O lectură ortodoxă a reclamei
Dacă oamenii ar privi mai atent calupurile publicitare din mass-media ar învăţa multe despre patimile umane. Patimi care sunt mai degrabă panistorice decât postmoderne. Contemporaneitatea ne oferă, e drept, o recrudescenţă a aplombului public şi mediatic al unor patimi pe care le doream aplanate, pe care veacurile creştine reuşiseră să le tempereze, prin înălţarea conştiinţei şi a cugetării umane la adevărata vocaţie a asemănării cu Dumnezeu.
Am avea multe de învăţat, dacă am privi spoturile publicitare ca pe nişte momente inedite de anatomie a psihologiei umane decadente, în loc să ne concentrăm asupra mesajului comercial, lăsându-ne teleghidaţi de scenariul dramatic şi hiperconcentrat al reclamei.
Filosofia reclamei porneşte de la exploatarea deficienţelor sau a neajunsurilor naturale ale fiinţei umane, pe care le revalorifică în interes propriu. Pilula publicitară e un hap halucinogen. Ea e destinată tranchilizării cu remedii consumabile a privitorului, potenţial cumpărător. Ea vorbeşte celui care aspiră perpetuu la eludarea planului spiritual din viaţa lui.
Însă, dacă ignorăm targhetul publicitar, avem o panoplie aproape completă a comportamentelor omului fără Dumnezeu. Găsim aici tot ce are nevoie insomniacul de credit imobiliar, doritorul de telefon, maşină, televizor. Îl găsim pe el şi pe rivalul său, pe care trebuie să îl întreacă neapărat.
Nu contează dacă rivalul e fictiv sau real: el trebuie să îl întreacă! Nu numai Gigi Becali vrea o maşină performantă, ci tot românul cu salariu mediu. Pe acest român, pe care îl deplâng reporterii cu lungi şiruri de lacrimi de crocodil îl manipulează reclamele. Românul mediu este românul reclamelor, care e dispus să plătească, cu tot venitul său modest, sume care să îi elogieze orgoliul.
Reclamele nu sunt numai sufletul comerţului dar şi oglinda societăţii. Ele educă comportamente sociale, le creează, ne creează vestimentaţia, dieta, viaţa intimă…Un mare procent din impulsurile sexuale transmise prin mass-media sunt mesaje codificate, ambalate frumos, poleiate.
Aproape că nu există reclamă care să nu aibă un subterfugiu erotic sau grandilocvent. Ridicarea apetitului sexual şi al egoului, preamărirea lor sunt un bonus al reclamei, pentru ca potenţialii cumpărători să ştie că ce cumpără…e foarte bun!
Altfel spus, mesajul autoidolatru şi cel erotic vin la pachet. Însă pe cine indignă, pe cine revoltă tupeul şi egoismul sau libidinalul? Dacă ripostezi înseamnă că eşti nebun. Ce, nu îţi place să fii lăudat, adulat?! Ce, nu îţi place să ai relaţii, aventuri cu o damă bună?!!
Rezultatul: egolatrizarea şi erotizarea cumpărătorului. Nu mai vorbim de matanoia, de schimbarea minţii prin pocăinţă, ci de vicierea minţii prin imagine, prin tentaţii multiple, rafinate.
Dacă reclamele la revitalizante ne prevestesc moartea, există şi reclame care ne propun să ne salvăm frumuseţea fizică cu orice preţ. Ni se arată lipsurile, deficienţele noastre…dar fără încărcătură morală. Reclama nu are chef de morală şi nici de credinţă. Reclama are nevoie de bani, de manipularea care…aduce bani.
Priviţi mai atent conţinutul reclamelor! Disecaţi-l din punct de vedere al omului credinţei, al credinţei ortodoxe şi vedeţi ce iese! Veţi vedea că reclamele stau în umbra morţii şi a sărăciei, a deznădejdii celei mai mari, că ele maschează cortina suferinţa şi a neputinţei umane. Dacă ştim să privim vom avea profit duhovnicesc! Priviţi…adânc, ca să fiţi adânci!
Psa. Gianina Picioruş.