Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Citiri neo-convenţionale şi impresii de 30 de ani

Dacă nu se mai citeşte mult din cărţi sau dacă cititul nu mai e o profesie de conştiinţă pentru prea mulţi, avem la îndemână, din plin, cititul neo-convenţional, cititul inoportun, adică cititul când nu vrei sau nu ai timp de citiri serioase.

Poţi citi în golurile clipelor de singurătate sau de aşteptare la rând la bilete sau la pâine, poţi citi în pixelii computerului când aştepţi ca un prost, ca cine ştie ce defecţiune a lui să se regleze de la sine, poţi citi reclame în graba paşilor, poţi citi norii pe cer în graba aglomeraţiei, poţi citi seriozitatea dubioasă din zâmbetul prietenilor tăi…Într-un fel sau altul, cititul este o necesitate reală pentru om….Şi dacă nu citeşte litere, omul tot citeşte ceva. Fiinţa noastră are nevoie de interacţiuni cu ceva, cu cineva…

Cineva îmi spunea că îi place să citească graba oamenilor. Îi văd grăbindu-se, fugind de ei…şi apoi, seara, îi văd, cu aceeaşi grabă, întorcându-se….Unde?! Unde se întorc citirile noastre?!! Aştepţi ca să se scurgă în computer…un fişier, un film, aştepţi să se aprindă sau să se închidă computerul…Şi vezi, citeşti o negrabă a lui şi o grabă a ta. Te uiţi…trece timpul. Pe cine să tragi la răspundere că ţi-a mai trecut un ceas din viaţă şi ai rămas pe-afară?

Citirile convenţionale sunt citiri preocupate…Citirile neo-convenţionale sunt interstiţii. Aceste citiri interstiţionale sunt reclamele din lift, prospectele de pe medicamente, afişele de la teatru, ce scrie pe pachetul de margarină…E un citit de voie-de nevoie, un citit pe fugă, o citire de consolare sau de…curiozitate grăbită. Dacă îţi faci prea multe joburi ajungi să citeşti numai nori…sau clipe de transpiraţie.

Te speli dimineaţa pe faţă, te uiţi grăbit cum tragi apa la veceu, mănânci în timp ce vrei să fugi sau te speli pe dinţi în timp ce îţi aduci aminte cine mai ştie ce amănunt…candid. Nu citeşti toate aceste lucruri? Ba da! A citi înseamnă a reţine. Citeşti tot ce vezi. Reţii culori, oameni, adrese, mirosuri, foşnete, sughiţuri, ghionturi, transpiraţia care ţi se scurge pe şale…

Nu prea dăm atenţie la lucrurile care ne determină…la aceste senzaţii citite neo-convenţional. Însă, când vrei să te exprimi în scris sau oral, înţelegi că senzaţiile şi imaginile citite sunt lucruri determinante în pledoaria ta.

Cel mai adesea contemplu lucrurile vechi, învechite, casele, blocurile, oamenii…sub aspectul uzajului, al trecătorului lor. Acest lucru face parte din arealul pocăinţei. Tot ce străluceşte acum…moare mâine. Şi simţământul morţii e atât de mult infiltrat în mine, încât, cel mai adesea, mă văd al morţii mai mult decât al vieţii. Poate că tocmai de aceea nu îmi plac lucrurile ultrafinisate, ultrareci sau ultrauşoare…ci cele erodate, cumva, pe la colţuri, tocite de timp, de amintire, de amintiri.

Mersul spre moarte face parte din viaţă. Peste câteva zile împlinesc 30 de ani…şi mă simt tot mai aşezat în peisajul vieţii, dar, cu multe aşteptări, de la mine, pentru viitor. Nu credeam să trăiesc atât de firesc această clipă…şi atât de matur în acelaşi timp. O maturitate dulce…într-o toamnă dulce ca asta, când lucrurile spun tot felul de nuanţe extrem de fascinante.

Problema mea nu este, nu mai este, ce citesc, ce am de citit…pentru că am zeci de proiecte puse unul lângă altul, începute nu de azi, de ieri, ci de ani întregi…ci, pentru cine fac asta? Pentru câţi fac o muncă trudnică, munca trudnică de fiecare zi? Şi cum se repercutează această muncă în ei?

Aş vrea să citesc în oameni, tot mai mult, relaţia mea cu ei. Asta mă fascinează extrem de mult…Însă în primul rând, mă fascinează munca cu textele sfinte, umplerea de mireasma curăţiei şi a bucuriei dumnezeieşti, adică cu munca duhovniceasco-academică cu care mă ocup. Adică nu mă interesează academismul pur, ci academismul pnevmatic, academismul care aduce în inimă sfinţenia.

De aceea, citirile convenţionale, neapărate, ca şi cele neo-convenţionale, ca şi cele non-convenţionale, cum e internetul…trebuie să mă facă plin de har. Dacă mă stresez citind, dacă mă fac din ce în ce mai arid, dacă devin un monstru sau un tâmpit şi mai mare…la ce rost să mă ocup de cărţi? Cititul trebuie să fie ca şi viaţa: decantator, clarificator. Mă clarific citind. Îmi dau seama ce sunt, ce trebuie să fac…citind.

Citesc în ochii tăi, citesc în gesturile tale, citesc în cuvintele tale, citesc în emoţia ta…De fapt ce tot vrem să ştim, altceva decât ne ştim? Dar nu să ne ştim pe noi cu noi, ci pe noi în toţi alţii, ceea ce ne apropie de experienţa altora, de alţii.

Cred că e normal să te grăbeşti periferic, dar să nu te mai grăbeşti interior… de la o vârstă. Din ce în ce mai mult am început să nu mai mă grăbesc, să nu mai mă febrilizez decât periferic, nu şi în adâncul meu. S-a aşternut o mare tăcere în adânc….iar în afară sunt numai acţiune. E un lucru foarte normal, e lucrul maturităţii, a intrării în maturitate.

Citesc vocabule tăcute…De fapt tăcerea e cea mai mare muzică, când tăcerea este isihie, e liniştire. Din tăcere se naşte extazul, se naşte bucuria supremă. Impresia cea mai profundă pe care o trăiesc acum este aceea că nimic nu se termină prost, când vrei, cu tot dinadinsul, să te bucuri veşnic.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

Pagina bibliofilului [ o surpriză]

Next

Ortodocşii cred şi cercetează

2 Comments

  1. Ana

    Foarte frumoasa poza!

    Intr-adevar, graba oamenilor se explica prin incercarea lor de a face cat mai multe, de a ajunge mai departe, de a atinge ceva, de a depasi.

    In urma tuturor ajung la concluzia ca totul sta in A ALEGE corect si in felul acesta se cristalizeaza totul.

    Citind patrundem in anumite minti. Pe unii oameni nu-i intereseaza toate mintile si toate ideile ci numai „best of”-urile. Alegand in acest fel, oare, nu pierdem din vedere multe?

    In orice caz, citirea se face intr-o mie de feluri.

    Tacerea probabil ca nu are legatura cu graba. Tacerea o vad impreuna cu linistea, cumpatarea si singuratatea. Dar nu vreau sa generalizez.

    Randurile dv. m-au pus pe ganduri, pentru ca, peste cateva luni implinesc 25 de ani. Practic sunt 5 ani diferenta intre mine si dv.si mi se pare o distanta enorma. Un an mi se pare mult, apoi 5!

    Totodata sunt niste randuri pline de intelepciune si de maturitate, tinere si pline de speranta.

    Cati dintre cei care au 30 de ani gandesc asa? Sau, altfel zis… unde se afla, ce-si doresc de la viata, sunt fericiti?

    Nu e o intrebare numai pentru ei ci in general pentru cei constienti de varsta lor si de trecerea timpului.

    Timpul poate sa treaca placut sau cu regrete. Si in cele din urma noi alegem unde si cum sa-l petrecem.

    Imi place foarte mult aceasta afirmatie (culeasa din cele citite de mine): suntem ceea ce consumam, suntem ceea cu ce ne hranim, altfel zis… suntem ceea ce am ales!

  2. Mulţumesc frumos, Ana!

    O să aveţi timp, cu siguranţă, să îmbătrâniţi…Şi, după câte ştiu eu sunteţi mult mai profundă decât mulţi.

    Şi, după cum ştiţi, eu nu elogiez decât lucrurile care există.

    Tăcerea are de-a face şi cu graba şi cu liniştea şi cu cumpătarea şi cu singurătatea şi cu melancolia şi cu dragostea…

    De tăcere ai nevoie oricând, pentru că ea este partea în care se decantează lucrurile.

    Tăcerea însă, e apanajul cel mai normal, al pocăinţei, al celei active. Ai nevoie să taci ca să te vezi, ca să vezi în tine.

    Ai nevoie să taci ca să scoţi la lumină din tine.

    Ai nevoie să constaţi cum eşti…în tăcere.

    Să aveţi o săptămână plăcută şi ne vom mai auzi, dacă vreţi [e comandă specială] la telefon!

    Am multe de facut săptămana asta…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén