Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Dacă nu ascultă…tot nu vor crede. Predică la Duminica a 22-a după Rusalii [Lc. 16, 19-31]

birdtop2.gif

Iubiţii mei,

avem atâta nor de mărturii în viaţa noastră şi în jurul nostru, pretutindeni, despre prezenţa şi dragostea lui Dumnezeu, încât, a mai spune că nu credem e o adevărată nebunie. Să nu crezi în Dumnezeu, după atâtea imense dovezi de frumuseţe şi de bunătate dumnezeiască incalificabilă, înseamnă să fii orb rău, mârşav la inimă. Avem dovezi incalificabile de frumuseţe şi dovezi de incalificabilă dezumanizare. Dacă în inima unuia găsim atâta sfinţenie, încât ne vine să cădem instinctiv la picioarele lui şi să-i sărutăm paşii pe unde calcă, în inima altuia găsim atâta răutate şi atât satanism încât ne îngheaţă sângele în vine privindu-i faptele.

Unul ne îngrozeşte cu frumuseţea lui, altul ne îngrozeşte cu inima lui rece, cu lipsa lui de conştiinţă, cu crimele pe care le face şi e în stare să le facă, cu modurile ultraperverse prin care stoarce bani de la alţii, ascunzându-se sub diverse măşti, de la cele ale părutei cucernicii până la atitudini mafiote. Parabola de astăzi, în care un plusios [πλούσιος, v. 19], un om bogat, e adus în faţa noastră, pentru a vedea o inimă mai joasă decât cea a câinilor, cred că ne-o pune în faţă Domnul, Domnul milei, ca să vorbim corect despre demnităţile sociale şi despre ce au în spate hainele frumoase.

Cu siguranţă, dv. ştiţi această parabolă… Noi vom încerca să problematizăm teologia practică a acestei parabole, pentru a decela unele aspecte importante, credem noi, pentru această duminică.

Ca să vorbească despre viitorul eshatologic personal a doi oameni, Domnul ne vorbeşte despre un πλούσιος, despre un bogat, fără nume, care nu merită să i se spună numele, care se îmbrăca în porfiră şi vison [ἐνεδιδύσκετο πορφύραν καὶ βύσσον, v. 19] şi un sărac, un ptohos [πτωχὸς, v. 20], al cărui nume era Lazaros [ τις ὀνόματι Λάζαρος, v. 20]. Ca să ne prezinte eshatologia acestor doi oameni, doi bărbaţi, din ranguri sociale diferite, Domnul ne vorbeşte despre modul cum îşi trăiesc ontologia şi libertatea pe pământ.

Cu alte cuvinte, ca să îţi spun cine vei fi trebuie să îţi arăt cine eşti, ce sfânt sau ce brută eşti. După cum te construieşti, în libertatea ta, după cum îţi construieşti cu Dumnezeu fericirea veşnică, în acelaşi mod te vei bucura veşnic cu Sfinţii şi cu Drepţii în Împărăţia lui Dumnezeu. Libertatea, aşadar, creează starea interioară de încredinţare a mântuirii şi libertatea de a alege sfinţenia cu Dumnezeu îţi asigură o veşnicie întru lumina Treimii.

Bogatul, prevalându-se de libertatea şi de poziţia sa socială prosperă, în moduri strict egoiste, pe fiecare zi se veselea/benchetuia în mod strălucit [εὐφραινόμενος καθ’ ἡμέραν λαμπρῶς., v. 19]. Bogatul, nu o dată la o lună se veselea în bachete, ci καθ’ ἡμέραν, pe fiecare zi. La el era bairam, party full time, non-stop, de dimineaţa până seara. Domnul vorbeşte de un mod strălucit [λαμπρῶς] de veselie al bogatului, dar asta după mentalitatea omului păcătos, care crede că dansul, muzica şi mâncatul, plus băutul, până la refuz, înseamnă şi distracţie, şi viaţă fericită…

Însă modul strălucit [λαμπρῶς] de viaţă al bogatului…l-a cam costat veşnic. El a mâncat pentru el, s-a veselit pentru el, şi-a făcut poftele, adică s-a plăcut pe sine, şi-a făcut toate poftele…dar Lazaros, săracul, săracul cu nume, săracul bolnav, săracul handicapat, săracul credinţei, săracul care nu îl invidia pe bogatul luxuriant în dorinţe, acesta zăcea, stătea în faţa uşii, a porţii bogatului, cu bube pe el [ἐβέβλητο πρὸς τὸν πυλῶνα αὐτοῦ εἱλκωμένος, v. 20]. În curte era dezmăţ al simţurilor…la poartă era un trup plin de durere, simţuri secătuite de durere, de foame şi de sete, o privelişte jalnică, pe care nu o vedea nimeni.

Tocmai de aceea libertatea de a vedea, puterea de a vedea durerea te face responsabil de prezenţa ei. Dacă o vezi şi o treci cu vederea eşti vinovat! Dacă durerea stă lângă tine şi tu poţi să faci ceva, dar nu faci, ci te doare în cot de ea şi dai muzica la maximum…atunci veşnicia ta arată în negru, după cum vom discuta.

Bogatul cu fericirea lui inumană… pe când Lazaros şi-ar fi dorit să mânânce din cele care cădeau de la trapeza, de la masa bogatului [καὶ ἐπιθυμῶν χορτασθῆναι ἀπὸ τῶν πιπτόντων ἀπὸ τῆς τραπέζης τοῦ πλουσίου, v. 21]. Sărmanul Lazaros nu dorea să fie la masă cu bogatul! El îşi ştia condiţia sa de handicapat, de paria al societăţii, de om bolnav şi nespălat, plin de bube, care ştia că ar fi inconfortat pe bogat…El nu dorea un loc la masă, ci dorea să mănânce ce se arunca la câini de la masa bogatului. Ar fi dorit oasele, firimiturile, resturile…

Lazaros, ca adevăratul sărac, nu cerea să îi dai haina de pe tine, ci, dacă ai ceva cu care să-l ajuţi, cu ceva, cu orice… El se mulţumea cu orice, pentru că starea în care se afla era extremă, de extremă neputinţă şi de extremă durere şi sărăcie. El se mulţumea cu ce cădea. Reţineţi: cu ce ar fi căzut! Dar nu cam cădea de la bogat nimic; nimic nu cădea spre uşă…spre pilona, spre poarta curţii. Lazaros privea prin poartă, era la poartă.

Şi apare în parabola Domnului, în pilda, în imaginea Sa care trebuie să ne cutremure, să ne trezească din nesimţirea noastră…câinii. Dacă în altă parte câinii [οἱ κύνες] sunt expresia răutăţii, a şatrei care vine şi atacă Biserica, aici câinii sunt expresia cea mai fidelă a proverbului nostru, cum că ei, uneori, câinii, sunt prieteni mult mai de nădejde decât oamenii.

Câinii bogatului vin şi ajută pe Lazaros! Lazaros, cu moartea pe el, primeşte prietenia câinilor, că oamenii nu aveau timp de el, de un alt om. Câinii vin, se apropie [ἐρχόμενοι]; parcă cu delicateţe, ca la un om bolnav şi nu se îndreaptă ca spre unul care venea să fure pe stăpânul lor; şi îi ling bubele [τὰ ἕλκη] lui, ale bolnavului, ale muribundului.

Ar trebui să reţineţi două verbe: cădeau… şi lingeau…; două verbe fundamentale despre buna convieţuire între oameni. Săracii de lângă noi vor ceea ce nouă ne cade de la masă, ce ne prisoseşte. Adevăraţii săraci vor ceea ce e în plus la noi, ceea ce ne-a rămas mic, un ban care nouă ne prisoseşte sau pe care l-am da pe cine ştie ce prostie, şi, în loc să cumpărăm lucrul de nimic pentru noi…dăm banii lor. Deci: a cădea. Să învăţăm pe a cădea, adică pe a fi milostivi.

Al doilea verb, e un verb pe care îl învăţăm de la câini…reţineţi!, şi nu de la oameni. Dacă câinii bogatului vin şi ling rănile, bubele omului, noi trebuie să ridicăm din boală pe om, să îl spitalizăm sau să îi facem viaţa mai uşoară. Dacă ei lingeau rănile…noi să îmbrăţişăm suferinţa oamenilor, sărăcia lor şi să o facem a noastră, după puterea noastră!

Deci a cădea…şi lingeau din parabolă se traduc prin …să avem o milostenie care să îmbrăţişeze, să vindece suferinţa oamenilor. Domnul ne vorbeşte despre câini, pentru ca să ne indice, ce nu mai sunt oamenii! Câinii au năravul să muşte, nu să lingă rănile! Oamenii, care au chipul lui Dumnezeu în ei, au obiceiul să fie buni, să fie miloşi…pentru că aşa e omul în fiinţa lui, o fiinţă nobilă şi nu o fiară! Dar omul devine mai jos decât o fiară, o brută sinistră prin folosirea în mod rău a libertăţii sale… o brută care nu mai ştie să îmbrăţişeze, să ierte sau să uite, ci numai…să facă abstracţie de alţii.

Şi bogatul a făcut abstracţie de Lazaros până când acesta a murit la poarta lui. Dar…eshatologia lui, a săracului pe care nu dădeai doi bani…ne înfioră! De ce? Pentru că a murit săracul [ἀποθανεῖν τὸν πτωχὸν, v. 22]…nimic special în asta!…dar „ἀπενεχθῆναι αὐτὸν ὑπὸ τῶν ἀγγέλων εἰς τὸν κόλπον Ἀβραάμ·” [a fost dus acesta de Îngeri în sânul lui Avraam]. Îngerii l-au condus în Împărăţia lui Dumnezeu; sânul lui Avraam nespunând altceva decât aceea, că dreaptă i-a fost viaţa şi Drept a fost Lazaros multrăbdătorul şi multsuferindul de la uşile bogatului şi de aceea, acum se odihneşte întru dreptatea lui, căci dreptatea Dreptului e plină de nemurire.

Versetele 19-21 prezintă viaţa socială a celor doi, în v. 22 avem sfârşitul lor, moartea lor şi trecerea lor în veşnicie, pe când în versetele 23-31: o discuţie foarte profundă despre veşnicia dublă, despre Rai şi Iad.

Săracul doar moare…şi este îngropat [ἐτάφη, v. 22]. Adică, după o viaţă de mâncat şi băut, după o viaţă de petreceri şi dezmăţ…bogatul mort, mort mai înainte de moarte cu sufletul, moare şi cu trupul…şi punct. După această moarte nu mai apar Îngerii, ci v. 23 începe cu lucrul de care ne e nouă cel mai mult frică, de care râdem şi pe care îl dispreţuim în cuvinte…dar care ne paşte: adică cu faptul că el, bogatul, este în iad [ἐν τῷ ᾅδῃ]. Şi nu ajunsese în Iad pentru că era bogat…ci pentru că nu mai avea inimă de om. Câinii lui fuseseră mai oameni decât el, pentru că aceia îi linseseră bubele, ca un alint, ca o mângâiere adusă mucenicului întru suferinţă şi răbdare, Lazaros.

Adică i se urcase bogăţia la cap în aşa fel încât uitase să mai fie om, că este om, că vine şi scadenţa, adică moartea şi judecata faptelor! Tocmai de aceea îl găsim pe bogatul fără nume, pe nenumitul bogat în Iad, în chinuri şi cu ochii sufletului său privind spre Avrram şi spre Lazaros care era cu Avraam [v. 23]. Spre cine priveşte bogatul acum…decât spre cel pe care îl cunoştea, spre cel pe care îl vedea la poartă toată ziua, dar pe care nu îşi da nici mucii, cum zice românul?

Tocmai de aceea am subliniat anterior, că aici e vorba despre a face abstracţie de Lazaros …şi nu despre faptul că nu a ştiut că e la uşa lui. Bogatul îl ştia pe cel care abia mai răsufla la uşa lui…dar nu avea timp…de atâta muzică. Nu dorea să piardă vreun cântec…sau vreun vin negustat…De aceea, în Iad fiind şi în chinuri, în chinurile de după huzururi, cere milă la Părintele Avraam, pe care îl vedea de departe [ἀπὸ μακρόθεν], foarte îndepărtat de el, de locul unde domnea el în Iad.

Bogatul din Iad îi vede pe cei din Rai, îi reperează pe Avraam şi pe Lazaros, ştie cine e unul şi cine e altul, îl vede pe Avraam şi îi cere ajutorul, îi cere să îi fie milă de el, adică îi cere să-l trimită pe Lazaros ca să îi răcorească suferinţa pe care i-o produce văpaia Iadului [v. 24]. Pasajul acesta, sfârşitul cap. 16 de la Luca e plin de indicaţii eshatologice extrem de importante din punct de vedere dogmatic.

Adică avem aici indicaţia clară că există Rai şi Iad, că cele două locuri veşnice sunt separate, că sufletele sunt vii şi conştiente după moarte, că nu există reîncarnare ci suferinţă veşnică sau bucurie veşnică, că sufletele sunt lucide, sunt conştiente de locul unde sunt şi de viaţa lor istorică, anterioră morţii, că Sfinţii se recunosc între ei şi sunt împreună, că dreptatea e răsplătită şi viaţa depravată şi nemilostivă e pedepsită, că Iadul e suferinţă, e stare într-un foc duhovnicesc, adică în nesuportarea iubirii dumnezeieşti care îi arde, care e resimţită de cei din Iad ca un foc mistuitor [că ce doare mai mult decât iubirea neîmpărtăşită?!], că cei din Iad vor alinarea care există în Rai şi vor să fi fost găsiţi vrednici de Împărăţia Sa, că regretele celor din Iad sunt zadarnice…

Ce strigă bogatul din Iad? Miluieşte-mă, ai milă de mine [ἐλέησόν με, v. 24]! Cere milă cel care nu a făcut milă. Iarăşi vrea numai pentru el, adică o scăpare egoistă…După o viaţă egoistă vrea o mântuire egoistă. Însă nu a ajuns în Iad pentru că aşa a vrut Dumnezeu, ci pentru că inima lui a fost, este şi va rămâne improprie dragostei! Nu a vrut să fie al dragostei, nu s-a învăţat cu dragostea, nu s-a îndrăgostit de milă şi de iubirea de aproapele, nu a vrut să aibă conştiinţă…iar acum, în Iad, cere milă…el neavând cavitate în inima lui pentru altul, neavând inimă de om, de frate, inimă de carne, ci mai rea decât a unui animal.

Vrea degetul lui Lazaros pe care îl ura odinioară. Vrea apa harului ca să stingă focul văpăii [v. 24]. Şi Avraam, numindu-l pe bogat fiu al său , îl pune pe acesta să-şi amintească [lucru cel mai greu de suportat pentru el!] că a primit cele bune [τὰ ἀγαθά] în viaţa lui…şi că acum a venit porţia chinului [v. 25]. Între Rai şi Iad există prăpastie mare [χάσμα μέγα]…există hiat, există separaţie…care e întărită de alegerea proprie, care e formată prin alegere.

Unii vor cu înfocare Împărăţia lui Dumnezeu şi se silesc pentru ea, pe când alţii doresc cu înfocare să îşi distrugă frumuseţea, să ardă în Iad. Am ascultat multe piese rock care aveau formulată în mod expres dorinţa de a arde veşnic în Iad. Deci Iadul nu e o chinopastie pentru postmoderni, ci e…un loc dorit, un loc la alegere, un loc ales în mod democratic!

Adică, ce ştii tu, bă, despre viaţa de apoi? Noi trăim cum vrem. Ia mai scuteşte-ne… Şi îi scuteşti pe fraţi…Și…se duc acolo unde n-ar fi vrut să fie în viaţa vieţii lor…E simplu! Alegi democratic…fie cu înfocarea pentru dreptate, fie cu înfocarea după anarhie. Şi dacă alegi, alegi…Dar suporţi şi consecinţele. Nu o secundă sau un an, ci veşnic. Însă nici nu cred că putem gândi ce înseamnă veşnic

Bogatul nu vrea ca familia lui să ajungă în locul acesta de chin [τὸν τόπον τοῦτον τῆς βασάνου, v. 28], ca şi el; în adâncul cel mai de jos al Iadului. El vrea să îi avertizeze. Însă Sfântul Avraam îi spune că trebuie „s-i asculte pe ei” [ἀκουσάτωσαν αὐτῶν, v. 29]. Pe cine? Pe Sfinţii Bisericii. Dacă vrei să nu ajungi în Iad trebuie să-i asculţi pe ei, pe Sfinţii lui Dumnezeu…ca să îţi fie bine veşnic. Dacă vrei să îţi fie bine doar temporar…asculţi de moda timpului. Dar dacă vrei să nu îţi mănânci binele doar aici, ai nevoie să faci voia lui Dumnezeu, după sfatul Sfinţilor lui Dumnezeu din veşnicie sau care trăisc încă cu noi la masă.

Bogatul, dându-se de deştept şi în Iad, de colţos, îi spune Patriarhului Avraam că dacă ar învia un mort şi l-ar vedea cei vii şi le-ar spune ce şi cum e prin Iad, oamenii l-ar crede şi şi-ar veni în fire [v. 30]. Însă Avraam le spune că trebuie să asculte de Sfinţi, pentru că singură ascultarea de Sfinţii lui Dumnezeu duce la viaţă iar învierea unui mort va trece drept un lucru senzaţional, şi doar atât, pentru mulţi [v. 31].

Şi ne întorcem, iubiţii mei, la titlul cuvântului nostru de astăzi… Ajungem la el, cu constatarea…că ascultarea creează viaţă. Dacă nu asculţi de Sfinţii lui Dumnezeu, dacă nu te supui ierarhiei Bisericii, dacă nu acoperi păcatele fratelui tău cu dragoste şi cu rugăciune, dacă nu ierţi pentru ca să ţi se ierte, dacă nu te milostiveşti pentru ca să te umpli de mila Sa, nu putem să fim nici creştini autentici şi nici oameni printre oameni! Sfinţii Ortodoxiei sunt munţi de sfinţenie, de milostivire şi de dragoste. Sunt oamenii ascultării, care se bucură întru bucuria cea negrăită de vederea slavei Prea Sfintei Treimi şi de vederea feţei tuturor Sfinţilor Bisericii lui Dumnezeu, din toate timpurile şi din toate locurile.

Dacă vrem să avem viaţă, trebuie să credem ascultării lor şi să le urmăm exemplul, după puterea noastră! Dumnezeu să vă umple de pacea Sa şi de rugăciune, de rugăciunea unuia pentru altul, pentru ca să ne putem mântui frumos în Biserica lui Dumnezeu. Amin!

Pr. Dorin Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

Pastorul baptist Ted Doru Pope: singurul pastor baptist online care priveşte lucrurile cu diferenţă

Next

„Pachetul de atenţie” şi „Stropi de emoţie” la un loc, ediţie specială de duminică [4 noiembrie 2007]

6 Comments

  1. Ana

    Multumim, parinte Dorin, pentru aceasta predica, ati aratat foarte bine ca de fapt omul isi face singur „asternutul de dincolo”, prapastia se formeaza prin alegerile noastre.

    Spunea un alt parinte despre aceasta prapastie ca poate fi eliminata sau trecuta numai in aceasta viata, dupa ce murim este prea tarziu…

  2. O predica minunata dar si citeva intrebari:

    1.Daca nu se poate trece peste prapastia mare de ce se insista la Dumnezeu sa-l aseze in ceata dreptilor?

    2Daca nici o rugaciune a bogatului nu a fost ascultata de Avraam de ce ni se cere sa ne rugam la sfinti?

    3Daca citati corect textul Evangheliei de ce puneti si ierarhiei bisericii? Nu considerati ca este adaugire si se pedepseste conform
    cu ce spune in Apoc.22 verset18,19.?

    Incolo va doresc toate cele bune si de folos sa ne fie.

  3. D-le Vasile Bel [pastor baptist?!], mulţumim pentru intenţia de a comenta.

    1. Pentru că nu îi e bine în Iad.

    2. Pentru că Sfinţii sunt mijlocitorii noştri la Dumnezeu şi toţi ne mântuim cu ajutorul lor şi ceea ce pare antagonic nu este.

    3.Orice predică ortodoxă, ca şi baptistă, este o aducere la zi a textului scriptural.

    Sfatul nostru: Nu încercaţi să fiţi pedant cu noi!

    Şi noi vă dorim la fel.

  4. Baptist sunt pedant nu. Eu am intrebat sincer.
    Cum este parintele Cleopa cu noi in predica despre Cruce?
    IN REST O ZI BUNA

  5. D-le Bel,

    ştiţi de ce las pe unii baptişti cârcotaşi, mai tineri sau mai bătrâni să scrie la mine pe blog şi le arăt comentariile?

    Pentru ca să prezint oamenilor atenţi…cât de insuportabil sunt pentru unii dintre dv.

    Nu vă puteţi disimula, ascunde invidia, ipocrizia şi răutatea.

    Veniţi şi vă băgaţi în seamă cu trei prostioare, scrieţi ba cu litere mari , ba cu litere mici, sunteţi agramaţi, sunteţi prost-crescuţi mulţi dintre ai dv., care ne vizitează des…

    La o predică magnifică ca asta…dv. veniţi să mă întrebaţi de ce barza nu e câine?

    De ce nu mă trimiteţi la o predică a dv.?! De ce nu veniţi să problematizaţi ceva, să aduceţi un plus de informaţie şi de bun-simţ la predica mea?

    Nu vă duce capul sau nu vă lasă inima?!

    Prin astfel de comportament vă tăiaţi singuri craca de sub picioare.

    În lumea în care trăim noi, trebuie să arătăm că suntem generoşi şi că suntem capabili să dialogăm.

    Dv. nu vreţi să dialogaţi…iar, când scrieţi pe undeva [v-am urmărit pe tot netul[, vă puneţi numele întreg…dar spuneţi trei prostii aruncate de-a valma.

    Un om de vârsta dv., de aproape 60 de ani…ar trebui să fie mai cu cap decât unul de 20 de ani?

    Dacă v-aţi convertit la baptism în anii 70 şi veniţi la mine cu aceleaşi pretexte de când colportaţi cărţi cine ştie pe unde…vi se pare că o să am drag de dv.?

    Fiţi mai atenţi cu cine vorbiţi! Oriunde vorbiţi sunteţi contorizaţi pe net.

  6. Imi cer iertare, am vrut sa stiu nu sa va supar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort