Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 17 octombrie 2007

Cum se naşte râsul ? [III]

The image “http://reper.org/wp-content/uploads/2006/12/alcoolul.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

 

Vinul se degustă…nu se bea!

Bun e vinul ghiurghiuliu… vine din turceşte. Şi cine bea ghiurghiuliu, crede că e vorba despre ameţeală de vin nefermentat…Însă nu, frate: ghiurghiuliu înseamnă roşu-deschis, trandafiriu! Putea să însemne şi castaniu, că Gică bea de stinge.

În expresia mi-a secat apa în gură sau sunt în perioadă de secetă, Gică vrea să spună că e lihnit [adică însetat] după votcă, vin, ce-o fi acolo…. Când vrea să spună ceva nu mai contează cuvintele ca la mine, ci el o spune de-a dreptul, el spune ce simte. Adică vorbeşte…instinctiv. Te vede, doar te vede…şi te dă în aia a mă-tii pentru că eşti dat dr******. La el să te înjure este un fel de bună-ziua, ciao, good morning…E un reflex…de limbaj, un reflex de…promptitudine.

Gică te loveşte prompt cu un… sărut de curtoazie; cu unul lingvistic. Dacă X, om stilat, se screme trei minute pentru o frază de o palmă lungime, pentru Gică pronunţia sau mai degrabă pronunţarea pe teme sociale, presante, politice, economice…e o nimica toată. El îşi bagă imediat în toată politica, îi dă dr*** pe toţi, le …la toate mamele lor, poate scuipa chiar ecranul, face tumbe, se smuceşte, te smuceşte de mână, de nervi îţi poate şuta una în c** şi ţie…pentru că este…incendiar.

Gică a învăţat toate aceste expresii, privirile de o clipă, fulgerătoare, întorsăturile de spectacol de la televizor. El are color, are plat televizorul, e cu mână…dar are nervozitate poroasă, distructivă/distractivă…în mişcare. Când încep ştirile începe şi discursul său anti-prezidenţial, anti-naţional, anti-burghez, anti-UE, anti-Bush, anti-antilope, anti-grauri, anti… E o descărcare de neuroni compactă. Desigilarea comportamentului său aberant, ca o veioză care cântă folk este…aglutinantă.

Nu s-ar zice că e de vină ştirile, că vremea de afară e în schimbare, că strategia de implementare a banilor în buzunarul românilor tinde a se diminua constant…Ci cred că e vorba de un sindrom: de sindromul gustului fals-scârbit de toţi şi de toate. Gică, aşa cred eu, vrea să se dea şi el de intelectual, de cugetător, şi de aceea spune că nu merge nimic în ţara asta, că totul e corupt, că industria e în paraşută, că nu merge nimic bine.

Aşa l-a învăţat televizorul: că dacă dracui cu spume, dacă faci spume ca ăia de la televizor, care iau bani ca să ne înşire minciuni pe… rulantă, te faci…intelectual. Însă, mai ales, pentru că mănâncă/mânca rulade…Gică face şi mai spume. Totul e de la mâncare, de la rulade.

Ştiţi de unde vine chestia… cu spumele? De la caii alergaţi prea mult, care le iese transpiraţia prin piele, ca o spumă albă….şi care nu e deloc urâtă…pentru că, calul chiar a fost muncit ca să facă spume. Dar expresia e urâtă cu spume, frate, nu vine de la cal. Sau: a face spume la gură…înseamnă a vorbi mult, în exces, cu patimă, ca Gică, care ar mânca televizorul…dacă ar fi o ruladă.

Zis şi făcut. Într-o dimineaţă Gică a făcut miting, el, cu nevastă-sa, cu copiii lui, cu toată strada, cu toată planeta unde sta el. A făcut miting pe viaţă şi pe moarte. S-au întâlnit, şi-au zis-o neaoş, cu emfază….şi au început să strige că: nu se mai poate!!!! Au strigat în neştire ore întregi, zile, luni….Era un SF de strigăte, un fel de CAP de emoţii, un fel de UE de discriminări.

Dar…nu au primit nicio indexare, nicio litră cu ţuică, nicio macaroană, nicio somniferă. Că vorba dictonului: dacă nu dormi…naşti monştrii. A fost o perioadă când Gică a dormit buştean la domeniul activism. El dormea în front, dormea pe elaţipea de-a-mpicioarelea. Dar de când a venit preşedintele Băsescu, marele om de stat al momentului, el a stat drept, frate, a zis: dreptate şi adevăr, a zis: noi nu ne vindem ţara… A intrat în el un spirit de competiţie, un tupeu nemăsurat, de nu te mai urci la Gică la nas nici cu aeroplanul.

Pentru că el e în stare să sfărâme pietrele în pumni chiar dacă drăcuie pe toată lumea, că, deh, oamenii au şi ei defectele lor…Ce să faci cu defectele oamenilor? Dacă le elogiezi…greşeşti. Dacă le amendezi prea mult…înfierbânţi. Dacă le zici în două ape…necsam, frate, şi asta e rău! Cum o dai…tot roză e. Roz bombon este o altă chestie ca şi: nu o mai da la întors.

Premeditată. Adică pre + meditată. O meditezi înainte şi apoi o faci. Când o faci, o faci premeditată…adică condamnabilă. Dar Gică nu are el chef cu Dumnezeu, cu Sfinţii, cu Biserica…La el banu e ochiul dr******, dar e bun la portofel. Bani premeditaţi. Adică prima dată îi pretinzi…şi apoi îi învârţi în portofel, şi spui că i-ai câştigat cinstit. Sunt banii în portofel la mine? Sunt! Deci dacă sunt…sunt ai mei, sunt bani munciţi. Iar dacă sunt bani munciţi, atunci sunt plătitor de taxe şi impozite, de şpăgi, de acareturi…de amnistii.

Aha…Deci aşa stă treaba?! O dai la învârtit, o dai cu râsul, partea a treia, mai vine şi partea a patra, şi îţi arde de morală?!! Ce morală, frate? V-am mai zis-o pe asta, dar o repet. Există un om în România, fost profesor de Filozofie, care merge pe stradă şi strigă: Kant! El este adevărul! Adică non disputatione ce este în bed headul omului. Ce are, are, e pus deoparte, e al lui. Ce, eşti gelos?!

Partea a patra va fi sau nu va mai exista. Poate că va mai fi, nu?!….

Acelaşi, prietenul inimitabilului Gică.

O lectură ortodoxă a reclamei

Dacă oamenii ar privi mai atent calupurile publicitare din mass-media ar învăţa multe despre patimile umane. Patimi care sunt mai degrabă panistorice decât postmoderne. Contemporaneitatea ne oferă, e drept, o recrudescenţă a aplombului public şi mediatic al unor patimi pe care le doream aplanate, pe care veacurile creştine reuşiseră să le tempereze, prin înălţarea conştiinţei şi a cugetării umane la adevărata vocaţie a asemănării cu Dumnezeu.

Am avea multe de învăţat, dacă am privi spoturile publicitare ca pe nişte momente inedite de anatomie a psihologiei umane decadente, în loc să ne concentrăm asupra mesajului comercial, lăsându-ne teleghidaţi de scenariul dramatic şi hiperconcentrat al reclamei.

Filosofia reclamei porneşte de la exploatarea deficienţelor sau a neajunsurilor naturale ale fiinţei umane, pe care le revalorifică în interes propriu. Pilula publicitară e un hap halucinogen. Ea e destinată tranchilizării cu remedii consumabile a privitorului, potenţial cumpărător. Ea vorbeşte celui care aspiră perpetuu la eludarea planului spiritual din viaţa lui.

Însă, dacă ignorăm targhetul publicitar, avem o panoplie aproape completă a comportamentelor omului fără Dumnezeu. Găsim aici tot ce are nevoie insomniacul de credit imobiliar, doritorul de telefon, maşină, televizor. Îl găsim pe el şi pe rivalul său, pe care trebuie să îl întreacă neapărat.

Nu contează dacă rivalul e fictiv sau real: el trebuie să îl întreacă! Nu numai Gigi Becali vrea o maşină performantă, ci tot românul cu salariu mediu. Pe acest român, pe care îl deplâng reporterii cu lungi şiruri de lacrimi de crocodil îl manipulează reclamele. Românul mediu este românul reclamelor, care e dispus să plătească, cu tot venitul său modest, sume care să îi elogieze orgoliul.

Reclamele nu sunt numai sufletul comerţului dar şi oglinda societăţii. Ele educă comportamente sociale, le creează, ne creează vestimentaţia, dieta, viaţa intimă…Un mare procent din impulsurile sexuale transmise prin mass-media sunt mesaje codificate, ambalate frumos, poleiate.

Aproape că nu există reclamă care să nu aibă un subterfugiu erotic sau grandilocvent. Ridicarea apetitului sexual şi al egoului, preamărirea lor sunt un bonus al reclamei, pentru ca potenţialii cumpărători să ştie că ce cumpără…e foarte bun!

Altfel spus, mesajul autoidolatru şi cel erotic vin la pachet. Însă pe cine indignă, pe cine revoltă tupeul şi egoismul sau libidinalul? Dacă ripostezi înseamnă că eşti nebun. Ce, nu îţi place să fii lăudat, adulat?! Ce, nu îţi place să ai relaţii, aventuri cu o damă bună?!!

Rezultatul: egolatrizarea şi erotizarea cumpărătorului. Nu mai vorbim de matanoia, de schimbarea minţii prin pocăinţă, ci de vicierea minţii prin imagine, prin tentaţii multiple, rafinate.

Dacă reclamele la revitalizante ne prevestesc moartea, există şi reclame care ne propun să ne salvăm frumuseţea fizică cu orice preţ. Ni se arată lipsurile, deficienţele noastre…dar fără încărcătură morală. Reclama nu are chef de morală şi nici de credinţă. Reclama are nevoie de bani, de manipularea care…aduce bani.

Priviţi mai atent conţinutul reclamelor! Disecaţi-l din punct de vedere al omului credinţei, al credinţei ortodoxe şi vedeţi ce iese! Veţi vedea că reclamele stau în umbra morţii şi a sărăciei, a deznădejdii celei mai mari, că ele maschează cortina suferinţa şi a neputinţei umane. Dacă ştim să privim vom avea profit duhovnicesc! Priviţi…adânc, ca să fiţi adânci!

Psa. Gianina Picioruş.

Reflexe ateologice condiţionate în exprimările publice ale domnului coleg Mihail Neamţu

http://grupareaaproape.files.wordpress.com/2007/01/mihail-neamtu-small.JPG

Uneori nu e bine să laşi să treacă timpul… şi nici să acoperi oamenii, dacă ei nu acoperă păcatele nimănui. Articolul de ieri a pus capac răbdării noastre publice, vizavi de repetatele ieşiri în decor ale colegului Mihail Neamţu, din ce în ce mai mediatizat ca reper teologic şi vocaţional, dar care manifestă asidue ranchiuni anti-ierarhice şi anti-eclesiale.

Dacă lăsăm timpul să ascundă unele vorbe, unele manifestări clare de condiţionare ideatică non-eclesială, mai pe şleau spus, de manifestări făcute cu cap pentru a parveni, pe fondul râderii generale de Biserică şi de ierarhie cu toată forţa, îl facem pe colegul Mihail să creadă că poate să înjure şi să râdă de oricine…că tot o să fie preot şi mare teolog al României. Însă, dacă vrei să fii nesimţit în mod repetat, dacă vrei să împroşti cu insulte, salutate de către alţii, pe ai Bisericii, trebuie să îţi asumi şi buna-zicere directă către tine sau dezicerea noastră de astfel de comportamente huliganice vizavi de ierarhia Bisericii, taxate drept curaj în a deparazita Biserica Ortodoxă Română de trecutul comunist.

Prea multe ieşiri în decor ale colegului Mihail, ca să fie puţine! Articolul de ieri nu este un unicat. Este un excessum de fidelitate, o persistare într-o luptă de gherilă…cu ce nu îţi place ţie din Biserica ta, pentru că nu înţelegi de ce s-au petrecut lucrurile astfel. Mai pe direct, sunt manifestări juvenile, repetate, de exhibiţionism mârlănesc, duplicitar, de resentimente fără fond. Adică ce mare dreptate avem noi, faţă de cei care au trăit pe timpul fostului regim? De ce suntem mai breji sau ce am făcut noi mai mult pentru Biserica noastră, de ne permitem să punem scaunul judecăţii de Apoi în anul 2007?

Când am citit pp. 9-36, introducerea din Gramatica Ortodoxiei [Mihail Neamţu, Gramatica Ortodoxiei. Tradiţia după modernitate, Cuvânt înainte de Mihai Şora, Ed. Polirom, 2007, 308p. ] a colegului Mihail, m-am înspăimântat. Nu pentru că erau lucruri geniale…ci pentru atmosfera execrabilă a scriiturii sale, pentru aplombul fals-superiorist al discursului său, pentru excesul de luciferism pe care îl emană poziţiile sale criticoide.

Când am citit cartea, am scris un articol pe blog intitulat Duplicitate juvenilă, dar personajul nu a fost numit. Aş fi vrut, ca şi atunci, ca să nu scriu aceste cuvinte, că abia mă liniştisem cu apologismul de cartier, care nu are sprâncene, nu e fardat, ci e numai cu râtul prin toate cele care nu se preumblă…prin stele.

Însă, să aducem discuţia spre articolul de ieri, prin nişte sintagme din cartea cu un prea pompos nume: Gramatica Ortodoxiei. După cum o să cităm [vă invit să o citiţi!] nu e o introducere în evlavie faţă de Biserică şi Tradiţie, ci o introducere în şaradă, în demolarea utopică a feţei ne-sociale şi anti-intelectuale a Bisericii.

Începem citările. A existat/există o asimetrie între agenda publică a Bisericii şi cărturarii români [p.9], cercurile pravoslavnice manifestă rezervă şi complexul marginalităţii [p. 10]…Nu mai tai cuvintele, ci le subliniez, ca să se vadă simpatia şi înţelegerea autorului faţă de Biserica unde vrea să slujească ca preot în curând.

Continuăm citaţiile: Avem o Ortodoxie ancestrală, bulversată de geometriile variabile ale spiritului modern, timidă în faţa stilisticii culturale apusene, incapabilă de ironie şi autodistanţare, de relativizare a autorităţii sale. Biserica e nedumerită în faţa statului laic iluminist [p. 10]. Ea este nostalgică pentru vârsta de aur a Bizanţului, imaginată ca un paradis intrauterin. Ortodocşii sunt vânaţi de efectul unui nombrilism sentimental [adică de excesul de sentimente; sperăm să nu greşim], ei au numai instanţieri empirice, reculul teologilor ortodocşi faţă de timpul occidental nu a avut temeliile unei înţelegeri înalte [p- 10-11].

Apologeţii Ortodoxiei, care s-au manifestat vizavi de modernizarea anticreştină a României, au suferit de o miopie completă. Această Ortodoxie românească de secol 20 a fost structural antimodernă, primejduită de marele risc al ideologizării ei. Ortodoxia românească este o cutumă religioasă impersonală [p.11].

Poziţiile ierarhilor români sunt confortabil-soporifice [ adică sunt comfortabil-somnolente, pentru că episcopii, în viziunea domnului Mihail, sunt…sedaţi?!; adj. soporific, venit din fr. soporifique = somnifer]; Biserica Ortodoxă Română a avut şi are o reacţie şi o legătură romantică cu Universitatea şi şcoala în general; BOR nu ştie să îşi asume dimensiunea vieţii publice, care nu înseamnă numai misionarism şi filantropie; nu ştie să converseze cu scientia seculară; nu încurajează pasiunea cunoaşterii; nu are logica competiţiei; nu mizează pe pariul publicităţii [p. 12].

Imperativul ortodocşilor de acum, spune domnul Mihail Neamţu, trebuie să fie ieşirea din minoratul mimetic, adică din imitaţia de joasă speţă şi din sfera nevredniciei decerebrate, adică din nevrednicia lipsei de minte [Ibidem].

În afara scrierilor lui Teodor M. Popescu, Stăniloae şi Scrima…cărturarii români nu au putut să suporte învecinarea cu neliniştile disciplinelor umaniste, nu au fost capabili de mari sinteze, au fost obsedaţi de românismul îngust, de captivitatea balcanică a civismului local, au dat dezastruoase soluţii teologico-politice, în spaţiul vernacularităţii noastre nu am avut oameni cu o conştiinţă istorică lărgită ca Pavel Florensky şi Serghie Bulgakov iar magisterul Bisericii s-a rupt de mediile de reflecţie profunde [ a se citi de intelectuali: marea miză utopică a confratelui nostru!] [p. 13].

Există un vacuum de reflecţie asupra multor teme democratice din partea Bisericii şi nu numai [p. 13], PFP Justinian a promovat un trist mariaj între apostolatul social şi propaganda marxistă [p. 15], preoţimea ortodoxă are un discurs autist, teologii ortodocşi români vorbesc într-o limbă de rumeguş comunistic [p. 21] iar noi ne scuzăm incompetenţa şi pripeala pe premisa evlaviei [p. 23].

„Discursul neopăşunist [al BOR, adică mioriţic, fără racordare la Tradiţie n.n.] are vădite tonalităţi melodramatice, cu origini într-un decelabil complex al persecuţiei. Ortodoxismul emite doar interjecţii inapte [fără a fi în stare n.n.] să-şi articuleze ideea. Un eseist combate homosexualitatea pe criteriul umorilor sale personale, fără să asimileze logica vastă a tradiţiei; altul îşi condamnă congenarii cu argumente de gustibus non disputandum. Nu critica premiselor ontologice care subântind o anume construcţie a subiectivităţii contează, ci inculparea ţâfnoasă, în numele unei idiosincrasii personale” [p. 23-24].

Răbdarea de a cita atâtea porniri juvenile ale colegului Mihail, sper să nu fie tratată ca o idiosincrasie personală, adică drept o reacţie adversă, din motive de invidie fraternală. Puteţi să citiţi întreaga carte şi toate articolele colegului nostru, unde există foarte multe lucruri sclipitoare, dar şi astfel de derapaje nefireşti pentru un teolog, pentru că sunt probleme nerezolvate, de culise, ale autorului lor.

Articolul de ieri, în care colegul Mihail poartă şmechereşte, la nivel lingvistic şi nu faptic, întreaga dramă a ierarhiei BOR în spate, ca un adevărat Hercule al tranziţiei, nu e decât o piatră de scandalis…pentru câtva mărunţiş. Adică o vindere pe doi cârnaţi a unei conştiinţe de teolog într-o continuă ratare, într-o ratare sagace, într-o depărtare plină de animozitate faţă de Biserica unde el a fost zămislit cu minte ageră. Nu Cotidianul şi nici Oxfordul nu a făcut din Mihail Neamţu un om cu capul pe umeri, ci Biserica maltratată verbal de către el!

Asist cu strângere de inimă, i-am spus-o de mai multe ori în particular şi o să i-o mai repet, la căderea lui pe panta revendicatismelor de tot felul, în loc să se ocupe de studii de Teologie patristică, cum spune că face şi vrea să facă şi de sfinţirea vieţii lui. Pentru astfel de atitudini repetate…eu unul nu voi striga, în inima mea: Vrednic este! la viitoarea sa hirotonie. Dacă Biserica în care tu eşti e retrogradă, e proastă, e incultă, e barbară, e grobiană, e o târâtură…şi tu eşti singurul cal alb, care nu ai avut nimic cu comunismul, dar ai răbdat vitejeşte ororile sale şi nu ai făcut nimic pentru Biserica ta, decât să o înjuri pe la spate, şmechereşte…atunci ce fel de teologie să aştept de la colegul Mihail, dacă într-o mână are mistria predicării şi într-o mână pichamărul demolării?

Am mai făcut odată pogorământul să şterg un alt articol, cu referire la colegul Mihail, de pe blog, la cererea sa…în care îi spuneam cam aceleaşi lucruri, mai pe scurt. Acum nu se va mai repeta acest lucru. Dacă îi este ruşine cu ceea ce a scris şi nu vrea să se scrie ceva rău despre el [adică adevărat], să dea la topit cele două cărţi deja publicate în care a insinuat numai astfel de caracterizări frumoase la adresa Bisericii sale. Îl rugăm să se disculpe public, ca pastorul Ţon de ieri, că tot a remarcat gestul acestuia, cât mai are conştiinţă lucidă, dar, mai ales, să se îndrepte, dacă vrea, ca în viitor, pe al nu ştiu câtelea număr, după Dumitru Stăniloae, într-o citare a reperelor secolului 21, să scrie şi…Mihail Neamţu.

Pr. Dorin.

Atenţie…se informează! [17 oct. 2007]

Medicamentul injectabil care îţi şterge memoria pe termen lung sau SF-ul devine real şi alterează integritatea persoanei umane/ Noi atacuri la adresa patriarhului României/ Programul White Smoke: un program complex de redactare în limba engleză; nou/ Nostalgii comuniste cu Vasile Ernu şi Cezar Bădescu/ Biserica Ortodoxă Română: Biserica în ofensivă/ Mihail Neamţu şi ieşirea sa în decor din 16 oct 2007/

Viaţa unui om de conştiinţă: „Oamenii din Bala îi spun „Maiorul” – el îşi spune „semisălbaticul din mijlocul civilizaţiei”. Petre Scurtu are 80 de ani şi a fost ofiţer de carieră, apoi pustnic, astronom, arheolog, poet şi sculptor.În satul din Mehedinţi are o casă-muzeu, un fel de autobiografie cioplită în lemn şi piatră. Nu stă în ea decât iarna, când începe frigul să taie. În rest, stă la conacul pe care şi l-a ridicat la câţiva kilometri de sat, unde doarme pe paie, în podul grajdului”; un articol admirabil pentru un om mai mult decât admirabil; în format word, aici /

bala12-db-copy-copy -

Domnul Petre Scurtu: un om pe care aş vrea să îl întâlnesc din tot sufletul…

Pr. Dorin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno