Crede şi nu cerceta este un dicton imputat ortodocşilor. Reproşul constă în faptul că ei ar crede în Dumnezeu fără să [aibă voie să] cerceteze, să verifice existenţa Sa. Acest dicton sau felul în care este înţeles şi replicat spre admonestarea credincioşilor, este însă cu totul fals.

Ortodocşii nu cred fără a cerceta. Dimpotrivă. Hristos a spus: cercetaţi Scripturile. Asemenea, toată istoria Creştinismului ortodox consemnează apelul Sfinţilor Părinţi la a cerceta Sfintele Scripturi şi cărţile Sfinţilor, precum şi la a contempla şi a înţelege raţiunile lumii. Ei au avertizat că toată răutatea din om este consecinţa lipsei studiului, a cercetării.

Pe de altă parte, a cerceta în dictonul respectiv este interpretat exclusiv ca a cerceta ştiinţific, a căuta dovezi ştiinţifice ale existenţei lui Dumnezeu. Cum Dumnezeu nu poate fi reperat cu aparatura creată de om, concluzia detractorilor noştri este că noi nu cercetăm, căci – zic ei – am vedea că Dumnezeu nu apare pe niciun radar omenesc şi ne-am convinge astfel, ne-am lepăda de credinţa noastră oarbă.

Aceasta nu înseamnă însă nici pe departe că noi nu avem dovezi. Ba da, avem dovezi şi încă din belşug. Atât dovezi spirituale, interioare, cât şi istorice, ştiinţifice, logice şi de bun simţ. Ele sunt pretutindeni, atât de ubicue încât unii nu mai pot să le mai vadă. E ca în proverbul în care nu mai poţi vedea pădurea din cauza copacilor.

Există, cum zicem noi, nor de mărturii, chiar dacă aceste dovezi ale credinţei în Dumnezeul cel Adevărat, s-a încercat să fie eliminate, încetul cu încetul, de-a lungul timpului, mai precis de câteva sute de ani încoace. În perioadele de repăgânizare a lumii, a Renaşterii şi a Iluminismului, s-a renunţat treptat, la dovezile reprezentate de profeţiile Sibilelor şi la alte proorocii ale Antichităţii, apoi la tradiţia creştină cuprinsă în Vieţile Sfinţilor, adică la hagiografii, care au fost considerate basme, pentru ca până la urmă să vină Baruch Spinoza şi să afirme că întreaga Scriptură este o adunătură de poveşti inventate de oameni. Confesiunile protestante şi neoprotestante, la rândul lor, au renunţat la toată Tradiţia Bisericii, în timp ce catolicii privesc dubitativ spre mulţi Sfinţi ai Bisericii Una. Aşa încât unii dintre cei mai mari Sfinţi şi Teologi, ca Sfântul Dionisei Areopagitul, Sfântul Isaac Sirul sau Sfântul Simeon Noul Teolog, sunt pseudologizaţi sau aruncaţi în categoria ereticilor, spre a fi discreditaţi. Apologia noastră are însă un suport masiv de îndreptăţiri.

În acelaşi timp, este evidentă purtarea de grijă a lui Dumnezeu cu oamenii. După cum e evident şi faptul că evoluţionismul este ilogic şi nedemonstrabil, pentru că nu se poate concepe existenţa veşnică a materiei, reconversia nimicului în creaţie, a materiei anorganice în materie organnică sau a materiei inanimate în fiinţe vii, ori a fiinţelor iraţionale în fiinţe raţionale. Sunt tot atâtea praguri sau hăuri de netrecut, în ceea ce ar trebui să fie explicaţia evoluţionistă.

Pe de altă parte, fiecare credincios ortodox are dovezi personale şi intime, care se verifică şi se confirmă prin mărturia tradiţiei şi a contemporanilor care trăiesc viaţa vie a Bisericii.

Reproşul de a fi oameni fără dovezi şi fără apetenţă pentru cercetare vine aşadar din partea unor persoane cu o concepţie haotică despre Biserică şi despre credincioşii ei. Cei care ne acuză, ei sunt cei care cred în ce cred ei şi nu cercetează adevărul.

Psa. Gianina

Did you like this? Share it: