Simeon Noul Teolog & Simeon 10oct - Simeon Noul Teolog & Simeon 10oct

Sf. Simeon Noul Teolog, Părintele nostru şi stâlpul Bisericii

SC. 96, vol. 1, Cateheze 1-5. Vol. editat în 1963./ Introd. este a arhiepiscopului ortodox Vasile Krivochéine. / Catehezele reprezintă „viaţa interioară şi experienţa duhovnicească din inima noastră”, p. 15./ Ele sunt „o veritabilă autobiografie mistică, unică între toate genurile literare ale literaturii bizantine creştine”, p. 15/. Sf. Nichita, crede autorul nostru, ” a diminuat elementul dramatic din dezvoltarea duhovnicească a lui Simeon”, p. 16./ Nichita ” a slăbit originalitatea personalităţii sale, a vrut să facă o icoană asemenea tuturor celorlalţi Sfinţi”, p. 16. [Noi credem că Sfântul Nichita Stithatul a dat o viaţă a Sfântului Simeon NT, într-o manieră personală, fără a eradica vreo altă abordare. El a spus viziunea sa despre el, despre Părintele său, care nu trebuie să însemne o evidenţiere raţionalistă, distantă şi absolutistă a Sfântului Simeon.]/

Sf. Simeon Noul Teolog se naşte în 949 în Galatia Paflagoniei din Asia Mică, p. 17./ Viaţa sa coincide cu domnia lui Vasile II Bulgaroctonul [ 976-1025], p. 17./ Studiază în Constantinopol. Unchiul său se numea Vasile, p. 17. Vorbeşte despre tinereţea sa în Cat. 22, 22-27, cf. n. 2, p. 1; în Mulţumire 2, 6-35 ; în Mulţumire 1, 72-78 şi 1, 78-80, cf. n. 3, 4, 5, p. 18. /

Întâlnirea sa cu opera Sf. Marcu Ascetul, p. 19-20./ Cat. 22 e văzută de autorul nostru drept o cateheză confesivă, adică 21-22 şi 1, 2 Euharistia. / Introducerea e caracteristică arhiepiscopului Vasile, pentru că el dă citaţii extinse din opera Sf. Simeon, ca şi în cartea dedicată acestuia, pe care o avem şi în română./ Cf. n. 2, p. 32, Mănăstirea Sf.Mamas e în vecinătatea Studionului. Sf. Mamas şi Sf. Vasilicos au fost sărbătoriţi aici iniţial la 2 septembrie, apoi la 30 iulie, cf. n. 2, p. 32./ Xerocercos sau Xylocercos e astăzi Belgrad Kapou, p. 32-33./

C f. n.1, p. 55, M. Christou a avansat adormirea Sf. Simeon la anul 1037, pe când I. Hausherr în 1022. / Conflictul cu Ştefan, fost al Nicomidiei: 1003-1010 şi ajunge la Sfânta Marina între 1009-1022, cf. p. 58./ Karl Holl, „Enthusiasmus and Bussgewalt beim griechischen Mönchium, Eine Studiez zu Symeon dem Neuen Theologen”, Leipzig, 1898. / Paul Maas, „Aus de Poesie des Mystikers Symeon ( Beiträge zur Geschichte des Christlichen Altertums zbd der Byzantinischen Literatur”, Festgabe Albert Ehrhard, Bonn, 1922./

Catehezele au fost scrise între 980-1005 şi mai precis între 995-998, cf. p. 165. / În Cateheza 4, Sf. Simeon Evlaviosul e adormit deja, pe când Cat. a 10-a e scrisă la maturitate, cf. p. 166./ P. 191-192: Concordanţa : ed. Zagoraios şi opera Sf. Simeon NT. / P. 194-199: PG. 120, Catehezele./ Cateheza a doua, p. 246-247, n.1, vorbeşte de spiritualitatea hristocentrică a Sf. Simeon./

SC nr. 104, vol. 2, Cateheze 6-22, editat în 1964./ Introducerea tot de arhiep. Vasile Krivochéine. /O introducere nesimnificativă. /

SC nr. 133, vol. 3, Cateheze 23-34, ed. 1965./ Tot a arhiepiscopului Vasile; nesemnificativă…numai că la final, p. 359, avem un indice scriptural foarte important, cu textele scripturale simeoniene citate în Cateheze. / Avem la p. 382 un alt indice interesant, indice de texte colaterale. Al treilea indice interesant al cărţii este acela de nume, p. 384 sqq. /

SC, nr. 122, Tratate teologice şi etice, tom.I, 1-3 teologice şi 1-3 etice, ed. lui 1966, de Jean Darrouzès. /Nu ştim din viaţa scrisă de Sf. Nichita când a scris Sf. Simeon , în mod precis, tratatele teologice şi etice, p. 7/ Cf. n. 2, p. 7, editorul francez estimează compunerea acestor tratate între 1000 şi 1009. Aceeaşi idee şi în p. 8/ El apără teologia mistică, în p. 8/ După Sf. Nichita ostilităţile împotriva lui Simeon au început în 1003 şi s-au terminat prin exilarea sa în 1009. Iar, în 1005 el îşi dă demisia din stăreţie în favoarea ucenicului său, a Sf. Arsenie, p. 9/

În acea perioadă Sf. Simeon scrisese Capitolele, o lucrare în versuri care viza pe Ştefan, fost al Nicomidiei, Prima apologie şi două scrisori din cele rămase posterităţii, cf. Viaţă, p. 97, 107, 131, 132-134, din ed. I. Hausherr, cf. n. 2, p. 9./ În timpul exilului său şi după reabilitarea sa, Sf. Simeon scrie A doua apologie, care a fost citită în sinodul constantinopolitan şi în prezenţa patriarhului, p. 9/ După reabilitarea şi stabilirea lui la Sf. Marina, compune Imne, cf. Viaţă , p. 145, Idem ed., n. 4, p. 9./

Cf. n. 1, p. 10, piese importante din Imne au fost compuse înainte de 1009, adică din perioada scrierii Tratatelor teologice şi etice./ Cu toate că Sf. Nichita l-a denumit pe Sf. Simeon avgra,matoj, cf. Viaţă, p. 186 [130, 10], cf. n. 3, p. 23; cu toate acestea, Sf. Simeon se dovedeşte un perfect cunoscător al Scripturii , mai ales al Evangheliilor şi al Ep. pauline, p. 23/ Maniera sa de acumulare teologică nu e livrească şi nici ştiinţifică, p. 23/ Cunoştea în mare parte pe Sfinţii Părinţi şi pe Sfinţi, şi avea o bogată cunoaştere dobândită prin rugăciune şi contemplaţie, sub îngrijirea Sfântului său Părinte, Sf. Simeon Evlaviosul, p. 23/

Acuzaţia de mesalianism la adresa Sf. Simeon nu are funadamente reale, p. 26. [Pentru noi ea e fantasmagorică cu totul. E o răutate venită din partea unor oameni care nu avuseseră habar de vederile dumnezeieşti, dar doreau să fie teologi cu tot dinadinsul.] / Autorul, ca şi alţi deştepţi, neagă faptul că Sfântul Macarie cel Mare este autorul dumnezeieştilor sale Cuvinte mistice, pe care noi le avem în vreo două, trei ediţii în română. E o modă demonică la culme să îi negi pe Sfinţi, să le spui cum ar fi trebuit să fie, când ei sunt luminile lui Dumnezeu iar noi, nişte biete paiaţe./

Tratatele teologice ale Sf. Simeon, în ceea ce priveşte stilul lor, sunt pentru autorul romano-catolic doar nişte mostre de „jargoane teologice, cu repetiţii penibile, cu mărturisiri ale păcatelor, cu raţionamente slabe, care nu dovedesc nimic”, p. 71. Adică, să stăm şi să ne uimim de cât de critic a fost marele editor francez…care nu a văzut în Sf. Simeon nimic deştept…dar i-a dedicat vreo 6 ediţii critice. Satanism pe faţă! Nedisimulat…în ediţii critice, mai degrabă negaţioniste. /

