Nu te uita înapoi!

Noi nu ne mai vedem prea bine trecutul. Poţi să spui ce vrei pe marginea unei clipe, dar trecutul nu îl poţi şti ca-n palmă. Şi poate că e bine, într-un fel, să fie aşa. E bine câteodată să nu îţi mai aminteşti, pentru ca să nu te mai poţi teme de el. Dacă ţi-e frică de trecut, ai obsesii.

Memoria noastră, felul în care ne amintim trecutul, nu este acelaşi lucru cu trecutul însuşi. Memoria este mai puţin sau mai mult decât evenimentul întâmplat. Ea poate să fie opacă sau poate să fie împlinită de înţelepţiri ulterioare.

Alteori trecutul vrea să te ţină în loc sau să te facă să îl adori, mai mult decât se cuvine, astfel încât să ignori prezentul.

Însă ceea ce harul actualizează în noi nu e memoria noastră naturală, nu e doar atât, ci e mai presus de puterea ei.

Sufletul nostru nu mai este cel de acum 5 ani sau de acum 2 zile, nici cel ce era cu o clipă în urmă, şi nici nu îşi poate da seama cum mai era pe atunci. Noi suntem pe fiecare zi şi pe fiecare clipă alţii. Gândim altfel şi simţim altfel. Ne schimbăm foarte repede, ne smerim sau ne împietrim.

Trecutul nostru e o permanentă convertire la prezent. El devine ce am devenit noi. De aceea nu prea avem trecut, pentru că timpul fiinţei este prezentul veşnic.

Psa. Gianina Picioruş