Relaţiile reale sunt tandre. De la fr. tendresse , tandreţea, gingăşia, fineţea, delicateţea faţă de altul e mereu…aşteptată şi reconfortantă. Cuvântul bun, mulţumescul, zâmbetul…nu sfidează pe un om în toate minţile ci îl face să se simtă bine.
Exersaţi-vă mulţumescul!
Exersaţi-vă delicateţea!
Dacă în lumea păpuşilor…există tandreţe, de ce nu ar exista şi în familiile voastre?!
Tandreţea e gestul care te face să te înduioşezi şi peste 40 de ani.
Pr. Dorin.
Nu putem să suportăm jignirile pentru că suntem orgolioşi, suntem mândri. Dacă am conştientiza păcatele noastre ne-am da seama că orice jignire, oricât de fantezistă, are o realitate în noi, datorită păcatelor noastre.
Pentru că suntem păcătoşi…pentru acest lucru şi merităm să fim traşi la răspundere. Sau, noi înşine care ne suduim, care ne ocărâm spre smerire şi ispitele care ne vin de la oameni şi de la demoni şi de la trupul nostru sunt spre smerirea noastră…
Însă, ispitele, cum spune Sf. Pavel, nu sunt mai presus de suportabilitatea noastră. Nu suntrem lăsaţi să fim ispitiţi de către demoni mai mult decât putem răbda. Păcatul e alegerea noastră şi nu e cauzat de ispită!
Ispita e o tentare spre păcat, o atragere spre păcat dar nu păcatul în sine. Păcatul e alegerea noastră de a consimţi cu ispita, de a o urma şi de a-i urma ei continuu, de a persista în el.
Dacă vrem să fim ortodocşi şi să nu avem ispite cerem un lucru care nu ne foloseşte. Ispita, ca şi experienţa păcatului, biruirea noastră de păcat ne sunt folositoare pentru că …ne smeresc. Făptuirea ascetică fără smerenie, cunoaşterea fără smerenie şi fără dragoste e satanism curat. E grandilocvenţă. E adulare de sine.
Înfumurarea, aroganţa…e rodul părerii bune despre sine. Această părere bună despre sinele nostru este denumită adesea lăsare a întăriturilor slavei deşarte să vieze în noi, în inima noastră. Când lăsăm buna impresie despre noi să troneze în noi atunci suntem aroganţi.
Aroganţa nu e justificată decât de lene. Când eşti leneş şi nu faci prea multe, dar ţi se pare că ai făcut ceva bun totuşi…atunci te umfli în pene, devii arogant şi această aroganţă se manifestă ca nesuportare a opiniei altuia sau a mustrării reale, atente, duhovniceşti, care a identificat ceva defect în comportamentul tău.
Suportabilitatea este un rod al dragostei, al înţelegerii, al îngăduinţei. Când înţelegi pentru ce un om se comportă aşa sau altfel, atunci ştii să priveşti îngăduitor spre el. Uneori trebuie să fim foarte îngăduitori cu multe. Ni se cere să suportăm multe.
Dar, dacă nu mai suportăm, dacă nu le mai suportăm, nu suntem neapărat aroganţi…ci mustrători ai răului, ai păcatului. Diferenţa între aroganţă şi sfătuire e aceea că aroganţa se ceartă din iubire de sine pe când sfătuirea vizează binele altuia şi nu al tău.
Sfătuieşti spre binele real al altuia, atunci când vezi că e receptat sfatul tău. Nu trebuie să sfătuim pe cineva atunci când el nu ne-o cere. A ne băga în seamă, a arunca sfaturi în dreapta şi în stânga nu înseamnă sfătuire ci aroganţă.
Există o aroganţă a omului prost dar şi o aroganţă a omului cultivat. Omul rudimentar are aroganţa puţinului făcut. Cel cultivat are aroganţa celui care munceşte mult…are vanităţi speciale. Doreşte să facă o impresie extraordinară de fiecare dată, chiar dacă nu depune efort tot la fel de mult ca atunci când a fost elogiat pe drept, pentru ca să fie cotat la aceleaşi standarde.
Însă, greşeala intelectualului vanitos e că se raportează la trecut, la însemnele, la galoanele trecutului şi nu la cele ale prezentului. Dacă nu ştim ceva şi suntem totuşi o somitate într-o anume materie, nu trebuie să ne fie ruşine că nu ştim acel lucru!
Neştiinţa e ceva uman, e propriu celui mărginit, celui creat…A nu vrea să cunoşti, când poţi să cunoşti, atunci e ruşinos. Sau, când ar fi trebuit să ştii în mod neapărat anumite lucruri…
Aroganţa are nevoie de răbdare. Suportabilitatea e o exersare a răbdării. A purta ispitele, a purta neajunsurile altuia…e o umplere de har a noastră de către Dumnezeu, atunci când vede că persistăm în răbdare, în dragostea răbdării. Ca să rabzi trebuie să ai nobleţe, să ai atenţie, să ai dragoste, să ai cumsecădenie faţă de altul, de fratele tău.
Poţi să simţi ce trebuie să faci, cum trebuie să vorbeşti…numai dacă înveţi să asculţi, dacă înveţi să ierţi, dacă înveţi să ai grijă să nu întrerupi dragostea faţă de nimeni, chiar dacă alţii o întrerup faţă de tine.
Pr. Dorin
Un fragment de curs, în format pdf, 47p. , aici.
Pr. Dorin
O găsiţi aici, în format pdf, ed. Litera, Chişinău, 1998, 480 p., aici.
Pr. Dorin
În format pdf, fără pagină de titlu, cu tabele explicative pentru E-urile din alimente,
132p şi o găsiţi aici.
Pr. Dorin.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6nRFQ2SktP4]
***************
Restaurarea apei, reîntoarcerea apei: avpokatasth,tw to. u[dwr [ Ieş. 14, 26]. Celebrul cuvânt al apocatastazei, cu care e cel mai adesea caracterizat Origen sau care reprezintă una din ereziile lui Origen, apare aici ca reîntoarcerea apei, care se făcuse zid la stânga şi la dreapta, ca să acopere pe egipteni şi carele lor de război.
vApokaqi,sthmi, de unde vine celebrul apocatastază din limbajul nostru teologic, înseamnă: eu restabilesc, eu restaurez, eu aduc înapoi ceva.
*
Dumnezeu este ajutător [bohqo.j] şi apărător [skepasth.j] al persoanei noastre, cf. Ieş. 15, 2, în LXX, ed. Rahlf./ Sinonimele engleze ale lui skepasth.j sunt defender, protector…Our Defender, adică Apărătorul nostru, Protectorul nostru, Cel care ne protejează pe noi de viclenia şi răutatea demonilor, de intemperii, de accidente, de moartea fizică şi de cea sufletească.
În VUL ca şi în YLT şi L45 avem la Ieş. 15,2 : „Tăria mea şi cântarea mea este Domnul” [VUL : „fortitudo mea et laus mea Dominus”/ YLT: „My strenght and song is JAH”/ L45: „Der HErr ist meine Stärke und Lobgesang”]. LXX se diferenţiază semnificativ de cele trei ediţii citate mai sus. Ed. BOR 1988 merge în consens cu VUL: „Tăria mea şi mărirea mea este Domnul”.
În WTT: Hy”ë ‘tr”m.zIw> yZIÜ[‘ : „tăria mea şi alegerea mea este Dumnezeu”. Deşi ‘tr”m.zIw> se poate traduce cu a alege să faci ceva cât şi cu a cânta… noi am optat pentru prima variantă traductorială, pentru că doxologia e în primul rând alegere, alegere, dorinţă de a cânta Domnului.
În ed. BOR 2001: „Ajutor şi ocrotitor mi S-a făcut mie”, urmând LXX. În TOB se merge pe varianta Vulgatei: „Ma force et mon chant, c’est le SEIGNEUR”.
******************
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=i06GL7Yj2E8]
Mulţumim webmasterului directorului web ortodox de aici şi d-lor Mihai Modrea Marin şi Radu Iliescu, care ne-au introdus pe lista dumnealor de publicitaţi. / Aici găsiţi un DJ al batjocurii…căruia îi mulţumim că a fost nesimţit din răsputeri. Prietene, dacă vrei să îmi atragi atenţia începe mai întâi prin a avea bun simţ! Aşa, că vrei să mă drăcui, să huleşti pe Dumnezeu şi să îţi baţi joc de PFP Teoctist, şi prin asta crezi că eşti demn de luat în seamă…nu s-alege nimic. Mie nu mi-e greu să văd că eşti barbar şi prost crescut, intolerant şi fals-nihilist…dar ţie îţi e greu să vezi că eu sunt domn cu tine. Asta face diferenţa!/
M. Cruceru spune despre autorul acestui blog că e un om…fin. Să vedem!…/ Un articol despre educaţie şi interese absconse în ceea ce vizează educaţia tinerilor./ Vecernia şi Utrenia Sfântului Grigorie Palama./ Lect. baptist Silviu Tatu cu o introducere în Levitic. / Cotidianul despre blogul d-lui Ion Iliescu. Schimbare de atitudine salutară. / O altă surpriză în wp: blogul unei bunici, a d-nei Tatiana Cucoaneş. /
Notefish: căutarea web e mai mult decât pescuibilă!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YRsN9oV8aeo]
Căutări google care te umplu de viruşi.
Pr. Dorin.
Nume de cod: neidentificat sau, se pare, că l-am uitat.
Este o ea.
Ştie că în casă nu înseamnă afară.
Mănâncă, se joacă, aleargă…toarce.
Îşi linge blana singură, adică: se spală. Este igienică.
Stă la pozat.
Ea este una dintre cele două pisici oficiale ale bunicii mele, pentru că mai are şi neoficiale.
Are ochii verzi, mustăţi lungi, şi blană vărgată.
Când şi-a înălţat urechile şi a lovit-o bliţul în ochi, oare ce a gândit?
***
Vă dorim tuturor un post binecuvântat de Dumnezeu, cu multă sporire duhovnicească şi multă bucurie în viaţa dv!
La mulţi ani, domnule Bogdan-Ioan Stârceanu şi vă dorim tot binele!
Pr. Dorin