Continuăm: „El nu se simte bine în cadrul teologiei speculative şi acest lucru se resimte în cuvintele sale”, p. 71/ Simeon făcea prea puţin caz de retorică, p. 72./ Vocabularul său e în mare parte biblic şi, mai ales, nou-testamentar, p. 74. / Neglijează înţelesul literal pentru accepţiuni personale, p. 74/ El dezvoltă viziuni particulare, p. 74./ „…nu vrem să spunem că are mania comparaţiilor referitoare la fericire”, p. 74. [Este execrabil modul cum e prezentat aici Sf. Simeon n.n.]/ Are, spune autorul, care pare venit dintr-o junglă a înţelegerii vieţii duhovniceşti: „imaginaţie poetică şi contemplativă”, care nu exclude realismul, p. 75./ [Adică, să privim de unde învăţăm mefistotelismul teologic sau demonismul interpretărilor teologice! n.n.]

Autorul spune că Sf. Simeon neglijează imaginile tradiţionale, inseparabile de limbajul mistic, ca lumina, soarele, marea şi include alte elemente, p. 75/Însă, face comparaţie cu basileul pe tronul său, cu meşteşugarul care face vase etc., p. 75-76. Limba folosită de Simeon e limba epocii sale, p. 76/ [Adică am înţeles de ne-am omorât!…n.n.]/

SC, nr. 129, vol. 2, Tratate teologice şi etice, ed. 1967./ Tot de Darrouzès. Nimic important în introducerea sa. Indexul scriptural la p. 461-474./ Indexul autorilor citaţi, p. 475-476. /Index de nume proprii: p. 477-480./ Indice grecesc analitic, p. 481-517. Erata, p. 518-519: e o surpriză. /

SC, nr. 156, Imne, vol. 1, 1-15, text de Johannes Koder, ed. 1969./ Koder a avut ca teză de doctorat Istoria Imnelor Sf. Simeon, p. 7/J. Paramelle spune că Imnele „au un farmec monoton şi un ritm slab”, p. 10. Adică dăm din lac în puţ cu comentatorii noştri! Nu am găsit nicio subliniere corectă, viguroasă, generoasă în introducerile astea extrem de necritice, extrem de necorecte. Dacă te apuci să faci o ediţie critică şi ajungi până la urmă la concluzia, că autorul pe care l-ai editat, după ani de muncă textuală e un tembel, e un nătâng…înseamnă că ţi-ai greşit şi autorul şi cartea./

În introducerea protestantului Koder, bineînţeles, că Sf. Dionisie Areopagitul e băgat la pseudo,p. 19, unde el nu a fost şi nu va fi niciodată în Biserica lui Dumnezeu. / Sf. Simeon are 58 de Imne şi 10.700 de versuri, cf. p. 19, în cele trei volume critice din SC. / Ediţia Zagoraios [ Z] „nu e critică, nici completă şi nu răspunde, în mare parte”…cu alte manuscrise de la Sf. Munte Athos, p. 20. Cine ştie cât e de adevărat sau de fals acest enunţ?!/ Ediţia Z., spune autorul protestant, a omis Imnele 10, 15, 21 şi 53, cf. p. 20. / J. Pontanus a tradus 38 de Imne, cf. PG 120, 321-688 şi 709-712, cf. n. 5, p. 22/

Pontanus a tradus un mass mediocru şi a scos pasajele care i s-au părut şocante [?!] din Imnele simeoniene, p. 22. Un alt băiat pudic la culme, când e vorba să spună adevărul!/ M. Lot-Borodine, „Hymnes et discours”, în „Vie Spirituelle”. t-.XXVII-XXXVIII, 1931./Nu s-au păstrat scoliile la Imne, p. 68/ Nu se poate preciza prea bine data alcătuirii Imnelor, p. 74/ Însă Imnul 21 e datat în jurul lui 1003, p. 75/ Imnul 7 e la puţin după adormirea Sf. Simeon Evalaviosul, p. 75/ La fel şi Imnul 37, pentru că deplânge moartea Părintelui său, p. 75/

La fel Imnul 10, cf. p. 75. În perioada egumenatului Koder situează Imnele 19, 14 [la finele egumentaului] şi în 1005: Imnele 15, 43, 46. / Imnul 43 e din timpul revoltei de la mănăstire [995-998]./ Imnul 56 e în relaţie directă cu Sf. Simeon Evlaviosul, dar el a adormit, p. 76/ Imne în care îşi prezintă viaţa şi evenimente decisive: 2, 43; 14, 30; 18, 12-55*; 22, 119, p. 76/ Evenimente de după adormirea Părintelui său [986-987]: Imnul 10 şi 37, p. 76/Despre exlilul său în 4, 93, cf. p. 76; lucru care permite datarea Imnului 4 după anul 1009, p. 76/Imnul 5 e după 980, când el devine preot şi înainte de adormirea Sf. Simeon Evlaviosul [986/987], cf. p. 77/

Tablou liric, Imnele 10 şi 57, marea polemică: Imnul 21, apel la credincioşi: Imnul 58, p. 78/El explică simplu, spune autorul, în p. 78, lucru pe care nu îl admit în niciun fel. Ceea ce lui i se pare simplu mie mi se pare de-o sfinţenie şi de-o greutate inimaginabilă. Pentru că ce spuen Simeon nu sunt poveşti pe care le poţi învăţa pe de rost, ci sunt vedenii dumnezeieşti, pe care le ai numai după ce te curăţeşti de patimi. Că le spui mai concis, că le spui în 10 cărţi : nu asta contează! Comentatorii noştri se uită la limbaj, la forme poetice, bagă totul în normalitatea unui cap care stă la masa de scris, într-o mare bibliotecă şi crede că Imnele şi opera Dumnezeiescului Simeon a fost scrisă la căldurică. Nu, frate Koder, a fost scrisă la frig, cu multe privaţiuni şi cu o mare sfinţenie! Ceea ce dumneata nu ai deloc…/

Imne dialogice în cea mai mare parte a lor: 15, 17, 18, 22, 23, 53, 58, p. 78/. El nu recurge la cuvinte rare sau desuete, p. 79 şi nici la forme analogice, cf. Ibidem/ Autorul, ca să fie puţin filolog, spune că se remarcă la Sf. Simeon o totală confuzie între forma de viitor a verbului şi subjonctivul aorist şi că, încerca tot timpul să construiască viitorul regulat al verbelor neregulate, p. 80, adică era padaoxal rău pentru Koder./ Deci, ce face Sfântul nostru pentru Koder? Încurcă viitorul cu trecutul medio-pasiv, uitând că formulele profetice vechitestamentare, de unde e această modă în limbajul duhovnicesc ortodox, spune despre o profeţie de viitor că s-a întâmplat deja. Adică, vorbim profetic, vorbim despre viitor şi n-o să punem forma: se va întâmpla, vorbim de profeţie la trecut, ca şi când s-ar fi întâmplat deja. Şi iarăşi, de ce ar fi vrut Sfântul Simeon să reguleze formele neregulate ale verbelor, decât pentru a exprima subtilităţi teologice, care lui Koder îi scapă cu totul?/

Trec peste Imne vol. 2, şi merg la Imne III, CS 196, 41-58, ed. 1973, la care au lucrat Koder, Paramelle şi L. Neyrand. /Nimic la introducere. La spatele cărţii: index scriptural, p. 313-328./ Indice de nume: p. 329-330. Indice la cuv. greceşti: p. 331-329: cel mai mare index realizat la ediţiile simeoniene /Indice de autori citaţi la note, p. 393-394. Paralela cu începutul Imnelor, p. 395-396/ Concordanţa Imnelor între textul actual, Pontanus din PG şi Zagoraios [Z], p. 397-398 şi între Zagoraios şi Codici la final./

Decepţie totală! O scriitură hâtră, fără personalitate…după o muncă imensă de catalogare, traducere şi editare a textelor simeoniene! Atâta răutate vărsată asupra unui om, cu care au stat de vorbă zile întregi, prin textele lor şi… nu l-au auzit deloc, nu s-au îndrăgostit deloc de el, când inima mea l-a citit doar şi e plină de iubirea şi frumuseţea lui! Adică niciun sentiment, nicio nobleţe, nicio gentileţe. Tragi cu mitraliera şi atât! Cam aşa se învaţă să scrii critic….Mai degrabă critica asta ştiinţifică vine tocmai din murdăria interioară a interpreţilor neaveniţi, care nu vor să se sfinţească apropiindu-se de Sfinţi ci să-şi bată joc de ei. /

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: