Mai multe distanţe parcurse în acelaşi timp

Tânărul licean pusese lucrarea jos. Crezuse că terminase de scris ceea ce avea de scris. Dar el nu ştia cum e să scrii distant faţă de tine însuţi şi amprenta ta personală, scrisul, să vorbească în locul tău, fără alte comentarii. De ce a picat el examenul? Pentru că nu înţelege să treacă de faza sentimentaloidă a scrisului, spre faza…reprezentativă, atentă, a comunicării.

*

Când eşti în gaşcă, crezi că barbaria comunicării este tot una cu comunicarea. Bă, mă, fă, aia, proasto…sunt apelative caracteriologice. A ne trage de şireturi…nu înseamnă a comunica. A fi prost crescut înseamnă a nu ştii să ai un mod de prezentare adecvat unui moment; să ratezi momentul de dragul ironiei de a fi prost…intenţionat.

*

Sentimentul ratării apare numai la…dormitanţii gândirii. Când mintea doarme şi gura se lamentează toată ziua, începi să simţi că stai unde…nu trebuie. Fuga asta după state unde toate sunt cum trebuie e o fugă după lene. Lenea de a fi, lenea de a fi numai impostor, lenea de a fi numai campsomandru. Există un remediu?! Da: pune mâna pe un lucru, pe o iniţiativă şi trage cu dinţii de ea ca să ajungi până la capăt, şi n-o să mai vrei să pleci în state…perfecte.

*

Când se simte bine, personajul Gică, face… excese. Când se simte rău, acelaşi personaj: drăcuie pe Dumnezeu pentru că nu îi merge bine în viaţă. Cine face însă excesele?

*

Pentru cei care vor să fie puşi într-o vitrină de-o zi, gândirea sau sfinţenia nu sunt profitabile. Pentru cei care vor să trăiască toată viaţa numai din compromisuri, ei înşişi să fie un întreg şirag de pietre compromise, trebuie să îşi aleagă prieteni fricoşi, laşi, fără personalitate, pentru ca să se fure între ei şi să se mintă unul pe altul. Dacă vrei să fii mai mult… nu vei avea o viaţă liniştită. Pentru că cine vrea să trăiască viaţa lui Dumnezeu, fără doar şi poate, va fi prigonit, va fi răstălmăcit, va fi mereu…dezavuat de cei care nu îl înţeleg.

*

A fi pelerin înseamnă să baţi coclaurile, cu transpiraţia pe tine, cu durerea şi rugăciunea în tine, cu picioarele şi ochii obosiţi, ca să ajungi la locurile unde se cinsteşte Dumnezeu. A fi închinător la locuri sfinte înseamnă să stai la rândul smereniei. Şi când te întâlneşti cu Sfinţii, să ţii minte, iubitul meu prieten, înseamnă să…prăznuieşti. Dacă nu te bucuri, dacă nu prăznuieşti, nu eşti nici pelerin şi nici închinător…ci doar aflător în treabă. Iar cei care se bagă în seamă sau se află în treabă…pierd timpul de pomană.

*

La prima vedere să scrii ca Sfântul Ioan Gură de Aur sau să predici ca el…e o nimica toată. Când citeşti mai mult din cărţile sale ţi se pare că ai înţeles tot şi tu eşti tot la fel de harismatic ca el, ştii Scriptura tot ca el şi pentru faptul că simplitatea lui e simplitatea celui care a înmagazinat mult şi nu doar două cărţi, tu crezi că o să scrii simplist, aşa, ca să îl ajungi pe el. Dar tu eşti un mare gogoman. Doar atât. Tu crezi că poţi să imiţi sfinţenia, strălucirea, harisma…cu doar două tuşe de nesimţire, de grabă, de infatuare. Însă nu e aşa! Când te apuci să faci şi tu o predică ca Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur te laşi păgubaş, pentru că habar ai să mânui Scriptura, frazele tale stau ca nucile în cosmos, eşti nătâng, plăpând la minte, fără vână oratorică, fără tumult de viaţă, fără candoare, fără cuminţenie, fără sfinţenie. Cât de mult eşti tu, dacă dai în toate gropile?!

*

O femeie spunea despre altă femeie: „S-a zgârcit la bani, de aia are silicoanele aşa de mici…”. O compătimea sau o…gelozea? Nu avem să ştim niciodată…

*

Sufli nasul… şi oamenii se uită să vadă dacă nu îţi cad mucii în afară de batistă. Strănuţi…hop şi privirea lor spre tine! Dacă te împiedici…automat eşti… beat. Dacă eşti bolnav…se vor găsi unul sau doi să te compătimească în treacăt. Dacă ai câştigat la loto…trebuie să faci cinste. Trebuie să faci cinste şi când îţi naşte nevasta, şi când bate echipa de fotbal, şi când ai luat primul salariu, şi când îţi serbezi ziua de naştere…De ce nu ţi se face cinste…cu puţină dragoste…şi când ai nevoie? Sau să ţi se facă cinste, o cinste seriosă, simţită, pe nepusă masă, aşa, ca prietenii tăi să arate că sunt oameni şi jumătate?

*

Când intri într-un chat bagi mai întâi… lol! Poţi să mai bagi vreo încă trei că nu se prinde nimeni. Numai să nu vorbeşti lucruri serioase, cap-coadă, cu literă mare la început, că eşti…ras de pe chat cât ai zice…treflă [ da, se zicea…peşte]. Faci un comentariu…?! Scrie şi tu trei naşparleli…ca să nu pari prea deştept. Tu eşti fraier cu diplomă…dar cine să îşi dea seama?!!! Există un barometru al prostiei? Da, există. Am cumpărat eu unul de la mall. Era prea ieftin ca să nu îl cumpăr…

*

Excesul de mârlănie este…un exces al sincerităţii. Tu vrei să demonstrezi că eşti mârlan serios, nu din ăştia cu apucături jumate simandicoase, jumate sprijinite de gard. Tu vrei să arăţi că eşti un mârlan cu tupeu. Deşi, părut paradoxal, mârlanul, prost-crescutul nu poate fi decât încrezut. De ce?! Pentru că încrezut poate fi un om prost, un parvenit în fotoliul gândirii, al bunului simţ, al vieţii smerite. Şi el, din exces de sinceritate, decartează tot ce poate, tot ce are el mai propriu. El varsă tot la petreceri, la mall, pe stradă, la consiliul de miniştrii, pe fotoliu, lângă drapel, pe lângă mormintele eroilor neamului, lângă racla Sfinţilor…Când îl vezi, îl vezi. Că nici nu poţi să nu-l vezi. Pentru că el se pune acolo unde e văzut de toţi. De ce?! Pentru că nu are simţul ridicolului, nu îi e ruşine de nimic, le face la vedere, pentru că el nu este niciodată…înăuntru, tainic, ci numai la vedere. Excesul de mârlănie este un exces…de agresivitate reprezentativă.

*

Cimitirele sunt oazele de sinceritate ale postmodernităţii. Ca să stai cu moartea în faţă…trebuie să o ai înainte. Cimitirul este locul unde poţi să fii străfulgerat, fără să vrei, de gândul că eşti şi tu…un biet muritor.

*

Telespectatorul Gică vrea ceva cu plâns, dramatic, ceva cu răsuflarea tăiată…Cititoarea de blog Niculina vrea ceva…versatil, ceva insinuant, ceva care să îi gâdile orgoliul. Privitorul Casei Poporului, pe numele lui Smith…vrea să spună: very large, very massive. Eu vreau doar atât: să tacă tot…ca să mă pot ruga în tăcere Dumnezeului inimii mele. Fiecare cu abordarea lui…nu?!

*

Pe compatriotul meu Virgulă îl doare când eu pun punct mereu, când eu pun punct…la încă altceva, la un alt proiect. Compatriotul Virgulă se întreabă: mai are de gând să scrie atât de mult? Mai moare odată? Scăpăm odată de el? Compatriotul Semnul Întrebării mă agasează tot timpul cu întrebări stupide. De ce sunt, domnule stupide, întrebările? Merge această întrebare pe cântecul: De ce plâng chitările? Dacă nu mai vor să stea liniştite…plâng. Compatriotul Scamă îmi găseşte mereu câte o scamă, pe unde nu ţi-ar merge ochiul. Am găsit astăzi la supermarket turtă dulce, la vreo 5, 6 lei…dar nu am luat. De ce şi iar de ce? Nu ştiu…Parcă nu mai arătau a turtă dulce. Daminescu spunea mai ieri că în Germania carnea are gust de… plastic…De când am auzit că în sare e un E al cianurii mi-a trecut cheful de sare iodată. Compatritorul meu Verde de Paris… se face verde când mă vede. Fiecare cu dilemele lui…iar eu nu am nicio dilemă.

*

Să ai flori la tâmple…Într-o scrisoare a Sfântului Grigorie de Nazianz, acesta spunea că are în părul capului…crinii senectuţii, ai bătrâneţii. Să îţi cadă părul…şi să numeşti asta calviţie? Dacă nu eşti atent poţi să spui halviţă în loc de calviţie. Cine nu ştie ce e aia halviţă...îi spunem că e dulce, ca vata pe băţ…Iar vata pe băţ nu este cotone idrofilo ci nişte zahăr făcut fuior într-o maşină cu mult…spor.

*

Rolul scobitoarei e acela de a termina ce au început dinţii. Dacă o ţii în dinţi şi pleci cu ea pe stradă…eşti din filmul cu caoboi de România. Scobitoarea stă lângă sare, nu ştiu de ce, dar cam acolo stă. Lângă sau în faţa ta stă un cuţit şi o furculiţă, o lingură şi o linguriţă, două farfurii, o cană, şerveţele…şi o conversaţie. Conversaţia nu se face cu polonicul şi nici cu linguriţa. Conversaţia se face cu gura, dar, în gură trebuie să duci ce ai mai bun prin inimă. Duci la gură cana sau lingura, sorbi totul dintr-o dată, fără zgomote, te ştergi…şi continui conversaţia. Nu mănânci conversând ci mănânci printre… conversaţii. Când nu se poate vorbi mai faci un gest cu ochii, cu sprâncenele [dacă nu le ai smulse, şi ar fi bine să nu ţi le smulgi că îţi intră apa direct în ochi]…gesturi cu atenţie. Conversaţia nu e de mâncare ci de vorbire. Rolul scobitorii se aruncă la coş când se scoate din gură. Dacă o mai foloseşti şi mâine ai confundat-o cu …periuţa de dinţi. Periuţa de dinţi se schimbă la o lună de zile…De ce? Am auzit eu la televizor, ştiu eu: Pentru că se infiltrează patogenii şi în ea.

*

Dacă nu poţi mânca cu gura plină….poţi gândi frumos cu mintea plină. Poate că ne va salva… ruşinea de a nu părea mitocani tot timpul.

Pr. Dorin.