La mulţi ani, Părinte Dorin!
s-a întâmplat într-o zi
la acea zi nu mă aşteptam
nici la zilele care au urmat
până în ziua de astăzi
Dumnezeu a intrat
odată cu tine în viaţa mea
real văzut simţit
de aceea nimeni pe pământ
nu se asemeană
chipului tău
El este o prezenţă
care se apropie cu prezenţa ta
El este o mână
care mă ţine cu mâna ta
deşi eu n-am înţeles încă
de ce iarba e verde
şi frunzele au amintiri
n-am înţeles
de ce am lăsat paşi în urmă
şi alţii înainte
de ce clipele au miros
de dor
cred însă că
viaţa noastră poate trăi
în conştiinţa de o clipă
pentru că Dumnezeu e Bun
la 30 de ani
tu eşti un timp
care mă aşteptă
la poarta timpului
pe marginea zilei
e o muchie de cuţit pe care
o străbatem cu tăişul lacrimilor
acum
ca întotdeauna
suntem plini de amintirile
care ne leagă
de veşnicie
Psa. Gianina
Mulţumesc frumos, doamnă preoteasă! Iubirea este sau nu este. Şi ştiu iubirea ta cea mare pentru mine…lucru care mă bucură şi mă smereşte, după cum ştii,nespus de mult!
Mulţumesc tare mult!
Ne bucuram si noi cand vedem ca poate exista o iubire curata si simpla (printre tot ce exista astazi intre oameni)