieşti, nu era un alienat mintal şi niciun om care nu ştia să vorbească, ci era un om slăbit la glas de munca şi nevoinţa lui şi încet la limbă, fără o retorică pronunţată, care se cerea de la un conducător al poporului.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: