heruvim1.gif

La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor zilei!

¶ Pr. Drd. Alexandru Joiţa, „Lucrarea sfinţitoare a Sfântului Duh în Biserică”, în „Studii Teologice” XXXII [1980], nr. 7-10, p. 638-648. / „Sfântul Duh este o realitate de sine subzistentă, revărsându-se în lume ca dar, fără să se identifice cu darul”, p. 639/ Biserica este „pepiniera şi livada Duhului”, p. 641./ Foarte multe citate patristice. Un exces de citate în acest articol./ „Taina Preoţiei este echivalentul în plan spiritual al Tainei Căsătoriei”, p. 646. Dă explicaţia bazându-se pe un citat din Sf. Epifanie al Salaminei, care spunea că arhiereul e cel care naşte părinţi, adică preoţi, prin hirotonia sacramentală, pe când preotul naşte fii prin slujirea sa faţă de cei credincioşi, şi, că din această cauză există o similitudine între Preoţie şi Căsătorie. Mi-a plăcut intuiţia părintelui Joiţa în acest caz!/

„În fiecare Taină se aduce înaintea lui Dumnezeu un buchet de epicleze”, p. 646./ „O taborică metavoli [adică preschimbare/transfigurare n.n.] se produce prin Duhul în fiecare Taină; prin Botez trecem de la păgânism la creştinism; prin Mirungere trecem de la omul trupesc la cel duhovnicesc, anticipând deplina şi definitiva spiritualizare a trupului de la parusie; prin Maslu trecem de la boala trupească la sănătate, prin Pocăinţă de la păcat la virtute; prin Căsătorie trecem de la starea de fii trupeşti la cea de părinţi trupeşti; prin Preoţie trecem de la ipostaza de fii duhovniceşti la cea de părinţi duhovniceşti, iar prin Sf. Euharistie devenim consângeni ai lui Adam, consângeni ai lui Hristos”, p. 646.

„Actul primirii, colaborării firii omeneşti cu harul este un fapt de o adâncă smerenie, pentru că credinciosul îşi recunoaşte nevrednicia şi neputinţa ontologică, aflându-şi izbăvirea numai în ajutorul divin”, p. 647/ „liberul arbitru al credinciosului are ontologic o tendinţă spre har, după cum trupul are una spre aer, apă, hrană şi lumină”, p. 647. /

¶ Pr. Prof. Constantin Corniţescu, Sfintele Taine în Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, în „Studii Teologice” XXXII, nr. 7-10, p. 714-719. / Prima confirmare a Mărturisirii a fost la Sinodul de la Kiev, 8-18 sept. 1640, în afară de două puncte: 1 locul sufletelor după moarte şi 2. cuvintele şi momentul prefacerii Cinstitelor Daruri, p. 714. / Corectarea Mărt. s-a făcut la Iaşi, în Sinodul din toamna lui 1642, cf. p. 714./ La 30 oct. 1642, Mărturisirea [M.] a fost înaintată Sin. din Constantinopol , în limba greacă, p. 715.

Patriarhul ecumenic Partenie I cel Bătrân [1639-1644], împreună cu Sin. permanent au cercetat M şi au considerat-o receptă, p. 715. /În martie 1643 ea a fost întărită cu pecetea patriarhiei şi cu iscăliturile patriarhului Partenie, a 8 mitropoliţi şi a 13 dregători bisericeşti, p. 715./ Actul afost semnat şi de patriarhul Ioachim al Alexandriei, de Macarie al Antiohiei şi de Paisie al Ierusalimului, cât şi de Partenie, mitropolitul de Chios, p. 715./

Meletie Sirigul se pare că a fost acela care i-a adus Sf. Petru Movilă o copie a M cu iscălitura patr. Partenie, în vara lui 1643 şi ea se află astăzi în Lavra Pecerska din Kiev, p. 715./ Pr. Corniţescu spune că Sf. Petru Movilă în M nu se ocupă şi de „efectele transformatoare ce le aduce unirea cu Hr. prin Taine asupra omului”, p. 719./ Dar, spune acesta: „M Ort. a lui Petru Movilă depăşeşte opoziţia dintre preoţia sacramentală şi cea obştească sau împărătească, prin faptul că preoţia sacramentală este menită să constituie pe credincioşi prin Sf. Taine, în casă duhovnicească şi preoţie sfântă”, p. 719./

Autorul mai spune că Sf. Petru Movilă „nu a voit să dea caracter polemic Mărturisirii, ci a expus în ea numai ceea ce era strict necesar pentru apărarea credinţei creştine”, p. 719./ Concluzia autorului e aceea că M Sf. Petru Movilă are formulări schematice şi caracter nepolemic, p. 719./

¶ Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu a adormit pe data de 5 sept. 1980.

¶ Pr. Prof. Dr. Petre Semen, „Calamităţile naturale – manifestări teofanice, avertismente divine sau semne ale timpului?”, în „Studii Teologice”, seria a III-a, I [2005], nr. 3, p. 7-33./ Providenţa divină faţă de lume tb înţeleasă ca „o foarte atentă supraveghere a ei” dar şi ca ” totală dependenţă a acesteia de Creatorul ei”, p. 7-8./ Providenţa divină pare, uneori, să se suspende temporal sau lucrează selectiv, p. 9./ „Atotputernicia Sa este exclusiv aceea a iubirii”, p. 11/

Ieş. 19; I Regi 19, 11-13; Amos 1, 1; Zaharia 14, 59: cutremure ca manifestări colaterale ale prezenţei divine, p. 14/ Cap. 19 Ieş: cutremur ca apanaj al teofaniei sinaitice, p. 14/ Sf. Ilie, I Regi 19, 11-12: fenomen „natural”, zice autorul, „provocat tot de măreţia divină”, p. 15./ Despre cele două cap. cit. ant, autorul spune: „din descrierea celor două momente teofanice de pe Sinai [Horeb] se detaşează clar ideea că avem de-a face cu unele fenomene, aparent naturale, dar totuşi irepetabile, cu menirea de a reda* [text ilizibil în ce am eu!] majestatea divină înaintea nimicniciei omeneşti şi de a-i spori, în acelaşi timp, grandoarea”, p. 15./

Concluzia autorului e că ambele cutremure nu sunt cataclisme naturale, p. 16./ Misiunea creştină de astăzi, remarcă autorul nostru, pentru a fi în ton cu viaţa lejeră a postmodernităţii ” a pus accentul aproape în exclusivitate pe o teologiei a milei şi a iubirii lui Dumnezeu lăsând la o parte judecata şi pedeapsa, respectiv dreptatea [lui Dumnezeu faţă de noi n.n.], p. 19./ Predica ortodoxă însă tb să vestească deopotrivă dragostea dar şi avertismentele lui Dumnezeu faţă de noi. Nu trebuie să eludăm avertismentele evanghelice chiar dacă dăm preeminenţă reliefării milei lui D. în pastoraţia noastră, p. 19/

remarcă „continuarea şi legătura dintre predica lui Hr. şi ce a Profeţilor”, p. 20./ 8 vaiuri la Matei şi 6 la Isaia, p. 20. Părintele profesor e specialist în VT şi asta se vede la tot pasul în articolele sale. Îmi aduc aminte, că în anul 1, ca student la Teologie, am avut probleme pentru că am învăţat din manualul său şi nu din al părintelui profesor Corniţescu Emilian. Manualul său era mai puţin stufos decât al celui de al doilea. Cred că atunci a fost prima dată când am intrat în contact cu modul de scriere al părintelui Semen./ Calamităţile naturale pot fi percepute ca un veritabil avertisment, p. 20. Aşa cred şi eu./ Despre furtună în Scriptură, ca exprimare a majestăţii divine/ a slavei lui Dumnezeu: Ier. 51, 16; Ps. 135, 7; Iov. 38, 34; Ieş. 19, 16-19; Jud. 5, 4; Ps. 17, 19, cf. p. 21./

Fenomenele naturii sunt pentru Dumnezeu „instrumente de ceartă sau de mângâiere ” a noastră, p. 21. Sunt cu totul de acord!/ „Dreptatea te poate salva din orice circumstanţe nefavorabile”, p. 22 Adevărat!/ Foametea apare în Scriptură de circa o sută de ori [ ebraicul raav], p. 23./ Să acceptăm suferinţa ca pe o cruce!, p. 27/

¶ Protos. Lect. Dr. Justinian Cârstoiu, „Cartea Iov: demonologie, ispită, suferinţă şi biruinţă”, în „Ortodoxia” LVII ( 2006), nr. 3-4, p. 88-103./ „Cartea Iov este o explicaţie a răului şi a injustiţiei”, p. 88/ Demonologia VT are arii extinse, spune autorul, în Fac., Lev, Iov, I Cron. şi Zah. p 88/ „Satan este cel care i-a condus pe ceilalţi demoni şi i-a înşelat pe oameni, chemându-i la idolatrie”, p. 93./

Satan este în VT: duşman în război [II Regi 11, 14, 23, 25], trădător [I Regi 29, 4], acuzator la judecata omului [Zharia], cel ce pune la toţi obstacole [Num. 22, 32], cel care îndeamnă pe om să acţioneze împotriva voinţei divine [ ? Cron. 21, 1], p. 93; lucrează pentru Dumnezeu dar faptele lui sunt de distrugere şi de ispitire în scopul încercării [ Iov 1, 6-9; 2, 1-10]; este invidios şi îndeamnă la păcat [ ? Paral. 21, 1; II Regi 24, 1, Înţ. lui Sol. 2, 24], p. 93.

„Satana seamănă deznădejdea, dar nădejdea anulează [în mod n.n.] negreşit influenţa satanică ” din noi, p. 95./ Descrierea demonilor : Iov. 41, 18-34, cf. n. 41, p. 96./ Cf. n. 45, p. 97: P. Dhorme, Le livre de Job, Paris, 1926, pp. XIX-XXIII şi pp. 19-20. Acest ţinut Uz trebuie căutat în toată Idumeea, regiune ocupată, situată la sud-est de Palestina. Popor frate al Israelului. Prietenii lui Iov au nume idumite./

„Nenorocirea este piatra de încercare a sincerităţii iubirii arătată în timpul prosperităţii”, p. 97. Da, un mare adevăr, un adevăr experenţial!/ Iezechiel despre Iov: Iez. 14, 14-20/ Apoi la Iisus Sirah 49, 10; 5, 10, cf. n. 52, 53, 54, p. 98. / „Păcatul se datorează laşităţii noastre”, p. 99 Corect!/ „Ideea biblică de ispită nu conţine în primul rând ideea de seducţie [adică ispita sexuală n.n.], ca în sensul modern [şi postmodern n.n.], ci conţine ideea de punere la încercare a unei persoane”, p. 99 Autorul a sesizat un lucru de mare fineţe. Pentru că în Scriptură se pune la încercare, prin demoni, fidelitatea faţă de Dumnezeu, credinţa şi nu dacă Sfântul, ca tot omul, cedează şi el în faţa nurilor femeii.

Ideea că dracul e cel care, pe bărbaţii asceţi, îi ispiteşte sexual apare în epoca romantică, foarte recent şi nu aparţine Scripturii. În Scriptură se vorbeşte de încercarea credinţei şi nu de încercarea tăriei tale personale în faţa păcatului. Adică omul poate păcătui, poate greşi…dar una e să te lepezi de credinţa ta cu totul şi să huleşti pe Dumnezeu şi alta e să ai ispite curente.

„Diavolul nu ne împinge prin silă şi nici prin tiranie [spre păcat n.n.]. Nu ne forţează şi nici nu ne sileşte”, p. 100, spre rău, ci noi alegem răul pe care el ni-l indică doar, ni-l prezintă. / „Iov e o prefigurare a Mântuitorului Hristos” prin suferinţa sa, p. 103./

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: