Citirea e unul dintre modurile de a te sfinţi
Referinţe de teologie ortodoxă românească
Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, „Sinoadele ecumenice şi importanţa lor pentru viaţa Bisericii”, în Ortodoxia, an XIV (1962), nr. 3, pp. 291-325.
Idem, „Sinoadele ecumenice ca expresie a universalităţii Bisericii”, în Studii Teologice, Seria a II-a, an XIX (1967), nr. 1-2, pp. 3-22.
Arhid. Prof. dr. Ioan FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe: note şi comentarii, Ediţia a II-a, Sibiu, 1993.
Pr. Prof. Dr. Ioan RĂMUREANU, Pr. Prof. Dr. Milan ŞESAN, Pr. Prof. Dr. Teodor BODOGAE, Istoria Bisericească Universală, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987.
Pr. Prof. Dr. Liviu STAN, „Despre recepţia de către Biserică a hotărârilor Sinoadelor ecumenice”, în Studii Teologice, Seria a II-a, 1965, nr. 7-8, pp. 395-401.
Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, „Hristologia Sinoadelor”, în Ortodoxia, an XXVI (1974), nr. 4, pp. 573-579.
Pr. Drd. Traian VALDMAN, „Problema sinodului ecumenic în Sfintele canoane”, în Studii Teologice, Seria a II-a, an XXV (1969), nr. 1-2, pp. 36-46.
Virgil VÂLCU, „Convocarea Sinoadelor ecumenice”, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, an LV (1979), nr. 7-8, pp. 478-491.
Nicolae DOBRESCU, În chestia modificării Legii Sinodului. Lămuriri canonice-istorice asupra sinodului şi asupra organizaţiunii bisericeşti din Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 1909.
Constantin DRĂGUŞIN, „Legile bisericeşti ale lui Cuza Vodă şi lupta pentru canonicitate”, în Studii Teologice, 1957, nr.1-2, pp. 86-103.
Stelian IZVORANU, „Sinoadele de sub regimul legilor lui Cuza”, în Biserica Ortodoxă Română, 1960, nr.7-8, pp. 658-682.
Mircea PĂCURARIU, „Cancelaria Mitropoliei Ungrovlahiei şi slujitorii ei, din 1831 până azi”, în Glasul Bisericii, 1959, nr. 5-6.
Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992.
Melchisedec ŞTEFĂNESCU, Studiu despre ierarhia şi instituţiunea sinodală în Biserica Ortodoxă a Răsăritului în genere şi despre ierarhia şi instituţia sinodală în Biserica Ortodoxă Română, Bucureşti, 1883.
Nicolae ŞERBĂNESCU, „Mitropoliţii Ungrovlahiei”, în Biserica Ortodoxă Română, 1959, nr. 7-10, pp. 722-826.
Pr. Prof. Dr. Dumitru ABRUDAN, Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIŢESCU, Artheologie biblică pentru facultăţile de teologie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
Arhim. Lect. Dr. Justinian CÂRSTOIU, Profeţii mesianice, Bucureşti, 1999.
Pr. Dr. Nicolae NEAGA, Hristos în Vechiul Testament. Însemnări pe marginea textelor mesianice, col. Seria teologică, nr. 27, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1944, 149 p.
Studiul Vechiului Testament, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1985.
Pr. Prof. Dr. Constantin COMAN, Erminia Duhului, Editura Bizantină, Bucureşti, 2003.
Lect. Dr. Constantin PREDA, Propovăduirea apostolică – structuri retorice în Faptele Apostolilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
Sf. IOAN Gură de Aur, Comentariu la Epistola I către Corinteni a Sf. Ap. Pavel, Bucureşti, 2005.
Pr. Prof. Dr. Ene BRANIŞTE, Liturgica specială, Editura Nemira, Bucureşti, 2005.
Pr. Prof. Dr. Petre VINTILESCU, Liturghierul explicat, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998.
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol. I şi II, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1996 şi 2001; vol. III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, „Parohia – spaţiu de activitate pastoral-misionară a preotului”, în Glasul Bisericii, an LVII (2001), nr. 1-4, pp. 60-77; (republicat în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian, Editura Universităţii, Bucureşti, 2001, pp. 499-515).
***, „Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române”, în Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române – extras, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003.
***, „Regulamentul pentru determinarea atribuţiilor Patriarhului şi pentru funcţionarea organelor centrale deliberative, administrative şi executive din Patriarhia Română: Sfântul Sinod, Sinodul Permanent, Adunarea Naţională Bisericească, Consiliul Naţional Bisericesc, Administraţia Patriarhală şi instituţiile anexe”, în Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1953.
***, „Regulamentul pentru alegerea, funcţionarea şi dizolvarea organelor deliberative şi executive în parohiile, protopopiatele şi eparhiile din Patriarhia Română”, în Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1953.
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislaţie şi administraţie bisericească, vol. II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990.
Idem, „Impedimente la căsătorie şi la cununie”, în Mitropolia Ardealului, 1989, nr. 1.
Pr. Prof. Dr. Nicolae DURĂ, „Impedimente la căsătorie în lumina celei de-a doua Coferinţe panortodoxe preconciliare”, în Mitropolia Banatului, 1985, nr.1-2.
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Ediţia a III-a, Sibiu, 2005 (a se vedea Indicele canonic, pp. 548-549: „Impedimente la căsătorie” şi „Impedimente de a intra în cler”).
************
Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este (Ed. Sofia, 2005) / Orice dar de la Dumnezeu nu este altceva decât flacăra iubirii (p. 22). / Harul nu devine lucrător în noi decât atunci când descoperim în noi esenţa infernală a păcatului, după care urmează cunoaşteri şi descoperiri dumnezeieşti (p. 31). / Mintea care lucrează închipuiri nu este potrivită pentru teologie (p. 38). / Dumnezeu e Smerenie (p. 36). Dumnezeiasca dragoste a lui Hristos se deşartă în slujirea întregii omeniri, de la Adam până la cel din urmă om care se va naşte (p. 45).
Pocăinţa adevărată şi totală: Fericitul Sofronie vorbeşte despre deznădejdea harului şi sfânta ură de sine (p. 34-35). / Iadul pocăinţei şi iadul iubirii (p. 44-45). / Mă rugam cu cuvântul suspinurilor inimii mele (p. 48). Sfântul plâns (p. 65). / Prin smerenie şi pocăinţă adevărată, recunoaştem că suntem nimic şi în acelaşi timp ne aducem lui Dumnezeu ca nimic din care Îi este propriu Lui să creeze (p. 179). / Harul deznădăjduirii, sfânta ură, deznădăjduita nădejde (p. 241). / Pocăinţa până la ura de sine aduce în noi dragostea lui Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu până la ura de sine, cea poruncită de Hristos, duce duhul omului în întinderile dumnezeieştii veşnicii – cf. Lc. 11, 26-27 şi 33; In. 12, 25; Mt. 16, 25. Dragostea aceasta este o trăsătură d Dumnezeirii. Când puterea acestei iubiri atinge inima omului, atunci o deschide până la nesfârşit, îi dă bucuria de a îmbrăţişa în dragoste toată făptura, întreaga lume (p. 304). / Urăşte-te din dragoste de Dumnezeu şi vei îmbrăţişa în dragostea ta tot ce fiinţează (p. 305). Acea ură despre care vorbeşte Domnul Dragostei este deplinătatea dragostei kenotice a lui Dumnezeu (p. 306).
Prin iubirea duhovnicească, Cel Iubit devine fiinţarea noastră. Îi este propriu dragostei a strămuta viaţa în Acela pe Care Îl iubeşti, până la a uita de sine (p. 318). / Sfântul Siluan spunea că trebuie să păzim până la sfârşit tot ce ne-a învăţat vreodată harul (p. 319). / Fericitul Sofronie vorbeşte de mai multe tipuri de lumină, pe care le-a şi experiat: lumina inspiraţiei artistice, care izvorăşte din contemplarea frumuseţii acestei lumi; lumina contemplării filosofice a sensurilor lumii, care se poate preschimba în experienţă mistică; lumina cunoaşterii şi a cercetării ştiinţifice, care poate să ne fie de folos; lumina arătărilor demonice, care este falsă; în sfârşit, Lumina fără-de-început, a harului dumnezeiesc, Lumina necreată, care face să pălească toate celelalte lumini ca stelele în faţa Soarelui (p. 225). / Omul este zidit cu potenţialul de a purta în sine Viaţa necreată a Dumnezeirii (p. 274). / Primind înfierea, harul îndumnezeirii, omul enipostaziază însuşirile dumnezeieşti: veşnicia, dragostea, lumina, înţelepciunea, adevărul. El devine dumnezeu după har, dar nu şi dumnezeu al celorlalte făpturi (p. 275).
Harul pomenirii morţii. Această experienţă mi-a dat să-mi trăiesc ieşirea în nefiinţă ca pe o stingere a întregului cosmos în mine. Cu moartea mea, murea întregul neam omenesc, cu toate suferinţele şi bucuriile sale, cu toate năzuinţele şi cunoaşterile, ba chiar şi Însuşi Dumnezeu, şi El moare în mine şi pentru mine. Întreaga fiinţă făcută şi nefăcută se pierde în hăul ce fără de fund al întunericului uitării. O asemenea stare însemna contemplarea absolutului sub semnul minus. Însă când a venit Lumina necreată, dând mărturie duhului meu că eram în afara stăpânirii morţii, atunci tot ceea ce murise în mine, a înviat împreună cu mine (p. 266-267). / Asemănarea cu Dumnezeu a persoanei umane este în dragoste, pentru că Dumnezeu este Dragoste (p. 281).
Duhul lui Dumnezeu ne face să însetăm de mântuirea tuturor oamenilor (p. 284). / Dumnezeu Se descoperă persoanei umane, principiului personal din om, ca Lumină şi ca Dragoste (p. 298). / Sfinţii, în El, văd întreaga lume, ca şi cum ar fi pretutindeni (p. 307). / Dragostea dumnezeiască venind în oameni, îi face nu numai nemuritori, prin harul Său, ci şi ca şi cum ar fi fără-de-început, pentru că Iubirea este din veşnicie (p. 292). / Omul-persoană este un oarecare centru, în stare a cuprinde în sine nu numai mulţimea realităţilor cosmice, ci şi întreaga deplinătate a fiinţării dumnezeieşti şi omeneşti. În sine însăşi, persoana este o valoare netrecătoare, mai mare decât tot restul cosmosului (p. 281).
Acel Foc pe care l-a aruncat El pe pământul inimilor noastre (cf. Lc. 12, 49) s-a aprins în sângele nostru prin împărtăşirea cu Sângele Său (p. 324). / În conştiinţa mea precumpăneşte experienţa contemporană, iar nu cea din vechime. Ea a început atunci când încă nici nu făcusem cunoştinţă cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Insuflată de Acelaşi Duh care purcede de la Dumnezeu, coincisese în multe privinţe cu scrierile Părinţilor nevoitori, dar se şi deosebea în ce priveşte condiţiile vieţii din lumea de azi. (p. 338). / Atât creştinii, cât şi necredincioşii sunt chemaţi acum să-şi lărgească viziunea minţii şi să depăşească cadrele strâmte ale instinctelor naţionale sau culturale, şi să cugete în dimensiunile întregii omeniri. Mişcările spre independenţă [insularizare, ghetoizare – n.n.] sunt potrivnice voii lui Dumnezeu şi fac parte din istoria paradoxală a omenirii căzute (p. 339).
Lumea întreagă, în căderea sa, se judecă cu Dumnezeu, învinuindu-L pentru suferinţele sale. Se judecă pătimaş în neputinţa ei, ca urmare a căderii de la dragostea Lui. [Îmi amintesc aici de A. Camus, care spunea că nu poate să creadă în Dumnezeu, pentru că nu poate să înţeleagă de ce suferă un copil. În acest fel a încercat să se justifice toată intelectualitatea umanistă, socialist-comunistă şi atee, pentru necredinţa sa. – n.n.] Însă Iisus-Dumnezeul cel dintru început, în Ghetsimani şi pe Golgota, a îndreptăţit pe Dumnezeu-Făcătorul, iar Omul Hristos-Iisus (I Tim. 2, 5), tot acolo îndreptăţeşte înaintea Judecăţii lui Dumnezeu-Tatăl, şi Omul-omenirea (p. 350)./Însemnări ale Psa. Gianina.
***********
Altfel, 28 oct. 2007. Andrei Pleşu: „România lor a fost şi istoria noastră„./ România lor, România care a fost…sub regimul comunist./Invitatul: lupt pentru o ţară mică, pentru ţara mea şi a prietenilor mei./A descoperit Păltinişul…la minele meu. / Invitatul nu îmi dă senzaţii serioase. / Nu crede că se va schimba prea mult ţara noastră./ Un proiect hedonist: proiectul traducerii./ Treaba lor! /
********
Titlul unui blog italian, aflat pe locul 72, pe 28 oct. 2007, în top wp 100 italian: „Molto rumore per nulla”; tilul care traduce perfect expresia românească: „Mult zgomot pentru nimic”. / domenica = duminică; a= la; e = şi; ottobre= octombrie/ di = de; ieri sera= ieri seară; amicizia = amiciţie, prietenie; noche = noapte [noce] / our own citiziens/ a warm welcome/ Pe o pancartă ce o ţinea în mână un islamist extremist scria: „Behead those who insult islam!” = Să li se taie capul la toţi cei care insultă islamul! /
global warming/ „Two months is a long time”; o expresie sexuală, deşi nu pare. Adică pot eu să stau fără sex, dacă e plecată prietena/soţia mea în altă ţară sau e bolnavă?/ la mia dilemma/ vive sempre nel mio cuore = trăieşte veşnic în inima mea// manifestacion/ amiga = prietenă; fascinada = fascinată [în portugheză]/
************
Referinţe de limbă şi literatură română
Academia Română, Enciclopedia limbii române, Coordonator: Marius Sala, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2001
Avram, Mioara, Gramatica pentru toţi, Bucureşti, Humanitas, 1997.
Bidu-Vrânceanu, Angela, Călăraşu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, Mancaş, Mihaela, Pană-Dindelegan, Grabriela, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001
Bidu-Vrânceanu, Angela, Structura vocabularului limbii române contemporane, Bucureşti, 1968.
Bidu-Vrânceanu, Angela, Forăscu, Narcisa, Modele de structurare semantică (polisemie, sinonimie, antonimie, câmpuri), Timişoara, 1984.
Сonstantiescu-Dobridor, Gheoghe, Gramatica limbii române, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001.
Coşeriu, Eugen, Introducere în lingvistică, Cluj, Ed. Echinox, 1995.
Coşeriu, Eugen, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Arc, 2000.
Coteanu, I., Bidu-Vrânceanu, Angela, Limba română contemporană, II, Vocabularul, Bucureşti, 1975.
Diaconescu, I. Sintaxa limbii române. Bucureşti, 1995. (4.59-5 D 53)
Dimitriu, C. Gramatica limbii române explicată. Sintaxa, Iaşi, 1982.
Dîrul, A., Schiţe de gramatică funcţional-semantică a limbii române, Chişinău, 2002.
Ionescu, Emil, Manual de lingvistică generală, Bucureşti, 1992.
Irimia, D., Gramatica limbii române, Iaşi, 1997.
Limba română contemporană. Fonetica, fonologia, morfologia. Ion Coteanu (coord.), Bucureşti,1985.
Pană Dindelegan, Gabriela, Teorie şi analiză gramaticală, Bucureşti, 1992.
Rosseti, Alexandru, Lăzăroiu, Aurelian, Introducere în fonetică, Bucureşti, 1982.
Rosetti, Al., Istoria limbii române. I. De la origini până la începutul secolului al XVII-lea, Bucureşti, 1986.
Vasiliu, E., Sanda Golopenţia Eretescu, Sintaxa transformaţională a limbii române, Bucureşti, 1969.
Vulişici-Alexandrescu M., Sintaxa limbii române, Oradea, !995.
Лингвистический энциклопедический словарь, Москва, Советская энциклопедия, 1990
Lingvistică generală
Antologie de texte de lingvistică structurală, Bucureşti, 1977.
Benveniste, E., Probleme de lingvistigue generale, I-II, Paris, 1966-1974. Общая лингвистика, Moscova, 1974.
Coşeriu E., Sincronie, diacronie şi istorie, Bucureşti, 1997.
Graur, Alexandru, Wald, Lucia, Scurtă istorie a lingvisticii, Bucureşti, 1973.
Filosofia limbajului din Antichitate până în secolul al XVIII-lea, Bucureşti, 1983.
Introducere în lingvistică, Bucureşti, 1972.
Iordan, Iorgu, Lingvistica romanică. Evoluţie, curente, metode, Bucureşti, 1962.
Istoria lingvisticii româneşti, Iorgu Iordan (coord.), Bucureşti, 1978.
Lingvistica integrală. Interviu cu E. Coşeriu realizat de N. Saramandu, Bucureşti, 1996.
Lingvistica modernă în texte, Maria Iliescu, Lucia Wald (red. resp), Bucureşti, 1981.
Manoliu Manea, Maria, Structuralismul lingvistic, Bucureşti, 1973.
Saussure de, F., Curs de lingvistică generală, Iaşi, Polirom, 1998. / Соcсюр, Ф. Де, Труды по языкознанию, Moscova, 1978.
Tratat de lingvistică generală, Bucureşti,1971.
Vraciu, Ariton, Lingvistică generală şi comparată, Bucureşti, 1980.
Wald, Lucia, Slave, Elena (red. resp.) Ferdinand de Saussure, Şcoala Geneveză, Şcoala sociologică, Direcţia Funcţională, Şcoala Britanică, Bucureşti, 1985.
Балли, Ш., Общая лингвистика и вопросы французского языка, Moscova, 1958.
Бурсье, Э., Основы романского языкознания, Moscova, 1952.
Общее языкознание. Формы существования. Функции. История языка. Moscova, 1970.
Общее языкознание. Внутреняя структура языка. Moscova, 1972.
Общее языкознание. Методы лингвистических исследований, Moscova, 1973.
Пражский лингвистический кружок, Moscova, 1967.
Трубецкой, Н. С., Избранные труды по филологии, Moscova, 1987.
Vocabular. Semantică
Antologia de semantică, Bucureşti, 1976.
Bahnaru, V., Mutaţii de sens: cauze, modalităţi, efecte, Chişinău, 1988.
Bidu-Vrânceanu, Angela, Forăscu, Narcisa, Cuvinte şi sensuri, Bucureşti, 1988.
Bucă, M., Evseev, I., Probleme de semasiologie, Timişoara, 1976.
Corlăteanu, N., Melniciuc, I., Lexicologia, Chişinău, 1992.
Eremia, A., Contribuţii la studiul formării cuvintelor în limba moldovenească, Chişinău, 1979.
Evseev, I., Semantica verbului. Categoriile de acţiune, devenire şi stare, Bucureşti, 1974.
Iorgu, Iordan, Toponimie românească, Bucureşti, 1963.
Sârbu, Richard, Antonimia lexicală în limba română, Timişoara, 1977.
Şerban, V., Evseev, I., Vocabularul românesc contemporan. Schiţă de sistem, Timişoara, 1978.
Tullio de Mauro, Introducere în semantică, Bucureşti, 1978.
Pană-Dindelegan, G., Reflecţii asupra modalităţii contextuale de analiză a sensului (cu referire specială la verb), Limba română, no. 2.
Vasiliu, Emanuel, Elemente de teorie semantică a limbilor naturale, Bucureşti, 1970.
Vinţeler, Onufrie, Probleme de sinonimie, Bucureşti, 1983.
Бережан, С., Семантическая эквивалентность лексических единиц, Chişinău, 1973.
Fonetica şi fonologie
Сorlăteanu, N., Zagaevschi, Vl., Fonetica, Chişinău, 1993.
Rosetti, Al., Lăzărescu, Al., Introducere în fonetică, Bucureşti, 1982.
Stan., I., Despre sistemul fonologic al limbii române // Cercetări de lingvistică, 1973, nr. 1.
Stan., I., Sistemul fonologic al limbii române literare // Cercetări de lingvistică, 1979, nr. 2.
Vasiuliu, Em., Fonologia limbii române, Bucureşti, 1965.
Vasiliu, Em., Problema fonemului în lingvistica actuală, în Elemente de lingvistică strucurală, Bucureşti, 1967, p. 81-89
Gramatică
Bărbuţă, I., Cicală, A., Constantinovici, E., Cotelnic, T., Dîrul, A., Gramatica uzuală a limbii române, Chişinău, Litera, 2000.
Berceanu B. B., Sistemul gramatical al limbii române (reconsiderare). – Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971.
Coteanu, I., Gramatica de bază a limbii române, Bucureşti, 1982.
Coja, I. Preliminarii la gramatica raţională a limbii române. Gramatica articolului, Bucureşti, 1983.
Gramatica limbii române, vol. I, Bucureşti, 1954, vol. II, Bucureşti, 1956.
Manoliu-Manea, Maria, Gramatica comparată a limbilor romanice, Bucureşti, 1971.
Marin, V., Elemente de stilistică gramaticală, Chişinău, 1988.
Matcaş, N., Probleme dificile de analiză gramaticală, Chişinău, 1978.
Robu, Vl., Iordan, I., Limba română contemporană, Bucureşti, 1978.
Morfologie
Caragiu Marioţeanu, Matilda, Sintaxa gerunziului românesc, SG, II, 1957, p. 61-89.
Caragiu Marioţeanu, Matilda, Moduri nepersonale, SCL, XII, 1962, nr. 1, p. 29-43.
Câmpeanu, E., Substantivul. Studiu stilistic, Bucureţti, 1975.
Ciompec, Georgeta, Morfosintaxa adverbului românesc. Sincronie şi diacronie, Bucureşti, 1985.
Diaconescu, Paula, Numărul şi genul substantivului românesc, în ELS,
Diaconescu, Paula, Structură şi evoluţie în morfologia substantivului românesc, Bucureşti, 1970.
Edelstein, Frieda, Sintaxa gerunziului românec, Bucureşti, 1973.
Guţu Romalo, Valeria, Articolul şi categoria determinării în limba română actuală în ELS
Guţu Romalo, Valeria, Morfologia structurală a limbii române, Bucureşti, 1968.
Iordan, Iorgu, Guţu Romalo, V., Niculescu, Al., Structura morfologică a limbii române contemporane, Bucureşti, 1967.
Limba română contemporană, vol. I, Ion Coteanu (coord.), Bucureşti, 1974.
Manoliu Manea, Maria, Propuneri pentru o nouă clasificare a flexiunii adjectivelor din limba română, LR, 1961, nr. 2.
Manoliu Manea, Maria, Schiţă de clasificare a adjectivelor, ELS,
Manoliu Manea, Maria, Genitivul pronumelui personal în limba română, ELS, Bucureşti, 1967.
Manoliu Manea, Maria, Sistematica substitutelor din româna contemporană standard, Bucureşti, 1968.
Nica, Dumitru, Teoria părţilor de vorbire. Aplicaţii la adverb, Iaşi, 1988.
Săteanu, Cornel, Timp şi temporalitate în limba română contemporană, Bucureşti, 1980.
Trandafir, Gh., Categoriile gramaticale ale verbului în româna contemporană, Bucureşti, 1973.
Sintaxă
Carabulea, Elena, Clasificarea propoziţiilor după scopul comunicării /Limba română, 1962, nr.4, pp. 375-386.
Carîc, Ioan, Introducere în semantica propoziţiei, Bucureşti, 1991.
Ciobanu, A., Sintaxa frazei, Chişinău, 1984.
Ciobanu, A., Sintaxa şi semantica, Chişinău, 1987.
Ciobanu, A., Sintaxa practică (cu elemente de analiză transformaţională), Chişinău, 1991.
Coja I. Preliminarii la gramatica raţională a limbii române. Gramatica articolului. – Bucureşti, Ediţia Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. – 286p.
Craşoveanu, D., Sintaxa propoziţiei şi a frazei, TUT, Timişoara, 1974.
Diaconescu, I. Infinitivul în limba română, Bucureşti, 1977.
Diaconescu, I. Probleme de sintaxă a limbii române actuale. Bucureşti, 1986. (4.59-5 D 53)
Diaconescu, I. Probleme de sintaxă. Construcţie şi analiză, Bucureşti, 1989. (4.59-5 D 53)
Doca, Gheorghe, Limba română, (Vol.) I. Structuri fundamentale, TUB, Bucureşti, 1991; II. Structuri morfosintactice şi lexicale, TUB, Bucureşti, 1993.
Edelştein, F., Sintaxa gerunziului românesc, Bucureşti, 1972.
Gabrea, Maria, Observaţii asupra clasificării propoziţiilor după scopul comunicării, / LR, 1962, nr. 1, pp. 49-53.
Guţu-Romalo, V., Sintaxa limbii române. Probleme şi interpretări, EDP, Bucureşti, 1972.
Hazi Ştefan, Predicativitatea: determinare contextuală analitică, Cluj-Napoca, 1997.
Hoarţă-Lăzărescu, Probleme de sintaxă a limbii române, Iaşi, 1999.
Manoliu Manea, Maria, Elemente de sintaxă comparată romanică, Tipologie şi istorie, Bucureşti, TUB, 1977.
Manoliu Manea, Maria, Gramatică, pragmasemantică şi discurs, Bucureşti, Litera, 1994.
Martine, Andre, Syntaxe generale, Paris, 1970.
Mircea C., Sintaxa limbii române, Galaţi, 1996.
Neamţu, G. G., Predicatul în limba română. O reconsiderare a predicatului nominal, EŞE, Bucureşti, 1986.
Pană Dindelegan, Gabriela, Reflecţii pe marginea ‘teoriei cazurilor’, în SCL, nr. 1, 1972.
Pană Dindelegan, Gabriela, Sintaxa limbii române. Partea I. Sintaxa grupului verbal, Bucureşti, 1976.
Pană Dindelegan, Gabriela, Sintaxa transformaţională a grupului verbal în limba română. Bucureşti, 1974.
Pană Dindelegan, Gabriela, Sintaxă şi semantică. Clase de cuvinte şi forme gramaticale cu dublă natură, Bucureşti, TUB, 1992.
Rădulescu, Marina, Relaţia sintactică dintre subiect şi predicat, LR, XXIX (1980),nr. 1, pp. 12-26.
Secrieru, Mihaela-Lenuţa, Nivelul sintactic al limbii române, Botoşani, 1998.
Şerban, V. Sintaxa limbii române. Curs practic, Bucureşti, 1970.
Şerban, Vasile, Teoria şi topica propoziţiei în româna contemporană, Bucureşti, 1974.
Şerbănescu, Andra, Întrebarea. Teorie şi practică, Iaşi, Polirom, 2002.
Teodorescu, Ecaterina, Propoziţia subiectivă, Bucureşti, EŞ, 1972.
Ţugulan, Lidia, Sintaxa propoziţiei, Partea I-II, TUT, Timişoara, 1975.
Istoria limbii şi dialectologie
Caragiu Marioţeanu, Matilda, Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană), Bucureşti, 1975.
Coteanu, I., Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1960), Bucureşti, 1981.
Coteanu, I., Sala, Marius, Etimologia şi limba română, Bucureşti, 1987.
Сurs de gramatică istorică a limbii române, Chişinău, 1991.
Cvasnîi Cătănescu, Maria, Limba română. Origini şi dezvoltare, Bucureşti, Editura Humanitas, 1996.
Dimitrescu, Florica (coord.), Istoria limbii române. Fonetică. Morfosintaxă. Lexic, Bucureşti, 1978.
Gheţie, Ion, Baza dialectală a românei literare, Bucureşti, 1975.
Gheţie, Ion, Introducere în studiul limbii române literare, Bucureşti, 1982.
Gheţie, Ion, Introducere în dialectologia istorică românească, Bucureşti, 1994.
Istrate, G., Limba română literară, Minerva, 1970.
Ivănescu Gh., Istoria limbii române, Iaşi, 1980.
Rosetti, Al., Cazacu, B., Onu, Liviu, Istoria limbii române literare. I. De la origini până la începutul secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1971.
Sala, Marius, De la latină la română, Bucureşti, 1998.
Sala, Marius, Introducere în etimologia limbii române, Bucureşti, 1999.
Tratat de dialectologie românească, Craiova, 1984.
Sociolingvistică
Sociolinguistique: territoire et objets. Sous la direction de Henri Boyer. – Lausanne – Paris, 1996.
Белл Р. Т., Социолингвистика. Цели, методы и проблемы, пер. с англ. Москва, 1980.
Крысин Л.П., Социолингвистические аспекты изучения современного русского языка. Москва, Наука, 1989.
Новое в лингвистике, в. 7, Социолингвистика, Москва, 1975.
Степанов Г. В., Типология языковых состояний и ситуаций в странах романской речи, Москва, 1976.
*************
e`orth. = sărbătoare, în Ieş. 10, 9. / Întunericul simţit [ Ieş 10, 21], o avanpremieră a întunericului Iadului, unde întunericul e resimţit de om ca realitate interioară. / În VUL, la Ieş. 10, 22, avem „tenebrae horribiles” = întuneric îngrozitor / înfricoşător. Acesta e întunericul Iadului: întunericul înfricoşător al singurătăţii, al non-comunicării, al nefericirii intime!/
*
Grumble = a bodogăni, a bombăni, a murmura din cauza nemulţumirii personale, a protesta nedesluşit/ grumbler = cârcotaş, cârciogar, om veşnic nemulţumit/
*
De ce a întărit Domnul inima lui faraon tot timpul [Ieş. 11, 10]? Pentru că faraon nu credea şi nu suporta să facă voia Domnului./
*
Eu înjunghii, eu omor = sfa,zw. Dicţionarul zice să sfadă, a te sfădii, adică a te certa, vine din slav. suvada, svada. Dar, de ce nu ar veni sfadă al nostru de aici, atâta timp cât cearta este o rupere a liniştii, o moarte a relaţiei, o încetare a unei legături de prietenie, de amiciţie? Mă sfădesc cu el şi îl omor, îi omor sufletul, îi omor încrederea în mine. Cearta este o crimă împotriva altuia. Cerata nedreaptă e o crimă împotriva liniştii lui. Eu zic cu cuvântul şi…cuvântul nedrept omoară, atinge, loveşte, striveşte…Doamne, zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga mea! Cuvântul care binecuvintează şi cuvântul care blestemă. De fapt nu cuvântul face una sau alta, ci adâncul din mine, poziţionarea mea faţă de altul.
*
Şi oasele lui să nu le zdrobiţi [Ieş 12, 10], ale mielului pascal. Animal tipologic, pentru că vorbeşte de Mielul lui Dumnezeu, Căruia, pe cruce, nu I S-au zdrobit oasele.
*
Misusage [en] = abuz, folosire incorectă a ceva/ maltratare, brutalizare/ customary = obişnuit, uzual, zilnic; customary tare = tară uzuală, inconsecvenţă frecventă. Inconsequens, -ntis [lat.] = inconsecvent, nestatornic. În fr. inconséquent/ schimbător, instabil, inconstant/ A fi constant, constanţe majore, constatativ, constatator, conştiincios, con-ştiinţă, a ştii împreună, a împreuna ştiinţa mai multora, a fi împreună cu ştiinţa de sine şi de Dumnezeu, a fi al ştiinţei, al fi al conştiinţei. Conştientizare aşezare, poziţionare, con-lucrare, con-cordie, acord al multor inimi, vorbirea din multe inimi, concordat, cordial, dintr-o inimă deschisă…
*
to, fu,rama, –atoj =frământătură. În Ieş. 12, 34; Rom. 9, 21; 11, 16; I Cor. 5, 6; Gal. 5, 9./ Frământătura pâinii este aluatul, cel format din rodul multor spice. Fărâmituri / firimituri [în limbaj popular: firmituri]. Firimitură. Fărâme de pâine. Colţuri de pâine. Colţul pâinii: cel mai bun, crocant, aşteptat. Dă-mi un colţ de pâine, maică! O bucată de pâine. O parte, ceva din pâine. Pâine la bucată. O bucăţică de pâine vs. o bucată de pâine. Săracul vrea mereu o bucată de pâine şi nu o bucăţică de pâine. Bucăţica de pâine e pentru copii cu mofturi.
*
profulakh, de la profula,ssw = eu îmi păzesc faţa, eu previn. Prevenţie, profilaxie. Ieş 12, 42: noaptea când Domnul a scos pe Israel din Egipt a fost o noapte de veghe/de veghere/ de priveghere pentru El. O noapte de prevedere. O noapte de atenţie. Privegherea este: vezi să nu te afunzi în somnul uitării de sufletul tău! Vezi să nu uiţi de mântuirea ta! Să nu se uite la trup, căci este trecător…ci să aibă grijă de suflet, să privegheze la suflet, că el este nemuritor. Privegherea este un summum al atenţiei la cele care trebuie cu adevărat, care contează cu adevărat pentru noi. Voi priveghea la mântuirea mea. Voi fi atent. Voi fi prin veghere. De veghe, de pază, de atenţie. Voi fi cu ochii în patru. Constanţa vizuală a atenţiei. Atenţia, deşi e o participare a întregului om, ea se exprimă prin ochi. Să ai ochii larg deschişi, atenţi, spre nevrednica mea viaţă, Doamne, Dumnezeul meu! Sau: Grăbeşte de ne ajută Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea tuturor necăjiţilor şi a celor scârbiţi! Cei plini de scârba, de durerea păcatelor noastre. Scârbele din noi sunt durerea pentru păcatele noastre, înjosirile demonilor prin păcatele noastre, nefericirile pentru virtute.
*
Sf. Simeon Noul Teolog. Viaţa, cf. SC 51, editată în 1957 de R.P. Jean Darrouzès./ Ne ocupăm de introducerea editorului, care spune multe enormităţi, aşa, de felul său. P.7: cu Sfântul Simeon s-a petrecut un caz rar, că a avut drept biograf pe Sfântul Nichita Stithatul, ucenicul său./ Biografia Sf. Nichita, crede editorul J. Darrouzès, nu e nici pe departe obiectivă şi nici nu are precizia dorită, p. 7. Ea nu indică cadrele şi etapele principale ale vieţii „marelui mistic”, p. 7/ Sf. Simeon s-a născut la 949 d. Hr. în Galatia Paflagoniei, dintr-o familie de mici nobili provinciali, p. 7. El a venit de foarte tânăr la un unchi din Constantinopol, care era funcţionar imperial. A fost instruit. Unchiul său moare în 963 şi Sf. Simeon vrea să intre în Sf. Mănăstire Studion.
Are primele contacte cu Sf. Simeon Evlaviosul, p.7, care devine Părintele său duhovnicesc. Rămâne însă în lume până în 977, adică intră în mănăstire la 28 de ani. Îl cunoaşte pe Sf. Simeon Evlaviosul la vârsta de 14 ani. În 976 merge acasă la tatăl său, ca să regleze situaţia financiară a familiei, ca să poată intra în mănăstire. E primit în 977 de egumenul Petru şi e dat în grija Sfântului Simeon Evlaviosul, p. 8.
Nu a fost agreat, după părerea autorului, de către comunitate, p. 8. Dar, Sf. Simeon Evlaviosul a recomandat pe Sf. Simeon NT egumenului Antonie de la Sf. Mamas, p. 8./ Antonie a fost cel care a binecuvântat hirotonia lui întru preot în 980, deci la 3 ani de la călugărirea sa. Puţin după aceea, Antonie moare şi Sf. Simeon devine stareţul Sf. Măn. Sf. Mamas, prin decretul împăratului Nicolae Hrisoverghi*, p. 8 şi cu încuviinţarea patriarhului. Face faţă intrigilor călugărilor sub patriarhul Sisinie [996-998], p. 8.
Dificultăţi între 1003-1009, p. 8/ Este exilat în 1009 la intrigile fostului mitropolit al Nicomidiei, Ştefan, p. 9/ Deci la 32 de ani de monahism şi la 32 + 28 = 60 de ani de viaţă este exilat. Ajunge la Chrysopolis [Scutari], pe coasta Asiei şi se opreşte într-un loc numit Palukiton, închinat Sfintei Marina, p. 9./ Este reabilitat într-un târziu de patriarh. Adoarme în semi-singurătate la 12 martie 1022, deci la 13 ani de exil forţat şi, mai apoi, asumat, şi la 73 de ani de viaţă.
Opera. El a compus Cateheze la Sf. Mamas, pentru că aceasta era uzanţa studită, a studiţilor, p. 10./ A scris imne, exegeze, scrisori. După demisia sa el a scris discursurile ascetice şi capitolele despre virtuţi şi vicii care nu sunt încă traduse, sunt în PG. Sau o parte sunt acolo. După adormirea Sf. Simeon, Părintele Său, Părintele nostru Simeon a stabilit o slujbă a acestuia de cinstire, formată din imne, panegirice şi o viaţă întocmită de către el, p. 10/ În anii de exil, Sf. Nichita menţionează că el a scris, cu precădere, imne, p. 10./
Un pasaj din mss. Mosquensis 417 [Vladimir] dă date precise despre opera sa, p. 10./ Dictionnaire Théologie Catholique, 14, 1939, col. 2941-2959: Syméon le Nouveau Théologien, art. semnat de J. Gouillard./ The Writings of St. Symeon the New Theologian în „Orietalia Christiana Periodica”, 20, 1954, p. 298-328./ În mss. Bodleian Cromwel există o altă împărţire a cărţilor, p. 10/ În Marcianus 494 apar versuri, p. 10/
Cf. Mosquensis 417 avem 34 de Cateheze. În PG 120, ed. Pontanus, cf. Monac. 177, vorbeşte despre Cuvântări. Cuvântările în mod alfabetic le găsim în Vatican Reg. 21, cf. p. 11./ Capitolele le găsim în Paris 858 iar Imnele în Paris suppl. gr. 103, cf. 11./ Există fragmente catalogate de critica textuală drept incerte.
Capitolele sale au cunoscut trei ediţii până acum, cf. p. 12, n. 2./ Traducerea Capitolelor a Sf. Nicodim Aghioritul, care a apărut în Filocalia greacă, ed. Veneţia 1782, e socotită de editorul francez drept defectuoasă, dar nu şi textul Ps. 120, cf. p. 12./ Prima ediţie este a lui Migne, a doua în Filocalia gr. iar a treia este în greaca vulgară a lui Dionisie de Zagora, p. 13/ Însă nici ea nu este o ediţie critică., p. 13. / Un alt manuscris: Alexandrinus Patriarch 212, p. 14-15./ Sf. Mamas a fost Sf. Mucenic, p. 14/ Manuscrisul Laudianus 21 din sec. 14 a fost folosit de Pontanus pentru a tipări Capitolele în PG 120, cf. p. 16-17./
Charles Diehl, „Le trèsor et la bibliothèque de Patmos ou commencent du XIIIe siècle” în Byzantin Zeitschrift, I, 1982, p. 517./ Distingem 5 familii de manuscrise: 1) primare: Xenophon 36 şi Atheniensis 2612: 100 + 25+ 100 Capitole; 2) a doua familie : Vatoped 605, Ottoban. 436, Canonic 15, Vindob. Theol. 274, Baroc. 69. În manuscrisele de rangul doi, „Dialogul dintre un scolastic şi Simeon” e atribuit Sf. Diadoh al Foticeei, p. 22 ; 3) a treia familie, are două direcţii ; manuscrisele se reproduc unele pe altele. ; 4) a patra familie, sunt catalogate în zona impreciselor./ Scorial UIII2, din pdv. al corecturii, a fost considerat textul de bază al acestei ediţii, p. 23/ ; 5) a cincia familie vorbesc de 101 + 25 + 102 Capitole. Există şi o a 6-a serie, seria manuscriselor izolate. Ele sunt recente şi incomplete şi autorul nu se pronunţă asupra lor, p. 24./
Concluziile despre manuscrise : sunt foarte degradate, p. 26/ După mărturia Sf. Nichita, cele 225 de Capitole au fost scrise înainte ca Arsenie să urmeze eguemntului Sf. Simeon la Sf. Mamas, adică în 1005 sau puţin după această dată, cf. p. 28/ Editorului i se pare plauzibilă data compunerii celor 225 de Capitole, pe care el a preconizat-o, p. 28./
Concordanţe între Capitole şi Cateheza 28, Discursul etic 4 [cap. I, 86, 87-92, 98, 93, 94 (95, 96), 97, 99, 61, 76], Disc. etic 10. Autorul se întreabă dacă nu cumva capitolele au fost adâncite în alte lucrări ale sale, p. 28./ Avem în Capitole : despre renunţare 1, 14-20/ ascultare de Părintele duhovnicesc 1, 24-31 ; simbolul mării 2, 11-14 ; imaginea soarelui 2, 23-25, p. 29./ Autorul reamarcă unitatea lucrării, p. 29./
„Stilul lui Simeon datorează foarte puţin retoricii şi era foarte sec [a desséché]/[ascetic, n.n.] pentru contemporanii săi”, p. 29. El e simplu, clar şi direct şi foloseşte un minimum de efecte literare, p. 29./ După părerea noastră, simplitatea stilului său se datorează experierii directe a conţinutului celor pe care le transmitea. Sfântul Simeon se referă la experienţele directe, la experienţele vieţii sale duhovniceşti, pe care le scrie smerit şi direct din el. Într-o mărturisire divagaţiile sunt de prisos. Ceea ce importă pentru Părintele nostru e concizia datelor şi transmiterea fără rest a experienţei sale duhovniceşti./
„Simeon este un om sincer, care are în vedere zidirea/edificarea [altora] şi nu gloria literară”, p. 30./ Autorul catolic vede mult pitoresc [?] în opera Sf. Simeon, p. 30/ Simbolul înotătorului./ „Ceea ce impresionează cel mai mult la Simeon este aceea că el nu este numai un teoretician al vieţii duhovniceşti, ci aşa cum spune Nichita în centuriile sale, el este un mistic care se inspiră din experienţa sa profundă”, p. 30./ Vocabularul său nu atrage mult atenţia unui specialist atent, p. 30/ El se raportează la un index sumar de termeni doctrinari, p. 30/ De aceea Sf. Simeon nu a încercat să fie un inovator în domeniul limbajului teologic, p. 30./
Însă, se remarcă importanţa pe care o au în limbajul său teologic „impresiile vizuale” [noi am spune imaginile vizuale] în exprimarea cunoaşterii, p. 30/ Termenii care au în vedere lumina şi vederea sunt proprii studiţilor, p. 30/ Sf. Simeon şi-a însuşit în vocabularul său teologic aproape jumătate din aceşti termeni, p. 31/ Aut. catolic remarcă perifrazele verbale compuse de la vb. gi,nesqai [ a cunoaşte, a percepe]: evn gnw,sei, evn qewri,a|, evn muh,sei… gi,nesqai sau ei/nai: expresii care precizează modul cunoaşterii, p. 31/
Nu adoptă o gramatică clasică şi nici nu corectează aparentele incorectitudini, fără să se refere la contextul vieţii contemporane, p. 32./
Învăţătura sa. Sfântul Simeon Noul Teolog adoptă „un ton impersonal, oferind experienţa sa foarte intimă ca pe un obiect sau fenomen pe care putem să-l observăm şi să-l studiem, fără să manifeste vreodată amabilităţi în ceea ce-l priveşte”, p. 32/ Însă, spune autorul romano-catolic, notele i se par „puţin dezlânate” şi observă că, „absenţa unor construcţii logice nu indică neapărat un manual de viaţă spirituală”, p. 32/ El nu se străduieşte să ne „expună raţional şi didacticist principiile desăvârşirii, nici nu reclamă o cale monahală inedită”, p. 32/ La prima vedere, putem recunoaşte în mod imediat o credinţă „angajată tradiţional şi noţiuni curente ale spiritualităţii orientale”, p. 32/ Însă, ceea ce reprezintă originalitatea sa este zelul inimii sale, p. 33/
În Cateheze apar ecouri ale polemicilor sale, pe când în Capitole se referă la principii oricând valabile, p. 33/ Aici avem „un duh nou în a trata principiile şi a prezenta viaţa spirituală ca pe o experienţă”, p. 33/ E tratată „ca un act vital şi nu ca pe o teorie”, p. 33/ Criteriile de apreciere ale vieţii creştine el şi le ia din propria sa experienţă duhovnicească, p. 33/ Sunt rare momentele când citează din Sfinţii Părinţi şi Sf. Scriptură, p. 33./ Cf. n. 2, p. 34, citaţiile sale dovedesc că acelea se pliau pe sufletul său eminamente poetic şi imaginal [imaginal, în loc de imaginativul său], lucru care îl distinge de comentatorii şi compilatorii bizantini./
Una din afirmaţiile simeoniene cele mai frecvente se referă la unirea cu Dumnezeu, p. 34/ Pe aceasta a primit-o de la Hristos şi a păstrat-o prin Duhul, p. 34/ Pentru Sf. Simeon „harul nu este numai darul lui Dumnezeu trimis în inima noastră, ci şi conştiinţa acestei prezenţe, o intuire a Treimii dumnezeieşti, o simţire a luminii spirituale”, p. 35/ În ceea ce înseamnă modul cunoaşterii lui Dumnezeu el atinge fondul teologiei dionisiene, adică a teologiei vederii lui Dumnezeu a Sf. Dionisie Areopagitul [sec. 1]. / În cele 25 de Capitole între primele şi ultimele o sută găsim cunoaşterea negativă, întunericul dumnezeiesc şi simţurile duhovniceşti interioare, p. 35/
Vederea duhovnicească nu are nici un intermediar, ci inima se umple de lumină, p. 35/ Vederea lui Dumnezeu însă nu e o cădere în panteism, p. 35/ Toate afirmaţiile simeoniene pornesc de la faptul că are convingerea profundă a faptului că în el este harul lui Dumnezeu., p. 35/ Harul este criteriul sfinţeniei şi nu un privilegiu gratuit, p. 35/ Autorului i se pare că cele 225 de Cap. au fost create nu unitar ci în mai multe perioade şi că ele „au fost puse în pagină în ultima parte a vieţii sale”, p. 36/
Cele 225 de Capitole „merită atenţia noastră, nu pentru formele sale literare, nici pentru gustul pentru inedit, ci dpdv al experienţei unei inimi care a atins perfecţiunea creştină. Simeon nu este numai un păstrător a celor din vechime, ci el însuşi este o sursă care îmbogăţeşte tradiţia creştină”, p. 36/
Sfatul nostru. Dacă vrei să citeşti o introducere romano-catolică la un Sfânt, mai întâi trebuie să îţi cauţi nervi tari. În al doilea rând ai nevoie să nu pui la inimă stilul distant, rece, terfelitor al autorilor. Şi în al treilea rând să nu cam crezi ceea ce spun ei că sunt nereguli, până nu vezi, cu inima ta, textele. Sunt sfaturi de precauţie. De nu ştiu câte ori m-au îngrozit critici literari ai textelor Sfinte şi când m-am dus la texte nici pomeneală de nebuniile pe care mi le preziseseră.
*
În Scrisoarea 29, 4, a Fericitului Augustin se vorbeşte despre faptul că era ajutat de către un slujitor ca să citească din Sf. Scriptură. Adică acela îi aducea manuscrisele cărţilor scripturale din care el citea/cita.
**********
Psa. Gianina şi Pr. Dorin.