Poeziile de noapte sunt altfel decât poeziile de zi?!

De ce să scriu poezii?!

Uşile ţi se deschid întotdeauna, dacă nu ţi-au fost închise…

Uşile sunt nişte întâmplări.

 

Poziile de noapte sunt şi ele nişte întâmplări care nu se petrec ziua.

Uşile ţi se deschid brusc.

Pantofii, ca şi uşile, sunt de vânzare, dar noi

mestecăm dioxid de carbon.

 

Muzica noastră intră întâmplător,

te cunosc din întâmplare…

Care întâmplare?!

Am uitat dacă întâmplarea e de noapte sau de zi…

 

În orice caz contează…când se deschid uşile.

 

Dacă rămâi blocat în lift, ai uşi care nu se deschid,

ca nişte poezii suprarealiste care se scriu numai noaptea?

 

Care noapte era cea în care te-am întâlnit dar nu te-am văzut?!

Mă uitam la nimic…şi nu te-am văzut.

 

Dar eu nu cred în întâmplare…chiar dacă nu te-am întâlnit!

Eu cred în providenţă…chiar dacă cuvintele mele par să nu aibă sens.

 

Cum să nu aibă sens cuvintele?!

Care cuvinte nu au sens şi de ce?!

 

Dacă nu înţelegeţi nu trebuie să aruncaţi…

Uşile, dacă crezi, nu sunt baraje…ci puncte de trecere.

 

Uşile sunt de trecere.

 

Vă rog, doamnă, treceţi…pentru că aici, pe loc, nu se stă niciodată!

Pr. Dorin.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *