Odihna cititorului este… înţelegerea a ceea ce citeşte n

≠ Pr. Drd. Radu I. Dumitru, „Relaţia dintre Hristos şi Duhul Sfânt pe plan trinitar după învăţătura ortodoxă”, în „Ortodoxia” LVI [2005], nr. 3-4, p. 182-190./ Filioque = „o relaţie de provenienţă” între Sfântul Duh şi Fiul, p. 182./ Despre relaţia dintre Fiul şi Sfântul Duh au scris: Patriarhul Grigorie Cipriotul [1283-1289], Sf. Grigorie Palama [+ 1359] şi Iosif Vrienie [încep. sec. 15], p. 182./

Patriarhul Grigorie Cipriotul tălmăcea expresia „prin Fiul” a Sfântului Ioan Damaschin ca „arătarea [ th.n fane,rwsin] Duhului prin Fiul, Care Îşi are existenţa din Tatăl”, p. 182-183. / Autorul însă, din păcate, nu merge pe cartea patriarhului Grigorie ci îl citează pe părintele D. Stăniloae./ Sf. Grigorie Palama, cf. In. 1, 33, spune că pogorârea din cer a Duhului şi rămânerea Sa peste Hristos „este dovada că şi înainte de întruparea Fiului, Duhul Se odihnea peste El”, p. 184. /

„Odihna [Duhului în/peste Fiul n.n.] trebuie înţeleasă ca neplecare mai departe sau ca rămânere în Fiul sau peste Fiul [a Duhului n.n., aşa cum s-a petrecut la Botezul Domnului [vezi In. 1, 33]. Acest înţeles este implicat şi în cuvântul purcedere, care înseamnă nu provenire pur şi simplu a cuiva din altul, cum e naşterea, ci pornirea de undeva spre o ţintă determinată sau pornirea de la cineva spre altundeva (evkporeu,omai, pornesc la drum spre a ajunge undeva). Duhul, purcezând din Tatăl, porneşte spre Fiul iar Fiul este ţinta în Care Se va opri”, p. 185./

*

≠ Mrd. Remus-Dragoş Albu, „Imitarea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor sau calea şi frumuseţea desăvârşirii creştine”, în „Ortodoxia”, LVI [2005], nr. 3-4, p. 191-240./ Un articol foarte valoros. Autorul începe art., studiul său, cu o introducere despre: „Locul imitării în viaţa umană sau despre raţiunea şi importanţa exemplului”, p. 191-195./ Imitari, spune autorul, derivă din imago şi înseamnă a căuta, a reproduce o imagine, p. 191./ Foarte multe referinţe din opere filosofice. Atitudinea scriitoricească a domnului Albu ne este cumva proprie, prin deschiderea interdisciplinară pe care o demonstrează./

Cf. n. 33, p. 199: „pe durata Lupercaliilor, mimii îi închipuiau pe demoni; în timpul Floraliilor prostituatele asediau teatrele pentru a juca pe scenă complet goale; romanii credeau că jocurile acţionează asupra zeilor, că triumful învingătorului comportă virtuţi epifanice, iar gesturile omeneşti emaptice stârnesc energia divină”./ Autorul n. are un plan foarte bine structurat, ştie unde să meargă…/

Autorul dovedeşte în p. 200-204 că imitarea lui Hr. e o problemă scripturală, că e şi una patristică [p. 204-211] şi că a teoretizat-o în special Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Maxim Mărturisitorul [p. 211-218]./ La Sf. Grigorie al Nyssei avem nu o imitare exterioară a lui Hristos , ci una intensivă, p. 215, cf. păr. Răducă./ Autorul trimite note de subsol la textele pe care le explică în termeni proprii, reuşind să comprime foarte mult textul./

Din sec. 12, spune autorul n. în p. 223, a început o „prevalare a concretului şi a istoricului”, p. 224, în viaţa religioasă./ După o trecere în revistă a spiritualităţii imitaţiei la Bernard de Clairvaux, Francisc de Assisi şi Bonaventura, p. 225-228, autorul începe un subcapitol intitulat: „Martiriul sau o primă formă a imitării”, p. 228-231. /”Mistica imitării şi cea a unirii nu se opun, moartea nefiind decât un mijloc de a găsi pe Dumnezeu, mai exact de a găsi pe Hristos, Care este calea ce duce la Dumnezeu”, p. 229/

„[Sf. Nicolae] Cabasila a elaborat o teologie care, împotriva instrumentalismului occidental, celebrează Sfintele Taine ca pe nişte vehicule ale energiilor necreate”, p. 233./ „una din roadele Botezului: a-L urma pe Hristos”, p. 236./ Concluzia autorului, oarecum nebuloasă, e aceea că „reintegrarea imitării lui Hr. în teologie este o chestiune absolut necesară”, p. 240.

*

≠ John Calvin, „Commentaries on the Gospel According to John”, A New Translation, from the Original Latin, by the Rev. Willian Pringle, Volume Second in „Christian Classics Ethereal Library”, Ed. Grand Rapids, MI, cf. http:// www.ccel.org/ In. 20, 12, p. 154: „Modul cum Maria a înţeles că sunt Îngeri sau dacă nu cumva ei au fost oameni este neclar [de aici]. Noi cunoaştem [doar] că veşmintele albe erau un simbol al slavei cereşti. Pentru că noi găsim faptul că Hristos era îmbrăcat în veşminte albe când S-a transfigurat pe munte şi a arătat majestatea Sa preaslăvită celor trei Apostoli [Mt. 17, 2]”. / Este evidentă inapetenţa lui Calvin pentru înţelegerea transfigurării ca umplere de slava lui Dumnezeu. Pentru el totul e simbol şi nu realitate. Adică totul i se pare a fi aparent, fenomenal, trecător şi nu esenţial pentru umanitatea lui Hristos. /

*

Pr. Dorin.