Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

5 noiembrie: ziua patronimică a Prea Sfinţitului Galaction, Ierarhul blândeţii

Prea Sfinţitul Galaction, Părintele nostru

Pe orice om, dacă îl priveşti periferic, dacă îl vezi doar ca pe un număr sau după genul pe care îl are, este…banal. Dacă priveşti de sus un om, poţi să îl caracterizezi după cum îţi place…că tot nu are de-a face cu realitatea, ci cu propriile tale umori. De aceea, când studiem istoria Bisericii lui Dumnezeu, a Bisericii Ortodoxe, şi vrem să ştim adevărul despre un om, despre un ierarh sau un preot, despre un ereziarh sau despre un împărat care a convocat un sinod anume, ne lovim de variante biografice antagonice, diferite la culme, când omul pe care îl studiem şi vrem să-l înţelegem, a avut deopotrivă prieteni de temut dar şi duşmani lamentabili.

Şi, pentru a afla totuşi adevărul despre cineva…trebuie să comparăm ce spun duşmanii lui cu ceea ce spun admiratorii lui, şi, dintre admiratori, dacă se poate, să fim atenţi la oamenii duhovniceşti care au vorbit despre el, despre omul căruia îi studiem viaţa şi posteritatea.

Când Prea Sfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi al Teleormanului a fot hirotonit întru episcop şi s-a înfiinţat Episcopia Teleormanului, noi, personal…eram pe atunci un tânăr seminarist în anii terminali. Priveam lucrurile în simplitatea şi frumuseţea lor, ca şi acum de altfel, fără să le complicăm la nivel intelectual, şi, noul nostru episcop a devenit omul spre care am privit, curios şi fascinat în acelaşi timp, ca să simţim…viaţa sa. Din prima clipă când l-am văzut pe Prea Sfinţia sa [nu aveam 18 ani]…am trăit impresia unei întâlniri cu blândeţea personalizată, cu o linişte duioasă, pe care n-am gândit-o ca atare, dar am trăit-o.

Nu mi-am pus problema atunci, de ce mă simt bine, atât de bine, văzând acest ierarh, de ce îm place eleganţa şi blândeţea cuvintelor sale, gesturile sale adânc cumpănite, reflexul frumos al zâmbetului său…când te priveşte şi vorbeşti cu dumnealui. Ci, ca şi când aş fi privit un lucru admirabil, l-am trăit şi atât, l-am trăit din plin, până când peisajul pe care îl aveam în faţă, Părintele nostru, Chiriarhul nostru a devenit…o parte fundamentală din mine. L-am găsit în inima mea crescând pe fiecare zi, prin admiraţia şi rugăciunea pentru Prea Sfinţia sa…şi astăzi, e pentru prima data când vorbesc despre aceste lucruri atât de detaliat. M-am trezit cu dorinţa de a scrie despre omul care m-a învăţat că blândeţea e reală şi mă bucur să fac asta!

Am vorbit şi vorbim rar cu Prea Sfinţia sa; doar în momente importante. Nu cred că avem lucruri atât de importante în mod curent, pentru care să îi stric programul său personal cu vizitele noastre. Însă, la fiecare binecuvântare primită pentru a intra la facultate, la master, la doctorat, în timpul hirotoniei noastre, în timpul de după hirotonie, până astăzi…Părintele nostru, Galaction, a fost Părintele care a ştiut să ne sfătuiască, să ne insufle tărie, să ne bucure şi să ne destindă duhovniceşte cu persoana sa şi cu cuvintele sale blânde, adânc părinteşti, adânc responsabile.

S-ar putea să fim acuzaţi că idealizăm persoana în cauză. În niciun caz! Există oameni a căror simplă prezenţă vorbeşte mai mult decât o întreagă carte şi, din puţine cuvinte, înţelegi comoara care stă în inima sa. La Părintele nostru, comoara e învăluită în discreţie. Niciodată nu vorbeşte despre sine, despre frământările şi grijile sale, niciodată nu te inconfortează cu ceva nedelicat, niciodată nu te percheziţionează în cuvinte, dar, simpla sa privire asupra ta, te învaţă să fii integru, să fii delicat, să fii îngăduitor, să fii smerit cu inima şi să ştii să laşi, în urma ta, o dâră frumoasă de …frumuseţe duhovnicească.

Cred că, dacă contempli un om…şi nu îl priveşti periferic, ci cobori cu privirea în adâncul vieţii şi al simţirii sale, te umpli de recunoştinţa de a întâlni pe purtătorul de har, pe arhiereul lui Hristos…în cea mai profundă şi subtilă dimensiune interioară.

Nu cred că am înţeles cine este Părintele nostru Galaction! Nu cred că m-am comportat şi mă comport faţă de Prea Sfinţia sa pe măsura delicateţii cu care domnia sa se comportă cu noi! Nu cred că pot să fac ceva mai mult, pentru Părintele nostru, decât să îl las să se adâncească în inima noastră, prin rugăciunea pentru Prea Sfinţia sa…şi să-l contemplu în continuare.

Poate că definiţia dragostei constă tocmai în a lăsa pe Dumnezeu să îţi arate, în inima ta, cum creşte dragostea. Că definiţia dragostei şi a reverenţei faţă de cineva, poate că stă tocmai în a te manifesta faţă de el pe măsura descoperirii, pe care Dumnezeu ţi-o face despre acea persoană, în inima ta.

În momentul hirotoniei noastre întru preot s-a întâmplat un lucru preadumnezeiesc…pe care i l-am relatat Părintelui nostru, în timp ce îşi dezbrăca Sfintele veşminte şi noi consumam Sfânta Euharistie, după terminarea Sfintei Liturghii. Ne-a privit în ochi, a ridicat ochii spre noi…şi a pătruns cu ochii săi mari, larg deschişi, senini…în ochii noştri sinceri, ca să se încredinţeze de ce i-am spus, şi apoi ne-a făcut urări pentru noua viaţă în care intram: preoţia pentru Domnul şi Dumnezeul nostru.

În istoria relaţiilor fieşti cu Părintele nostru, există mai multe astfel de momente fundamentale, de tăceri sfinte şi de vorbiri precise, de-o blândeţe perplexantă, cu noi. Când te aştepţi mai puţin sau deloc, Prea Sfinţia sa te elogiază pentru ceva anume, îţi deschide o mie de porţi spre sine într-o secundă şi, în acelaşi timp, te face să simţi că harul Apostolilor, harul prin care Dumnezeu ne dă episcopi în Biserica Sa, nu este o achiziţie dogmatică muzeială, ci o realitate care stă în oameni.

Cel mai tulburător eveniment de propedeutică eclesială al vieţii noastre, în care am înţeles rolul eclesial al episcopatului în Biserică, a fost acela când, am simţit prezenţa Sfântului Duh în persoana sa, lucrând cele ale arhieriei dumnezeieşti spre mântuirea tuturor. Şi aceasta nu a fost rodul puterii noastre de observaţie, ci lecţia descoperirii lui Dumnezeu, pentru ca să fiu încredinţat, nu numai de continuitatea preoţiei dumnezeieşti pe pământ şi a Bisericii Sale, ci, şi a faptului, că măreţia se ascunde în smerenie, într-o smerenie care poate părea banală, poate părea chiar prostească, poate părea neconformă cu frivolitatea postmodernităţii, dacă…priveşti periferic un om.

Părintele nostru Galaction este Părintele blândeţii fără a fi un ierarh care nu are zelul de a deparazita pe credincioşii eparhiei sale de idei străine Tradiţiei noastre ortodoxe şi de practici neconforme cu etosul ortodox. Însă, zelul, râvna propovăduirii şi a vieţii sale e plină de maiestuozitatea smereniei, a blândeţii care tronează în fiinţa sa.

Se pot spune, cu siguranţă multe lucruri despre un asemenea om al Bisericii. Articolul nostru de acum se vrea un smerit omagiu adus Sfinţiei sale în această zi, în care îşi serbează patronul vieţii sale, pe Sfântul Mucenic Galaction, astăzi pomenit în Biserica noastră.

Prea Sfinţia voastră, vă dorim multă sănătate şi să vă umpleţi de şi mai multă sfinţenie pe fiecare zi, şi vă asigurăm de faptul, că vom încerca să învăţăm de pretutindeni, cele ce sunt spre buna plăcere a lui Dumnezeu şi a oamenilor care Îl iubesc pe El!

Pr. Dorin Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

Mulţumirile noastre pentru colaboratorii şi prietenii proiectului nostru teologic

Next

„Pachetul de atenţie” şi „Stropi de emoţie”; ediţia de noapte [5 noiembrie 2007]

1 Comment

  1. aici nu poate fi vorba de o idealizare a persoanei ,pentru ca Preasfintitul Galaction pe langa foarte putini Ierarhi este un adevarat luptator pentru sfintenie

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén