Zi: 11 noiembrie 2007

Poeziile de noapte sunt altfel decât poeziile de zi?!

One comment

De ce să scriu poezii?!

Uşile ţi se deschid întotdeauna, dacă nu ţi-au fost închise…

Uşile sunt nişte întâmplări.

 

Poziile de noapte sunt şi ele nişte întâmplări care nu se petrec ziua.

Uşile ţi se deschid brusc.

Pantofii, ca şi uşile, sunt de vânzare, dar noi

mestecăm dioxid de carbon.

 

Muzica noastră intră întâmplător,

te cunosc din întâmplare…

Care întâmplare?!

Am uitat dacă întâmplarea e de noapte sau de zi…

 

În orice caz contează…când se deschid uşile.

 

Dacă rămâi blocat în lift, ai uşi care nu se deschid,

ca nişte poezii suprarealiste care se scriu numai noaptea?

 

Care noapte era cea în care te-am întâlnit dar nu te-am văzut?!

Mă uitam la nimic…şi nu te-am văzut.

 

Dar eu nu cred în întâmplare…chiar dacă nu te-am întâlnit!

Eu cred în providenţă…chiar dacă cuvintele mele par să nu aibă sens.

 

Cum să nu aibă sens cuvintele?!

Care cuvinte nu au sens şi de ce?!

 

Dacă nu înţelegeţi nu trebuie să aruncaţi…

Uşile, dacă crezi, nu sunt baraje…ci puncte de trecere.

 

Uşile sunt de trecere.

 

Vă rog, doamnă, treceţi…pentru că aici, pe loc, nu se stă niciodată!

Pr. Dorin.

O carte mică, dar foarte mare: „Reflecţii despre spiritualitatea poporului român”

One comment

http://www.infotravelromania.ro/foto/itf_octombrie2005/hora_romaneasca.jpg

Nu cred să mai fi citit atâtea adevăruri pe centimetru pătrat de foaie, despre poporul român, ca în această lucrare a Fericitului Dumitru Stăniloae: Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Ed. Elion, Bucureşti, 2002, 201 pagini. N-am mai găsit o altă carte, un alt autor care să fi înţeles atât de bine sufletul românesc. Este aici, într-un mod esenţializat exemplar, cu mult mai mult decât au spus Blaga şi toţi scriitorii şi oamenii de cultură, despre spiritul românesc. Încercarea mea de a oferi numai câteva idei din această carte e foarte grea, pentru că sunt tentată să transcriu fiecare propoziţie. De aceea, doresc numai să vă deschid apetitul, însă vă îndemn cu căldură să căutaţi cartea şi s-o citiţi în întregime!

Românii care emigrează suferă de o nostalgie dureroasă. Sinteza originară a fiinţei româneşti se menţine prin alipirea de locul în care dăinuieşte de milenii. (p. 8). / Dorul nu se referă numai la persoane, ci şi la locuri, la satul natal. Numai intelectualul se rupe cu o anumită uşurinţă de satul propriu , sufletul său fiind luat în stăpânire de o ideologie abstractă. Românii sunt legaţi sufleteşte de ţara întreagă. Ei constată că spaţiul ţării lor este o unitate complexă, armonioasă şi generoasă de munţi, de dealuri, de văi , de şesuri, de păduri, de holde, de vii, de grădini. Nimic nu-i lipseşte ţării ca să fie o unitate complexă. Această ţară îl odihneşte pe român, îl hrăneşte şi îl desfată. (p. 9-11).

Zâmbetul peisajului românesc şi zâmbetul oamenilor s-au imprimat unul în celălalt. În chipul unui confrate întâlnit în străinătate, românul îşi vede ţara, peisajul ţării sale. Peisajul ţării are faţă umană românească. Spaţiul ţării este spaţiul umanizat în mod românesc sau transfigurat în faţă românească. (p. 11-12) / Românul transfigurează natura, iar această umanizare sau transfigurare românească a naturii este impregnată de viziunea personalistă şi liturgic-ortodoxă a cosmosului. După cum observa şi Mircea Eliade, simpatia românilor faţă de cosmos nu este „un sentiment păgânesc, ci o formă a spiritului liturgic creştin”. (p. 12)

Întâlnirea cu natura implică pentru român şi întâlnirea în duh cu persoanele dragi. El nu face o separaţie netă între peisajul şi persoanele pe care obişnuieşte să le întâlnească în cadrul lui. El se odihneşte în peisaj ca între părinţii şi fraţii lui. Peisajul ţării este pentru el profund personalizat. / Peisajul românesc este îmbrăcat într-un har cuceritor, strălucitor, indefinibil, pe care l-au sugerat şi Eminescu şi Sadoveanu. Totul este frumos în acest peisaj şi gătit de sărbătoare, căci frumosul are sens de sărbătoare şi de comuniune fericită în concepţia poporului român. Totul îndeamnă pe român să se îmbrace frumos în mijlocul naturii, într-un costum de mare gust artistic, ca într-un lăcaş. (p. 12-13)

Gândirea religioasă a Occidentului nu are nicio referinţă la natură, ci este preocupată exclusiv de om, fiind caracterizată de exclusivism antropologic. Ea este insensibilă la frumuseţea sărbătorească a naturii. Individualismul occidental a urmat cu consecvenţă acestei gândiri. Unde se pierde relaţia intimă cu natura, omul devine o fiinţă lipsită de delicateţe, un automat. (p. 13-14) / Natura e corpul şi expresia omului. [Am scris şi noi un articol în acest sens, mai înainte să fi citit această carte şi ne bucurăm că Fericitul Dumitru ne întăreşte în credinţa noastră – aici.] / Românii unesc luciditatea raţională a latinităţii personaliste cu sentimentul de taină prezentă în toate, o taină luminoasă, în care se poate înainta la nesfârşit. Sfântul Calinic de la Cernica a fost contemplativ şi practic. Doina românească este contemplativă. Noi am transformat convenţia în cuviinţă şi dolorul latinesc în dor, cuvinte care sunt de o delicateţe intraductibilă. (p. 16-17)

Spiritualitatea românească are un mare rol în dialogul inevitabil care se anunţă între Occident şi Orient. În Occident cultura, care şi-a luat impulsul din Renaştere, a devenit apanajul păturii intelectuale, care s-a înstrăinat de popor, după cum nota Mircea Eliade. (p. 19) / Filosofia, literatura şi arta au fost animate de duhul individualismului. Filosofia a creat sisteme închise. Poporul nu are acces la ele, dar nici nu agrează asemenea sisteme exclusiviste, care au ca izvor numai orgoliul omenesc individual. Imaginaţia creatoare a poporului e stimulată de aspiraţiile spre înnobilarea vieţii. / Literatura a dus la un pansexualism dizolvant şi la un tineret care recurge la droguri, în lipsa unor idealuri generoase; dar a ajuns şi la antiliteratură, la antiartă, la un agnosticism hedonist, la discreditarea oricărui sens superior al lumii. (p. 20-21)

Renaşterea a creat premisele pentru o artă şi o literatură care face elogiul sexualităţii fără frâu. (p. 22) Sistemul filosofic german kantian n-a stimulat creaţia populară nu din cauza dificultăţii lui, ci pentru incapacitatea lui instrinsecă de a stimula această imaginaţie. În Răsăritul Europei, viziunea despre lume a teologilor ortodocşi, ca Sfinţii Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Grigorie de Nyssa, Grigorie Palama, etc, deşi tot atât de înalt expusă ca şi sistemele lui Kant şi Hegel, a putut însă stimula imaginaţia creatoare a poporului, chiar dacă acesta n-a avut un contact direct cu opere lor, ci prin tălmăcirile făcute în Biserici.(p. 26) / Un umanism complet n-a existat în Occident nici în evul mediu, nici în epoca generată de Renaştere, pentru că niciuna din aceste epoci n-a urmărit formarea unui om care să fie factor de comunicare şi de armonie socială, ci a individului apt de dominare şi avid de slavă deşartă. (p. 31)

Apusenii au acrivie ştiinţifică pentru formele exterioare, dar nu pătrund la o înţelegere prin trăire. Îi interesează nota de curiozitate şi pitoresc. (p. 40) / Echilibrul românesc nu este un echilibru al mediocrităţii. (p. 41) / Românul consideră că echilibrul constituie normalitatea existenţei. (p. 42) / Pentru români, nebunia nu este numai o deficienţă mentală, ci şi una morală. Mintea nu are numai un înţeles intelectual, ci şi moral, voluntar. (p. 46-47). / Cumpătarea, discernământul, l-au învăţat românii de la Sfinţii Părinţi. Discernământul face deosebirea între bine şi rău, conform Sfântului Ioan Scărarul, iar Sfântul Ioan Casian spune că discernământul este un fel de ochi şi de luminător al sufeltului. (p. 48) / Poporul nostru a fost un popor cuminte, s-a silit să facă uz de mintea întreagă. (p. 49) / Portul românesc e plin de graţie şi de varietate, dar în acelaşi timp de seriozitate. (p. 53)

Costumul popular românesc conferă corpului o frumuseţe spirituală şi nu scoate în evidenţă formele carnale. Românii au ironizat veşmintele saşilor şi secuilor, pe cele de tip occidental. Pe român, hainele stau de parcă sunt scrise. Portul spiritualizează trupul. Portul românesc este o exteriorizare a frumuseţii sufletului şi vine să accentueze sărbătoarea şi bucuria întâlnirii cu alţii. El este incomparabil distinct de al altor popoare, prin nespusa lui bogăţie şi prin subtila armonie. (p. 54-55) / Cântecul românesc realizează o simbioză cu peisajul românesc. Cântăreţul se scufundă într-o realitate dincolo de structurile ideologic exprimabile. (p. 56, 59)

Fericitul Dumitru preconizează o extraordinare dezvoltare lexico-umană a limbii noastre. Limba românească e lucidă şi duioasă, occidentală şi orientală în acelaşit itmp. Limba română e destinată să întreacă în curând cele mai multe limbi, datorită faptului că este surprinzător de ospitalieră. (p. 60-61) / Jocul românesc nu e un dans, ci joc. Jocul e o bucurie gratuită, o comuniune, produsul unei inspiraţii personale şi comune de fiecare clipă; dar şi ceva serios. (p. 62)

Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu frumosul şi cu buna-cuviinţă. (p. 63) / Habitatul românesc e un habitat în realitate şi poezie, ca şi portul românesc. Românul se îmbracă şi locuieşte în poezie, fără a părăsi realitatea. Iar poezia revelează viaţa lui interioară. Poporul român e un mare estet al exteriorizării fiinţei umane. (p. 64-65) / Prin icoanele şi ştergarele atârnate pe pereţi, se defineşte un spaţiu interior plin de taină. Zidurile se subtilizează în afară, sub frunzişul pomilor, prin natură şi se spiritualizează înăuntru prin icoane, broderii, motive sculptate, ulcele înflorate. Românul respiră prin natură şi spirit sau prin natura şi arta care sugerează taina. (p. 67)

Bisericuţele noastre sunt expresia delicateţii, transparenţei omului şi a fragilităţii sale în faţa divinului. (p. 68) / Spiritualitatea pietrei este în Occident o predică a forţei, nu o predică a desăvârşirii umane. (p. 69) / Biserica românească parcă este o fată sprintenă şi bine încinsă în veşmintele ei. Ea se înalţă spre cer ca o pasăre uşoară. (p. 70) / Arta românească este o artă care se încălzeşte la vatra comuniunii concrete. Ea este expresia celor mai delicate gânduri pe care omul le nutreşte pentru cei pe care îi iubeşte. (p. 73)

Duioşia este o luciditate a inimii, care luminează şi realizează starea normală a domeniului interpersonal. În taina celuilalt nu se poate intra tropăind. (p. 80-81) / Umorul este zâmbetul aproape permanent prin care se exteriorizează spiritul românilor. Prin el, românul manifestă o robusteţe de spirit nedoborâtă de greutăţile vieţii. (p. 93) / …

Sper că v-am trezit dorinţa de a lectura această superbă carte a Fericitului Dumitru, care mai are încă foarte multe să ne spună şi să ne înveţe.

Psa. Gianina

Măsurile înţelepţirii

Leave a comment

Izbăvirea noastră de păcate şi de patimi are loc pe măsura înaintării în înţelegere şi în virtuţi. Numai dacă o virtute înlocuieşte treptat o patimă, se poate vorbi de izbăvire. Acalmia temporară a unei patimi sau inactivitatea alteia, din diferite motive, nu înseamnă că ele nu mai locuiesc deloc în sufletele noastre, de unde s-ar putea să explodeze când te aştepţi şi vrei mai puţin.

Numai încercarea permanentă de a lucra virtuţile şi pogorârea harului care schimbă cu totul mintea şi fiinţa noastră, duc la îndepărtarea de patimi, după râvna şi ascultarea de Dumnezeu a fiecăruia. Mai demult credeam că dezlipirea de patimi înseamnă numai o liniştire, o calmare a lor, fără ca în interior să se deschidă noi perspetive de gândire şi să se nască o altă fiinţă. Până nu experiem viaţa duhovnicească, nu înţelegem mai nimic profund, ci doar la modul teoretic, sau înţelegem foarte superficial.

Atunci când suntem novici în credinţă, luptăm bezmetic şi haotic cu sinele nostru împătimit şi iubitor de păcate şi nu înţelegem că ceea ce se cere de la noi este o renaştere, fiindcă nici nu ştim ce este această renaştere duhovnicească. Nu pricepem, mai ales, că pe aceasta o lucrează numai harul, atunci când crede Dumnezeu de cuviinţă. Noi suntem nerăbdători şi chiar ne împotrivim harului Duhului Sfânt, crezând că facem bine.

Nu ne vedem inerţia noastră pătimaşă, ne e frică de ceea ce nu cunoaştem , în experienţa duhovnicească, luptăm mai mult prin repliere în vechile noastre habitudini şi idei. Nu avem curajul s-L iubim pe Dumnezeu şi pe oameni, să ne lăsăm în mâinile lui Hristos şi să suferim durerile pentru a ne preschimba interior. Cei care au acest curaj se schimbă repede, din omul cel vechi în omul cel nou, înduhovnicit.

Ei se transformă în oameni duhovniceşti pentru că iubesc mult, pentru că nu se îndoiesc, pentru că nu cântăresc de şaptezeci de mii de ori lucrurile în mintea lor, pentru că nu se gândesc la ce ar fi mai profitabil pentru ei. Înţeleg mult într-un timp foarte scurt şi trăiesc schimbări ale fiinţei lor pe care le acceptă cu smerenie şi cu bucurie, ca din mâna lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi însă, ne entuziasmăm mult prea mult şi prea devreme pentru cea mai mică schimbare pe care o sesizăm în noi, pentru cel mai mic dar al harului. Iar aceasta nu din smerenie, ci din orgoliu. Căci este al lui Dumnezeu a nu da darul cu măsură. Însă puţin iubim, de aceea şi puţin dorim, puţin nădăjduim şi puţin primim. Dar ne bucurăm ca de o mare realizare, pentru fiecare ciocolată duhovnicească, cum numea Fericitul Paisie Aghioritul încurajările harului pe care le simţim în noi la început.

Sigur că orice dar al lui Dumnezeu este foarte mare în comparaţie cu nevrednicia noastră şi că după dreptate, nu am merita nimic, dar, faţă de Sfinţii care cu adevărat sunt pară de foc în iubirea lor pentru Dumnezeu şi pentru oameni, noi minimalizăm mila şi iubirea Sa, nedorind să cerem prea mult de la El, pentru că nu ardem de dorinţa de a primi darurile Lui.

Sfântul Siluan Athonitul spunea că Dumnezeu este greu de purtat, dar nu numai El, ci şi Sfinţii Lui. Mulţi dintre noi sunt plini de regrete şi de invidie şi remuşcări înăbuşite, pentru că nu au ascultat glasul inimii şi al conştiinţei. De aceea nu suportă să înveţe de la alţii, nu suportă să îi vadă pe alţii întrecându-i, pentru că nu mai vor să creadă în măsurile înalte ale sfinţeniei şi ale harului, care se pot împlini în cei smeriţi cu inima.

Psa. Gianina

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, ajutătorul celor păgubiţi

One comment

bis-sf-mina.jpg

Condacul 1

Folositor si ajutator mare te-ai aratat lumii in primejdii, Sfinte Mucenice, ca pe multi ai izbavit de pagube: pe furi urmarind, pierderile departandu-le si celor ce alearga la tine cu credinta implinind cererea lor; pentru aceasta te rugam , fii milostiv si noua care iti cantam: Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Icosul 1

Intrupandu-Se Cuvantul lui Dumnezeu, s-a luminat faptura, si printr-Insul a izvorat multimea mucenicilor, care au patimit pana la sange, facandu-se aparatori celor neputinciosi; pentru aceasta iti cantam:

    Bucura-te, stea neapusa.
    Bucura-te, raza de nematerialnic foc.
    Bucura-te, lumina celor pagubiti.
    Bucura-te, caderea celor rapitori.
    Bucura-te, taina care destainuiesti nelegiuirea.
    Bucura-te, stavila care opresti ratacirea.
    Bucura-te, stalp care impiedici necuviinta.
    Bucura-te, adanc care pierzi lacomia.
    Bucura-te, suflare care intaresti inimile celor suferinzi.
    Bucura-te, mana care descoperi pradaciunile.
    Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele.
    Bucura-te, negura care intuneci gandurile necurate.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 2-lea

Biruitor grabnic te-ai facut prigonitorilor celor care voiau a rapi munca saracului amarat de soarta si a stinge fiinta lui , fiind amenintat de intamplari; pentru aceasta strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Sa nu se invredniceasca nelegiuitii a ne supune sub picioarele lor, Sfinte, cand se pornesc asupra noastra ca valurile marii ce vin spumegand pe aripile vanturilor turbate; ci sa cada ca spicele tarinii de fata ta si noi sa te binecuvantam, zicand:

    Bucura-te, nadejdea noastra cea tare.
    Bucura-te, caderea nelegiuitilor vrajmasi.
    Bucura-te, ingradirea nesatioaselor fiare.
    Bucura-te, infranarea mandrilor rapitori.
    Bucura-te, ca se cutremura cei ce calca poruncile tale.
    Bucura-te, ca se ticalosesc cei ce nu cinstesc minunile tale.
    Bucura-te, ca se chinuiesc cei ce nu cheama intr-ajutor numele tau.
    Bucura-te, ca se tulbura cei ce te amarasc.
    Bucura-te, ca se lauda cei ce iti multumesc tie.
    Bucura-te, ca de mila ta toata faptura se veseleste.
    Bucura-te, ca de ingrozirea ta toti cei ce au gresit se pocaiesc.
    Bucura-te, izbavitorul celor umiliti.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 3-lea

Dreptatea si pacea avand in cugetul tau, ai parasit tabara Frigiei, nemaiputand suferi ca sa vezi inchinaciunea la idoli. Pentru aceasta, suindu-te la munte, cu post si rugaciuni ti-ai curatit sufletul de pacate si te-ai intarit in credinta Domnului nostru Iisus Hristos, cantand: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Paganii, nemairabdand urmarile tale cele sfinte, prin care se defaima inselaciunea lor cea idoleasca, caci propovaduind credinta lui Hristos poporului si dovedind ca El este Dumnezeu, Care face minuni, iar nu pietrele si arama, te-au supus la chinuri pe care le-ai primit cu dragoste. Pentru aceasta iti cantam:

    Bucura-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu tarsane.
    Bucura-te, cel ce pe urma ai fost ars cu foc.
    Bucura-te, cel ce ai rabdat usturimea ciulinilor.
    Bucura-te, ca ai fost strapuns peste tot cu sulite.
    Bucura-te, ca ai suferit pe tamplele tale ciocane de fier.
    Bucura-te, ca si alte munci ai suferit cu rabdare.
    Bucura-te, ca n-ai cartit impotriva lui Dumnezeu pentru patimirea ta.
    Bucura-te, mai ales, ca te-ai luptat cu bucurie impotriva trupului si a sangelui.
    Bucura-te, ca Alexandria s-a ingrozit de credinta ta cea tare.
    Bucura-te, ca tiranii erau mustrati de cutezarea ta.
    Bucura-te, ca, nemaiavand cu ce te mai spaimanta, au poruncit sa fii taiat cu sabia.
    Bucura-te, ca multi din privitori te binecuvantam zicand: Bucura-te, Mina, mult patimitorule!

Condacul al 4-lea

Fericita credinta a Rasaritului ridicand in sfarsit crucea intre popoarele pagane, dupa caderea tiranilor vrajmasi ai crestinatatii, s-a zidit in Alexandria biserica ta, Sfinte, de catre un iubitor de Hristos cetatean, in vremea lui Constantin imparatul; si acolo au fost aduse ramasitele moastelor tale, carora ne inchinam cantand: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Glas ridicand catre tine strigam: Grabeste-te, Sfinte, a ne apara; nu ne dezlipi nadejdile de mila ta cea mare; ca unde vom nazui afara de tine sa ne linistim, dupa noianul pacatelor noastre, dupa Mantuitorul si preacurata lui Maica, decat la tine cel ce ai patimit cu dragoste pentru Hristos si pentru a noastra mantuire; tinde-ti mana ta spre noi, Mucenice, ca sa te binecuvantam zicand:

    Bucura-te, aflatorul lucrurilor pierdute.
    Bucura-te, aducatorul lor in starea in care au fost.
    Bucura-te, lauda cetatenilor cinstiti cu fapta.
    Bucura-te, fericirea negutatorilor cu bune masuri.
    Bucura-te, pazitorul nedormit al satelor si al oraselor care sufera de pagube.
    Bucura-te, scaparea celor amenintati de vapaie si de vifor.
    Bucura-te, usurarea popoarelor ce se amarasc de navalirile grozave si de asuprelile nedrepte.
    Bucura-te, povatuitorul drumetilor ce te cer in ajutor.
    Bucura-te, izbavirea oamenilor de moartea naprasnica.
    Bucura-te, scaparea corabiilor cuprinse de vijelie si de furturi.
    Bucura-te, mangaierea a tot sufletul asuprit si amarat.
    Bucura-te, si al nostru aparator grabnic in suferinte.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 5-lea

Hrana de mantuire vietii noastre trimite-ne noua, Sfinte, de la Dumnezeu, ca sa nu pierim de multimea patimilor ce se indesesc in noi cu prisosinta, ca pacatosi suntem; dar care pacat sau ce multime de greseli poate covarsi vreodata nemarginita milostivire a lui Dumnezeu, avand rugatori cetele mucenicilor? Cu acelea impreuna cantam: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi, zice imparatul si Proorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne pana la moarte, cadem catre tine, Mare Mucenice Mina, sa te rogi lui Dumnezeu pentru noi pacatosii ca sa ne linisteasca durerile, biruind pe vrajmasii care se lupta impotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, Sfinte, apropie-te de noi cei ce patimim ca sa slavim minunile tale, cantand:

    Bucura-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi catre Dumnezeu.
    Bucura-te, staruitor grabnic catre Dansul.
    Bucura-te, ajutor puternic pentru cei ce pazesc poruncile Lui.
    Bucura-te, nadejde nerusinata a crestinilor.
    Bucura-te, tamaie bineprimita la cer in rugaciune.
    Bucura-te, vas ales al Sfintei Treimi.
    Bucura-te, cel ce nu voiesti rautatile oamenilor.
    Bucura-te, cel ce plangi pentru nepriceperea lor.
    Bucura-te, cel ce pururea ii indemni la fapte bune.
    Bucura-te,ca ii povatuiesti a vietui in unire si dragoste.
    Bucura-te, ca pe multi i-ai adus la pocainta.
    Bucura-te, ca pentru toti te rogi pururea.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al-6-lea

Evreul, care era asupritde crestin, prin tainuirea banilor ce ii lasase spre pastrare la el pana la intoarcerea sa, s-a botezat vazand minunea, cand I-ai descoperit adevarul; iar crestinul, ingrozindu-se de fapta ce facuse spre vatamarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocait, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Pe calcatorul de juramant crestin si vicleanul prieten al iudeului, iesind din biserica ta, unde marturisise neadevarul, ca nu are stiinta de acei bani, l-a rapit calul; si tu te-ai aratat femeii lui acasa, ca sa trimita barbatului ei aurul iudeului, precum a si urmat si indata s-a descoperit viclesugul. De aceea cantam tie:

    Bucura-te, vadirea viclesugului tainuit.
    Bucura-te, aflarea aurului rapit.
    Bucura-te, rusinarea faptelor rele.
    Bucura-te, amaraciunea urmarii lor.
    Bucura-te, implinirea datoriilor credintei.
    Bucura-te, crestinatorul iudeului ratacit.
    Bucura-te, pocainta crestinului pierdut.
    Bucura-te, lauda Bisericii Rasaritului.
    Bucura-te, intristarea neamului iudeilor.
    Bucura-te, ca prin a ta minune s-a aratat puterea darului.
    Bucura-te, ca prin a ei lucrare doua suflete s-au izbavit.
    Bucura-te, vrednicule laudator al lui Hristos.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al-7-lea

Lanturile fermecatoare ale diavolului cu care infasura sufletele cele slabe spre a le trage la el, cum s-ar putea sfarama, de nu am avea cugetul lucrator spre mantuire? Acesta dar, intarindu-se de catre puterea Sfintilor Mucenici alesi de Dumnezeu, risipeste negura inselaciunii si dezleaga legaturile vicleanului prin pocainta, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Slava Tie, Imparate Sfinte, Dumnezeule atotputernice, Care dintre noi oamenii si pentru noi ai ales pe Sfintii Tai Mucenici si Apostoli, ca sa ne izbaveasca de cursele vrajmasului si sa ne impartaseasca de bunatatile Tale cele nemarginite; ca in acest chip sa preaslaveasca numele Tau cel intru tot Sfant, si sa cantam:

    Bucura-te, Mina cel de toti iubit.
    Bucura-te, Mucenic preafericit.
    Bucura-te, luptator neostenit.
    Bucura-te, viteaz neobosit.
    Bucura-te, cuget neprihanit.
    Bucura-te, privighetor neadormit.
    Bucura-te, doctor iscusit.
    Bucura-te, judecator nemituit.
    Bucura-te, sprijinitor nepartinitor.
    Bucura-te, dar nesfarsit.
    Bucura-te, de daruri datatorule.
    Bucurate de multe minuni facatorule.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al-8-lea

Numele tau, mai mult decat oricare altul dintre sfinti, s-a facut crestinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnica si indestulatoare a orice pagubiri suferite de dansii. Pentru care si astazi patimind cei ce stau inaintea icoanei Tale cu credinta se roaga a te milostivi spre ei, mangaindu-i si indeplinind cererea lor, ca sa-ti aduca lauda, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Obositi de valurile intamplarilor ce vin asupra noastra, nu ne putem lupta si nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru ca pocainta nu avem, adancindu-ne in ganduri si fapte urate; pentru aceasta cadem inaintea ta, sa ne izbavestide ispitele ce ne apasa si sa ne intarestiin dragostea lui Dumnezeu, ca sa scapam de vrajmasi si sa-ti cantam:

    Bucura-te, turn de tarie.
    Bucura-te, raza de bucurie.
    Bucura-te, ancora tare.
    Bucura-te, zid de scapare.
    Bucura-te, gand intaritor.
    Bucura-te, liman izbavitor.
    Bucura-te, lumina sfanta.
    Bucura-te, arma nebiruita.
    Bucura-te, inger ceresc.
    Bucura-te, dar dumnezeiesc.
    Bucura-te, aparatorul crestinilor.
    Bucura-te, miluitorul saracilor.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al-9-lea

Patimile cu care tu ai patimit sa ne fie in ajutorul patimilor noastre si ranile trupului tau acoperamant durerilor ce ne tulbura toata odihna. Da-ne dar, in primejdii, rabdarea ta Sfinte, ca printr-insa sa dobandim maintuirea sufletului si intarirea neputintelor noastre spre a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Cu sangele tau cel curs pentru dragostea lui Hristos, spala intinaciunea pacatelor noastre, Preafericite, si cu multimea minunilor schimba cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osanditi cu nedreptate si sa nu intunece adevarul pricinilor, ce avem dupa a lor placere, ca tu esti cel care descoperi toate nelegiuirile si tie se cuvine a canta

    Bucura-te, mangaierea celor asupriti in judecati.
    Bucura-te, biruinta ostasilor ce se lupta pentru credinta.
    Bucura-te, pamant roditor de fapte bune.
    Bucura-te, floare frumoasa din partile Siriei.
    Bucura-te, margaritar ales de Dumnezeu.
    Bucura-te, trandafir mirositor intre spinii idolesti.
    Bucura-te, piatra scumpa din comorile Egiptului.
    Bucura-te, dar prin care s-a implinit menirea magilor de la Rasarit.
    Bucura-te, cedru crescut intre cedrii Libanului.
    Bucura-te, camp adapat de apele Iordanului.
    Bucura-te, straja neadormita a manastirilor din Muntele Sfant.
    Bucura-te, povatuitor osardnic al celor ce merg la mormantul Mantuitorului.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 10-lea

Ramasitele calatorului omorat de gazda facatoare de rau, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, taindu-l bucati si ingropandu-l in gradina sa, tu le-ai dezgropat a doua zi, intrupandu-l precum a fost si dandu-i viata. De aceasta minune ingrozindu-se ucigasul, a cazut la picioarele tale cu lacrimi, rugandu-se sa nu-l pierzi. Iar calatorul trezit ca din vis dupa moarte. a dat lui Dumnezeu lauda, cantand: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zadarnica a fost sarguinta vinovatului de a ascunde uciderea strainului pe care, innoptand la dansul, l-a gazduit; ca tu urmandu-i nevazut, pentru dragostea ce avea catre tine, te-ai aratat a doua zi ca un ostas imparatesc, cerand sa-ti dea pe calator; despre care, tagaduind ca ar avea stiinta , tu i-ai descoperit fapta si l-ai mustrat cumplit. Pentru aceasta cantam tie:

    Bucura-te, minunemai presus de toate minunile.
    Bucura-te, cel care ai primit darul de a intrupa si a da viata trupului taiat in bucati.
    Bucura-te, ca vinovatul s-a ingrozit de puterea ta.
    Bucura-te, ca cel ucis, necunoscand de ce este mustrat acela, s-a spaimantat.
    Bucura-te, ca fapta aceasta n-ai voit sa o descoperi indata.
    Bucura-te, ca prin iconomia ta amandoi se gaseau in uimire.
    Bucura-te, cel prin care calatorulsi-a indeplinit vointa, inchinandu-se tie.
    Bucura-te, ca si fagaduintei lui a urmat, aducand in biserica ta mari daruri.
    Bucura-te, mangaietorule al tuturor celor ce alearga la tine.
    Bucura-te, marite izbavitor al celor ce te cinstesc.
    Bucura-te, inzestratorule al fetelor sarace.
    Bucura-te, usuratorule al celor cazuti in datorii grele.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 11-lea

Taina aceasta a sfintei pronii, care prin tine s-a savarsit, Mina, putandu-se reface trupul cel taiat in bucati al calatorului ucis si a fi adus iarasi la viata, este de nepatruns; pentru care, minunandu-ne de darul ce ti s-a dat tie de la Dumnezeu, cu credinta cantam: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Iubitorul de sine Eutropie, fagaduind un vas de argint pentru biserica ta, si facand doua deopotriva, acel cu numele tau I s-a parut mai frumos decat acel pentru dansul; drept care a hotarat sa-l opreasca pentru sine. Tu insa nesuferind inselaciunea aceasta, ai luat vasul de la sluga lui cand se spala in corabie si cu dansul impreunal-ai tinut in mare pana cand s-a mustrat Eutropie insusi de lacomia sa. Pentru aceasta cantam tie:

    Bucura-te, ca indata ai scos pe sluga cu vasul din mare.
    Bucura-te, ca sluga s-a infatisat stapanului sau intreg si nevatamat.
    Bucura-te, ca el, multumind lui Dumnezeu, a si dus vasul la biserica.
    Bucura-te, mustratorul lui Eutropie pentru indrazneala ce facuse.
    Bucura-te, indreptatorul purtarii sale celei lacome.
    Bucura-te, scaparea slugii de la moarte pentru nevinovatia sa.
    Bucura-te, ca prin aceasta ai vrut sa arati puterea adevaratei credinte.
    Bucura-te, ca pentru fapta iar nu pentru lucru ai infrant vointa cea rea.
    Bucura-te, ca lui Dumnezeu s-a adus prin aceasta lauda.
    Bucura-te, ca numele Lui s-a preaslavit prin facerea minunilor tale.
    Bucura-te, ca pentru dansul ai patimit ca sa si biruiesti cu Dansul.
    Bucura-te, Mucenice prea folositorule.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 12-lea

Vazandu-se Sofia, o femeie oarecare din partile Fecozalieie, care venea la biserica ta sa se inchine, amenintata a fi batjocorita pe cale de catre un ostean, a cerut de la tine ajutor cu glas, si indata ai izbavit-o de navalirea aceluia, vadindu-l cu rusine catre mai multi; dupa care femeia a datlui Dumnezeu lauda, cantand: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Schiopul si o femeie muta, care de mult timp stateau langa biserica ta cu alti bolnavi , asteptand vindecarea, te-au vazut la miezul noptii, zicand: Schiopule, scoala pe femeia aceea si mergi de aici; la care cuvinte, mahnindu-se schiopul, pentru ca s-a crezut departat de la tine, nu facea nici o miscare; tu insa repetand porunca, el a trebuit sa asculte si indata s-au vazut amandoi vindecati; pentru aceasta cantam tie:

    Bucura-te, ca schiopul spaimantandu-se a fugit.
    Bucura-te, ca muta, spaimantandu-se, a vorbit.
    Bucura-te, ca si alti bolnavi ai tamaduit.
    Bucura-te, ca pe necredinciosi i-ai smerit.
    Bucura-te, ca pe iubitorii de Hristos i-ai veselit.
    Bucura-te, ca pe straini i-ai adapostit.
    Bucura-te, ca pe flamanzi i-ai hranit.
    Bucura-te, ca pe vaduve le-ai miluit.
    Bucura-te, aparatorul celor din primejdii.
    Bucura-te, indestulatorul celor pradati.
    Bucura-te, izbavitorul Sofiei.
    Bucura-te, mangaietorul celor asupriti.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 13-lea

(acest condac se zice de trei ori)

O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pe noi de boli si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia!

Apoi iarasi se zice Icosul intai:

Intrupandu-Se cuvantul lui Dumnezeu, s-a luminat faptura, si printr-Insul a izvorat multimea mucenicilor, care au patimit pana la sange, facandu-se aparatori celor neputinciosi; pentru aceasta iti cantam:

    Bucura-te, stea neapusa.
    Bucura-te, raza de nematerialnic foc.
    Bucura-te, lumina celor pagubiti.
    Bucura-te, caderea celor rapitori.
    Bucura-te, taina care destainuiesti nelegiuirea.
    Bucura-te, stavila care opresti ratacirea.
    Bucura-te, stalp care impiedici necuviinta.
    Bucura-te, adanc care pierzi lacomia.
    Bucura-te, suflare care intaresti inimile celor suferinzi.
    Bucura-te, mana care descoperi pradaciunile.
    Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele.
    Bucura-te, negura care intuneci gandurile necurate.
    Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

si Condacul 1

Folositor si ajutator mare te-ai aratat lumii im primejdii, Mucenice, ca pe multi ai izbavit de pagube: pe furi urmarind, pierderile departandu-le si celor ce alearga la tine cu credinta implinind cererea lor; pentru aceasta te rugam , fii milostiv si noua care iti cantam: Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

Si apoi se face otpustul.

Dupa aceea se zice aceasta rugaciune :

Rugaciune foarte folositoare si grabnic ajutatoare catre Sfantul Mare Mucenic Mina

O, Preasfinte si intru tot laudate, Mare Mucenice Mina, si de minuni facatorule; primeste aceasta rugaciune de la mine nevrednicul robul tau, caci catre tine, ca la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat , scap eu ticalosul si catre sfant chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinti ma rog tie: Vezi, Sfinte, paguba mea , vezi saracia si ticalosia mea; vezi bubele si ranile trupului si sufletului meu. De aceea ma rog tie, Fericite si Sfinte Mina, grabeste-te de ma ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni si ma sprijineste pe mine robul tau.

Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea pe mine ticalosul si scarbitul, ca stiu, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit munci grele si chinuri infricosatoare de la cei fara de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu. Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine, ticalosul si scarbitul, ca sa alerg la ajutorul tau. Am auzit de negutatorul acela din pamantul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugaciuni, nu numai ca ai vadit pe ucigasul sau si l-ai scos din paguba lui dandu-i indarat punga cu galbeni; dar, o! minune, ca si din mort si taiat in bucati, tu l-ai vindecat si l-ai facut sanatos.

Asemenea si lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur tinut in maini, fiindca il fagaduise bisericii tale. Tot asa si femeia Sofia, care venea spre inchinare in sfant locasul tau, nu numai ca a fost izbavita de ostasul acela ce o silea spre pacat, dar si pe ostas dupa cuviinta l-ai certat. La fel si schiopul care venea la sfanta biserica ta spre inchinare, cu rugaciunea indata l-ai tamaduit. Asemenea si femeii celei mute, i-ai deschis graiul si vorbea curat. De asemenea atunci cand iudeul daduse prietenului sau crestin o punga cu galbeni, pe care crestinul tagaduia ca a primit-o, jurand pentru aceasta chiar in biserica ta, tu, nu numai ca ai izbavit pe crestin de juramant, dar si evreul, vazand minunea ta, a crezut intru tine si a venit la credinta crestina.

Aceste minuni ale tale, Sfinte, m-au facut pe mine a crede ca la orice facere de bine esti gata ajutator si grabnic folositor si minunat. De ceea incredintat sunt ca tot cel ce alearga la tine, cerand cu credinta ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si eu cred ca tu acelasi esti, Sfinte, ca atunci si astazi, ca oricine a alergat la tine nu s-a intors neajutat. Pentru aceasta si eu acum, fiind scarbit si in paguba, alerg catre tine cu credinta si cu lacrimi, ingenunchind, si ma rog tie, Sfinte si Mare Mucenice Mina, ca sa te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine pagubasul si scarbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri.

Catre Acela roaga-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.