Despre Sfânta Euharistie în viaţa noastră

The image “http://www.nistea.com/invierea-domnului-lavie.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

„În virtutea calităţii lui de trup, Trupul lui Hristos hrăneşte, iar în virtutea curăţiei lui prin unirea Lui cu firea dumnezeiască curăţeşte şi sfinţeşte, şi aşa ne oferă îndeajuns hrană duhovnicească, din care hrănindu-ne suntem aduşi frumos la curăţia şi sănătatea duhovnicească din care ne-a scos odinioară mâncarea din cele oprite”[ Cf. Patriarhul Ghenadie Scholarios, Omilie despre Trupul şi Sângele lui Hristos; PG 160, 356-357, apud Sf. Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă cu Preacuratele lui Hristos Taine [1783]. Citatul este cf. ***Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse. Mărturiile Tradiţiei, studiu introd. şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr. , Ed. Deisis, Sibiu, 2006, p. 225].

Sfânta Euharistie este hrană fiinţială, fundamentală pentru umanitatea noastră. Dar o hrană dumnezeiasco-omenească pentru că e o hrană care curăţeşte fiinţa noastră de păcate şi o sfinţeşte, o îndumnezeieşte. Ea ne asigură curăţia sufletului şi a trupului. Nimic din această lume, niciun medicament nu poate să ne redea curăţia sufletului, stricată de păcatele noastre cele multe, ci numai Sfânta Euharistie ne poate da sănătate duhovnicească.

Cel mai adesea greşim faţă de Hristos, când venim nepregătiţi la împărtăşirea cu El şi nu Îl simţim, nu trăim unirea cu El, ca Dumnezeu şi om, în Euharistie. Deşi El este mereu acelaşi în Euharistie, adică Foc îndumnezeitor şi curăţitor pentru fiinţa noastră, totuşi noi nu luăm foc, nu ne aprindem duhovniceşte din măreţia dumnezeirii Domnului nostru, pentru că nu am venit la El spălaţi prin mărturisire şi lacrimi, prin dragoste şi iertare.

Părintele profesor Ică jr. ne-a făcut un mare dar dumnezeiesc prin acest compendiu patristic pe care l-a dat teologiei ortodoxe româneşti. Aveam nevoie de el ca de aer în ceea ce priveşte o înţelegere teologică corectă vizavi de împărtăşirea cu Domnul şi Dumnezeul nostru. Traducerile sale au umplut goluri imense, informaţionale, pentru cititorii avizaţi şi neavizaţi de teologie. Orice carte tradusă sau scrisă după revoluţia română din decembrie s-a constituit în daruri dumnezeieşti pentru fiecare dintre noi.

Cf. ***Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine, cit. ant., p. 222, Sfântul Nicodim Aghioritul citează pe mitropolitul Gavriil Seviros [1540-1616] al Filadelfiei [Cf. n. 21, p. 222] şi spune că există trei motive pentru care slujim Sfânta Liturghie:

1. spre pomenirea morţii şi învierii Domnului [Lc. 22, 19]

2. pentru odihna şi sfinţirea celor adormiţi întru dreapta credinţă

3. pentru sfinţirea celor vii care se împărtăşesc cu Sfintele Taine ale Domnului.

Avem de-a face aşadar cu o reactualizare a morţii şi a învierii Domnului pentru viaţa noastră actuală, cu o retrăire a iconomiei mântuirii noastre şi în acelaşi timp cu o folosire a tuturor credincioşilor, vii şi adormiţi, de iubirea şi mântuirea venită prin Hristos Domnul nostru. Sunt curăţiţi cei adormiţi, care se împărtăşesc duhovniceşte de jertfa lui Hristos, dar şi cei care vin la slujbă şi cu precădere cei care se împărtăşesc cu Domnul nostru.

Reticenţa de a te împărtăşi, fuga de împărtăşirea cu Domnul arată o mare secătuire de dragoste a fiinţei noastre pentru Dumnezeul nostru Cel preaiubitor. A fugi de dragostea Lui înseamnă a arăta că nu vrei să te contaminezi de dragostea Lui sau să dărui dragoste altora.

Trebuie să ne împărtăşim tot mai des şi cu o tot mai mare iubire cu Domnul nostru. Trebuie să-i rugăm pe duhovnicii noştri să nu ne lase departe de Sfânta Euharistie la nicio sărbătoare, pentru ca să ne sfinţim viaţa pe fiecare zi. Excesul de raţionalizare al vieţii noastre, excesul de egoism, excesul de încredere în sine…vine tocmai de la o împărtăşire rară cu Hristos, de la o neschimbare radicală vizavi de înţelegerea adâncă a vieţii noastre.

Când ştii că Domnul este iubire cu tine, nici tu nu mai eşti un rău, un nemilos cu aproapele tău. Iertarea altora înseamnă vindecarea noastră de o prea bună încredere în noi. Iar împărtăşirea cu Domnul înseamnă conştientizarea continuă că nu putem fi vrednici, niciodată, de iubirea Lui copleşitoare, cutremurătoare faţă de noi.

Împărtăşirea cu El înseamnă să conştientizezi că iubirea şi iertarea sunt singurele mari certitudini ale vieţii noastre, certitudinile care ne fac frumoşi.

Pr. Dorin Picioruş.

4 comments

  • Intr-adevar, iubirea si iertarea sunt certitudini, la fel de mult legate intre ele cum sunt credinta si nadejdea.

    Avem nevoie de certitudini pentru a trai. Intr-o viata in care nimic nu mai e sigur pluteste ceata, nesiguranta, pustiul.

    Ma uit in jurul meu si vad ca oamenii cauta numai certitudini materiale, certitudini afective, vor demonstratii si isi fac griji „cum sa lase un testament” in cel mai bun format, cum sa conserve pasiuni, bunuri, situatii.

    Cand spunem ca ne punem la adapost, de fapt unde ne situam? Sunt sanse ca ceea ce consideram noi adapost sa nu fie decat cerul liber si sa nu ne punem nadejdea si speranta il El.

  • Fuga de impartasire o vad ca pe fuga de sine si amanarea intalnirii cu propria persoana, e ca si cum am vrea sa ne uitam in oglinda vietii si sa nu putem deschide ochii in fata ei.

    Sau poate simplul fapt ca suntem atat de mici si neinsemnati, nevrednici, pacatosi.

  • Da, e fugă de noi înşine…neîmpărtăşirea. Uneori ne simţim prea goi, prea reci, prea răi…şi de aceea ne e frică să gustăm din Domnul.

    Însă e o înşelare demonică fuga de El. Fugim de El pentru că nu vrem să ne schimbăm.

    Mulţi cred că dacă se schimbă, dacă devin oameni evlavioşi vor fi mai proşti, vor fi consideraţi în afara lumii…

    Însă, dimpotrivă, când intri în relaţie cu Dumnezeu te simţi înăuntrul tuturor problemelor, te întrebi despre toţi şi toate şi altfel vezi lumea, oamenii, mai întâi pe tine însuţi…

  • Cred ca pe langa toate aceste motive este si teama de a nu-L dezamagi pe Dumnezeu in continuare sau din nou, lucru pe care nu-l putem garanta decat prin speranta si credinta.

    Dorinta de a-I fi pe plac si de a fi vrednici, de a-I multumi, de a nu mai gresi se loveste de realitate, de neputiintele noastre. Asta cred ca impiedica oamenii sa guste din acea liniste, din acea dragoste pe care ne-o ofera El.

    Credeti ca nu vedem cat suntem de iresponsabili in fata Lui?

    Probabil ca e tot o forma de inselare aceasta modestie, faptul ca nu ne impartasim. Odata si odata trebuie schimbat ceva si cu cat amanam cu atat ne indepartam de El.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *