Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 12 octombrie 2007

Cum se naşte râsul ? [II]

The image “http://www.comic-art.com/media/gifs/spidey8f2.gif” cannot be displayed, because it contains errors.

Omul-păianjen nu mănâncă cârnaţi…dar, se pare, că bea bere. Lol!

Scormonirea prin expresii şi prin cârnaţi … naşte râsul. Râsul de dimineaţă şi cel de la amiază se termină cu râsul ca noaptea, când, s-ar putea să nu dormi la casa ta, dacă…mănânci cârnaţi prea mult, când nu trebuie şi unde nu trebuie. Cine nu trebuie?! Cred că Gică nu trebuie…pentru că el se bagă pe unde nu trebuie.

Despre Gică, personaj sau nu, am început o epopee în toată regula pe un forum. Cine este Gică? Ce bea noaptea? De ce nu merge Gică la Biserică, dar totuşi…se teme şi el de ce se teme? De ce este familist Gică chiar dacă îşi bate familia de la capo al fine? De ce nu râde Gică decât când e beat? Toate aceste întrebări de proximitate, alături de câinele care a muşcat-o de burtă pe fiica lui Cosorog, sunt împlântate ca un proiectil fără recul în somniferele Ghiuvetei de pe masă. Ghiuveta e sora lui Cârlig Apucatu, dar asta e o adevărată trilogie în 10 acte şi n-o mai terminăm niciodată.

Să le luăm la expresii! Expresiile sunt cele mai avoccado chestii dintre toate!Una dintre ele zice de mama lu dracu, neştiind că dracu e o făptură creată de către Dumnezeu. Alta, zice că să treci cu dracu puntea pânâ când ajungidincolo. Însă dracu nu te ajută să treci. Căci el te lasă fără plută în mijlocul oceanului şi te mănâncă rechinii… de apă sărată. Sau, altă zicere: râde ciob de oală spartă. Adică chiar aşa: râde când trebuie să tacă. Mănâncă neîntrebat. Sau dă cu bâta în baltă şi trezeşte…peştii.

Gică este un om de comitet. El nu se ţine niciodată de cuvânt, fapt pentru care toată marginea de oraş îl ştie ca pe un om dat…drac****. Nu ştiu de ce nu este dat lui Dumnezeu, că lu…sarsailă i se dau toţi care nu sunt ai lui. Şi de dracu râd toţi…dar în folosul lui. Sau, Gică, zice aşa, ca pentru el: că dacă râzi şi paraiul iese, e ca şi când ai râde cu succes.

Domnilor şi doamnelor, şi domnişoarelor…râsul pe bandă rulantă este ca râsul puiului de găină când cade de viu în apă clocotită…şi sucombă la Crevedia. E un râs catastrofal. E ca şi când s-ar întâlni cârnaţii şi palinca [ de ce pălincă, cu ă? ] şi fac…întâlnire ocazionată flagranţional. Sau, ca şi când s-ar întâlni plus cu minus şi ar da…o nouă direcţionare a ministerului agriculturii, ca nu cumva clauza de salvgardare să nu mai pustiască de alte miliarde de euro pământul nostru străbun.

Gică nu e agricultor. Pe el nu îl doare de răcirea sau de încălzirea globală, ca pe Al Gore. El nu are treabă cu mediul ambiant, cu strânsul gunoiului, ci numai cu…ţuica de pruncă. Cumanta lui, Sovata, îl şi cam ironizează, pentru că face ţuică, cu noaptea în cap, între casa lui şi casa lui Margarina, ca să nu se trezească Buzdugan, Tichie şi Stinghie şi să i-o bea toată. Aşa că, dacă începe de pe la 4 dimineaţa, până se trezesc şi guzganii ăilalţi, el tocmai o dă marţ de vreo 3 kile de ţuică.

Ca să râzi…îţi trebuie totuşi tupeu, spunea Crizantema. De unde era el, bărbatu lu Crizantema, Belferosu, a crezut că a zis de supeu, şi a dat cu castronul în ea să îi mai aducă o zeamă de cheţe. Nu că nu ar fi avut tupeu, el, un asemenea domn, care îşi dă cu castronul în neavastă-sa. Că sta şi se gândea Naftalina: Ce fel de bărbat european e acest Belferosu, dacă dă cu supeul în nevasta lui, după ce, această femeie, mai merge şi la patron, mai munceşte şi pe acolo până rupe vreo două pachete de ţigări, şi mai vine şi acasă, ca să facă ciorbă de cheţe lu Belferosu?

Că, în ciuda faptului că pe pachete scrie, nociv de mare, că cine fumează mult…pământ ajunge mai devreme, totuşi Crizantema îmbină, ca o floare gingaşă ce este, filosofia cu munca manuală şi cu pufăneala casnică, cât şi în câmpul muncii.

Ţara aceasta nu este lipsită de neprevăzut cum se crede. Munca, ca şi umorul, este inepuizabilă. Cine râde la urmă râde mai bine…s-a transformat însă în: cine râde tot timpul ajunge în orice condiţii. Pentru că, un timp s-a crezut că râsul aduce nerealizări. Însă, acum râsul de tine însuţi este…o realizare inimitabilă. Râsul progresiv, râsul hardcore, ca şi râsul…de bani gata…stau mână în mână. Îşi dau mână cu mână. Nu mai se dă pe sub mână sau să punem mână de la mână…ca să cumpărăm o secărică. Acum se dă peste mână, ţi se dă în faţă, ţi se scuipă în faţă, ţi se râde în faţă, ţi se …toate în faţă.

Domnişoarelor, şi doamnelor, şi domnilor, şi domnişorilor de această dată, să se ştie una bună peste toată ţara, că dacă nu se mai fumează în tren, ar trebui să nici să nu se mai asculte muzică, la celular, în tren. Pentru că, atunci când se începe ascultarea muzicii, playlistul este de 10 ore şi cănţeşti de-abinelea, cu peisaj sau nu, te cam tâmpeşti de voie bună…tot ascultând despre inima mea, inima lui, noaptea la ea, aha…şi tot aşa… Urechile, create cu şi pentru diversitate, când sunt manelizate sau tehnocizate în exces…duce, instinctiv…la gesturi necontrolate.

Că Gică era să dea un dos de palmă, dăla ţeapăn, chiar dacă el nu este captiv violenţei…unei domnişoare liceene…care se asculta în exces, la maximu, şi toată lumea stătea şi se uita la …cântec. Adică, să fie muzică, dar să mai aibă frate şi coadă! Că salariul are şi el o coadă a lui…Încălzirea globală se încălzeşte şi ea cu măsură…Murdăria, gunoiul domnului prigonium are şi el respectul lui…şi se termină, se strânge movilă şi se ascunde în pământ, cu pământ. Dar muzica, frate, muzica…când se mai termină?!!! Că playlistul liceenei pe care era să o facă marmeladă Gică al nostru…era de mii de piese, vere.

Cum o dădeai, cum o întorceai…tot muzică…. Însă, şi la rând la salam, unde stătea Crizantema astăzi, mirosea unul a transpiraţie. Ea, fată elegantă, i-a zis să nu îi zică… Dar el, auzi şi tu tupeu?!, îi zice lu Crizantema că este prea şpreiată…şi asta îl cam enervează. Că şi lu Spirochete i-a zis unu, lunguieţ la faţă, despre fiţele de om cult [v-am zis eu: intelectualii sunt ostracizaţi pe stradă! ]… pentru că i-a zis că e nesimţit, că nu a lăsat pe o bătrână să intre ea prima în magazin, ci năltăganul a trecut peste ea val-vârtej.

Adică ăia fără şcoală să îi mănânce cu fulgi cu tot pe ăia cu şcoală…şi ăia cu şcoală să se uite cu sprânceana ridicată la ăia fără şcoală. Adică, discriminare pe faţă, dar cu ştiinţă publică! Că pe noi nu ştiinţa particulară ne omoară, ci cea publică. Cea publică îţi extermină surâsul, ci-l insecticizează…şi ajungi cu mintea de tabloid, unde, dacă nu sunt crace goale sunt câştiguri închipuite la loto, iar dacă nu e fata de la pagina 5 este cancanul de la pagina 1.

Să mai aibă râsul nişte caractere interschimbabile în mustăţile lui însele?! Rămâne de văzut …că mai e şi partea a treia.

Articol semnat de:

Cel care l-a văzut şi scrie despre Gică,

bărbatul Crizantemei, o mândreţe de femeie.

Spic de iarnă

 

The image “http://www.passiflora.info.ro/graphics/probota-iarna.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

A început să miroasă a iarnă, chiar dacă suntem la mijlocul lui octombrie. Sau cel puţin aşa am eu sentimentul. Iarna se apropie întotdeauna cu smerenie pe faţă, ne face să ne închidem vederilor trupul şi sufletul, să ne adâncim în noi. Nu punem doar şuba pe noi, dar punem şi – vrând-nevrând – bunul simţ, cuviinţa înapoi pe trupurile noastre, pe care le-am tot dezgolit o vară întreagă.

Fiecare anotimp are mireasma lui. Iarna miroase a smerenie. La noi în Teleorman, miroase a foc făcut în sobe, a lemne arse, a tăcere şi a frig care fac aerul curat, tăios de limpede. Ea pleacă capetele oamenilor în piept, le pune căciuli şi basmale groase. Le acoperă cu cuminţenie, cu sfielnicie.

Curând începe să miroasă a spic de zăpadă, cum zicem noi, să-l simţi în nări, chiar dacă în ultimii ani n-a prea nins. Când eram copil, simţeam că gerul mă tăia în două şi mă spăla de păcate, de gânduri în plus, mă făcea să plonjez în tăcere şi umilinţă.

În cărţile noastre ortodoxe, iarna şi viscolul sunt cel mai adesea simboluri ale ispitelor şi încercărilor grele. Ele au rolul să ne smerească. Dumnezeu a lăsat ca smerirea aceasta a iernii, care coboară odată cu frigul, să fie însoţită de culoarea albă a zăpezii, care îţi mai taie încă odată respiraţia, de frumuseţea pe care o emană.

E de luat aminte că în Sfânta Scriptură, nu s-a găsit nimic altceva pe pământ cu care să se compare curăţia şi sfinţenia Domnului şi a celor sfinţiţi de El, decât cu albul imaculat al zăpezii (Ps. 50, 8; Is. 1, 18; Dan. 7, 9; Mt. 28, 3; Mc. 9, 3; Apoc. 1, 14). Cel ce a zidit frumuseţea pământului (şi Care a zis: „frumuseţea pământului cu Mine este” – Ps. 49, 12), ştie de ce a lăsat să fie aşa.

Să ne pregătim şi noi pentru zăpada Postului şi a Sărbătorilor Sfinte pe care avem să le întâmpinăm!

Psa. Gianina Picioruş

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort